ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7134/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9440 din 8

septembrie 2006, Judecătoria Iași a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții R.Z.M. și

R.Z.G.

în contradictoriu cu

M.P.

A fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 1,92 ha teren, situat în satul Valea Satului,

comuna Grajduri, județul Iași, identificat prin

raportul de expertiză, întocmit de expertul M.S., care face parte integrantă

din hotărâre.

Pârâtul a fost obligat să plătească

reclamanților suma de 1379,15 lei cu titlu de daune, reprezentând

contravaloarea producției de porumb și grâu de

pe suprafața de 1,92 ha și suma de 1013 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 322 din 19

februarie 2007 a Tribunalului Iași s-a admis

recursul

declarat de pârâtul M.P. împotriva sentinței civile

nr. 9440 din 8 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință

ce a fost

modificată în tot.

A fost respinsă acțiunea în revendicare

formulată de reclamanții R.Z.M. și R.Z.G. în contradictoriu cu pârâtul

M.P.

Au fost obligați reclamanții să plătească

recurentului suma de 650 lei

cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că, una dintre

condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii în revendicare o reprezintă

calitatea reclamantului de proprietar unic

și exclusiv al terenului revendicat, acțiunea

fiind concepută de legiuitor ca

un mijloc de apărare a

unui drept exclusiv și determinat.

S-a avut în vedere că recurentul este coindivizar, alături de R.Z.M.

și R.Z.G., părțile aflându-se în stare de

indiviziune, situație în care niciuna nu poate revendica de la ceilalți

coindivizari

cota sa ideală de proprietate, deoarece drepturile asupra imobilului revendicat

sunt nedeterminate.

Urmare a respingerii acțiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași,

precum și a cererii reconvenționale în dosarul având ca obiect partajarea

averii succesorale aparținând lui M.M., prin sentința civilă

nr. 11811 din 13 decembrie 2004, R.Z.M., R.Z.G.

și recurentul se află în stare de indiviziune.

Pe cale de consecință,

acțiunea în revendicare s-a reținut a fi

inadmisibilă.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 109/45/2007,

R.Z.M. și R.Z.G. au solicitat revizuirea

deciziei

nr. 322 din 19 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, invocând art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Au susținut revizuenții că, prin sentința

civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iași, irevocabilă, s-a

respins acțiunea de partaj succesoral

formulată de către cei doi revizuenți, precum și cererea reconvențională

prin

care s-a solicitat reducțiunea testamentului și s-a

reținut că sunt unici moștenitori testamentari.

În baza acestei hotărâri a fost promovată acțiunea în revendicare,

admisă de către instanța de fond și respinsă în recurs.

În aceste condiții, susțin revizuenții că

cele două hotărâri, cea prin care

s-a constatat calitatea

lor de moștenitori testamentari și cea prin care s-a

respins acțiunea în revendicare, sunt potrivnice, deoarece pe de o parte

se consfințește calitatea de moștenitori testamentari, iar pe de altă parte,

prin

decizia tribunalului se infirmă această calitate.

Prin decizia nr. 187 din 23 aprilie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins cererea de

revizuire formulată de revizuenții R.Z.M.

, R.Z.G. în

contradictoriu cu M.P., revizuenții fiind obligați la 1000 RON cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că scopul urmărit prin

revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7

C. proc. civ. este acela de a se înlătura încălcarea principiului

puterii lucrului

judecat, în situațiile în care instanțele

au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar care au același obiect, cauză

și părți.

În privința speței, instanța a constatat

că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de acest text.

Astfel, prin sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a

Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă, s-a respins

acțiunea reclamanților în

contradictoriu

cu pârâtul M.P. pentru partajarea averii succesorale

rămasă de pe urma

defunctului M.M.

Nu s-a reținut că revizuenții sunt unicii moștenitori ai defunctului

M.M., ceea ce intră în puterea lucrului judecat

fiind dispozitivul

hotărârii și nu considerentele acesteia.

Tot prin considerentele sentinței

menționate s-a precizat că reclamanții

în calitate de

moștenitori testamentari, legatari universali, pot solicita

punerea în posesie de la moștenitorii rezervatari

sau să formuleze acțiune în

justiție, întemeiată pe art. 889 și art. 891

C. civ., care reglementează acțiunile pe care le are la îndemână legatarul

universal.

R.Z.M. și R.Z.G. au formulat

acțiune

în revendicare, ce a fost respinsă în urma admiterii apelului, prin

decizia

civilă nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iași.

S-a concluzionat că, cele două hotărâri

nu sunt potrivnice pentru a fi

posibilă admiterea

revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în

condițiile în care litigiile s-au purtat între

aceleași părți, dar acțiunile nu au

avut

același obiect și aceeași cauză, chiar dacă există legătură între ele.

Împotriva

deciziei nr. 187 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă, revizuenții au declarat recurs, invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii se susține că,

sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iași este

potrivnică deciziei civile nr. 322 din

19

februarie 2006

a Tribunalului Iași, deoarece pe de o parte se

consfințește

calitatea recurenților

revizuenți de moștenitori testamentari, iar prin ultima decizie pronunțată de

tribunal este contrazisă această calitate.

De

asemenea, se susține că în mod greșit prin hotărârea recurată s-a

reținut că cele două hotărâri nu sunt

potrivnice, în condițiile în care litigiile

s-au purtat

între aceleași părți, s-a consfințit calitatea de moștenitori testamentari,

existând o strânsă legătură între ele.

Recursul

este nefondat.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o

constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii

lucrului

judecat, când

instanțele au dat soluții contrare în cauze diferite, dar care au

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea

hotărârilor este imposibilă, întrucât

fiecare

parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din

situația

anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât

prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul

autorității de lucru judecat.

Prin

urmare, printre condițiile de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 322

pct. 7 C. proc. civ. este și cea referitoare la faptul că hotărârile potrivnice

trebuie să fie pronunțate cu

privire la același litigiu, adică să existe tripla

identitate

de elemente: părți, obiect și cauză.

Prin

hotărârea recurată, corect s-a reținut că cele două hotărâri invocate

de recurent nu sunt potrivnice, deoarece

prin ele s-au soluționat litigii ce au

legătură între ele, dar nu s-a încălcat autoritatea lucrului judecat.

Prin sentința nr. 11811 din 13

decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Iași s-a soluționat o acțiune de

partaj succesoral, iar prin decizia nr. 322 din

19 februarie 2007

a

Tribunalului Iași, o acțiune în revendicare, ceea ce înseamnă că nu este

identitate de obiect și nici de cauză, în condițiile în care litigiile

s-au

purtat între aceleași părți.

Prin urmare, reținând că nu sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de

Apel Iași corect a respins cererea de

revizuire,

hotărârea recurată fiind în afara criticii întemeiată pe art. 304 pct. 9

C.

proc. civ.

Soluționând

cererea de revizuire, instanța investită a făcut o corectă

aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

astfel că, față de considerentele expuse,

urmează ca

recursul să fie respins.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

Intimatul

M.P. a solicitat obligarea recurenților revizuenți la

plata

sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător. Fiind

dovedită culpa procesuală a recurenților, urmează să fie

obligați la plata cheltuielilor de judecată

solicitate de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuenții R.Z.M.

și R.Z.G.

împotriva deciziei nr. 187 din

25 aprilie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă recurenții revizuenți să plătească intimatului M.P.

2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29

octombrie 2007.

a