ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7134/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9440 din 8 septembrie 2006, Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R.Z.M. și R.Z.G. în contradictoriu cu M.P. A fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1,92 ha teren, situat în satul Valea Satului, comuna Grajduri, județul Iași, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expertul M.S., care face parte integrantă din hotărâre. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 1379,15 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea producției de porumb și grâu de pe suprafața de 1,92 ha și suma de 1013 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iași s-a admis recursul declarat de pârâtul M.P. împotriva sentinței civile nr. 9440 din 8 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost modificată în tot. A fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții R.Z.M. și R.Z.G. în contradictoriu cu pârâtul M.P. Au fost obligați reclamanții să plătească recurentului suma de 650 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că, una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii în revendicare o reprezintă calitatea reclamantului de proprietar unic și exclusiv al terenului revendicat, acțiunea fiind concepută de legiuitor ca un mijloc de apărare a unui drept exclusiv și determinat.

S-a avut în vedere că recurentul este coindivizar, alături de R.Z.M. și R.Z.G., părțile aflându-se în stare de indiviziune, situație în care niciuna nu poate revendica de la ceilalți coindivizari cota sa ideală de proprietate, deoarece drepturile asupra imobilului revendicat sunt nedeterminate. Urmare a respingerii acțiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași, precum și a cererii reconvenționale în dosarul având ca obiect partajarea averii succesorale aparținând lui M.M., prin sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004, R.Z.M., R.Z.G. și recurentul se află în stare de indiviziune. Pe cale de consecință, acțiunea în revendicare s-a reținut a fi inadmisibilă. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 109/45/2007, R.Z.M.

și R.Z.G. au solicitat revizuirea deciziei nr. 322 din 19 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, invocând art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Au susținut revizuenții că, prin sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iași, irevocabilă, s-a respins acțiunea de partaj succesoral formulată de către cei doi revizuenți, precum și cererea reconvențională prin care s-a solicitat reducțiunea testamentului și s-a reținut că sunt unici moștenitori testamentari. În baza acestei hotărâri a fost promovată acțiunea în revendicare, admisă de către instanța de fond și respinsă în recurs. În aceste condiții, susțin revizuenții că cele două hotărâri, cea prin care s-a constatat calitatea lor de moștenitori testamentari și cea prin care s-a respins acțiunea în revendicare, sunt potrivnice, deoarece pe de o parte se consfințește calitatea de moștenitori testamentari, iar pe de altă parte, prin decizia tribunalului se infirmă această calitate.

Prin decizia nr. 187 din 23 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții R.Z.M. , R.Z.G. în contradictoriu cu M.P., revizuenții fiind obligați la 1000 RON cheltuieli de judecată. S-a reținut că scopul urmărit prin revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este acela de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în situațiile în care instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar care au același obiect, cauză și părți. În privința speței, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text. Astfel, prin sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul M.P.

pentru partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defunctului M.M. Nu s-a reținut că revizuenții sunt unicii moștenitori ai defunctului M.M., ceea ce intră în puterea lucrului judecat fiind dispozitivul hotărârii și nu considerentele acesteia. Tot prin considerentele sentinței menționate s-a precizat că reclamanții în calitate de moștenitori testamentari, legatari universali, pot solicita punerea în posesie de la moștenitorii rezervatari sau să formuleze acțiune în justiție, întemeiată pe art. 889 și art. 891 C. civ., care reglementează acțiunile pe care le are la îndemână legatarul universal. R.Z.M. și R.Z.G. au formulat acțiune în revendicare, ce a fost respinsă în urma admiterii apelului, prin decizia civilă nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iași.

S-a concluzionat că, cele două hotărâri nu sunt potrivnice pentru a fi posibilă admiterea revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care litigiile s-au purtat între aceleași părți, dar acțiunile nu au avut același obiect și aceeași cauză, chiar dacă există legătură între ele. Împotriva deciziei nr. 187 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, revizuenții au declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii se susține că, sentința civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iași este potrivnică deciziei civile nr. 322 din 19 februarie 2006 a Tribunalului Iași, deoarece pe de o parte se consfințește calitatea recurenților revizuenți de moștenitori testamentari, iar prin ultima decizie pronunțată de tribunal este contrazisă această calitate.

De asemenea, se susține că în mod greșit prin hotărârea recurată s-a reținut că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, în condițiile în care litigiile s-au purtat între aceleași părți, s-a consfințit calitatea de moștenitori testamentari, existând o strânsă legătură între ele. Recursul este nefondat. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în cauze diferite, dar care au același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Prin urmare, printre condițiile de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este și cea referitoare la faptul că hotărârile potrivnice trebuie să fie pronunțate cu privire la același litigiu, adică să existe tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză. Prin hotărârea recurată, corect s-a reținut că cele două hotărâri invocate de recurent nu sunt potrivnice, deoarece prin ele s-au soluționat litigii ce au legătură între ele, dar nu s-a încălcat autoritatea lucrului judecat. Prin sentința nr. 11811 din 13 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Iași s-a soluționat o acțiune de partaj succesoral, iar prin decizia nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iași, o acțiune în revendicare, ceea ce înseamnă că nu este identitate de obiect și nici de cauză, în condițiile în care litigiile s-au purtat între aceleași părți.

Prin urmare, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel Iași corect a respins cererea de revizuire, hotărârea recurată fiind în afara criticii întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Soluționând cererea de revizuire, instanța investită a făcut o corectă aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că, față de considerentele expuse, urmează ca recursul să fie respins. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Intimatul M.P. a solicitat obligarea recurenților revizuenți la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Fiind dovedită culpa procesuală a recurenților, urmează să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenții R.Z.M. și R.Z.G. împotriva deciziei nr. 187 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Obligă recurenții revizuenți să plătească intimatului M.P. 2000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2007. a