ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta Primăria com. Puiești, județul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 35 din 23 octombrie 2009 emisă de Camera de Conturi Buzău și a încheierii nr. din 22 martie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii pe fond. În motivarea acțiunii, reclamanta Primăria com.

Puiești a arătat că prin decizia nr. 35 din 23 octombrie 2009 emisă în urma auditului financiar realizat de Camera de Conturi Buzău asupra contului de execuție bugetară pentru exercițiul financiar 2008, de Camera de Conturi Buzău, au fost stabilite în sarcina sa o serie de obligații pentru recuperarea sumelor plătite personalului care lucrează în fața monitoarelor de calculator cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare și spor de condiții penibile, recuperarea sumelor plătite șefului serviciului financiar contabilitate cu titlu de indemnizație de conducere, precum și a sumelor plătite cu titlu de tichete cadou personalului didactic și nedidactic din învățământ din școlile de pe raza comunei și a stabilit data de 31 martie 2010 ca fiind termenul limită pentru executarea deciziei de către Primăria com.

Puiești. Totodată, reclamanta a precizat că a formulat contestație împotriva acestei decizii, care a fost respinsă prin încheierea din 22 martie 2010 a Curții de Conturi. A mai arătat reclamanta că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât obligațiile stabilite în sarcina sa privesc anumite diligențe din partea Primăriei de a solicita unor persoane fizice restituirea unor sume importante de bani, iar în contextul actual de reduceri salariale și de personal este greu de stabilit un plan de restituire a sumelor de bani, iar prin dispunerea suspendării se previne producerea unei pagube iminente în bugetul comunei. Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3219 din 01 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Prin decizia nr. 5245 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Primăria com. Puiești împotriva sentinței civile nr. 3219 din 01 septembrie 2010, a casat sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. 2. Hotărârea Curții de apel În rejudecare, prin sentința nr. 1842 din 09 martie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Primăria com.

Puiești, jud. Buzău, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ, în sensul că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea activității autorității publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că îndeplinirea de către autoritatea reclamantă a obligațiilor de recuperare de fonduri plătite angajaților sub forma unor drepturi salariale, astfel cum au fost constatate prin actul de control nu poate fi apreciată ca perturbare a activității Primăriei, iar în cazul în care se va constata că actul este nelegal, este posibilă repunerea în situația anterioară emiterii deciziei contestate. 3. Recursul declarat de reclamantă Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Primăria com. Puiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând ca în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., să fie analizată cauza sub toate aspectele. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este contradictorie în condițiile în care este respinsă cererea de suspendare formulată de Primăria com. Puiești pe o serie de argumente ce exced sferei de analiză într-o astfel de procedură, susținând că prima instanță are dreptul să pipăie fondul cauzei și să se pronunțe asupra cererii de suspendare în baza probelor administrate de părți, însă sub nicio formă nu se poate pronunța asupra legalității și/sau utilității actelor ce au stat la baza acordării drepturilor bănești.

Astfel, reține prima instanță faptul că pe de o parte adresa emisă de Autoritatea de Sănătate Publică Buzău din 07 februarie 2008, nu creează o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, însă deși această adresă nu a fost anulată de o instanță de judecată sau retrasă de Autoritate, apreciază că cererea de suspendare ar fi neîntemeiată pronunțându-se indirect asupra legalității actelor a căror suspendare a solicitat-o. Recurenta-reclamantă motivează că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic și nelegal că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea în tot a efectelor încheierii din 22 martie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României și în parte a efectelor deciziei nr. 35/2009 emisă de Camera de Conturi Buzău, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de suspendare ce face obiectul Dosarului nr. 4629/2/2010.

Cu privire la paguba iminentă, a arătat că instanța a reținut greșit că nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea autorității publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ deși demararea unor acțiuni de recuperare a sumelor plătite către persoanele beneficiare, indiferent de titlul în baza căruia au fost achitate, generează prejudicii majore Primăriei com. Puiești, mai ales din perspectiva faptului că toate sumele plătite au avut suport legal și că există posibilitatea ca instanța de fond să admită acțiunea promovată de Primăria com. Puiești, astfel încât ar face inutil orice demers pentru îndeplinirea dispozițiilor date în sarcina recurentei; într-o astfel de situație, patrimoniul Primăriei poate fi afectat prin solicitarea unor daune de către persoanele împotriva cărora s-ar demara acțiunile.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Pentru suspendarea executării unui act administrativ în condițiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită. Modalitatea de reglementare a condițiilor în speță denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.

Judecătorul fondului a constat neîndeplinite condițiile privind admisibilitatea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind, pe de o parte, că susținerile reclamantei vizând nelegalitatea actului administrativ nu se subsumează condiției cazului bine justificat, în sensul că neexistând împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar, pe de altă parte, că nici cerința privind prevenirea unei pagube iminente nu este dovedită deoarece nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea autorității publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ.

Analizând cererea de suspendare și probatoriul sub incidența art. 14, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, deoarece în cauză nu s-a dovedit existența cumulativă a celor două condiții, respectiv, incidența producerii unei pagube și nici cazul bine justificat. Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăși o pagubă iminentă, cu consecințe directe și imediate asupra instituției reclamante sau salariaților, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr. 35/2009 reprezentând o obligație legală și nu poate fi apreciată ca o perturbare a activității Primăriei com.

Puiești. Mai mult, prima instanță a analizat și situația în care actul administrativ atacat ar fi anulat de instanța de fond, arătând că este posibilă repunerea în situația anterioară emiterii deciziei contestate în antiteză cu situația în care va respinge acțiunea în anulare și implicit confirmarea legalității actului administrativ, iar pe perioada suspendării executării actului autoritatea publică ar fi lipsită de fondurile sale acordate cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare și a sporului pentru condiții penibile, indemnizația de conducere și sumele plătite cu titlu de tichete cadou personalului didactic și nedidactic din învățământ din școlile de pe raza comunei.

Concluzionând, Înalta Curte reține că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, constatând că reclamanta nu a dovedit condiția pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar împrejurările de drept în care s-au emis actele administrative nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestora. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse în decizia de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria com. Puiești împotriva sentinței nr. 1842 din 09 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2011.