ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4980/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi și modificarea Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița, în sensul anulării punctelor II.1 și II.2, anularea celorlalte acte care au stat la baza emiterii acestora, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin întâmpinare, pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Ialomița au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, de asemenea, respingerea cererii de suspendare a executării actelor contestate. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 648 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că pârâta Camera de Conturi Ialomița a efectuat o misiune de audit la unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr, având ca obiect verificarea contului de execuție a bugetului local pe anul 2010, finalizată prin întocmirea Procesului-verbal de constatare nr. 1879 din 13 mai 2011 și emiterea Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011, prin care s-a constatat plata nelegală în perioada 2008 - 2009 a unor sporuri salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, în baza unei hotărâri a Comisiei Paritare constituite la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița, care excede prevederilor legale, respectiv sporul de izolare, sporul pentru condiții deosebite de muncă acordat personalului nedidactic și sporul pentru condiții vătămătoare acordat personalului didactic auxiliar pentru utilizarea calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru.

Împotriva acestei decizii, Comuna Gheorghe Lazăr a formulat contestație, ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 2 din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Ialomița - Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Cu privire la sporurile salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, prima instanță a constatat că acestea nu sunt justificate, fiind plătite fără temei legal personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, astfel că măsurile dispuse prin actele de control contestate sunt legale și temeinice.

Referitor la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, judecătorul fondului a reținut că, prin Decizia nr. 20/2009 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin urmare, instanța de fond, făcând aplicarea Deciziei nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că în mod corect au stabilit organele de control că drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu puteau fi acordate personalului primăriei prin dispoziție a primarului, în absența unui act emis de legiuitor în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 prin care să se stabilească modul de calcul și cuantumul drepturilor respective. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului La primul termen de judecată în recurs de astăzi, 12 aprilie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac. În cauza de față, în temeiul art. 306 C. proc. civ., instanța de recurs poate invoca motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

cu referire la necompetența materială a curții de apel în soluționarea litigiului, având în vedere că excepția de necompetență a fost invocată din oficiu, de instanța de fond, la termenul din 29 noiembrie 2011. Se constată că, prin acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel București cu o cerere de anulare și suspendare a Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul supus executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, iar aceasta "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ ce produce efecte juridice și este supus obligației executării este decizia emisă de către camera de conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, trebuie menționat faptul că instanța de contencios administrativ a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 (a se vedea Încheierea de ședință din data de 21 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 441/59/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data de 5 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc.

civ., stabilește că secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului are competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. Soluția adoptată în recurs: Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr împotriva Sentinței civile nr. 648 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ