ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4980/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a României,

anularea Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi și modificarea

Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița, în sensul

anulării punctelor II.1 și II.2, anularea celorlalte acte care au stat la baza

emiterii acestora, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 37 din 21

iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Prin întâmpinare,

pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Ialomița au

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, de asemenea, respingerea

cererii de suspendare a executării actelor contestate.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 648

din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că pârâta Camera de Conturi

Ialomița a efectuat o misiune de audit la unitatea administrativ-teritorială

Comuna Gheorghe Lazăr, având ca obiect verificarea contului de execuție a bugetului

local pe anul 2010, finalizată prin întocmirea Procesului-verbal de constatare

nr. 1879 din 13 mai 2011 și emiterea Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011, prin

care s-a constatat plata nelegală în perioada 2008 - 2009 a unor sporuri

salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu

clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, în baza unei hotărâri a Comisiei Paritare

constituite la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița, care excede

prevederilor legale, respectiv sporul de izolare, sporul pentru condiții

deosebite de muncă acordat personalului nedidactic și sporul pentru condiții

vătămătoare acordat personalului didactic auxiliar pentru utilizarea

calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru.

Împotriva acestei

decizii, Comuna Gheorghe Lazăr a formulat contestație, ce a fost respinsă prin

Încheierea nr. 2 din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României -

Camera de Conturi Ialomița - Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Cu privire la

sporurile salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la

Școala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, prima instanță a constatat că

acestea nu sunt justificate, fiind plătite fără temei legal personalului

didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu clasele I - VIII Gheorghe

Lazăr, astfel că măsurile dispuse prin actele de control contestate sunt legale

și temeinice.

Referitor la

suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare,

judecătorul fondului a reținut că, prin Decizia nr. 20/2009 dată în recurs în

interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și

d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată,

că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească

drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Prin urmare, instanța

de fond, făcând aplicarea Deciziei nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a apreciat că în mod corect au stabilit organele de control că

drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare nu puteau fi acordate personalului

primăriei prin dispoziție a primarului, în absența unui act emis de legiuitor

în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 prin care

să se stabilească modul de calcul și cuantumul drepturilor respective.

în cauză

Împotriva hotărârii

pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs unitatea

administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr, solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

La primul termen de

judecată în recurs de astăzi, 12 aprilie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a

invocat, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce

face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de

atac.

În cauza de față, în

temeiul art. 306 C. proc. civ., instanța de recurs poate invoca motivul de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la

necompetența materială a curții de apel în soluționarea litigiului, având în

vedere că excepția de necompetență a fost invocată din oficiu, de instanța de

fond, la termenul din 29 noiembrie 2011.

Se constată că, prin

acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel București cu o cerere de anulare

și suspendare a Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi și a

Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul supus

executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, iar aceasta "suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ ce produce

efecte juridice și este supus obligației executării este decizia emisă de către

camera de conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În fine, trebuie

menționat faptul că instanța de contencios administrativ a admis excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 (a se vedea

Încheierea de ședință din data de 21 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 441/59/2011,

rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data

de 5 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal).

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că secția

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului are competența materială

de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

Soluția adoptată în

recurs:

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în

baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr împotriva

Sentinței civile nr. 648 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ