ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6970/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 octombrie 2011, reclamanta Primăria Comunei Gheorghe Doja, județul Ialomița, a formulat contestație împotriva Încheierii din 23 septembrie 2011 emise de pârâta Curtea de Conturi a României prin care s-a respins contestația împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 44 din 10 august 2011 emise de Camera de Conturi Ialomița, solicitând anularea Deciziei nr. 44/2011 referitor la pct. 5 și 6, prin care a fost obligată la acoperirea pretinsului prejudiciu legat de „plata nelegală a unor sporuri salariale acordate personalului didactic auxiliar și nedidactic de la Școala cu clasele I-VIII Gheorghe Doja în baza Hotărârii din 07 decembrie 2007 a Comisiei Paritare constituite la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița”, precum și „acordarea sporului constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a funcționarilor publici” acordat prin Dispoziția Primarului din 25 noiembrie 2008 în sumă de 88.552 lei.

Pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și menținerea Deciziei nr. 44/2011 în ce privește anularea pct. 5 și 6. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 279 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Gheorghe Doja, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 44/2011, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Ialomița - a decis la pct. 1 aplicarea următoarelor măsuri, cu termen de realizare 31 decembrie 2011: a) stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata nelegală a sporului de izolare personalului didactic auxiliar și nedidactic, a sporului pentru condiții deosebite de muncă personalului nedidactic și a sporului pentru condiții vătămătoare personalului didactic auxiliar de la Școala cu clasele I-VIII Gheorghe Doja, în baza Hotărârii Comisiei Paritare din 07 decembrie 2007, prin care s-au stabilit drepturi suplimentare de natură salarială față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu; b) dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului stabilit în condițiile de la lit. a); c) regularizarea cu bugetele publice a contribuțiilor sociale achitate de angajator, respectiv angajați, ca urmare a plății drepturilor bănești necuvenite stabilite în condițiile de la lit. a). La pct. 2, Curtea de Conturi a decis, cu același termen de realizare,

obligația de stabilire a întinderii prejudiciului rezultat din acordarea nelegală a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru toți funcționarii publici din cadrul primăriei și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia; b) regularizarea cu bugetele publice a contribuțiilor sociale achitate de angajator, respectiv angajați, ca urmare a plății drepturilor bănești necuvenite stabilite în condițiile de la lit. a). Primarul Comunei Gheorghe Doja a formulat contestație împotriva măsurilor sus menționate, aceasta fiind respinsă prin Încheierea nr. 5 din 23 septembrie 2011 a Curții de Conturi a României.

Prima instanță a constatat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că prin regulament a fost reglementat în favoarea personalului didactic auxiliar sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare într-un anumit procent pentru desfășurarea muncii în condițiile avute în vedere de reclamant (pentru utilizarea calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru), și nici în favoarea personalului nedidactic un spor în cuantum de 10% pentru condiții deosebite de muncă. Pe de altă parte, începând cu data de 1 ianuarie 2008 este aplicabilă OG. nr. 10/2008 „privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G.

nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale”, potrivit căreia „Salariile de bază ale personalului contractual pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2008 sunt prevăzute în anexele - Via” (art. 3 lit. a). Cu privire la buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă din 13 mai 2008 emis de A.S.P.

Brăila, Curtea constată că în mod corect pârâta a reținut că nu se indică valori obținute prin măsurători specifice privind expunerea lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice. De asemenea, s-a constatat că emitentul buletinului de determinare nu este o autoritate abilitată de lege în determinarea nivelului de radiații electromagnetice sau de noxe profesionale și nu este o entitate publică competentă să acționeze pe teritoriul județului Ialomița, raza sa de acțiune limitându-se doar la teritoriul județului Brăila, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a autorităților de sănătate publică județene, respectiv a Municipiului București, aprobat prin Ordinul M.S.P.

nr. 880/2006 și Ordinul M.S. nr. 127/2009. În baza Dispoziția primarului din 25 noiembrie 2008, au fost plătite funcționarilor publici suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 noiembrie 2009 (în procent de 25 la salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri, excepție făcând secretarul comunei care a primit numai suplimentul postului, dar în procent de 50). Aceste sporuri au fost acordate deși dispozițiile legale invocate de primar - art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 rep. nu reglementau criterii pentru cuantificarea lor. Curtea reține că drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin Lege, iar faptul că actul administrativ a primit avizul de legalitate al prefectului nu poate sta la baza înlăturării considerentelor de nelegalitate reținute de Curtea de Conturi.

3. Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta Primăria Comunei Gheorghe Doja, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că sporul de izolare a fost acordat în baza H.G. nr. 167/2002 și, luând în considerare prevederile art. 35 alin. (1) lit. j) din C.C.M. unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2010, potrivit cu care se acordă un spor de 20% din salariul de bază pentru personalul auxiliar și nedidactic care lucrează în mediul rural, numai în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, școala din Gheorghe Doja se regăsește în lista jud. Ialomița cu spor de 8%.

Comisia Paritară a constatat că este absolut legal dreptul prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură pentru personalul auxiliar și nedidactic. Cu privire la acordarea sporului pentru condi ții vătămătoare de muncă sau condiții deosebite de muncă, a susținut că plata acestora este justificată ținând seama de H.G. nr. 281/1993, cu modificările ulterioare, și în baza Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă din 13 mai 2008 emis de A.S.P. Brăila, la nivelul județului Ialomița nefuncționând un asemenea laborator, precum și a Hotărârii Comisiei Paritare din 07 decembrie 2007. Școala de Gheorghe Doja figurează în Anexa la Buletinul de determinare invocat.

Cu privire la faptul c ă s-ar fi acordat în mod nelegal funcționarilor publici din cadrul Primăriei Gheorghe Doja Ialomiței pe perioada 01 ianuarie 2008-30 noiembrie 2009, drepturi bănești privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, recurenta a invocat următoarele argumente: drepturile privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, erau prevăzute în dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, existând și disponibilitate financiară în bugetul local; dispozi ția primarului din 25 noiembrie 2008 privind acordarea drepturilor menționate în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare funcționar public, nu a fost declarată ca ilegală de către Prefectul de Ialomița; l a data acord ării drepturilor menționate, nu exista sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici; prin O.G.

nr. 6/2007 privind unele m ăsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare., conform art. 3 se recunoaște dreptul ordonatorului de credite (în speță primarul), de a dispune măsurile necesare în vederea salarizării angajaților proprii; drepturi/e acordate func ționari/or publici au fost recunoscute și prin Legea nr. 330/2009. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței de fond, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița. În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii din 23 septembrie 2011 emise de pârâta Curtea de Conturi a României pronunțată în soluționarea contestației formulată de Primăria Comunei Gheorghe Doja împotriva Deciziei nr. 44 din 10 august 2011 emise de Camera de Conturi Ialomița. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 44 emisă de Camera de Conturi Ialomița a fost respinsă integral prin Încheierea din 23 septembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de soluționare a cauzei. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primăria Comunei Gheorghe Doja împotriva Sentinței nr. 279 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013.