ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7607/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Grup Școlar "A.I.C." Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 24/2011, emisă de Camera de Conturi Ialomița și a încheierii nr. VI.248 din 07 iunie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 24 din 05 aprilie 2011. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1117 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul Grup Școlar "A.I.C." Slobozia, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a României, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că cererea de suspendare a actelor administrative atacate este nefondată, în cauză nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, reclamantul nu a probat împrejurări legate de stare de fapt și de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În ceea ce privește cererea de anulare a actelor administrative menționate, prima instanță a apreciat că și aceasta este nefondată întrucât acordarea sporurilor menționate, respectiv acordarea sporului pentru condiții vătămătoare și a sporului pentru condiții deosebite de muncă în baza Hotărârilor Comisiei Paritare nr. 1/2007 și nr. 2/2008 este nelegală, deoarece așa cum a reținut și Curtea de Conturi prin Încheierea emisă și Decizia contestată, Comisia și-a depășit competența legală.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că în mod corect prin actele administrative contestate s-a constatat că au fost acordate drepturi salariale în afara cadrului legal, respectiv sporul pentru condiții vătămătoare și a sporului pentru condiții deosebite de muncă în baza Hotărârii nr. 2/2008, Comisia Paritară depășindu-și atribuțiile legale prin acordarea unor drepturi salariale suplimentare categoriilor de salariați menționați de acestea. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Grupul Școlar "A.I.C." Slobozia, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului La termenul de judecată din data de 5 decembrie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac. Se constată că, prin acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel București cu o cerere de anulare și suspendarea Încheierii nr. VI.248 din 07 iunie 20112 a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 24/2011 emisă de Camera de Conturi Ialomița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul supus executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, iar aceasta "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ ce produce efecte juridice și este supus obligației executării este decizia emisă de către Camera de Conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, trebuie menționat faptul că instanța de contencios administrativ a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) și art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 (a se vedea încheierea de ședință din data de 21 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 441/59/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data de 05 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc.

civ., stabilește că secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului are competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. Soluția adoptată în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Grup Școlar"A.I.C." Slobozia împotriva Sentinței civile nr. 1117 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN