ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Ialomița, reclamantul Grup Școlar "M.E." Slobozia a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de
Conturi Ialomița, anularea Deciziei nr. 16 din 14 martie 2011 emise de Camera
de Conturi Ialomița și a Încheierii nr. VI.198 din 10 mai 2011 emise de Curtea
de Conturi a României, precum și suspendarea executării Deciziei Camerei de
Conturi Ialomița.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că împotriva deciziei atacate a formulat contestație care
a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.198 din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea
de Conturi a României, arătând, în esență, că organele de control au stabilit
în mod eronat că unele sporuri plătite personalului din învățământ în perioada
2008 - 2010 în baza hotărârilor Comisiei paritare au fost acordate în mod
nelegal.
Tribunalul Ialomița,
prin Sentința civilă nr. 1618 din 23 iunie 2011, a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții
de Apel București, având în vedere dispozițiile Regulamentului privind
organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal la data de 4 iulie 2011.
Hotărârea Curții
de apel
Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința
nr. 7775 din 20 decembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamant,
precum și cererea de suspendare a executării Deciziei Camerei de Conturi
Ialomița nr. 16/2011, ca neîntemeiate, reținând, în esență, că actele
contestate sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în
materie.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul Grup Școlar "M.E." Slobozia,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304
pct. 9 și art. 304
1
din C. proc. civ.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu
prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.
(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu
încălcarea competenței materiale a primei instanțe.
Argumentele
corespunzătoare motivului de ordine publică
Obiectul acțiunii
deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 16 din 14 martie 2011
emise de Camera de Conturi Ialomița și a Încheierii nr. VI.198 din 10 mai 2011
emise de Curtea de Conturi a României, precum și suspendarea executării
Deciziei Camerei de Conturi Ialomița.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport cu obiectul
cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se
stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge
raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul
unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M.O. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor
dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în
termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la
soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea
măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de
Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau
parțial contestația".
Din aceste
dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte
juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții
de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta
fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura
juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
Într-adevăr,
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul
entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ
competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și
fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și
județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează
în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și
cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică specială nu se prevede altfel".
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv
în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar
prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența
materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare.
Cum obiectul
litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a
Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de
soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a
tribunalului.
În ședința Plenului
Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și
Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului
competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se
solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în
soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor
prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea
deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal
de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.
Soluțiile de
principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să
preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei
Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu
pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
De altfel, Înalta
Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,
cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei
deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare
a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.
5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012).
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) din C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite
cauza spre competentă soluționare la Tribunalului Ialomița, secția contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Grup Școlar "M.E." Slobozia împotriva Sentinței nr. 7775
din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița,
secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 martie 2013.
Procesat de GGC - CL