ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamantul Grup Școlar "M.E." Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Ialomița, anularea Deciziei nr. 16 din 14 martie 2011 emise de Camera de Conturi Ialomița și a Încheierii nr. VI.198 din 10 mai 2011 emise de Curtea de Conturi a României, precum și suspendarea executării Deciziei Camerei de Conturi Ialomița.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împotriva deciziei atacate a formulat contestație care a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.198 din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României, arătând, în esență, că organele de control au stabilit în mod eronat că unele sporuri plătite personalului din învățământ în perioada 2008 - 2010 în baza hotărârilor Comisiei paritare au fost acordate în mod nelegal.

Tribunalul Ialomița, prin Sentința civilă nr. 1618 din 23 iunie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere dispozițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 4 iulie 2011. 2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7775 din 20 decembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamant, precum și cererea de suspendare a executării Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 16/2011, ca neîntemeiate, reținând, în esență, că actele contestate sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Grup Școlar "M.E." Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 16 din 14 martie 2011 emise de Camera de Conturi Ialomița și a Încheierii nr. VI.198 din 10 mai 2011 emise de Curtea de Conturi a României, precum și suspendarea executării Deciziei Camerei de Conturi Ialomița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.O. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ,

inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană. Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Grup Școlar "M.E." Slobozia împotriva Sentinței nr. 7775 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2013. Procesat de GGC - CL