ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4817/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 761 din 6 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Școala cu Clasele I - VIII Nr. 1 "Alexandru Odobescu" Urziceni, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a României, prin care reclamanta a solicitat anularea Încheierii nr. VI.247 din 7 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României și anularea Deciziei nr. 21 din 4 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Ialomița.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Curtea a respins excepția necompetenței materiale, în raport de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție depusă la dosar de pârâtă, conform căreia în speță sunt aplicabile dispozițiile Cap. "Sesizarea instanței de contencios administrativ" din Regulamentul 2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat de Plenul Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010. Potrivit pct. 228 din regulament, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul unității verificate.

Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele: Camera de Conturi Ialomița a efectuat o acțiune de verificare la reclamantă, privind "Legalitatea modului de acordare a drepturilor salariale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic în perioada 2008 - 2010", finalizată prin emiterea Deciziei nr. 21 din 4 aprilie 2011, prin care s-a constatat plata nelegală a unor sporuri salariale în baza hotărârilor Comisiei Paritare constituite la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița, care exced prevederilor legale, respectiv sporul pentru condiții vătămătoare acordat personalului didactic și didactic auxiliar pentru utilizarea calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru, sporul pentru condiții deosebite de muncă acordat personalului nedidactic și sporul pentru condiții vătămătoare acordat profesorilor de chimie și laboranților.

S-a impus luarea măsurilor de stabilire a întinderii prejudiciului și de recuperare a acestuia. Împotriva acestei decizii, entitatea controlată a formulat contestație, ce a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.247 din 7 iunie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Având în vedere susținerile părților și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a reținut că actele întocmite de organele de control sunt legale și temeinice, criticile aduse acestora de reclamant fiind nefondate, că drepturile salariale ale personalului bugetar, categorie din care face parte personalul din învățământ, se stabilesc exclusiv prin lege, că nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi salariale sau de natură salarială care să nu fie prevăzute de lege, că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură în învățământ și hotărârile Comisiei paritare, invocate de reclamant, nu pot constitui prin ele însele temeiul acordării unor drepturi salariale, în afara cadrului legal care reglementează salarizarea personalului bugetar din învățământ.

În ce privește actele normative invocate de reclamant în acțiune, instanța a constatat că acestea nu justifică acordarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și condiții deosebite de muncă ce fac obiectul cauzei. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emise de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Brăila, invocat de reclamant, nu justifică acordarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și condiții deosebite de muncă, fără o bază legală pentru plata acestor drepturi salariale, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din O.G. nr. 10/2007 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G.

nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.

În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia, prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ a fost reglementat dreptul la acordarea unor sporuri pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, penibile sau altele asemenea, instanța de fond a apreciat că nu poate fi luată în considerare, întrucât potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective de muncă ce se pot încheia pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Instanța a reținut, astfel, că acordarea sporului pentru condiții vătămătoare personalului didactic și didactic auxiliar și a sporului pentru condiții deosebite de muncă personalului nedidactic, în baza Hotărârilor nr. 1 din 7 decembrie 2007 și nr. 2 din 18 ianuarie 2008 este nelegală, întrucât comisia paritară și-a depășit competența stabilită de lege, acordând drepturi salariale suplimentare față de cele reglementate prin actele normative incidente, în condițiile în care ține de resortul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, cât și cuantumul acestora. Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins acțiunea ca neîntemeiată, a respins și cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 21 din 4 aprilie 2011, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15, rap.

la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru luarea unei asemenea măsuri, respectiv că nu există un "caz bine justificat", în sensul legii, ceea ce face inutilă analiza cerinței privind "paguba iminentă". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Școala cu Clasele I - VIII Nr. 1 "Alexandru Odobescu" Urziceni, pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe, pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii îl constituie anularea Încheierii nr. VI.247 din 7 iunie 2011, emisă de Comisia pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care s-a respins contestația reclamantului formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 21 din 4 aprilie 2011 a Camerei de Conturi Ialomița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.O. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". Din aceste dispozițiile legale rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ,

inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură a Curții de Conturi, deci de o autoritate administrativă constituită la nivelul municipiului București, de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emise de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană. Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012). Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Școala cu Clasele I - VIII nr. 1 "Alexandru Odobescu", Urziceni împotriva Sentinței civile nr. 761 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ