ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița - secția

civilă sub nr. 2719/98/2011, reclamantul Grup Școlar S.E. Urziceni a solicitat

în contradictoriu cu pârâții Camera de Conturi Ialomița și Curtea de Conturi a

României, anularea încheierii nr. VI 251 din 07 iunie 2011 emisa de Curtea de

Conturi a României, anularea în parte a Deciziei nr. 20 din 04 aprilie 2011

referitor la masurile dispuse la de Camera de Conturi Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 2342/F din 07 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Ialomița - secția civilă s-a dispus admiterea

excepției de necompetență materială a instanței, invocată de pârâta Curtea de

Conturi a României, și declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București - secția de contencios administrativ.

La Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios

a

dministrativ și fiscal, cauza a fost

înregistrată sub nr. 2719/98/2011.

Prin sentința civilă nr. 892 din 9 februarie 2012,

Curtea de Apel București a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare

în judecată.

A admis excepția de necompetență materială a

instanței.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind

pe în favoarea Tribunalului Ialomița - secția de contencios administrativ și

fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și

a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul la înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competență.

A reținut Curtea de Apel București următoarele:

Excepția de netimbrare a cererii de chemare în

judecată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă având în vedere, pe de o

parte, dispozițiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și

completările ulterioare, iar pe de altă parte, faptul că actele contestate

în cauză vizează drepturi ce decurg din raporturi

de muncă, situație în

care cererile și acțiunile în justiție sunt

scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Excepția de necompetență materială a instanței este

întemeiată, având în vedere că, potrivit criteriului poziționării autorității

emitente în sistemul autorităților publice, instituit de art. 10 alin. (1) din

Legea

nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale

și județene se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale

(sau secțiile specializate ale tribunalelor administrativ - fiscale, conform art.

30 din lege), iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice centrale, se soluționează, în fond, de secțiile de

contencios

administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege nu se prevede

altfel.

În calificarea unei autorități publice ca fiind

centrală sau locală, determinante nu sunt subordonarea ierarhică și personalitatea

juridică,

ci întinderea teritorială a

competenței, autoritățile centrale fiind cele a

căror competență se

exercită la nivel național.

A concluzionat curtea de apel

în sensul că litigiul dedus judecății

vizează,

în principal, anularea Deciziei nr. 20/2011 emisă de Camera de Conturi

Ialomița, iar competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță se

determină în raport de poziționarea autorității

emitente a actului de control contestat în sistemul autorităților

publice,

astfel că aceasta revine secției de contencios administrativ a

tribunalului și nu a curții de apel.

Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de

competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va stabili

competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului

Ialomița - secția de contencios administrativ.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie în

principal, anularea Deciziei nr. 20/2011 emisă de Camera de Conturi Ialomița

și, în consecință anularea încheierii nr. VI/251 din 07 iunie 2011 emisă de

Curtea de Conturi a României, prin care s-a respins contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 20/2011.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice".

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată

și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus

citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al

României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse

prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația'".

Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că

actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației

executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația

formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși

această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având

natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și

completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde

procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de

Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii

contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea

Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 nu

pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii

nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul

respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de

contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de

tribunalele

administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative

emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute „prin

lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile

Regulamentului aprobat prin

Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor

prevăzute

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță,

alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ

și fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței

civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de

nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind

excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din

litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile

administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale

acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident

criteriul valoric, ci criteriul poziționării

autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia

litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și

județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl

constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare

a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe reclamantul Grup Școlar S.E. Urziceni și pe pârâtele Camera de Conturi

Ialomița și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Ialomița - secția

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.