ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5363/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5363/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la data de 13 iulie 2011, reclamanta Comuna M.,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi

Ialomița, a solicitat instanței

anularea în parte a Încheierii nr. 1

din 17 iunie 2011, admiterea contestației și anularea în parte a Deciziei nr. 31

din 18 mai 2011, referitor la punctele 3 si 4 .

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma controlului efectuat de

auditorii publici externi din cadrul Curtea de Conturi Ialomița, s-a întocmit

raportul de audit financiar din 4 aprilie 2011, iar în baza acestui raport, Curtea

de Conturi a emis Decizia nr. 31/2011.

Prin

Decizia nr. 31/2011, s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de abateri

financiare, printre acestea fiind cele consemnate la punctele 3 si 4 și anume,

acordarea de sporuri constând în

suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru

funcționarii publici, în baza dispozițiilor primarului, care exced prevederilor

legale și plata nelegală începând cu

01

aprilie 200

8 a

sporului pentru condiții vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat

funcționarilor publici de la U.A.T.C., M., în condițiile în care nu există

documente emise de autorități abilitate de lege care să justifice acordarea

acestui spor.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.

6105 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna

M. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea

de Conturi a Județean Ialomița, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că,

prin Decizia nr. 31/2011 emisă de Curtea

de Conturi a Județului Ialomița, în baza dispozițiilor art. 33 alin. (3)

din Legea nr. 94/1992, s-au adus la cunoștință ordonatorului de credite

neregulile constatate, pentru a stabili întinderea exactă a prejudiciului și a

lua măsurile necesare pentru recuperarea acestuia.

Împotriva măsurilor dispuse la pct. 3 și 4 din Decizia nr. 31/2011

reclamanta a formulat contestație, respinsă prin încheierea nr. 1 din 17 iunie 2011

emisă de către

Comisia

de soluționare a Contestațiilor constituită în cadrul Curtea de Conturi a

României - Curtea de Conturi a Județului Ialomița.

Prin

acțiunea formulată, reclamanta a solicitat

anularea

hotărârii dispuse

prin

Încheierea nr. 1 din 17

iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor,

precum

și a măsurilor dispuse la pct. 3 și 4

din Decizia nr. 31 din 18 mai 2011 a Curtea de Conturi a Județului Ialomița.

Curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut de către

pârâtă ca, p

rin dispozițiile

nr. 722 din 18 noiembrie 2008 și nr. 747 din 04 decembrie 2008,

funcționarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea

M., le-au fost plătite nelegal

suplimentul postului

și

suplimentul

corespunzător treptei de salarizare

în valoare de

45.888 lei,

pentru perioada 01

ianuarie 2008- 30 noiembrie 2009.

Acordarea

nelegală a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare

funcționarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea

M.

pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 noiembrie 2009 a

determinat și virarea către bugetele publice a contribuțiilor sociale aferente

cheltuielilor cu salariile, respectiv contribuția la asigurările sociale de

sănătate, contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de

șomaj, contribuția la asigurările de risc, accidente și boli profesionale,

contribuția la concedii și indemnizații. Acest lucru a însemnat de fapt pentru

bugetul local, plăți suplimentare în valoare de

12.619 lei,

astfel cum rezultă

din abaterea prezentată la fapta

6

din

p.v. de constatare.

Referitor la

capătul de cerere privind anularea măsurii dispuse la pct. 4

al Deciziei nr. 31/2011 emisă de Curtea de Conturi a Județean Ialomița,

Curtea a reținut ca, i

n mod corect au

constatat auditorii publici ai Curtea de Conturi a județului Ialomița,faptul

că

reclamanta

a efectuat plăți nelegale, începând cu 01 aprilie 2008, constând în sporul

pentru condiții vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat funcționarilor

publici din cadrul Primăriei M., în condițiile în care nu există documente

emise de autorități abilitate de lege care să justifice acordarea acestui spor.

Instanța de fond a mai reținut ca justificarea acordării

sporului pentru condiții vătămătoare

a fost făcută de

reclamanta pe baza

buletinelor

de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 57 din 4 martie 2008

și nr. 83 din 20 octombrie 2009, emise de A.S.P.din localitatea B, aceasta

nefiind o entitate publică competentă să

acționeze pe teritoriul jud. I.

Prin

urmare, in mod corect a retinut parata ca

buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de

muncă 57 din 24 martie 2008 și nr. 83 din 20 octombrie 2009 nu pot fi

considerate documente justificative în argumentarea legalității acordării

sporului pentru condiții vătămătoare. De altfel, nici buletinul din 14

decembrie 2010 de masuratori al campului radioelectric depus de reclamanta nu

este relevant in speta, intrucat acesta vizeaza o alta entitate expertizata,

respectiv Primaria comunei P. De altfel, nici administrarea probei cu

expertiza, astfel cum a fost solicitata de catre reclamanta nu este relevanta

in speta, avand in

vedere faptul ca instanta de

contencios analizeaza legalitatea actului administativ prin raportare si la

documentatia care a stat la baza acestuia la momentul emiterii actului, iar nu

prin raportare la situatia de fapt si de drept ulterioara.

Susținerea

reclamantei potrivit căreia

A.J.P.S.,

cât și

D.G.F.P.

Ialomița, au validat statul de funcțiuni cu salariile și

sporurile acordate prin dispozițiile primarului,

începând

cu 01 ianuarie 2010, a fost inlaturata de catre instanta de fond avand in vedere

ca singura instituție abilitata să se pronunțe asupra modului de întrebuințare

a resurselor bugetelor unităților administrativ teritoriale este Curtea de

ConturiR.

3.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta comuna M.

prin primar a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta expune situația de fapt și formulează critici de nelegalitate

cu privire la hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța

de fond nu a analizat într-o manieră profundă probatoriului administrat în

cauză.

Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Județean Ialomița, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Deciziei nr. 31 din 18 mai 2011 emisă de Curtea de

Conturi a Județului Ialomița și anularea încheierii nr. 1 din 17

iunie 2011 a Curtea de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației

împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curtea de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Solutionare

a Contestatiilor.Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curtea

de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a

unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor

județene ale Curtea de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de

soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curtea de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curtea

de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului

Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curtea de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curtea de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare

a cauzei revine Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării

este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curtea de

Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea

de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la

competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, prin

Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea

acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor , impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în

ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Județean Ialomița, secția contencios

administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

Tribunalului județean Ialomița, secția contencios administrativ și

fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de

atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comuna M., împotriva sentinței civile nr. 6105 din 24 octombrie 2011 a Curte de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Județean

Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.