ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5363/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 iulie 2011, reclamanta Comuna M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Ialomița, a solicitat instanței anularea în parte a Încheierii nr. 1 din 17 iunie 2011, admiterea contestației și anularea în parte a Deciziei nr. 31 din 18 mai 2011, referitor la punctele 3 si 4 . În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma controlului efectuat de auditorii publici externi din cadrul Curtea de Conturi Ialomița, s-a întocmit raportul de audit financiar din 4 aprilie 2011, iar în baza acestui raport, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 31/2011.

Prin Decizia nr. 31/2011, s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de abateri financiare, printre acestea fiind cele consemnate la punctele 3 si 4 și anume, acordarea de sporuri constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru funcționarii publici, în baza dispozițiilor primarului, care exced prevederilor legale și plata nelegală începând cu 01 aprilie 200 8 a sporului pentru condiții vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat funcționarilor publici de la U.A.T.C., M., în condițiile în care nu există documente emise de autorități abilitate de lege care să justifice acordarea acestui spor.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 6105 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna M. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi a Județean Ialomița, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 31/2011 emisă de Curtea de Conturi a Județului Ialomița, în baza dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, s-au adus la cunoștință ordonatorului de credite neregulile constatate, pentru a stabili întinderea exactă a prejudiciului și a lua măsurile necesare pentru recuperarea acestuia.

Împotriva măsurilor dispuse la pct. 3 și 4 din Decizia nr. 31/2011 reclamanta a formulat contestație, respinsă prin încheierea nr. 1 din 17 iunie 2011 emisă de către Comisia de soluționare a Contestațiilor constituită în cadrul Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi a Județului Ialomița. Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea hotărârii dispuse prin Încheierea nr. 1 din 17 iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, precum și a măsurilor dispuse la pct. 3 și 4 din Decizia nr. 31 din 18 mai 2011 a Curtea de Conturi a Județului Ialomița.

Curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut de către pârâtă ca, p rin dispozițiile nr. 722 din 18 noiembrie 2008 și nr. 747 din 04 decembrie 2008, funcționarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea M., le-au fost plătite nelegal suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în valoare de 45.888 lei, pentru perioada 01 ianuarie 2008- 30 noiembrie 2009. Acordarea nelegală a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare funcționarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea M. pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 noiembrie 2009 a determinat și virarea către bugetele publice a contribuțiilor sociale aferente cheltuielilor cu salariile, respectiv contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la asigurările de risc, accidente și boli profesionale, contribuția la concedii și indemnizații.

Acest lucru a însemnat de fapt pentru bugetul local, plăți suplimentare în valoare de 12.619 lei, astfel cum rezultă din abaterea prezentată la fapta 6 din p.v. de constatare. Referitor la capătul de cerere privind anularea măsurii dispuse la pct. 4 al Deciziei nr. 31/2011 emisă de Curtea de Conturi a Județean Ialomița, Curtea a reținut ca, i n mod corect au constatat auditorii publici ai Curtea de Conturi a județului Ialomița,faptul că reclamanta a efectuat plăți nelegale, începând cu 01 aprilie 2008, constând în sporul pentru condiții vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat funcționarilor publici din cadrul Primăriei M., în condițiile în care nu există documente emise de autorități abilitate de lege care să justifice acordarea acestui spor.

Instanța de fond a mai reținut ca justificarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare a fost făcută de reclamanta pe baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 57 din 4 martie 2008 și nr. 83 din 20 octombrie 2009, emise de A.S.P.din localitatea B, aceasta nefiind o entitate publică competentă să acționeze pe teritoriul jud. I. Prin urmare, in mod corect a retinut parata ca buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă 57 din 24 martie 2008 și nr. 83 din 20 octombrie 2009 nu pot fi considerate documente justificative în argumentarea legalității acordării sporului pentru condiții vătămătoare.

De altfel, nici buletinul din 14 decembrie 2010 de masuratori al campului radioelectric depus de reclamanta nu este relevant in speta, intrucat acesta vizeaza o alta entitate expertizata, respectiv Primaria comunei P. De altfel, nici administrarea probei cu expertiza, astfel cum a fost solicitata de catre reclamanta nu este relevanta in speta, avand in vedere faptul ca instanta de contencios analizeaza legalitatea actului administativ prin raportare si la documentatia care a stat la baza acestuia la momentul emiterii actului, iar nu prin raportare la situatia de fapt si de drept ulterioara. Susținerea reclamantei potrivit căreia A.J.P.S., cât și D.G.F.P.

Ialomița, au validat statul de funcțiuni cu salariile și sporurile acordate prin dispozițiile primarului, începând cu 01 ianuarie 2010, a fost inlaturata de catre instanta de fond avand in vedere ca singura instituție abilitata să se pronunțe asupra modului de întrebuințare a resurselor bugetelor unităților administrativ teritoriale este Curtea de ConturiR. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta comuna M. prin primar a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta expune situația de fapt și formulează critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând, în esență, că instanța de fond nu a analizat într-o manieră profundă probatoriului administrat în cauză. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Județean Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 31 din 18 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a Județului Ialomița și anularea încheierii nr. 1 din 17 iunie 2011 a Curtea de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curtea de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Solutionare a Contestatiilor.Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curtea de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curtea de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curtea de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curtea de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curtea de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curtea de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curtea de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor , impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Județean Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de soluționare a cauzei. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6 1 ) și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului județean Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, Înalta Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comuna M., împotriva sentinței civile nr. 6105 din 24 octombrie 2011 a Curte de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Județean Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.