ÎCCJ, Decizia nr. 405/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 378 din 11 martie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

7999/1/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I.

împotriva Ordonanței nr. 1195/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a menținut ordonanța atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. 1195/P/2009

din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 42 și art. 45 C.

proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și 4 C. proc. pen. și art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorii B.L.

și C.D. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.I., G.P. și T.G.S., judecători

în cadrul Curții de Apel Pitești, pentru infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10

lit. a) C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de B.L., judecător în cadrul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru infracțiunea de favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C.

proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C.D., în temeiul art.

10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat

la art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de O.R., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,

în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de T.M.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 246 C. proc. pen., în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de R.S.,

grefier în cadrul Curții de Apel Pitești, pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; disjungerea și declinarea cauzei cu

privire la faptele ce ar fi fost comise de E.M., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Pitești, T.M. ș.a. în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, pentru a fi efectuate cercetări sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 9333/4523/II/2/2009

din 21 septembrie 2009.

Procurorii au reținut

că magistrații au pronunțat soluțiile ce l-au nemulțumit pe petent, pe baza

probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, le-au motivat în

fapt și în drept, astfel că nu se poate reține că și-au îndeplinit atribuțiile

de serviciu sau că le-au îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a

intereselor legale ale petentului.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 1195/P/2008

din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1019 din 11 iunie 2010 a Secției Penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului

rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor

penală.

Împotriva acestei

sentințe, petentul M.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris la dosar (filele 20 - 21), admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și restituirea cauzei organelor de urmărire penală, în

vederea completării cercetărilor.

De asemenea, s-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă și a fost criticată obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 25 raportat la art. 246 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că:

Intimații au fost

cercetați în urma plângerilor penale formulate de petentul M.I., în care a

precizat că: judecătorul C.D. ar fi dispus în mod nelegal suspendarea

executării Sentinței civile nr. 704/1996, în Dosarul civil nr. 3247/R/2000 și

ar fi intervenit pe lângă procurorii O.R. și E.M. pentru a-l împiedica să fie

reîncadrat; că judecătorul T.G.S. și procurorul O.R., au participat la

judecarea Dosarului nr. 1094/46/2007 finalizat prin decizia nr. 35 din 25

martie 2008, care, în opinia sa, ar fi nelegală potrivit art. 393 C. proc. pen.

Petentul a mai arătat

că judecătorul L.B. ar fi cunoscut aspectele sesizate din mai multe cauze,

referitoare la litigiul său de muncă, însă aceasta ar fi favorizat persoanele

menționate mai sus.

De asemenea, a mai

susținut că, grefiera R.S., în mod abuziv, fără a avea la bază o încheiere de

ședință ar fi eliberat un certificat prin care s-a confirmat suspendarea

executării Sentinței nr. 704 din 25 ianuarie 1996.

La data de 08 iunie 2000,

petentul M.I. a încercat să pună în executare Sentința civilă nr. 704/1996 a Judecătoriei

Pitești, iar debitoarea SC N. SA a prezentat un certificat din care rezulta că

prin încheierea din data de 01 iunie 2000 dată în Dosarul nr. 3147/R/2000 al

Curții de Apel Pitești, președintele de atunci al Curții de Apel Pitești, judecătorul

C.D. a admis cererea sa de suspendare a executării Sentinței civile nr. 704/1996,

până la soluționarea recursului.

Prin

Sentința penală nr. 35/2008, pronunțată în Dosarul nr. 1094/46/2007 al Curții

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

judecător T.G.S. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale

nr. 8/P/2007 a Curții de Apel Pitești, formulată de M.I.

La

ședința de judecată a participat și O.R., reprezentant al Ministerului Public.

Prin

Decizia nr. 139/R/2001, pronunțată în Dosarul nr. 5241/R/2000 al Curții de Apel

Pitești, completul de judecată format din judecătorii G.P., T.I. și N.T. (opinie

separată) a respins contestația în anulare formulată de M.I. împotriva Deciziei

civile nr. 3599/2000 a Curții de Apel Pitești.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât, instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

În ceea ce privește

fapta săvârșită de magistratul procuror O.R., Înalta Curte apreciază că

susținerile recurentului petent nu au suport probator, concluziile acesteia din

cadrul ședințelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja

răspunderea penală.

Cu privire la

pretinsa infracțiune a fi săvârșită de magistratul judecător L.B., respectiv

aceea de favorizare a infractorului, această infracțiune presupune o situație

premisă - săvârșirea unei infracțiuni de către persoana favorizată - condiție

neîndeplinită în cauză, astfel încât această infracțiune nu poate fi reținută

în sarcina magistratului judecător.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 25 raportat la art. 246 C. pen., în mod

corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Critica formulată de

recurentul petent, privind greșita sa obligare de către instanța de fond la

plata cheltuielilor judiciare către stat va fi înlăturată, prin decizia nr. 82

din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că: „În cazul respingerii

plângerii formulată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile

judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana

căreia i s-a respins plângerea”.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanței

nr. 1195/P/2008 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței nr. 378 din 11

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 7999/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.