ÎCCJ, Decizia nr. 405/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 378 din 11 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7999/1/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva Ordonanței nr. 1195/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a menținut ordonanța atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 1195/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 38, art. 42 și art. 45 C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și 4 C. proc. pen. și art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorii B.L. și C.D. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.I., G.P. și T.G.S., judecători în cadrul Curții de Apel Pitești, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de B.L., judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C.D., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de O.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de T.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 246 C. proc. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de R.S., grefier în cadrul Curții de Apel Pitești, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen.; disjungerea și declinarea cauzei cu privire la faptele ce ar fi fost comise de E.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, T.M. ș.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru a fi efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 9333/4523/II/2/2009 din 21 septembrie 2009. Procurorii au reținut că magistrații au pronunțat soluțiile ce l-au nemulțumit pe petent, pe baza probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, le-au motivat în fapt și în drept, astfel că nu se poate reține că și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-au îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a intereselor legale ale petentului. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 1195/P/2008 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1019 din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală. Împotriva acestei sentințe, petentul M.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 20 - 21), admiterea recursului, casarea sentinței atacate și restituirea cauzei organelor de urmărire penală, în vederea completării cercetărilor.

De asemenea, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a fost criticată obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 25 raportat la art. 246 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că: Intimații au fost cercetați în urma plângerilor penale formulate de petentul M.I., în care a precizat că: judecătorul C.D. ar fi dispus în mod nelegal suspendarea executării Sentinței civile nr. 704/1996, în Dosarul civil nr. 3247/R/2000 și ar fi intervenit pe lângă procurorii O.R.

și E.M. pentru a-l împiedica să fie reîncadrat; că judecătorul T.G.S. și procurorul O.R., au participat la judecarea Dosarului nr. 1094/46/2007 finalizat prin decizia nr. 35 din 25 martie 2008, care, în opinia sa, ar fi nelegală potrivit art. 393 C. proc. pen. Petentul a mai arătat că judecătorul L.B. ar fi cunoscut aspectele sesizate din mai multe cauze, referitoare la litigiul său de muncă, însă aceasta ar fi favorizat persoanele menționate mai sus. De asemenea, a mai susținut că, grefiera R.S., în mod abuziv, fără a avea la bază o încheiere de ședință ar fi eliberat un certificat prin care s-a confirmat suspendarea executării Sentinței nr. 704 din 25 ianuarie 1996. La data de 08 iunie 2000, petentul M.I.

a încercat să pună în executare Sentința civilă nr. 704/1996 a Judecătoriei Pitești, iar debitoarea SC N. SA a prezentat un certificat din care rezulta că prin încheierea din data de 01 iunie 2000 dată în Dosarul nr. 3147/R/2000 al Curții de Apel Pitești, președintele de atunci al Curții de Apel Pitești, judecătorul C.D. a admis cererea sa de suspendare a executării Sentinței civile nr. 704/1996, până la soluționarea recursului. Prin Sentința penală nr. 35/2008, pronunțată în Dosarul nr. 1094/46/2007 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, judecător T.G.S. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 8/P/2007 a Curții de Apel Pitești, formulată de M.I.

La ședința de judecată a participat și O.R., reprezentant al Ministerului Public. Prin Decizia nr. 139/R/2001, pronunțată în Dosarul nr. 5241/R/2000 al Curții de Apel Pitești, completul de judecată format din judecătorii G.P., T.I. și N.T. (opinie separată) a respins contestația în anulare formulată de M.I. împotriva Deciziei civile nr. 3599/2000 a Curții de Apel Pitești. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. În speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac. După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât, instanța penală sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță. În ceea ce privește fapta săvârșită de magistratul procuror O.R., Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului petent nu au suport probator, concluziile acesteia din cadrul ședințelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală. Cu privire la pretinsa infracțiune a fi săvârșită de magistratul judecător L.B., respectiv aceea de favorizare a infractorului, această infracțiune presupune o situație premisă - săvârșirea unei infracțiuni de către persoana favorizată - condiție neîndeplinită în cauză, astfel încât această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina magistratului judecător.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 25 raportat la art. 246 C. pen., în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. Critica formulată de recurentul petent, privind greșita sa obligare de către instanța de fond la plata cheltuielilor judiciare către stat va fi înlăturată, prin decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în Dosarul nr. 56/2007, fiind statuat că: „În cazul respingerii plângerii formulată în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”. Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanței nr. 1195/P/2008 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței nr. 378 din 11 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7999/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.