ÎCCJ, Decizia nr. 142/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de revizuire de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 650 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC F.P. SRL împotriva sentinței nr. 334 din 4 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7541/1/2009. A fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a constatat, în esență, că prin sentința nr. 334 din 4 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC F.P.

SRL împotriva rezoluției din 27 august 2008 dată în dosarul nr. 787/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Prima instanță a reținut că prin rezoluția atacată s-a dispus, cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.V., ș.a., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Prima instanță a constatat că plângerea formulată de către petentă în baza dispozițiilor art. 271 C. proc.

pen. este nefondată, iar soluția dispusă prin rezoluția contestată este legală și temeinică. Astfel, s-a reținut că activitatea și atribuțiile de serviciu ale magistraților se circumscriu cauzelor cu care sunt investiți, interpretării și aplicării legii, eventualele erori apărute în acest proces neechivalând exercitării abuzive a atribuțiilor. Acestea pot fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac, singura formă pe care trebuie să o îmbrace nemulțumirea părților față de o soluție, formularea plângerii penale neputând fi o suplimentare a gradelor de jurisdicție. Cu privire la activitatea ofițerilor de poliție reclamați s-a arătat că actele întocmite de aceștia sunt supuse cenzurii procurorului potrivit art. 278 C. proc.

pen. S-a concluzionat că faptele reclamate nu există, petenta criticând în realitate actele /soluțiile dispuse de către intimați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Cu privire la recursul declarat de către petentă, instanța de recurs a apreciat că este nefondat, sentința atacată fiind legală, temeinică și riguros motivată, bazată pe evaluări și analize juste și cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen. a materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei. Împotriva acestei decizii petenta a formulat cerere de revizuire. Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., se constată că cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc.

pen. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. norma prevede imperativ și fără posibilitate de interpretare că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”. Ca urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în soluționarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanță, ca aceasta să fie efectuată și că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”.

Totodată, art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”. Se va constata, de asemenea, că dispozițiile art. 402 - 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluțiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.

În astfel de condiții, este evident că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei. Așa fiind, se constată incidența în speță a dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire urmând a fi trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., trimite cererea de revizuire formulată de revizuenta SC F.P. SRL împotriva deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 3514/1/2010, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.