ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 408/2011

HOTĂRÂRE
19.09.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 408/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 675 din 20 aprilie 2010 a

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul S.E.C. împotriva Rezoluției nr. 720/P/2009

din 23 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 720/P/2009 din 23 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de D.C. și C.R.E. -

judecători la Curtea de Apel Craiova

, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1889/C/4297/II/2/2009

din 7 septembrie 2009.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentului.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 720/P/2009 din 23 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 675

din 20 aprilie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte

care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva acestei

sentințe, petentul S.E.C. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați D.C.

și C.R.E. - judecători la Curtea de Apel Craiova

,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și neglijență

în serviciu.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu

,

soluțiile pronunțate

de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor

de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța

asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără

o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne

aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 720/P/2009 din 23 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul S.E.C. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.E.C. împotriva sentinței nr. 675 din

20 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 7951/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 409/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 781 din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.A.
ÎCCJ 2011-11-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 372/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1868 din 19 noiembrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petent
ÎCCJ 2011-09-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 392/2011
Ședința publică de la 19 septembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 868 din 19 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefond
ÎCCJ 2011-05-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 304/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1882 din 11 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petent
ÎCCJ 2011-05-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 264 din 22 februarie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentu
Sursă