ÎCCJ, Decizia nr. 304/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1882 din 11 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică,

dată în Dosarul nr. 14/P/2008 și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 14/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de H.L., judecător la Curtea de Apel Galați și G.L., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1905/1019/II/2/2009

din 11 martie 2009.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentului .

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 14/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1882

din 11 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte

care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul B.O. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați H.L.

și G.L.

,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a infracțiunii prevăzute de

art. 246 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de

magistrați, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceștia le-au

apreciat, în urma examinării lor, și nu trebuie să conducă obligatoriu la

concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimatul

magistrat judecător a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu

,

soluțiile pronunțate

de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor

de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se

poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o

altă instanță.

În ceea ce o privește

pe intimata G.L., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, reprezentanta Ministerului Public, în cauza ce a format obiectul Dosarului

nr. 2983/44/2006, aceasta și-a exercitat atribuțiile în baza și în limitele

dispozițiilor art. 63 lit. e) din Legea nr. 304/2004, ale art. 78 alin. (1) lit.

a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetului și ale art. 301 alin. (1)

C. proc. pen.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii

prevăzute de

art. 246 C. pen.

, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției

nr. 14/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1882 din

11 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 3669/1/2009.

Obligă recurentul petent

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.