ÎCCJ, Decizia nr. 198/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

1843 din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3481/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției nr. 12/P/2008 din 19 ianuarie 2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire

Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 12/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.C. –

judecător la Curtea de Apel Galați și M.C. – procuror la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef adjunct al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1673/943/II/2/2009

din 10 martie 2009.

Procurorii au reținut

că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru

atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată,

pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de

atac prevăzută de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 12/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr.

1843 din 6 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au

confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor

reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul B.O. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați C.C. și C.C.M.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimatul

magistrat judecător a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de judecată sau

că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate

putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă

instanță.

În ceea ce privește

fapta săvârșită de magistratul procuror C.C.M., Înalta Curte apreciază că

susținerile recurentului petent nu au suport probator, concluziile acesteia din

cadrul ședințelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja

răspunderea penală.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, așa încât în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de acesta.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 12/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O.

împotriva sentinței nr. 1843 din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3481/1/2009

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1843 din 6

noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3481/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.