ÎCCJ, Decizia nr. 372/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1868 din 19 noiembrie 2010

a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta I.D.V. împotriva Rezoluției nr.

824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut

rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 824/P/2010

din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza

dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător T.C.M. -

inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și

art. 249 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr.

7671/3485/II-2/2010 din 20 septembrie 2010.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistratul-intimat nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentei.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr.

1868 din 19 noiembrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a

comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei

sentințe, petenta I.D.V. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului și casarea sentinței

atacate, susținând că „nu i-au fost respectate drepturile atât de către

intimata T.C.M., cât și de către instanța de fond.”

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat T.C.M. - inspector

șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

În cauza de față,

magistratul intimat T.C.M., inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii, și-a exercitat atribuțiile cu care a

fost învestit, reanalizarea soluțiilor date de magistrați putându-se realiza

doar în condițiile strict prevăzute de dispozițiile art. 278 - 278

1

C. proc. pen., iar nu prin promovarea unor plângeri penale împotriva

magistraților care le-au pronunțat/soluționat, ori prin formularea unor

plângeri penale împotriva inspectorilor din cadrul inspecției judiciare, în

cazul în care petenta este nemulțumită de soluțiile date de aceștia la

sesizările făcute.

Faptul că soluția

dată nu este cea dorită de petentă nu echivalează cu săvârșirea unor

infracțiuni de către persoana care a dispus respectiva soluție.

Mai mult decât atât,

analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petenta a

uzat deja de căile de atac prevăzute de art. 278 - art. 278

1

C.

proc. pen., iar după ce acestea au fost epuizate, a uzat și de calea prevăzută

de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, respectiv sesizarea Comisiilor de disciplină din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de acesta.

Criticile recurentei

petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției

nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta I.D.V. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta I.D.V. împotriva Sentinței nr. 1868 din

19 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 8048/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2011.