ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanutul F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.V. prin D.R.A.O.V. Brașov, Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. și D.J.A.O.V. Mureș, obligarea pârâților să îl repună în funcția de conducere de director executiv la D.J.A.O.V.

Mureș sau în funcție similară de conducere la aceeași instituție; obligarea pârâtei de rang III la plata drepturilor salariale începând cu luna mai 2009 până la data repunerii în funcția de conducere respectiv a diferenței dintre salariul său actual și salariul pe care l-a avut în funcția de conducere; obligarea pârâtei de rang III la plata sporurilor de conducere de care ar fi beneficiat începând din luna mai 2009 până la repunerea efectivă în funcție și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin ordinul din 22 mai 2009 al Ministerului Finanțelor Publice - A.N.A.F. a fost eliberat din funcția publică de conducere deținută și că O.U.G.

nr. 37/2009 în baza căreia s-a desființat funcția publică de conducere pe care o deținea a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Ulterior și-a precizat acțiunea în privința cuantumului daunelor materiale de 63.747 RON reprezentând diferența de venit brut pentru perioada mai 2008-mai 2010. Prin sentința nr. 694 din 16 iunie 2010, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 19 august 2010. La termenul din 13 decembrie 2010, reclamantul a precizat în scris acțiunea în sensul că solicită anularea ordinului din 22 mai 2009 și obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a arătat că primul petit al cererii a rămas fără obiect, întrucât prin ordinul din 25 mai 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Brașov. Pe fond, a susținut că reclamantul nu a urmat procedura de contencios administrativ prevăzută de art. 9 alin. (4)-(5) din Legea nr. 554/2004, cererea sa fiind întemeiată pe dispozițiile C. muncii. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 17 din 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată și precizată de reclamant, a anulat ordinul din 22 mai 2009 emis de Ministrul Finanțelor Publice, obligând pârâtele A.N.V.-D.R.A.O.V.

Brașov și D.J.A.O.V. Mureș la plata în solidar a sumei de 63.727 RON, reprezentând diferență de venit brut aferentă perioadei mai 2008-mai 2010. Prin aceeași sentință, a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de reintegrare în funcția publică de conducere deținută anterior emiterii actului atacat și de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată, respingând excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect, invocate prin întâmpinare. 3.Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că eliberarea reclamantului din funcția deținută s-a dispus în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, iar prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G nr. 37/2009, cu toate acestea a fost adoptată O.U.G nr. 105/2009, iar acest din urmă act normativ cuprinde dispoziții similare ordonanței deja declarate neconstituționale. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă, prima instanță a reținut că, în raport de obiectul acțiunii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția lipsei obiectului cererii de reîncadrare, ca efect al emiterii ordinului din 25 mai 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V.

Brașov, prima instanță a reținut că reclamatul a înțeles să renunțe la acest petit al cererii, astfel încât excepția a rămas fără obiect. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respective ordonanțe. Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale prevederile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice. Totodată, prima instanță a avut în vedere și Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale care a statuat cu valoare absolută că efectele actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 declarate neconstituționale încetează de drept. În ceea ce privește despăgubirile solicitate a fi acordate pentru daunele materiale cauzate de emiterea actului vătămător, prima instanță a apreciat că despăgubirile solicitate sunt justificate tocmai de diferențele salariale determinate de actul atacat, vătămarea produsă acestuia fiind unul dintre efectele acestui ordin nelegal. 4.Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.V.

prin D.R.A.O.V. Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baua art. 304 1 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei de obiect a cererii de reîncadrare. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, considerând că acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în realitate reclamantul a solicitat, prin precizarea de acțiune, anularea actului prin care a fost eliberat din funcție și, raportat la acest obiect, nu s-au respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind îndeplinirea procedurii prealabile.

Totodată, recurenta a arătat că precizarea acțiunii nu a fost motivată în drept, iar la termenul de judecată din 14 ianuarie 2011 reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcția deținută, întrucât prin ordinul din 5 mai 2010 autoritatea pârâtă a dispus repunerea acestuia în funcția deținută anterior. Așadar, în opinia sa, recurenta a susținut că soluția instanței de anulare a ordinului atacat este nelegală, în condițiile în care acest ordin fusese revocat anterior, dar în timpul soluționării cauzei, printr-un alt act prin care reclamantul a fost repus în funcție, revocarea ordinului atacat fiind evidentă, întrucât în conținutul noului ordin de reîncadrare se face referire expresă la cele două decizii ale Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale actele normative care au stat la baza emiterii actului.

Cât privește obligarea autorității pârâte la despăgubiri, recurenta a considerat că este inadmisibilă, având în vedere caracterul de nelegalitate și inadmisibilitate a petitului privind anularea actului administrativ atacat, întrucât nu a fost parcursă procedura pralabilă, or, doar în cazul îndeplinirii acestei obligații instanța avea posibilitatea să acorde și despăgubiri. 5. Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt și de drept relevante Instanța de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este ordinul din 22 mai 2009, emis de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Brașov, în temeiul art. III alin. (1) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, constată că acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, caz în care sunt avute în vedere prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care exclud procedura administrativă prealabilă în cazul acțiunilor care privesc persoane vătămate în drepturile lor prin ordonanțe sau prevederi din ordonanțe declarate neconstituționale. Referitor la excepția lipsei de obiect a cererii de reîncadrare, Î nalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că excepția invocată a rămas obiect, întrucât reclamantul a renunțat la judecata acestui capăt de cerere.

Referitor la fondul cauzei, potrivit art. 9 alin. (5): „Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G., anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Ca efect al pronunțării Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat că legea de aprobare este neconstituțională și însăși O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Cum, necontestat, temeiul legal al emiterii ordinului din 22 mai 2009 l-au reprezentat dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a desființat funcția publică de conducere de director executiv, iar aceste dispoziții legale sunt neconstituționale întrucât „ Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție” (potrivit deciziei Curții Constituționale) rezultă că actul administrativ individual atacat este lipsit de orice fundament legal. În aceste condiții, în mod justificat prima instanță l-a anulat, pronunțându-se corespunzător și asupra acordării de despăgubiri constând în drepturile salariale aferente, în baza dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anterior citat.

Punerea în aplicare a O.U.G. menționată, prin revocarea reclamantului din postul de director, din motive ce exclud culpa intimatului - reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, astfel cum corect a procedat prima instanță. Prin anularea actului ca nelegal, acordarea de despăgubiri sub forma salariilor pe perioada cât a fost lipsit de exercitarea funcției, reprezintă un efect direct al înlăturării actului administrativ vătămător, iar faptul că reclamantul fost reîncadrat pe funcția deținută în baza ordinului contestat, nu are relevanță decât pentru stabilirea momentului până la care se datorează despăgubiri.

Or, prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecințelor create prin ordonanțe neconstituționale iar adoptarea punctului de vedere al recurentei ar conduce la lipsirea de conținut a dispozițiilor legale menționate. 2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Brașov împotriva sentinței nr. 17 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.