ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanutul

F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.V. prin D.R.A.O.V. Brașov, Ministerul

Finanțelor Publice prin A.N.A.F. și D.J.A.O.V. Mureș, obligarea pârâților să îl

repună în funcția de conducere de director executiv la D.J.A.O.V. Mureș sau în funcție

similară de conducere la aceeași instituție; obligarea pârâtei de rang III la plata

drepturilor salariale începând cu luna mai 2009 până la data repunerii în funcția

de conducere respectiv a diferenței dintre salariul său actual și salariul pe care

l-a avut în funcția de conducere; obligarea pârâtei de rang III la plata sporurilor

de conducere de care ar fi beneficiat începând din luna mai 2009 până la repunerea

efectivă în funcție și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că prin ordinul din 22 mai 2009 al Ministerului

Finanțelor Publice - A.N.A.F. a fost eliberat din funcția publică de conducere deținută

și că O.U.G. nr. 37/2009 în baza căreia s-a desființat funcția publică de conducere

pe care o deținea a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Ulterior și-a precizat acțiunea în privința

cuantumului daunelor materiale de 63.747 RON reprezentând diferența de venit brut

pentru perioada mai 2008-mai 2010.

Prin sentința nr. 694

din 16 iunie 2010, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal,

a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței

de apel la data de 19 august 2010.

La termenul din 13 decembrie

2010, reclamantul a precizat în scris acțiunea în sensul că solicită anularea ordinului

din 22 mai 2009 și obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale.

Prin întâmpinare, pârâta

A.N.A.F. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, a arătat că primul petit al cererii a rămas fără obiect, întrucât

prin ordinul din 25 mai 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul

a fost reîncadrat în funcția publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V.

Brașov. Pe fond, a susținut că reclamantul nu a urmat procedura de contencios administrativ

prevăzută de art. 9 alin. (4)-(5) din Legea nr. 554/2004, cererea sa fiind întemeiată

pe dispozițiile C. muncii.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 17 din

14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată și precizată de reclamant, a anulat ordinul

din 22 mai 2009 emis de Ministrul Finanțelor Publice, obligând pârâtele A.N.V.-D.R.A.O.V.

Brașov și D.J.A.O.V. Mureș la plata în solidar a sumei de 63.727 RON, reprezentând

diferență de venit brut aferentă perioadei mai 2008-mai 2010.

Prin aceeași sentință,

a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de reintegrare în funcția publică

de conducere deținută anterior emiterii actului atacat și de faptul că nu se solicită

cheltuieli de judecată, respingând excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect,

invocate prin întâmpinare.

3.Considerentele reținute

de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că eliberarea reclamantului din funcția

deținută s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a administrației publice, iar prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 Curtea

Constituțională a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G nr. 37/2009,

cu toate acestea a fost adoptată O.U.G nr. 105/2009, iar acest din urmă act normativ

cuprinde dispoziții similare ordonanței deja declarate neconstituționale.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă, prima instanță a reținut că,

în raport de obiectul acțiunii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția

lipsei obiectului cererii de reîncadrare,

ca efect al emiterii ordinului din 25 mai 2010

emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în

funcția publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Brașov,

prima instanță a reținut

că

reclamatul

a înțeles să renunțe la acest petit al cererii, astfel încât excepția a rămas fără

obiect.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul

juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia

nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit

caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respective ordonanțe. Anterior,

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat

în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect

reținut de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a

declarat neconstituționale prevederile art. I pct. 1-5 și 26, art. III,

art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice.

Totodată, prima instanță

a avut în vedere și Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale

care a statuat cu valoare absolută că efectele actelor administrative emise în baza

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 declarate neconstituționale încetează

de drept.

În ceea ce privește despăgubirile

solicitate a fi acordate pentru daunele materiale cauzate de emiterea actului vătămător,

prima instanță a apreciat că despăgubirile solicitate sunt justificate tocmai de

diferențele salariale determinate de actul atacat, vătămarea produsă acestuia fiind

unul dintre efectele acestui ordin nelegal.

4.Recursul declarat în

cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs

A.N.V. prin D.R.A.O.V. Brașov, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în baua art. 304

1

din C. proc. civ.

În

motivarea

căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit au fost respinse excepțiile

inadmisibilității acțiunii și lipsei de obiect a cererii de reîncadrare.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță a interpretat

greșit actul dedus judecății, considerând că acțiunea este întemeiată pe prevederile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în realitate reclamantul a solicitat, prin

precizarea de acțiune, anularea actului prin care a fost eliberat din funcție și,

raportat la acest obiect, nu s-au respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004

privind îndeplinirea procedurii prealabile.

Totodată, recurenta a

arătat că precizarea acțiunii nu a fost motivată în drept, iar la termenul de judecată

din 14 ianuarie 2011 reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind

reintegrarea sa în funcția deținută, întrucât prin ordinul din 5 mai 2010 autoritatea

pârâtă a dispus repunerea acestuia în funcția deținută anterior.

Așadar, în opinia sa,

recurenta a susținut că soluția instanței de anulare a ordinului atacat este nelegală,

în condițiile în care acest ordin fusese revocat anterior, dar în timpul soluționării

cauzei, printr-un alt act prin care reclamantul a fost repus în funcție, revocarea

ordinului atacat fiind evidentă, întrucât în conținutul noului ordin de reîncadrare

se face referire expresă la cele două decizii ale Curții Constituționale prin care

au fost declarate neconstituționale actele normative care au stat la baza emiterii

actului.

Cât privește obligarea

autorității pârâte la despăgubiri, recurenta a considerat că este inadmisibilă,

având în vedere caracterul de nelegalitate și inadmisibilitate a petitului privind

anularea actului administrativ atacat, întrucât nu a fost parcursă procedura pralabilă,

or, doar în cazul îndeplinirii acestei obligații instanța avea posibilitatea să

acorde și despăgubiri.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii

atacate ca fiind temeinică și legală.

II Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Instanța de control judiciar

constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului

administrativ este ordinul din 22 mai 2009, emis de Ministerul Finanțelor Publice

- A.N.A.F., prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de

conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Brașov, în temeiul art. III alin. (1)

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice.

Intimatului-reclamant,

ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz

de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea

din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, constată că acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, caz în care sunt avute în vedere prevederile

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care exclud procedura administrativă prealabilă

în cazul acțiunilor care privesc persoane vătămate în drepturile lor prin ordonanțe

sau prevederi din ordonanțe declarate neconstituționale.

Referitor la excepția

lipsei de obiect a cererii de reîncadrare, Î

nalta Curte

constată că în mod corect

a reținut prima instanță că excepția invocată a rămas obiect, întrucât reclamantul

a renunțat la judecata acestui capăt de cerere.

Referitor la fondul cauzei,

potrivit art. 9 alin.

(5):

„Acțiunea

prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate prin O.U.G., anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui

act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Ca efect al pronunțării

Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională în cadrul

controlului anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat

că legea de aprobare este neconstituțională și însăși O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională, astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Cum, necontestat, temeiul

legal al emiterii ordinului din 22 mai 2009 l-au reprezentat dispozițiile art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a desființat funcția publică de conducere

de director executiv, iar aceste dispoziții legale sunt neconstituționale întrucât

„ Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială,

încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție” (potrivit deciziei

Curții Constituționale) rezultă că actul administrativ individual atacat este lipsit

de orice fundament legal.

În aceste condiții, în

mod justificat prima instanță l-a anulat, pronunțându-se corespunzător și asupra

acordării de despăgubiri constând în drepturile salariale aferente, în baza dispozițiilor

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anterior citat.

Punerea în aplicare a

O.U.G. menționată, prin revocarea reclamantului din postul de director, din motive

ce exclud culpa intimatului - reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei

acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce

se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, astfel cum corect a procedat

prima instanță.

Prin anularea actului

ca nelegal, acordarea de despăgubiri sub forma salariilor pe perioada cât a fost

lipsit de exercitarea funcției, reprezintă un efect direct al înlăturării actului

administrativ vătămător, iar faptul că reclamantul fost reîncadrat pe funcția deținută

în baza ordinului contestat, nu are relevanță decât pentru stabilirea momentului

până la care se datorează despăgubiri. Or, prevederile art. 9 din Legea contenciosului

administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecințelor create

prin ordonanțe neconstituționale iar adoptarea punctului de vedere al recurentei

ar conduce la lipsirea de conținut a dispozițiilor legale menționate.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

din C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Brașov împotriva sentinței nr. 17 din 14 ianuarie 2011

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 mai 2011.