ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.(S.)D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S.

anularea Ordinului nr. 445/2009 emis de pârât, vizând desființarea funcției

publice de director executiv adjunct deținută de reclamantă în cadrul C.J.P.

Maramureș și încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta prin eliberarea

acesteia din funcție, anularea Ordinului nr. 721/2009, obligarea pârâtei la

reîncadrarea reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior

emiterii actului administrativ - Ordinul nr. 445/2009, în cadrul C.J.P.

Maramureș, în baza unui ordin emis în acest sens, obligarea pârâtei la plata unei

despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 și

până la reintegrarea acesteia, actualizată cu rata indicelui de inflație la

data plății, obligarea pârâtei la plata daunelor morale reprezentând

echivalentul în lei a sumei de 10.000 EUR, pentru prejudiciul moral suferit de

reclamantă, ca urmare a efectelor produse de actele administrative atacate,

precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Ordinul nr. 445/2009 este nelegal și netemeinic, întrucât acesta se

fondează pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr.

37/2009.

Mai arată reclamanta că ordinul în

discuție, care se fondează practic în totalitate pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009,

prin care se desființează funcția publică de conducere de director executiv

adjunct, este nelegal fiind nesocotite prevederile imperative ale art. 100 din

Legea nr. 188/1999 privind S.F.P. referitoare la reducerea justificată a unui

post de către o instituție publică și legala înființare a unui post similar de

natura celui desființat, în termen de un an de la desființarea postului.

Se mai arată că se impune anularea

Ordinului nr. 721 emis de pârâtă la data de 22 mai 2009 întrucât prin conținutul

acestui act administrativ sunt încălcate dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999.

Prin sentința nr. 48 din 3 februarie

2010, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D.L.,

a anulat Ordinele nr. 445/2009 și nr. 721/2009 emise de pârâtă, a dispus

reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior,

respectiv cea de director executiv adjunct al C.J.P. Maramureș, a obligat

pârâta Ia plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egală cu salariile

indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat începând cu 23 mai 2009 și până la reintegrarea acesteia, a respins

cererea reclamantei de obligare a pârâtei Ia plata daunelor morale și a obligat

pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3500 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a reținut că având în vedere că actul normativ în baza căruia au fost

emise ordinele atacate a fost declarat neconstituțional, rezultă că actele

emise în baza acestora sunt nelegale.

În ceea ce privește cererea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 EUR cu titlu de

daune morale, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, în condițiile în

care reclamanta nu a dovedit în nici un fel că ar fi suferit prejudicii ca

urmare a eliberării sale din funcția de conducere deținută anterior emiterii ordinelor

contestate.

Împotriva sentinței nr. 48 din 3

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S.

Mai întâi, în motivele de recurs se

invocă excepția de netimbrare motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 17

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată adresată

instanței de contencios administrativ trebuie timbrată în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 146/1997, iar reclamanta nu a timbrat cererea adresată

instanței de fond.

Pe fond, se critică soluția

instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece

modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu C.J.P. Maramureș s-a

realizat în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar

faptul că aceasta a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/1999 și declarată

neconstituțională de Curtea Constituțională nu are nicio relevanță întrucât la

momentul modificării raportului de serviciu dintre părți au fost respectate

aceste dispoziții legale, imperative, ce erau în vigoare la acel moment.

Solicitarea reclamantei cu privire

la repunerea sa în funcția publică de conducere este apreciată neîntemeiată

pentru că postul de director executiv adjunct s-a desființat conform

dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar eliberarea din funcția

publică era obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

Cu privire la plata unei despăgubiri

egale cu salariile încasate s-a solicitat să se constate că lipsirea

reclamantei de plata drepturilor salariale este o consecință legală a

eliberării acesteia din funcția publică și nu o „pagubă iminentă”, iar din

actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și nici în ce ar

consta paguba ireparabilă de natură a justifica anularea Ordinului nr. 445/2009,

potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

S-a solicitat admiterea recursului

și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Intimata A.(S.)D.L. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat anularea

ordinului prin care a fost eliberată din funcția de director executiv adjunct

al C.J.P. Maramureș, act emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, reîncadrare în

funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești și a despăgubirilor

morale.

Pentru că în motivele de recurs sunt

invocate mai multe excepții, în baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate,

mai întâi, aceste excepții.

a) În motivele de recurs nu este

invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepția autorității

de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere

identică a fost anulată ca netimbrată.

Potrivit art. 1201 C. civ., „este

lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute

de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Pentru a discuta despre existența

autorității de lucru judecat, a condițiilor cerute pentru aceasta este necesar

să existe două hotărâri judecătorești care să fi rezolvat fondul litigiului

dedus judecății sau, în anumite condiții, prin reținerea unor excepții

procesuale.

Din analiza celor două sentințe

(s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 1857/33/2009 și a s.c.

nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că

prima sentință a soluționat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost

soluționată ca urmare a admiterii excepției netimbrării. Excepția netimbrării

nu este una din excepțiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de

lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări

formale (neachitarea taxei de timbru).

Pentru că una dintre cauze a fost

soluționată prin invocarea excepției netimbrării, nu există autoritate de lucru

judecat și, de aceea, excepția autorității de lucru judecat va fi respinsă.

b) excepția de conexitate. Conform art.

164 alin. (1) C. proc. civ. „părțile vor putea cere întrunirea mai multor

pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de

același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și

al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură”.

Trebuie precizat, mai întâi, că

excepția conexității nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar dacă

exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009

și cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea

dosarelor în fața instanței de fond, dar judecătorul putea conexa cele două

dosare numai dacă știa de existența lor.

În situația în care recurenta a fost

citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepția

conexității cauzelor, dar nu a făcut acest lucru.

În prezent, sentința civilă nr. 30

din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menționate

de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul

prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepția conexității va fi respinsă.

c) excepția netimbrării. Nici

excepția netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi

ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea și

încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

De asemenea, în art. 117 din Legea nr.

188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislația

muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a

litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la

plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

d) excepția prematurității. Excepția

prematurității cererii va fi respinsă deoarece reclamantul și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile

persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este

obligatorie procedura prealabilă.

De aceea, reclamantul s-a putut

adresa direct instanței de contencios administrativ și nu era necesar să

aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs

constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

locale, iar recurenta, deși recunoaște că actul normativ a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 105/2009 și aceasta declarată ca neconstituțională, consideră că

acestea nu pot avea nici un efect asupra ordinului emis și care-l vizează pe

reclamant și care a fost emis conform dispozițiilor legale în vigoare la acel

moment.

Pentru argumentarea soluției

adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune

prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de

neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate

fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin decizia

nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimata - reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009

care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată

să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Și critica recurentei

referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta

Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca

neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța

de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de

urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că

actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

Referitor la solicitarea

reclamantului și la măsura dispusă de instanță privind repunerea acestuia în

situația anterioară, așa cum am arătat anterior, Curtea Constituțională a

stabilit că măsura desființării funcției deținute de reclamant contravine

Constituției, iar desființarea postului prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009

este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca

neconstituționale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind

statutul funcției publice.

Criticile referitoare la admiterea

cererii de plata despăgubirilor egale cu salariile neîncasate sunt neîntemeiate

deoarece admiterea acestui capăt de cerere a fost consecința anulării actelor

administrative atacate și nu este necesar să se facă dovada existenței „cazului

bine justificat” și a „pagubei iminente”.

Aceste două condiții sunt necesare a

fi dovedite numai în cazul în care se solicită suspendarea executării unui act

administrativ, care nu formează obiectul prezentei cauze.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge declarat de C.N.P.A.D.A.S.

împotriva sentinței nr. 48 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2010.