ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.(S.)D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. anularea Ordinului nr. 445/2009 emis de pârât, vizând desființarea funcției publice de director executiv adjunct deținută de reclamantă în cadrul C.J.P. Maramureș și încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta prin eliberarea acesteia din funcție, anularea Ordinului nr. 721/2009, obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior emiterii actului administrativ - Ordinul nr. 445/2009, în cadrul C.J.P.

Maramureș, în baza unui ordin emis în acest sens, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 și până la reintegrarea acesteia, actualizată cu rata indicelui de inflație la data plății, obligarea pârâtei la plata daunelor morale reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 EUR, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, ca urmare a efectelor produse de actele administrative atacate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Ordinul nr. 445/2009 este nelegal și netemeinic, întrucât acesta se fondează pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009. Mai arată reclamanta că ordinul în discuție, care se fondează practic în totalitate pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009, prin care se desființează funcția publică de conducere de director executiv adjunct, este nelegal fiind nesocotite prevederile imperative ale art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind S.F.P. referitoare la reducerea justificată a unui post de către o instituție publică și legala înființare a unui post similar de natura celui desființat, în termen de un an de la desființarea postului. Se mai arată că se impune anularea Ordinului nr. 721 emis de pârâtă la data de 22 mai 2009 întrucât prin conținutul acestui act administrativ sunt încălcate dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999.

2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 48 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D.L., a anulat Ordinele nr. 445/2009 și nr. 721/2009 emise de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct al C.J.P. Maramureș, a obligat pârâta Ia plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 23 mai 2009 și până la reintegrarea acesteia, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei Ia plata daunelor morale și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că având în vedere că actul normativ în baza căruia au fost emise ordinele atacate a fost declarat neconstituțional, rezultă că actele emise în baza acestora sunt nelegale. În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 EUR cu titlu de daune morale, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit în nici un fel că ar fi suferit prejudicii ca urmare a eliberării sale din funcția de conducere deținută anterior emiterii ordinelor contestate. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 48 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S.

Mai întâi, în motivele de recurs se invocă excepția de netimbrare motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ trebuie timbrată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997, iar reclamanta nu a timbrat cererea adresată instanței de fond. Pe fond, se critică soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu C.J.P. Maramureș s-a realizat în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, iar faptul că aceasta a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/1999 și declarată neconstituțională de Curtea Constituțională nu are nicio relevanță întrucât la momentul modificării raportului de serviciu dintre părți au fost respectate aceste dispoziții legale, imperative, ce erau în vigoare la acel moment.

Solicitarea reclamantei cu privire la repunerea sa în funcția publică de conducere este apreciată neîntemeiată pentru că postul de director executiv adjunct s-a desființat conform dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar eliberarea din funcția publică era obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Cu privire la plata unei despăgubiri egale cu salariile încasate s-a solicitat să se constate că lipsirea reclamantei de plata drepturilor salariale este o consecință legală a eliberării acesteia din funcția publică și nu o „pagubă iminentă”, iar din actele dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica anularea Ordinului nr. 445/2009, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

S-a solicitat admiterea recursului și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Intimata A.(S.)D.L. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberată din funcția de director executiv adjunct al C.J.P. Maramureș, act emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, reîncadrare în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești și a despăgubirilor morale. Pentru că în motivele de recurs sunt invocate mai multe excepții, în baza art. 137 C. proc.

civ., vor fi analizate, mai întâi, aceste excepții. a) În motivele de recurs nu este invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere identică a fost anulată ca netimbrată. Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Pentru a discuta despre existența autorității de lucru judecat, a condițiilor cerute pentru aceasta este necesar să existe două hotărâri judecătorești care să fi rezolvat fondul litigiului dedus judecății sau, în anumite condiții, prin reținerea unor excepții procesuale.

Din analiza celor două sentințe (s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 1857/33/2009 și a s.c. nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că prima sentință a soluționat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost soluționată ca urmare a admiterii excepției netimbrării. Excepția netimbrării nu este una din excepțiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări formale (neachitarea taxei de timbru). Pentru că una dintre cauze a fost soluționată prin invocarea excepției netimbrării, nu există autoritate de lucru judecat și, de aceea, excepția autorității de lucru judecat va fi respinsă.

b) excepția de conexitate. Conform art. 164 alin. (1) C. proc. civ. „părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură”. Trebuie precizat, mai întâi, că excepția conexității nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar dacă exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 și cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea dosarelor în fața instanței de fond, dar judecătorul putea conexa cele două dosare numai dacă știa de existența lor.

În situația în care recurenta a fost citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepția conexității cauzelor, dar nu a făcut acest lucru. În prezent, sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menționate de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepția conexității va fi respinsă. c) excepția netimbrării. Nici excepția netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea și încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

De asemenea, în art. 117 din Legea nr. 188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislația muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar. d) excepția prematurității. Excepția prematurității cererii va fi respinsă deoarece reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este obligatorie procedura prealabilă. De aceea, reclamantul s-a putut adresa direct instanței de contencios administrativ și nu era necesar să aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, iar recurenta, deși recunoaște că actul normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009 și aceasta declarată ca neconstituțională, consideră că acestea nu pot avea nici un efect asupra ordinului emis și care-l vizează pe reclamant și care a fost emis conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata - reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Și critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Referitor la solicitarea reclamantului și la măsura dispusă de instanță privind repunerea acestuia în situația anterioară, așa cum am arătat anterior, Curtea Constituțională a stabilit că măsura desființării funcției deținute de reclamant contravine Constituției, iar desființarea postului prin O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca neconstituționale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcției publice. Criticile referitoare la admiterea cererii de plata despăgubirilor egale cu salariile neîncasate sunt neîntemeiate deoarece admiterea acestui capăt de cerere a fost consecința anulării actelor administrative atacate și nu este necesar să se facă dovada existenței „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”. Aceste două condiții sunt necesare a fi dovedite numai în cazul în care se solicită suspendarea executării unui act administrativ, care nu formează obiectul prezentei cauze.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței nr. 48 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.