ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ formulată, la data de 22 octombrie 2009, reclamantul D.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.R., prin S.G.G. și C.N.P.A.D.A.S.,

anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, anularea în totalitate a actului administrativ,

respectiv a Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S. prin care s-a dispus

încetarea raportului de serviciu și demiterea reclamantului din funcția publică

de conducere de director executiv al C.J.P. Cluj, repunerea reclamantului în

situația anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009, respectiv reîncadrarea în

funcția publică de conducere de director executiv, cu plata corespunzătoare a drepturilor

bănești cuvenite acestei funcții (indemnizație de conducere și stimulente).

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat faptul că are calitatea de funcționar public din luna iulie 2001 a fost angajat pe posturi de conducere în cadrul instituției, fiind director general adjunct,

apoi directorul Direcției de pensii, iar din data de 18 august 2005 a fost

numit în funcția de director executiv al C.J.P. Cluj, post ocupat în baza

concursului organizat în luna august 2005.

Urmare apariției O.U.G. nr. 37/2009,

prin Ordinul nr. 392/2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de conducere de director executiv al C.J.P.

Cluj a fost desființată, reclamantul fiind eliberat din funcția publică de

conducere la data de 23 mai 2009.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.N.P.A.D.A.S.

a solicitat respingerea cererii reclamantului față de instituția - pârâtă ca

fiind prematur introdusă, inadmisibilă, lipsită de obiect, netimbrată, iar pe

fond, ca fiind netemeinică si nelegală.

Referitor la suspendarea și anularea

O.U.G nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, s-a solicitat instanței să constate și să admită

excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

M.A.I., reprezentat prin D.J., a

formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului G.R.

Prin precizarea de acțiune depusă la

dosarul cauzei, la data de 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunțat la cererea

de chemare în judecată față de pârâtul G.R. și la soluționarea cererii de

chemare în judecată având ca obiect declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr.

37/2009. De asemenea, în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

reclamantul a renunțat la invocarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009.

Prin sentința nr. 8 din 12 ianuarie

2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a

fost precizată de reclamantul D.V., a luat act de renunțarea la judecata

cererii de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, împotriva G.R., a respins ca rămasă

fără obiect cererea de intervenție în interesul pârâtului G.R. formulată de

M.A.I., a dispus anularea Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S și a dispus

repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009,

reîncadrarea în funcția publică de conducere de director executiv, cu plata

drepturilor bănești aferente acestei funcții de la data emiterii ordinului și

până la reîncadrarea efectivă în funcția avută.

Instanța de fond a constatat că prin

precizarea depusă la 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunțat la cererea de

chemare în judecată față de pârâtul G.R. și la soluționarea cererii de chemare

în judecată având ca obiect declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009,

iar la aceeași dată a renunțat la invocarea excepției de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 37/2009.

Cu privire la fondul cererii,

instanța a reținut că, prin actul administrativ atacat, reclamantului i-au

încetat raporturile de serviciu prin eliberarea din funcția publică de

conducere, subsecvent desființării funcției de director executiv al C.J.P.

Cluj. Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru

executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (1)1 din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Acest fapt rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului

administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest

temei legal, însă cu privire la constituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, în

întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).

Astfel, Curtea Constituțională a

constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.

Deși dispozitivul

deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, în

cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză

exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgentă constatând că nu

există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la

constituționalitatea acesteia.

A mai reținut Curtea de Apel că

instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale O.U.G.

afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale,

stabilite prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând

astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Se mai reține în cuprinsul hotărârii

recurate că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei

dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul

legalității și drept urmare este nelegal.

Ca o consecință a anulării actului

administrativ unilateral, instanța a dispus și repunerea reclamantului în

situația anterioară, în conformitate cu art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr.

188/1999, cu plata drepturilor bănești aferente acestei funcții de la data

expirării termenului de preaviz și până la reîncadrarea efectivă în funcția

avută.

Subsecvent renunțării de către

reclamant la petitul având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 și, de

asemenea, la renunțarea la judecată fața de G.R., Curtea a respins ca lipsită

de obiect și cererea de intervenție în interesul pârâtului G.R. formulată de

intervenientul M.A.I., cu motivarea că cererea de intervenție accesorie a vizat

exclusiv petitul la soluționarea căruia reclamantul a renunțat.

Împotriva sentinței nr. 8 din 12

ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S., solicitând să se

constate netemeinicia sentinței, să se admită recursul declarat de C.N.P.A.S.

și, pe fond, să se respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată că pe

rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, s-a aflat dosarul nr. 2156/ 33/2009 având același obiect și aceleași

părți ca și în prezenta cauză, iar în primul dosar nr. (2156/33/2009) cererea a

fost anulată ca netimbrată, iar în această cauză s-a dispus anularea Ordinului nr.

392/2009 emis de C.N.P.A.S.

Au fost invocate, în motivele de

recurs:

- excepția conexității, pentru că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ.,

deoarece cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 este același cu

obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 aflate pe rolul aceleiași instanțe, ambele

pricini fiind în curs de judecată și în aceeași etapă procesuală, respectiv în

prima instanță;

- excepția netimbrării, deoarece potrivit

art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de chemare în judecată

adresată de reclamant instanței de contencios administrativ trebuie să fie timbrată

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997;

- excepția de prematuritate a

cererii de chemare în judecată a fost invocată pentru că reclamantul a înțeles

să introducă acțiunea în contencios fără să aștepte răspunsul autorității

recurente la plângerea prealabilă care a fost înregistrată la 16 octombrie 2009.

Termenul de soluționare a plângerii

este de 30 de zile, iar dreptul la acțiune trebuie să respecte anumite cerințe

printre care și aceea de a fi actual, adică să nu fie supus unui termen sau

condiții suspensive.

Pe fond, a fost criticată soluția

instanței de fond și s-a arătat că modificarea raportului de serviciu al

reclamantului cu C.J.P. Cluj s-a realizat în baza dispozițiilor art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009 iar abrogarea acestui act normativ și declararea ca

neconstituțională nu au nicio relevanță pentru că la modificarea raportului de

serviciu au fost respectate aceste dispoziții legale, ce erau în vigoare la

acel moment.

Solicitarea reclamantului cu privire

la repunerea sa în funcția publică de conducere a fost considerată neîntemeiată

întrucât postul de director executiv s-a desființat conform dispozițiile

imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar eliberarea din funcția publică a fost

obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în materie și nu lăsată

la aprecierea instituțiilor publice.

S-a apreciat că încadrarea pe

funcția publică de conducere șef birou, clasa I, gr. profesional superior s-a

făcut în urma solicitării reclamantului adresată instituției recurente la 18

mai 2009.

S-a solicitat admiterea recursului

declarat de C.N.P.A.S. și, pe fondul cauzei, să fie respinsă acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

S-a depus la dosar sentința civilă nr.

30/2010 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009.

La 30 iulie 2010, reclamantul a

depus la dosar o precizare și a arătat că, în urma declarării ca

neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, începând cu 12 iulie 2010, în baza

Ordinului nr. 525/2010 al Președintelui C.N.P.A.S. a fost repus în funcția de

director executiv al C.J.P. Cluj.

S-a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată instanței de

fond, reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberat din

funcția de director executiv al C.J.P. Cluj, act emis în baza O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

repunerea în situația anterioară, cu plata corespunzătoare a drepturilor

bănești, solicitând și anularea O.U.G. nr. 37/2009.

Instanța de fond a admis acțiunea

reclamantului și a luat act de renunțarea la capătul privind anularea cererii

de anulare a O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru că în motivele de recurs sunt

invocate mai multe excepții, în baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate,

mai întâi, aceste excepții.

a) În motivele de recurs nu este

invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepția autorității

de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere

identică a fost anulată ca netimbrată.

Potrivit art. 1201 C. civ., „este

lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute

de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Pentru a discuta despre existența

autorității de lucru judecat, a condițiilor cerute pentru aceasta este necesar

să existe două hotărâri judecătorești care să fi rezolvat fondul litigiului

dedus judecății sau, în anumite condiții, prin reținerea unor excepții

procesuale.

Din analiza celor două sentințe

(s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 1857/33/2009 și a s.c.

nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că

prima sentință a soluționat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost

soluționată ca urmare a admiterii excepției netimbrării. Excepția netimbrării

nu este una din excepțiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de

lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări

formale (neachitarea taxei de timbru).

Pentru că una dintre cauze a fost

soluționată prin invocarea excepției netimbrării, nu există autoritate de lucru

judecat și, de aceea, excepția autorității de lucru judecat va fi respinsă.

b) excepția de conexitate. Conform art.

164 alin. (1) C. proc. civ., „părțile vor putea cere întrunirea mai multor

pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de

același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și

al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură”.

Trebuie precizat, mai întâi, că

excepția conexității nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar dacă

exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009

și cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea

dosarelor în fața instanței de fond, dar judecătorul putea conexa cele două

dosare numai dacă știa de existența lor.

În situația în care recurenta a fost

citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepția

conexității cauzelor, dar nu a făcut acest lucru.

În prezent, sentința civilă nr. 30

din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menționate

de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul

prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepția conexității va fi respinsă.

c) excepția netimbrării. Nici

excepția netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi

ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea și

încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

De asemenea, în art. 117 din Legea nr.

188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislația

muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a

litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la

plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

d) excepția prematurității. Excepția

prematurității cererii va fi respinsă deoarece reclamantul și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile

persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este

obligatorie procedura prealabilă.

De aceea, reclamantul s-a putut

adresa direct instanței de contencios administrativ și nu era necesar să

aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs

constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice

locale, iar recurenta, deși recunoaște că actul normativ a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 105/2009 și declarată ca neconstituțională, consideră că acestea nu

pot avea nici un efect asupra ordinului emis și care-l vizează pe reclamant și

care a fost emis conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.

Pentru argumentarea soluției

adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune

prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de

neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și

cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate

de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate

fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009

care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de idei,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată

să o asigure, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Și critica recurentei referitoare

la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta

Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca

neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța

de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de

urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că

actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

Referitor la solicitarea

reclamantului și la măsura dispusă de instanță privind repunerea acestuia în

situația anterioară, așa cum am arătat anterior, Curtea Constituțională a

stabilit că măsura desființării funcției deținute de reclamant contravine

Constituției, iar desființarea postului prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009

este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca

neconstituționale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind

statutul funcției publice.

De altfel, având în

vedere Deciziile nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale, dar

și prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, începând cu

12 iulie 2010, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de director

executiv al C.J.P. Cluj, începând cu 12 iulie 2010 în baza Ordinului nr. 525/2010

emis de Președintele C.N.P.A.S.

În privința susținerilor

recurentei că încadrarea pe funcția publică de conducere șef birou s-a făcut la

solicitarea acestuia, Înalta Curte constată că acceptul reclamantului a fost

impus de desființarea funcției publice de director executiv în baza O.U.G. nr. 37/2009,

adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale,

iar în aceste condiții acceptul este lipsit de relevanță.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.,

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.P.A.S.

împotriva sentinței nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2010.