ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea în contencios administrativ formulată, la data de 22 octombrie 2009, reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.R., prin S.G.G. și C.N.P.A.D.A.S., anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, anularea în totalitate a actului administrativ, respectiv a Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și demiterea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv al C.J.P. Cluj, repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009, respectiv reîncadrarea în funcția publică de conducere de director executiv, cu plata corespunzătoare a drepturilor bănești cuvenite acestei funcții (indemnizație de conducere și stimulente).

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că are calitatea de funcționar public din luna iulie 2001 a fost angajat pe posturi de conducere în cadrul instituției, fiind director general adjunct, apoi directorul Direcției de pensii, iar din data de 18 august 2005 a fost numit în funcția de director executiv al C.J.P. Cluj, post ocupat în baza concursului organizat în luna august 2005. Urmare apariției O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 392/2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de conducere de director executiv al C.J.P. Cluj a fost desființată, reclamantul fiind eliberat din funcția publică de conducere la data de 23 mai 2009. Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.N.P.A.D.A.S.

a solicitat respingerea cererii reclamantului față de instituția - pârâtă ca fiind prematur introdusă, inadmisibilă, lipsită de obiect, netimbrată, iar pe fond, ca fiind netemeinică si nelegală. Referitor la suspendarea și anularea O.U.G nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, s-a solicitat instanței să constate și să admită excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. M.A.I., reprezentat prin D.J., a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului G.R. Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei, la data de 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunțat la cererea de chemare în judecată față de pârâtul G.R. și la soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect declararea ca neconstituțională a O.U.G.

nr. 37/2009. De asemenea, în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010 reclamantul a renunțat la invocarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 8 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamantul D.V., a luat act de renunțarea la judecata cererii de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, împotriva G.R., a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenție în interesul pârâtului G.R. formulată de M.A.I., a dispus anularea Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S și a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii Ordinului nr. 392/2009, reîncadrarea în funcția publică de conducere de director executiv, cu plata drepturilor bănești aferente acestei funcții de la data emiterii ordinului și până la reîncadrarea efectivă în funcția avută.

Instanța de fond a constatat că prin precizarea depusă la 12 ianuarie 2010, reclamantul a renunțat la cererea de chemare în judecată față de pârâtul G.R. și la soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, iar la aceeași dată a renunțat la invocarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009. Cu privire la fondul cererii, instanța a reținut că, prin actul administrativ atacat, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere, subsecvent desființării funcției de director executiv al C.J.P. Cluj. Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (1)1 din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Acest fapt rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal, însă cu privire la constituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009). Astfel, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională. Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgentă constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia. A mai reținut Curtea de Apel că instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale O.U.G. afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Se mai reține în cuprinsul hotărârii recurate că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare este nelegal. Ca o consecință a anulării actului administrativ unilateral, instanța a dispus și repunerea reclamantului în situația anterioară, în conformitate cu art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, cu plata drepturilor bănești aferente acestei funcții de la data expirării termenului de preaviz și până la reîncadrarea efectivă în funcția avută. Subsecvent renunțării de către reclamant la petitul având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 și, de asemenea, la renunțarea la judecată fața de G.R., Curtea a respins ca lipsită de obiect și cererea de intervenție în interesul pârâtului G.R.

formulată de intervenientul M.A.I., cu motivarea că cererea de intervenție accesorie a vizat exclusiv petitul la soluționarea căruia reclamantul a renunțat. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S., solicitând să se constate netemeinicia sentinței, să se admită recursul declarat de C.N.P.A.S. și, pe fond, să se respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În motivele de recurs se arată că pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a aflat dosarul nr. 2156/ 33/2009 având același obiect și aceleași părți ca și în prezenta cauză, iar în primul dosar nr. (2156/33/2009) cererea a fost anulată ca netimbrată, iar în această cauză s-a dispus anularea Ordinului nr. 392/2009 emis de C.N.P.A.S.

Au fost invocate, în motivele de recurs: - excepția conexității, pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 este același cu obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 aflate pe rolul aceleiași instanțe, ambele pricini fiind în curs de judecată și în aceeași etapă procesuală, respectiv în prima instanță; - excepția netimbrării, deoarece potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de chemare în judecată adresată de reclamant instanței de contencios administrativ trebuie să fie timbrată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997; - excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată a fost invocată pentru că reclamantul a înțeles să introducă acțiunea în contencios fără să aștepte răspunsul autorității recurente la plângerea prealabilă care a fost înregistrată la 16 octombrie 2009. Termenul de soluționare a plângerii este de 30 de zile, iar dreptul la acțiune trebuie să respecte anumite cerințe printre care și aceea de a fi actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive.

Pe fond, a fost criticată soluția instanței de fond și s-a arătat că modificarea raportului de serviciu al reclamantului cu C.J.P. Cluj s-a realizat în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 iar abrogarea acestui act normativ și declararea ca neconstituțională nu au nicio relevanță pentru că la modificarea raportului de serviciu au fost respectate aceste dispoziții legale, ce erau în vigoare la acel moment. Solicitarea reclamantului cu privire la repunerea sa în funcția publică de conducere a fost considerată neîntemeiată întrucât postul de director executiv s-a desființat conform dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar eliberarea din funcția publică a fost obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în materie și nu lăsată la aprecierea instituțiilor publice.

S-a apreciat că încadrarea pe funcția publică de conducere șef birou, clasa I, gr. profesional superior s-a făcut în urma solicitării reclamantului adresată instituției recurente la 18 mai 2009. S-a solicitat admiterea recursului declarat de C.N.P.A.S. și, pe fondul cauzei, să fie respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. S-a depus la dosar sentința civilă nr. 30/2010 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009. La 30 iulie 2010, reclamantul a depus la dosar o precizare și a arătat că, în urma declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, începând cu 12 iulie 2010, în baza Ordinului nr. 525/2010 al Președintelui C.N.P.A.S. a fost repus în funcția de director executiv al C.J.P.

Cluj. S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin cererea adresată instanței de fond, reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care a fost eliberat din funcția de director executiv al C.J.P. Cluj, act emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, repunerea în situația anterioară, cu plata corespunzătoare a drepturilor bănești, solicitând și anularea O.U.G. nr. 37/2009. Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a luat act de renunțarea la capătul privind anularea cererii de anulare a O.U.G.

nr. 37/2009. Pentru că în motivele de recurs sunt invocate mai multe excepții, în baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate, mai întâi, aceste excepții. a) În motivele de recurs nu este invocată expres, dar, în concluziile orale a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 prin care o cerere identică a fost anulată ca netimbrată. Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Pentru a discuta despre existența autorității de lucru judecat, a condițiilor cerute pentru aceasta este necesar să existe două hotărâri judecătorești care să fi rezolvat fondul litigiului dedus judecății sau, în anumite condiții, prin reținerea unor excepții procesuale.

Din analiza celor două sentințe (s.c. nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 1857/33/2009 și a s.c. nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 2156/33/2009) rezultă că prima sentință a soluționat fondul litigiului, iar cea de-a doua a fost soluționată ca urmare a admiterii excepției netimbrării. Excepția netimbrării nu este una din excepțiile procesuale care ar putea conduce la autoritatea de lucru judecat pentru că ea nu a rezolvat litigiul datorită unei împrejurări formale (neachitarea taxei de timbru). Pentru că una dintre cauze a fost soluționată prin invocarea excepției netimbrării, nu există autoritate de lucru judecat și, de aceea, excepția autorității de lucru judecat va fi respinsă.

b) excepția de conexitate. Conform art. 164 alin. (1) C. proc. civ., „părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură”. Trebuie precizat, mai întâi, că excepția conexității nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar dacă exista identitate între cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1857/33/2009 și cea care a format obiectul dosarului nr. 2156/33/2009 se impunea conexarea dosarelor în fața instanței de fond, dar judecătorul putea conexa cele două dosare numai dacă știa de existența lor.

În situația în care recurenta a fost citată cu copia cererilor de chemare în judecată putea invoca excepția conexității cauzelor, dar nu a făcut acest lucru. În prezent, sentința civilă nr. 30 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2156/33/2009 din cele menționate de recurentă, nu a fost recurată, iar dosarul nr. 1857/33/2009 face obiectul prezentei cauze, astfel că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., iar excepția conexității va fi respinsă. c) excepția netimbrării. Nici excepția netimbrării nu este fondată deoarece cererile având ca obiect drepturi ce decurg din raporturile de muncă, respectiv încheierea, executarea și încetarea contractului de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

De asemenea, în art. 117 din Legea nr. 188/1999 se precizează că Legea nr. 188/1999 se completează cu legislația muncii, iar art. 285 C. muncii, prevede scutirea de la plata taxei de timbru a litigiilor de muncă, astfel că litigiul din prezenta cauză este exceptat de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar. d) excepția prematurității. Excepția prematurității cererii va fi respinsă deoarece reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/204, iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este obligatorie procedura prealabilă. De aceea, reclamantul s-a putut adresa direct instanței de contencios administrativ și nu era necesar să aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs constată că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, iar recurenta, deși recunoaște că actul normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009 și declarată ca neconstituțională, consideră că acestea nu pot avea nici un efect asupra ordinului emis și care-l vizează pe reclamant și care a fost emis conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României. Și critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Referitor la solicitarea reclamantului și la măsura dispusă de instanță privind repunerea acestuia în situația anterioară, așa cum am arătat anterior, Curtea Constituțională a stabilit că măsura desființării funcției deținute de reclamant contravine Constituției, iar desființarea postului prin O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele au fost declarate ca neconstituționale, astfel că se revine la aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcției publice. De altfel, având în vedere Deciziile nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale, dar și prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, începând cu 12 iulie 2010, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de director executiv al C.J.P. Cluj, începând cu 12 iulie 2010 în baza Ordinului nr. 525/2010 emis de Președintele C.N.P.A.S. În privința susținerilor recurentei că încadrarea pe funcția publică de conducere șef birou s-a făcut la solicitarea acestuia, Înalta Curte constată că acceptul reclamantului a fost impus de desființarea funcției publice de director executiv în baza O.U.G.

nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale, iar în aceste condiții acceptul este lipsit de relevanță. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.A.S. împotriva sentinței nr. 8 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.