ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5593/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2010, sub nr. 170/45/2010 reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în parte a hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și plata drepturilor salariale (bursă pentru auditorii de justiție prevăzută de Legea nr. 303/2004 cuvenită începând cu data de 01 octombrie 2009), plata daunelor morale cauzate de această hotărâre, în sumă de 100.000 euro precum și plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a arătat că la data de 21 septembrie 2009 a fost declarat „admis” la concursul de admitere la I.N.M., figurând cu nota finală 7,80, a participat în calitate de auditor de justiție la deschiderea anului universitar, iar în perioada 02 octombrie-09 octombrie a participat la un stagiu de practică la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. La data de 29 octombrie 2009 a aflat de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii de existența hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, ocazie cu care a formulat cerere de suspendare a anului, cerere la care nu a primit niciun răspuns.

A formulat plângerea prealabilă conform Legii nr. 554/2004 împotriva hotărârii nr. 1880/2009, iar la data de 28 ianuarie 2010 i-a fost respinsă plângerea, cu motivația că nu îndeplinește condițiile privind buna reputație, deoarece figurează în evidențele operative ale organelor de poliție, fiind condamnat prin sentința penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2001, la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prev. de art. 205 C. pen. Reclamantul a precizat că în perioada 2006-2009 a fost angajat la Poliția de Frontieră I.S.P.F. Vaslui - S.P.F. Fălciu și că datorită procedurilor neclare ale regulamentului privind concursul de admitere în magistratură la data de 06 octombrie 2009 și-a dat demisia din Poliția de Frontieră pentru a se prezenta la stagiile de practică și la cursurile I.N.M.

și mai ales pentru a nu se constata o stare de incompatibilitate. Consideră reclamantul că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, considerând că o condamnare penală, în privința căreia a intervenit reabilitarea de drept, i-ar afecta buna reputație. Prin întâmpinarea formulată Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns criticilor formulate de reclamant, dezvoltând pe larg aspectele teoretice care definesc noțiunea de „bună reputație”, iar în privința reclamantului a apreciat că, întrucât acesta „figurează în evidențele operative ale organelor de poliție”, acest fapt este de natură a-i pune la îndoială reputația „neștirbită”, afectând percepția opiniei publice asupra prerogativelor ce trebuie să guverneze activitatea și statutul magistratului.

A mai susținut pârâtul că reabilitarea de drept, intervenită în favoarea reclamantului, nu este suficientă pentru a se constata că acesta se bucură de o bună reputație, avându-se în vedere atât natura faptei săvârșite, cât și împrejurarea că s-a impus condamnarea sa. Prin sentința nr. 143/CA din 07 iunie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea promovată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat în parte hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009, respectiv numai dispozițiile ce-l privesc pe reclamant, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004. Prin aceeași hotărâre au fost disjunse și suspendate capetele de cerere privind plata drepturilor salariale și plata de daune morale, fiind respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedit.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a fost admis Ia I.N.M. sesiunea august-septembrie 2009, după proba eliminatorie tip grilă, făcând parte din cei 240 candidați admiși, din totalul de 2.764. Ulterior a susținut și testul grilă de verificare a raționamentului logic, interviul și testul psihologic, iar conform art. 63 din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii s-a procedat ulterior la verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații.

Prin hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat neîndeplinirea de către reclamant, alături de alte două persoane, a condiției bunei reputații, cu motivarea că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că „figurează în evidențele operative ale poliției”, întrucât prin sentința penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2001, a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru infracțiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen. În privința acestei condamnări a intervenit ulterior reabilitarea de drept, având drept consecință lipsa antecedentelor penale ale persoanei și încetarea oricăror interdicții și decăderi ce derivă din condamnarea penală definitivă.

Prima instanță a apreciat, că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii stabilind aprioric că reclamantul nu îndeplinea condiția bunei reputații, nu a examinat în niciun mod fapta pentru care acesta a fost condamnat cu amendă, împrejurările săvârșirii acesteia, conduita concretă a reclamantului la acel moment și în timpul procesului, conduita ulterioară a acestuia etc., aspecte care, privite coroborat, ar fi fost de natură să creeze o imagine asupra persoanei reclamantului, asupra modului în care acesta este perceput în societate, dacă fapta sa a avut răsunet în comunitate, cum a fost privită și ce a făcut reclamantul pentru a înlătura orice efecte negative. Ori, din cuprinsul sentinței penale, rezultă că reclamantul a avut o conduită procesuală coerentă și corectă, sinceră, nu a încercat să denatureze adevărul sau probele, a depus toate diligentele pentru aflarea adevărului.

S-a mai reținut de către instanță că în ceea ce-l privește pe reclamant, în măsura în care s-ar fi procedat la o analiză atentă și complet obiectivă a conduitei acestuia, nu s-ar fi putut ajunge decât la concluzia că acea condamnare intervenită într-un moment al vieții, în privința căreia legea a înlăturat orice consecințe, nu a mai produs în decursul anilor alte consecințe, nu a avut și nici nu are un impact în opinia publică. Astfel, s-a constatat că ulterior anului 2001 reclamantul s-a înscris la Facultatea de Drept Sibiu din cadrul Universității Sibiu și apoi la Facultatea de Administrație Publică din cadrul Universității București, dedicându-și timpul învățăturii, iar în perioada 2006-2009 a fost angajat al Poliției de Frontieră I.S.P.F.

Vaslui - S.P.F. Fălciu. Instanța de fond a apreciat că o asemenea interpretare realizată de Consiliul Superior al Magistraturii, fără luarea în considerare a ansamblului de aspecte și condiții ce definesc buna reputație, rigidă și unilaterală, este de natură să creeze o imagine deformată asupra însăși justiției, a scopului acesteia și a rolului în societate. Având în vedere cele reținute, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii, în sensul anulării hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 numai referitor la dispozițiile ce-l privesc pe reclamant, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 12 din Legea nr. 303/2004. Stabilind că celelalte capete de cerere implică un supliment de probatorii care nu pot fi previzibile, instanța a dispus disjungerea și suspendarea acestora până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui prin capăt de acțiune.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât Împotriva acestei hotărâri pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu greșita aplicare a legii, în esență, în considerarea următoarelor argumente prezentate: - instanța de fond a nesocotit prevederile art. 12 din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații ca și pe cele ale art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.N.M., aprobat prin hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că a apreciat că nu prezintă relevanță din perspectiva acestor texte, faptul că reclamantul C.C.

a fost condamnat, prin sentința penală nr. 1256 din 07 decembrie 2000, definitivă la 11 aprilie 2001, la pedeapsa amenzii de 35 RON pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.; - în cauză condiția bunei reputații nu este îndeplinită, raportat la împrejurarea că o astfel de cerință presupune ca moralitatea corpului de magistrați și aparența de moralitate, esențiale pentru încrederea publicului în justiție, urmărind satisfacerea interesului general, să nu fie lezate în niciun mod; - exigențele pe care le reclamă funcția de demnitate publică a magistratului conduc la concluzia că noțiunea de bună reputație de care trebuie să dea dovadă viitorii magistrați trebuie interpretată extensiv tocmai pentru a satisface cerințele opiniei publice cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii judecători; - faptul că în cazul reclamantului a intervenit reabilitarea de drept nu este suficient pentru a se constata că acesta se bucură de o bună reputație având în vedere că față de natura faptei săvârșite s-a impus condamnarea acestuia, fiind evident că lipsa antecedentelor penale, ca o condiție distinctă de cea a bunei reputații, este verificabilă anterior înscrierii la concursul de admitere la I.N.M.; - în fine, se impunea ca instanța de contencios administrativ să analizeze nu numai legalitatea,

dar și oportunitatea actului administrativ atacat în funcție de definiția interesului public prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, republicată. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., reținând și apărările cuprinse în întâmpinarea depusă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele în continuare expuse și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul-reclamant C.C.

Prin hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost validate rezultatele concursului de admitere la I.N.M., organizat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009, ocazie cu care a fost reținută neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 12 și 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, vizând buna reputație, de către mai mulți candidați, printre care și reclamantul-intimat. În ceea ce îl privește pe acesta din urmă, în cuprinsul sus-arătatei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a reținut că nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită condiția „bunei-credințe”, date fiind mențiunile ce figurează în evidențele operative ale organelor de poliție, informații transmise de Inspectoratul General al Poliției Române și calificate ca secretizate.

Instanța de fond a admis acțiunea promovată de intimatul-reclamant și a anulat în parte actul administrativ contestat, respectiv hotărârea nr. 1881 din 29 octombrie 2009 a Plenului, numai în ceea ce îl privește pe acesta, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004. Examinând cererea reclamantului și actele dosarului prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care la concursul pentru admiterea la I.N.M. se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ mai multe condiții, printre care și pe cea a lipsei antecedentelor penale sau a cazierului fiscal [art. 14 lit. c)], prima instanță a reținut că în mod evident reclamantul a îndeplinit această condiție întrucât prin reabilitarea de drept intervenită în privința condamnării sale la pedeapsa amenzii, în cuantum de 35 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen.

(sentința penală nr. 1256 din 7 decembrie 2000 rămasă definitivă la 11 aprilie 2001), efectul este acela al lipsei antecedentelor penale. Ca un argument suplimentar în favoarea admiterii acțiunii reclamantului judecătorul fondului a arătat, în esență, cu referire la condiția bunei reputații, prevăzută ca o condiție pentru dobândirea calității de magistrat, că recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a dat o interpretare simplistă și limitată situației concrete a reclamantului, ignorând conduita acestuia și împrejurările survenite ulterior condamnării primite, ceea ce este de natură să-i afecteze sine die reputația. Contrar celor reținute de prima instanță și în acord cu susținerile recurentei, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în considerarea următoarelor argumente. Potrivit art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a prevederilor Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.N.M., aprobat prin hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidații admiși la acest concurs urmează a fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001, pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, validarea rezultatelor concursului fiind tot o prerogativă a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii și-a exercitat atribuțiunile în cadrul prerogativelor legale conferite, fără a se putea reține că marja sa de apreciere a fost excesivă, de natură a atrage nelegalitatea actului contestat. Înalta Curte nu împărtășește opinia judecătorului fondului în sensul că, din perspectiva modului de abordare a problemei bunei reputații a reclamatului de către Consiliul Superior al Magistraturii, simpla existență în evidențele proprii ale poliției ale unei fapte, față de care a intervenit reabilitarea, nu afectează și nu trebuie să-i afecteze în niciun mod reputația.

În realitate, în mod evident, astfel cum a prevăzut și legiuitorul cele două condiții, cea a lipsei antecedentelor penale și cea a bunei reputații sunt distinct prevăzute și verificabile la momente diferite în cadrul procesului de selecție al viitorilor magistrați și este firesc să fie așa câtă vreme exercitarea demnității de magistrat este privită și reglementată, în ideea în care exigențele pe care le reclamă această funcție sunt deosebite. Este adevărat că actul normativ aplicabil nu definește nici buna reputație și nici noțiunea de „evidență operativă a poliției”.

Nu mai puțin însă nu se poate susține că prin reglementările prevăzute s-a urmărit ca selecția viitorilor candidați să se realizeze după cele mai exigente standarde atât în ceea ce privește cunoștințele profesionale dar și cu referire la faptele, conduita, atitudinea unei persoane care potențial, ar putea altera încrederea societății în capacitatea de a răspunde exigențelor profesiei, sau mai succint spus, cu referire la reputația sa.

În situația concretă a reclamantului și în lipsa unor criterii impuse de actul normativ aplicabile, Înalta Curte reține că recurentul-pârât și-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea principiului legalității și mai ales în ideea menținerii acestor standarde ridicate, corespunzătoare exigențelor speciale impuse pentru exercitarea unui serviciu public în care încrederea opiniei publice în imparțialitatea, probitatea și demnitatea magistratului este esențială, fără ca aceste sintagme să fie abordări rigide, așa cum a apreciat prima instanță. Situația personală, reputația viitorilor magistrați se impune a fi pe măsura demnității profesiei și a responsabilităților pe care și le asumă.

Din această perspectivă, chiar reținând buna conduită a reclamantului ulterior datei la care acesta a fost condamnat pentru o faptă de insultă, pe care a și recunoscut-o, Înalta Curte apreciază că în raport tocmai de natura faptei săvârșite și față de ceea ce reprezintă latura obiectivă a unei astfel de infracțiuni și impactul potențial al unei astfel de conduite asupra opiniei publice, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în mod just a apreciat că în situația reclamantului intimat nu este îndeplinită cerința bunei-reputații.

În fine, relevanță prezintă, astfel după cum a indicat și recurentul, împrejurarea că și reglementările internaționale referitoare la criteriile de selecție a viitorilor magistrați, cum ar fi Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană privind statutul judecătorului, și Recomandarea nr. 12 a Comitetului Miniștrilor din Consiliul Europei reclamă o maximă exigență din partea organismelor abilitate în ceea ce privește evaluarea profesională, dar și probitatea morală și conduita socială ireproșabilă de care trebuie să dea dovadă aspiranții la calitatea de magistrat, înțelegându-se prin aceasta și lipsa oricărei încălcări a legii. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 143/CA din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiune reclamantului C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.