ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1650/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1650/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

a) Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București la 04 decembrie 2009, reclamantul B.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anularea

ordinelor nr. 263 din 24 aprilie 2009 și nr. 358 din 22 mai 2009 emise de

președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care s-a

dispus mutarea definitivă în funcția publică de conducere de Șef Serviciu din

funcția de Director Executiv Adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea

Forței de Muncă Teleorman și restabilirea situației anterioare în sensul

reintegrării în funcția de Director Executiv Adjunct la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman.

î

n motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a ocupat funcția de Director Executiv Adjunct al Agenției Județene

pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman începând cu data de 01 mai 2001 până

la data de 22 mai 2009 când Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea

Forței de Muncă, având în vedere dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009, a emis Ordinul nr. 357 din 22 mai 2009 dispunând în acest fel trecerea

sa din funcția de Director Executiv Adjunct în funcția de Sef Serviciu.

Reclamantul a invocat Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 publicata în M. Of. nr. 758 din 06

noiembrie 2009, prin care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată ca fiind

neconstituțională și a arătat că neconstituționalitatea unui text de lege

impune revenirea la situația anterioară, textul respectiv neexistând.

A mai arătat reclamantul că nici

ordinul de trecere în funcția de sef serviciu nu poate rămâne în vigoare și nu

poate produce efecte, deoarece avea ca bază această ordonanță

neconstituțională.

De asemenea, în speță, nu se poate

reține incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 întrucât aceasta a preluat în

totul dispozițiile unui act normativ neconstituțional și prin urmare

dispozițiile acesteia devin neconstituționale, inaplicabile, așa cum reiese și

din Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009 a Curții Constituționale privind

neconstituționalitatea Legii de aprobare a Ordonanței de urgentă a Guvernului nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Pârâta Agenția Națională pentru

Ocuparea Forței de Muncă a formulat întâmpinare, arătând că în aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 188/1999, republicata precum și a celor ale art. III alin.

(11) din O.U.G. nr. 37/2009, prin art. 1 alin. (2) din Ordinul președintelui

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 263 din 24 aprilie 2009

s-a dispus acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data

de 24 aprilie 2009, data comunicării actului administrativ menționat, urmând ca

la expirarea acestui termen, reclamantul să fie eliberat din funcția publică de

conducere deținută.

Reducerea postului ocupat de

reclamant a fost determinată de desființarea funcției publice de conducere de

director executiv adjunct MPM al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de

Muncă Teleorman, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

și ale art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 republicata, cu

modificările și completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea

eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului

managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare.

Pârâtul a mai arătat că Decizia

Curții Constituționale pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate a

priori, publicată în M. Of. al României, Partea 1, nr. 758 din 06 noiembrie 2009,

prin care legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarata

neconstituțională, produce efecte numai pentru viitor, astfel după cum se

stipulează la art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată.

c) Sentința și considerentele primei

instanțe

Prin sentința nr. 2388 din 18 mai

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, a anulat ordinele nr. 263

din 24 aprilie 2009 și nr. 358 din 22 mai 2009 și a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția publică deținută anterior (director executiv adjunct).

Pentru a pronunța această sentință

Curtea de apel a reținut că prin exprimarea de către reclamant a opțiunii

pentru una din funcțiile vacante s-a urmărit evitarea situației încetării

raportului de serviciu, aceasta nevalorând recunoașterea legalității ordinului

de acordare a preavizului.

De asemenea, s-a avut în vedere că

prin deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629

din 3 decembrie 2009, s-a reținut că cele două acte normative „afectează

statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3)

lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici

se reglementează prin lege organică" și că "prin întreg conținutul

reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea

competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art. 115 alin. (6) din

Constituție."

Curtea a constatat că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 9 din legea nr. 554/2004: „(1) Persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a

dispoziției din ordonanță".

î

n speță, declararea

neconstituționalității s-a realizat în altă cauză, fiind aplicabile prevederile

alineatului al patrulea: "4) în situația în care decizia de declarare a

neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză,

acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea

I".

Conform alin. (5) al art. 9, „(5)

Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative".

Având în vedere că prin Ordinul nr. 263

din 24 aprilie 2009 s-a adus o vătămare dreptului reclamantului prin acordarea

preavizului pentru eliberarea din funcția publică de director executiv adjunct

ca urmare a desființării funcției în baza unui act normativ neconstituțional,

cu urmarea că prin Ordinul 357 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit într-o

funcție publică vacantă - șef serviciu - Curtea a admis acțiunea și a dispus

anularea celor două ordine.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs s-a susținut

că soluția instanței de fond a fost adoptată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, s-a precizat că ordinul de

eliberare din funcție a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, desființarea

funcției producându-se prin efectul acestui act normativ, actul fiind legal

emis în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia.

Recurenta a arătat că O.U.G. nr. 37/2009

a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, legea veche însă supraviețuiește în

cazul situațiilor juridice născute anterior abrogării sale, în sensul că

funcția deținută de intimat a fost și rămâne desființată, așa încât nu se poate

face reîncadrarea pe o funcție desființată.

S-a susținut că noua lege

prelungește validitatea actelor administrative născute sub imperiul legii, sub

aspectul validității sau nulității actelor juridice, faptele generatoare sau

extinctive de situații juridice rămân guvernate de legea în vigoare în momentul

încheierii lui.

În motivarea recursului s-a mai

precizat că reclamantul-intimat a acceptat o funcție publică vacantă de

consilier superior în cadrul D.S.V.S.A., și ca urmare i s-a respectat dreptul

la muncă și protecție socială și că deciziile Curții Constituționale produc

efecte pentru viitor.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Prin Întâmpinare,

reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că cele

două ordine sunt nelegale, din perspectiva declarării ca neconstituționale a

O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009.

S-a motivat că după desființarea

postului a fost înființat un al post identic, din perspectiva atribuțiilor

funcției și a condițiilor de ocupare.

Situația de fapt

Prin Ordinul nr. 263 din 24 aprilie

2009 s-a desființat postul de director executiv adjunct M.P.M. la Agenția

Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman, s-a acordat un preaviz de

30 de zile reclamantului, după expirarea căreia urma să fie eliberat din

funcția publică.

Prin Ordinul nr. 357 din 22 mai

2009, reclamantul a fost mutat definitiv din funcția publică de director

executiv adjunct al Direcției Managementul Pieței de Muncă din cadrul Agenția

Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman, în funcția de șef serviciu

relații cu angajatorii.

S-a invocat decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1)

-

Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Alin.

(4)-

În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă

direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui

termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale

în M. Of. al României, Partea I.

Alin. (5)-

Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative

Constituția României art. 146 alin.

(1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții:

lit. a) -

se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea

acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor

două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului

Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de

senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a

Constituției;

Art. 146 alin. (1) lit. d) -

hotărăște asupra

excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de

neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului;

Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3)

-

Nu

pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță asupra

constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a

Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a

unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

În

vederea soluționării prezentului recurs, se va efectua în continuare atât analiza

legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea

considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele

acesteia.

Constituția fixează

cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de

guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992.

După criteriul

momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un

control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și

controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a

ordonanțelor de guvern.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea

drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și

conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției.

Ca regulă generală, în

cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile

din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează

aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei

Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt

puse în acord cu dispozițiile Curții.

Deciziile Curții Constituționale

sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un

mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice

a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea ce privește

admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un

litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează

efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care

rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit

procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază

că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite

dosarul la Curtea Constituțională.

Deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt

de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale,

a  eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit

inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu

efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

În situația în care

soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna

că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui

scopul unei reglementări.

Dimpotrivă, orice

acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat

mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992,

lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții

Constituționale.

Alături de argumentele

expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr.

186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea

efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale,

instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acelor prevederi

În cazul O.U.G. nr. 37/2009

s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această

ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești – secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind

sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Ulterior, la 26 iunie

2009 Camera

d

eputaților a

transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea

Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

Plenul Curții

Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care

constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

Prin decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

La pronunțarea acestei ultime

decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în

cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a

O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil

la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost

explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G.

nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a

funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al

directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

S-a precizat că potrivit

deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr.

37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege

organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea

competență materială.

Întrucât excepția

ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată

prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin decizia

nr. 1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că

aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și

cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de

autorul excepției.

În raport de

considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de

inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât

deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a

înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.

În fața unui astfel de comportament

constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se

extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de

neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte

de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie.

Atât dispozițiile cât și

considerentele celor 2 decizii pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era

întemeiată.

În cazul actelor

administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică,

potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru

juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea

logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că

legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În litigiul care

formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat

anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004,

invocându-se și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării

actului administrativ.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea

Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

î

n consecință în baza art.

9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza

O.U.G. nr. 37/2009.

Eliberarea reclamantului

dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire

este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

În ceea ce privește

ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcția deținută

de reclamant a fost și rămâne desființată.

Înalta Curte arată că

legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009

ca neconstituțională, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere

atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul

nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de urgență, corpul legii fiind

reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că

actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

În ceea ce privește

opțiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcție publică se constată

că acceptul reclamantului a fost impus de desființarea funcției publice de

conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică

printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale, context

în care acceptul este lipsit de relevanță.

Desființarea postului

deținut de reclamant prin cele 2 ordonanțe este lipsită de efecte juridice din

moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale, astfel că se

revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale.

c) Soluția instanței de

recurs

În raport de

considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr.

2388 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 martie 2011.