ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3760/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3760/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Decizia penală nr. 397 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare a Deciziei penale nr. 606 din 11 noiembrie 2008 formulată de către contestatorul P.I., obligându-l și la cheltuieli judiciare statului, pe motiv că această cale extraordinară de atac nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., iar pe de altă parte decizia supusă anulării a vizat un recurs inadmisibil al contestatorului. Cum soluția a fost dată de către instanța de recurs, fiind definitivă, aceasta nu este susceptibilă a fi atacată cu vreo cale de atac, în raport de dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc.
pen. Ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul va fi respins ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 397 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.