ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3473/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3473/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100 din

29 mai 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.E. împotriva

rezoluției procurorului din 6 ianuarie 2012 dată în Dosarul nr. 211/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, care a fost menținută.

Prin plângerile

adresate organelor de urmărire penală, petentul B.E. a solicitat tragerea la răspundere

penală a mai multor magistrați judecători care au săvârșit o serie de abuzuri în

mai multe dosare pe care acesta Ie-a avut pe rolul Judecătoriei lași.

Astfel:

I) Cu privire

la Dosarul nr. 16.993/245/2010 al Judecătoriei lași (în acest dosar numitul B.E.

având calitatea de mandatar al intervenientului D.C., obiectul cauzei fiind o acțiune

de ieșire din diviziune), s-a susținut faptul că - magistratul judecător C.C.

- nu se abține

în dosar;

- în mod „samavolnic,

fățiș, abuziv, sfidător", îi încalcă drepturile procesuale;

- s-a antepronunțat;

- s-a înțeles

cu judecătorii P. și Pi. pentru ca acești să-i aplice amenzi „enorme, nejustificate

legal";

- a făcut „aranjamente"

ca magistrații judecători Pi. să-i aplice o amendă de 700 RON;

- a pus jandarmi

să-l agreseze;

- l-a numit ilegal

pe expertul R.D.

- magistratul

judecător P.Ș.

- nu a cerut avocatului

R. să depună în dosar împuternicirea avocațială, contractul de asistență juridică,

chitanțele originale,

- i-a aplicat

amendă de 400 RON.

Conform investigațiilor

efectuate a rezultat faptul că, magistratul judecător C.C. a efectuat cercetarea

judecătorească în Dosarul nr. 16.993/245/2010 la termenul din 5 aprilie 2011 (așa

cum rezultă din încheierea de ședință existentă la dosar), iar magistratul judecător

P.Ș. a efectuat cercetarea judecătorească la termenele din 27 septembrie 2010; 1

noiembrie 2010; 6 decembrie 2010; 7 ianuarie 2011; 7 februarie 2011 (așa cum rezultă

din încheierile existente la dosar).

La termenul din

5 aprilie 2011, s-a acordat, de către președintele completului, magistrat C.C. cuvântul

la probe, iar partea adversă mandatarului B.E. a solicitat efectuarea unei expertize

topometrice.

Întrucât, așa

cum rezultă din încheierea de ședință mandatarul B.E. nu a avut obiecțiuni, în cauză

a fost numit expertul R.D.

Având în vedere

cele expuse, afirmația potrivit căreia expertul a fost numit abuziv nu se confirmă,

la fel cum nu se confirmă nici cea potrivit căreia B.E. a fost agresat de jandarmi

la cererea magistratului judecător C.C. (a se vedea încheierea de ședință de la

dosar, potrivit căreia B.E. a fost cel ce a avut o atitudine ireverențioasă față

de complet, ceea ce a determinat intervenția angajatului Inspectoratul Județean

de Jandarmi desemnat a asigura solemnitatea ședinței de judecată.

Investigațiile

efectuate nu au confirmat de asemenea, nici celelalte acuzații făcute la adresa

magistratului judecător C.C. (acuzații expuse în plângerile existente la dosar,

astfel încât pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. se va dispune față de magistrat

neînceperea urmăririi penale.

Conform încheierii

de ședință din 7 februarie 2011, mandatarul B.E. a arătat că se înscrie în fals

împotriva împuternicirii avocațiale și a contractului de asistență juridică eliberate

de numita R.C. (apărătorul părții adverse); la termenul susmenționat atitudinea

vădit șicanatorie a mandatarului la adresa președintelui completului a determinat

amendarea mandatarului B.E. mii cu suma de 400 RON.

În încheierea

de ședință, instanța a expus explicit argumentele în baza cărora nu era necesară

înscrierea în fals, motivând respingerea cererii de sesizare a Parchetului cu privire

la infracțiunea de fals, astfel încât în sarcina magistratului judecător P.Ș.A.

nu poate fi reținută infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și aceasta cu atât

mai mult cu cât, organele de urmărire penală nu pot cenzura sub nici o formă dispozițiile

unui magistrat judecător date în cursul cercetării judecătorești pe care o desfășoară,

așa zisele „ilegalități" putând fi cenzurate numai de către instanța de control

judiciar.

Investigațiile

efectuate nu au confirmat existența vreunei înțelegeri între magistrații nominalizați

în plângere cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen.,

astfel încât față de aceștia s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea

susmenționată.

Plângerea adresată

Consiliului Superior al Magistraturii de către B.E. înregistrată la 14 iunie 2011,

are același conținut ca și plângerea anterioară, dar se referă la abuzuri - pretins

comise de aceleași persoane (magistrații judecători C.C., P.O., P.Ș.A., avocat R.C.,

expert R.D.) în Dosarul nr.  2705/245/2010 al Judecătoriei lași.

În plângerea adresată

Consiliului Superior al Magistraturii s-a susținut faptul că și magistratul judecător

T.C. a săvârșit, alături de ceilalți magistrați judecători nominalizați în plângere,

o serie de abuzuri ce au constat în încălcarea drepturilor procesuale ale petentului

prezentei cauze, în „mînărirea" dosarului, aplicarea „în mod samavolnic a unor

amenzi enorme", nu se abține deși au existat cereri de recuzare, îl împiedică

să beneficieze de un proces echitabil.

Din investigațiile

efectuate, a rezultat faptul că, în dosarul civil nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei

lași, numitul B.E. a avut calitatea de contestator, obiectul cauzei fiind contestații

la executare.

Abuzurile pretins

comise de magistratul judecător P.Ș.A. în Dosarul nr. 2705/245/2010 au constituit

obiectul Dosarului nr. 517/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași

în care, la data de 9 februarie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., astfel încât în aceasta cauză, față

de acest magistrat, nu au mai fost efectuate cercetări; cu privire la abuzurile

pretins comise în Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei lași, urmând a se dispune

neînceperea urmăririi penale (în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen.) pentru abuzurile

pretins comise în dosarul civil susmenționat.

Abuzurile pretins

comise de ceilalți magistrați C.C., P.O., T.M., precum și cele comise de expertul

R.D. în Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei lași, nu s-au confirmat, simpla

susținere a petentului neconfirmată de actele administrate în cauză, respectiv încheierile

de ședință, nu poate constitui temei al învinuirii, astfel încât față de magistrații

susmenționați s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen. [în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.].

În toate plângerile,

petentul a solicitat anularea amenzilor „samavolnice, nelegale, abuzive" stabilite

de magistrați; cererii nu i se va da curs, întrucât excede atribuțiilor organelor

de urmărire penală, anularea amenzilor aplicate fiind în competența exclusivă a

instanței de judecată.

Împrejurarea că

petenții B.E. și D.C. sunt nemulțumiți de modul efectuării cercetărilor judecătorești

în dosarele pe care le-au avut pe rolul instanței, respectiv, Dosarul nr. 16.993/245/2010

și 2705/245/2010 ale Judecătoriei lași nu conduce, în nici un caz, la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 323 C.

pen. și art. 246 C. pen.

Interpretarea

și evaluarea probelor administrate într-o cauză de către instanțele de judecată,

este atributul exclusiv al acesteia, iar împotriva hotărârii considerate ca nelegale

și netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale prevăd

posibilitatea exercitării căilor de atac.

A proceda altfel,

ar însemna deschiderea unor alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare,

prevăzute de legislație, fapt ce ar crea o imixțiune în activitatea organelor judiciare.

Pe de altă parte,

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților nominalizați în plângeri, sunt

necesare indicii clare, în sensul săvârșirii infracțiunilor și nu doar nemulțumirea

petenților care etichetează dispozițiile magistraților drept abuzive, fără a prezenta

însă nici un element care să susțină acuzațiile.

Pentru aceste

considerente, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva rezoluției

a formulat plângere petentul B.E., la procurorul ierarhic superior, plângere care

a fost respinsă prin rezoluția din 3 februarie 2012, dată în Dosarul nr. 73/11/2/2012

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

În termenul prevăzut

de art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul B.E. a formulat plângere împotriva

rezoluțiilor procurorului, plângere înregistrată pe rolul Curții de Apel lași la

data de 16 ianuarie 2012 sub numărul 64/45/2012.

Prin sentința

penală nr. 100 din 29 mai 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul

B.E. împotriva rezoluției procurorului din 6 ianuarie 2012, dată în Dosarul nr.

211/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, rezoluție care a fost

menținută.

Astfel, instanța

a reținut că, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., plângerile

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de netrimitere în judecată se soluționează

în baza lucrărilor și materialului cauzei și a înscrisurile prezentate.

În cauză petentul

a depus doar cereri repetate cu același conținut și copii ale unor articole apărute

în presă.

Motivele invocate

de petent pe lângă faptul că se referă la alte aspecte decât cele care privesc modul

de soluționare a cauzei, sunt de fapt afirmații defăimătoare la adresa unor magistrați

și a altor persoane.

În cauză rezultă

că în raport de plângerile penale formulate de petent din mai multe cauze, s-au

efectuat acte premergătoare din care a rezultat că persoanele față de care s-au

formulat plângeri penale nu au săvârșit acțiuni sau inacțiuni care să realizeze

conținutul constitutiv al unor fapte penale.

Împotriva acestei

hotărârii, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2012 a declarat

recurs petiționarul B.E. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate

sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale, iar încheierea de ședință sub

aspectul greșitei respingeri a cererii formulate de petent, de sesizare a Curții

Constituționale.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că, recursul declarat de petentul B.E. împotriva încheierii

de ședință din data de 22 mai 2012 este nefondat.

Înalta Curte constată

că petentul B.E. a invocat excepțiile de neconstituționalitate ale art. 51, 52

alin. (2) și (3) C. proc. pen., 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 C.

proc. pen., art. 244 alin. (1) C. proc. pen., 167, 168, 169 C. proc. pen., art.

305 C. proc. pen., art. 138 C. proc. pen., 312 C. proc. pen., art. 50 alin. (2)

din Legea nr. 230/2007, art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 19 alin. (4) din

Legea nr. 51/1995, art. 13 din Legea nr. 459/2006, în raport de dispozițiile

art. 21 din Constituția României.

Curtea de Apel,

reținând că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, că nu se

impune sesizarea Curții Constituționale, nefiind întrunite dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Astfel,

Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din

Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia

dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată,

în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate

ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Formularea excepției

de neconstituționalitate obligă instanța, în fața căreia aceasta este invocată să

verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și,

în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere

motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Înalta Curte constată

că în cauză condițiile privitoare la legătura cu obiectul cauzei nu sunt realizate.

Lipsa acestei condiții face ca sesizarea să fie inadmisibilă, nefiind posibil efectuarea

controlului de constituționalitate.

Soluția se înscrie

astfel într-o logică firească, pentru că, altfel sesizarea Curții Constituționale

ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor

de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la

verificarea temeiniciei acesteia.

Prin urmare, față

de cele învederate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul B.E. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curții de Apel lași, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Examinând cauza,

cu privire la recursul declarat de recurentul petiționar B.E. împotriva sentinței

penale nr. 100 din 29 mai 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui

privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv

exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent

al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar,

părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar

al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor

din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit

dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele

de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Totodată, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen. astfel

cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 „Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 (prin care se soluționează plângerea

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului) este definitivă”.

Sentința

penală nr. 100 din 29 mai 2012 a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă

definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce

atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de

petiționar.

Această

sancțiune procesuală este incidentă în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) Teza a II-a C. proc. pen. cu

consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 100 din 29

mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul B.E. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100

RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie

2012.