ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3992/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 88 din 17 mai 2012 Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.l. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 9 februarie 2012 dispusă în Dosarul nr. 395 /P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, reținând, în esență, că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii că ar fi fost comise fapte de natură penală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, solicitând casarea sentinței și rejudecând, admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a soluționat plângerea petentului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 17 mai 2012, când a pronunțat Sentința nr. 88, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Prin urmare, Sentința penală nr. 88 din 17 mai 2012, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

În consecință, recursul declarat de petentul M.I. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării sentinței atacate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 decembrie 2012. Procesat de GGC - AA