ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3001/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 06

aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea formulată

de petenta F.M. împotriva ordonanțelor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava nr. 383/P/2011 din data de 16 ianuarie 2012 și nr. 45/II/2/2012 din

data de 21 februarie 2012, intimată fiind C.A.M.

Pentru a

hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că numita F.M. din comuna Pătrăuți,

județul Suceava, a depus plângere împotriva procurorului C.A.M. de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Din cuprinsul

plângerii rezultă că dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu nr.

4047/P/2008, având ca obiect moartea violentă a numitului F.L.E., a fost

soluționat de către procuror C.A.M., iar soluția pronunțată a fost contrară

susținerilor pe care aceasta le-a făcut pe timpul cercetărilor.

La plângere, F.M.

a depus copie după raportul de necropsie nr. 569/C/2008 a cadavrului numitului F.L.E.,

mai multe adrese de la instituții de medicină legală, sentința civilă nr. 4815

din 01 noiembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosar nr.

6564/314/2011, sentința penală nr. 616 din 17 octombrie 2011 a Judecătorie

Suceava, pronunțată în Dosar nr.

7515/314/2011,

referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în Dosar nr. 4047/P/2008,

rezoluția nr. 4047/P/2008, rezoluția nr. 4047/P/2008 din 07 decembrie 2009,

rezoluția nr. 19/II/2/2010 din 05 februarie 2010 ale Parchetului de pe lângă

Judecătoria Suceava.

Numita F.M. a

fost audiată la 10 ianuarie 2012 și în declarația dată a susținut faptul că

soțul său, F.L.E. a fost ucis în noaptea de 2/3 decembrie 2008 de către P.G. la

instigarea numitului J.D.I., iar falsul intelectual săvârșit de către procuror C.A.M.

constă în faptul că nu a consemnat în soluția dată faptul că a solicitat

explicații cu privire la leziunea frontală a cadavrului soțului său, precum și

faptul că leziunile care au dus la moartea acestuia „s-au produs prin lovirea

victimei prin cădere de petrele din apa în care s-a înecat”.

Prin

ordonanța nr. 383/P/2011 din

16 ianuarie

2012

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin

ordonanța nr. 45/11/2012 a Procurorului General al aceluiași Parchet, s-a

dispus, printre altele, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a), art.

27, art. 38 și art. 45 alin. (1) și alin. (1

2

)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

făptuitor C.A.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

Pentru a

hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că în cauză nu rezultă indicii de

săvârșire a vreunei infracțiuni de către procurorul C.A.M. și, deci, nici a

aceleia sub aspectul căreia s-au efec uat verificări (art. 289 C. pen.) în

legătură soluția dispusă în Dosarul nr. 4047/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Suceava, aceasta reprezentând rezultatul analizei probelor și a

aplicării legii - art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

celor două ordonanțe, a formulat nlângere petenta F.M., criticându-le pentru

netemeinicie, cu motivarea că în cauză există indicii că procurorul reclamat a

comis infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Examinând

plângerea instanța de fond a constatat că plângerea nu este întemeiată.

Din analiza

materialului probator administrat în cauză rezultă că, prin rezoluția nr. 4047/P/2008

din 07 decembrie 2009, dată în dosarul penal cu același număr al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Suceava, procurorul C.A.M., în temeiul dispozițiilor art.

10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza

privind moartea violentă a numitului F.L.E. Soluția a fost menținută, ca

temeinică și legală, atât de către primul procuror al unității de Parchet prin

rezoluția nr. 19/11/2/2010 din 05 februarie 2010, cât și de instanța de

judecată prin sentința penală nr. 291 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Suceava,

iar hotărârea judecătorească a rămas definitivă la dată de 28 iunie 2010 prin

nerecurare.

Instanța de fond

a reținut că în cauză nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni de

către procurorul C.A.M., magistratul intimat în cauză efectuând acte

procedurale și-a dispus măsurile procesuale în rezolvarea dosarului ce i-a fost

repartizat, m virtutea drepturilor cu care a fost învestit în funcția pe care o

îndeplinește, prin analizarea probelor și aplicarea legii.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petenta, solicitând admiterea lui, casarea

hotărâri și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Examinând

recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este

inadmisibil pentru cele ce urmează:

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar,

posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești

este statuată prin însăși Legea fundamentală.

Din economia

textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile

premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac

determinate de lege.

Legea

procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac

menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Curtea de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a soluționat plângerea

petentei împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 06

aprilie 2012, când a pronunțat sentința nr. 49, așa încât, în mod legal,

hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiior art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin

prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Prin urmare,

sentința penală nr. 49 din 06 aprilie 2012, fiind pronunțată după intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în

cuprinsul art. 24

alin.(1)

din legea

menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

În

consecință, recursul declarat de petenta F.M. este inadmisibil, întrucât a fost

îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării

sentinței atacate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibl, recursul declarat de petenta F.M. împotriva sentinței penale nr. 49

din data de 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 25 septembrie 2012.