ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 908/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.R.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, anularea

parțială a Ordinului de clasare nr. 2314 din 08 iulie 2004 emis de pârât și anume

dispozițiile cu privire la clasarea imobilului situat în strada N.R., sector 1,

București și, pe cale de consecință, radierea imobilului din Lista monumentelor

istorice clasate, cuprinse în anexa 1 - parte integrantă a Ordinului.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că actul administrativ atacat este nelegal, deoarece nu s-a

respectat procedura de clasare a unui imobil drept monument istoric, privind comunicarea

declanșării acesteia proprietarului imobilului și în lipsa caracteristicilor cerute

de lege pentru o astfel de încadrare.

Prin sentința civilă

nr. 1524 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.R.I., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că imobilul proprietatea reclamantei figurează la poziția

XX în Lista monumentelor istorice aprobată în ședința din 27 mai 1992 de Comisia

Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, în baza atribuțiilor

legale ce îi reveneau conform Decretului nr. 91/1990.

A mai reținut că prevederile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 au stabilit că Lista monumentelor istorice

aprobată în anul 1992 rămâne în vigoare, iar în termen de trei ani Institutul Național

al Monumentelor istorice va actualiza această listă.

A concluzionat prima instanță

că în condițiile în care imobilul proprietatea reclamantei figurează în lista aprobată

în anul 1992 de Comisie, iar ea „rămâne în vigoare", prin ordinul atacat nu

se repune în discuție temeinicia și legalitatea operațiunii clasării, singura operațiune

pe care trebuie să o efectueze autoritatea competentă cu punerea în executare a

Legii nr. 422/2001, fiind de actualizare a listei, prin cuprinderea în aceasta a

tuturor imobilelor ce îndeplinesc condițiile de clasare ca monumente, ansambluri

sau situri istorice.

Împotriva acestei sentințe

a, declarat recurs reclamanta P.R.I., în termen legal.

Prin cererea de recurs

s-a apreciat că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor

motive de nelegalitate au fost punctate mai multe aspecte:

- argumentația instanței

de fond a avut în vedere imobilul înscris la poziția ZZ din Lista monumentelor istorice,

respectiv un alt imobil decât cel care face obiectul acțiunii și care figurează

înscris în această listă la poziția nr. CC, în care reclamanta deține în proprietate

numai apartamentul situat la parter;

- în mod greșit s-a reținut

că Ordinul nr. 2314/2004 a fost emis în baza art. 60 din Legea nr. 422/2001 și că

prin acest act s-a luat act de o situație de fapt și de drept stabilite încă din

anul 1992, ceea ce nu mai permite nicio analiză a temeiniciei și legalității clasării

imobilului în litigiu, în condițiile în care proprietarul nu a fost înștiințat despre

această operațiune;

- au fost ignorate dispozițiile

art. 13, art. 12 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 422/2001, așa încât ordinul

contestat este în mod clar nelegal;

- nu s-a ținut seama de

dispozițiile art. 14 din Ordinul nr. 2682 din 13 iunie 2003 emis de Ministrul Culturii

și Cultelor care privește actele ce trebuie să compună dosarul de clasare a unui

imobil și care în opinia recurentei este obligatoriu a fi întocmit chiar și în cazul

unei reactualizări a listei monumentelor istorice;

- în fine, instanța fondului

nu a analizat toate cererile cu care a fost învestită, prin acțiunea formulată la

data de 8 mai 2006.

Prin întâmpinare, Ministerul

Culturii și Cultelor a solicitat menținerea sentinței pronunțate în cauză, aceasta

fiind legală și temeinică.

Examinând cauza prin prisma

criticilor aduse de recurentă, dar și în virtutea art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt incidente dispozițiile

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., teza I, și dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 modificată.

Recursul este fondat și

va fi admis pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea promovată

de P.R.I. așa cum a fost precizată ulterior s-a cerut instanței de contencios administrativ

anularea parțială a Ordinului de clasare nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de Ministerul

Culturii și Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice actualizate

și a Listei privind monumentele istorice dispărute, în sensul anulării dispozițiilor

cu privire la clasarea imobilului situat în strada N.R., sector 1, București și,

pe cale de consecință, radierea acestui imobil din anexa 1 la Ordinul mai sus-menționat.

Instanța de fond a apreciat

că în condițiile în care prin ordinul contestat s-a procedat numai la o actualizare

a Listei aprobate în anii 1991-1992 de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor

și Siturilor Istorice, în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea

nr. 422/2001, nu se mai poate repune în discuție temeinicia și legalitatea operațiunii

clasării realizate sub imperiul legii anterioare.

Prin această abordare

au fost însă neglijate reglementările legale în materie, conținute de Legea nr.

422/2001, precum și de Norma metodologică de clasare și evidență a monumentelor

istorice, aprobată prin Ordinul nr. 2682/2003 emis de Ministrul Culturii și Cultelor

în temeiul art. 11 alin. (3) din actul normativ enunțat.

Necesitatea verificării

respectării procedurii de clasare a imobilului în care se află și proprietatea reclamantei,

a dosarului întocmit ce a stat la baza clasării – ca operațiune prin care se conferă

regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 7 din Legea nr. 422/2005

– rezultă cu evidență din normele legale arătate mai înainte și invocate în motivele

de recurs.

Prin Ordinul nr. 2314

din 8 iulie 2004 emis de Ministrul Culturii și Cultelor s-a aprobat Lista monumentelor

istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute, publicat în

M. Of., Partea I nr. 646/16.07.2004, urmând ca anexele să fie publicate ulterior.

Prin adresa din 24

octombrie 2005 Primăria sectorului 1 București a adus la cunoștința recurentei-reclamante

că imobilul pe care îl deține în proprietate este clasat monument istoric, fiind

nominalizat ca atare în Lista aprobată prin Ordinul Ministrul Culturii și Cultelor

nr. 2314/2004 și că, în calitatea pe care o are recurenta, îi revin obligațiile

prevăzute la art. 38 și urm. din Legea nr. 422/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

Acest act demonstrează

că recurenta-reclamantă nu a cunoscut, până la data de 24 octombrie 2005, că privitor

la imobilul în care locuiește s-a declanșat procedura de clasare în sensul art.

11 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 422/2001 – în forma în vigoare la data formulării

acțiunii, fiind în acest mod privată de dreptul de a contesta această operațiune

în conformitate cu prevederile art. 14 din actul normativ arătat.

Obligația autorităților

competente de a comunica părții interesate despre declanșarea procedurii de clasare

este consfințită prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 și de art. 15

alin. (1) din Norma metodologică aprobată prin Ordinul Ministrul Culturii și Cultelor

nr. 2682/2003.

Nu în ultimul rând, trebuie

observat că din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente rezultă

că și în situațiile în care se pune problema reactualizării Listei cu monumente

istorice este obligatorie respectarea criteriilor necesare pentru întocmirea dosarului

de clasare (art. 14 din Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2682/2003).

În cauză verificarea îndeplinirii

acestor criterii nu a putut fi examinată în lipsa solicitării documentației care

a stat la baza clasării imobilului, instanța neexercitându-și și rolul activ conform

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În sprijinul acestei argumentări

vin, de altfel, și dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 - atât

în forma inițială cât și cea republicată în 2006 – referitoare la actualizarea Listei

monumentelor istorice, căci rațiunea actualizării acestei liste la un interval de

timp nu ar mai exista dacă s-ar considera că odată clasat un imobil aceasta are

caracter definitiv și nu mai poate fi verificată legalitatea operațiunii în discuție.

Pentru cele expuse și

pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, sentința atacată va fi casată

și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe care este datoare a suplimenta

materialul probator pentru o corectă dezlegare a cauzei deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

P.R.I., împotriva sentinței civile nr. 1524 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2008.