ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 865/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 24 iulie 2007

reclamantul F.M.I. a solicitat obligarea M.C.C. la emiterea ordinului de declasare

pentru construcția situată în București, sector 1 și radierea acesteia din

Lista monumentelor istorice.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că, în calitate de proprietar al imobilului sectorul 1, reclamantul a

formulat cerere către pârât la data de 20 aprilie  2007, pentru emiterea

Ordinului de declasare și efectuarea radierii din lista monumentelor istorice a

construcției care exista pe teren, construcție desființată în baza Autorizației

de desființare nr. 146/6/F/8752 din 25 mai 2006, emisă de Primăria sectorului 1

București; că în prezent construcția situată în sector 1, București, clasată ca

monument istoric în baza O.G. 27/1992 nu mai există, fiind demolată în baza

autorizației de demolare emisă cu respectarea prevederilor Legii 50/1991; că a

formulat cerere la pârât pentru emiterea ordinului de declasare, ținând cont că

această autoritate este competentă conform art. 8 alin. (2), coroborat cu art. 19

alin. (3) din Legea 422/2001 privind monumentele istorice, republicată; că

pârâtul, prin adresa nr. 2505/MI din 7 mai 2007, a comunicat reclamantului

refuzului de a emite ordinul de declasare, motivat de faptul că reclamant ar

trebui să declanșeze procedura de declasare, cu cerere însoțită de documente

justificative, adresate D.C.C.P.N.C. al Municipiului București.

Reclamantul

contestă acest act și îl califică drept un refuz nejustificat de soluționare a

cererii sale, refuz care-i încalcă drepturile de proprietate recunoscute de

lege și constatate în contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 27

martie 1998; că procedura de declasare

a

fost

declanșată de Primăria sector 1 București, prin Direcția pentru

Cultură, cu referatul de declanșare a procedurii de declasare nr. 2128 din 6

noiembrie 2006, înregistrat la pârât sub nr. 7715 din 8 noiembrie 2006.

Prin

sentința civilă nr. 2984/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă reținându-se: că pârâtul a

refuzat în mod nejustificat emiterea ordinului de declasare, întrucât, încă de

la data de 6 noiembrie 2006 exista avizul D.C.C.P.N.C. al Municipiului

București, aviz prin care s-a formulat propunerea de declasare din Lista

monumentelor istorice și care a fost însoțit de documentația necesară ; că

imobilul construcție a fost demolat în baza autorizației de desființare din 25

mai 2006 eliberată de Primăria sectorului 1 București, autorizație necontestată

și emisă legal în baza avizelor și actelor care au stat la baza eliberării

acesteia.

Împotriva sentinței civile nr. 2984/2007 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen pârâtul M.C.C.

arătând în esență: că la eliberarea autorizației de demolare a fost cerut

avizul Muzeului Municipiului București și nu avizul D.C.C.P.N.C. al

Municipiului București; că, prin adresa din 27 septembrie 2007 s-a adus la

cunoștința reclamantului faptul că procedura de declasare se realizează în

condițiile Legii nr. 422/2001, republicată, condiții care nu sunt întrunite,

deoarece D.C.C.P.N.C. al Municipiului București nu a întocmit documentația în

conformitate cu dispozițiile legale, în documentația înaintată existând

omisiuni vădite față de normele legale în vigoare.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursul este fondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că, în baza autorizației de

desființare nr. 147/6/f/8752 din 25 mai 2006, emisă de primarul sectorului 1

București, reclamantul F.M.I. a demolat construcția proprietatea sa din

București, sector 1.

Ulterior, a solicitat emiterea unei autorizații de construire, care nu

i-a fost eliberată, deoarece imobilul figurează pe Lista monumentelor,

ansamblurilor și siturilor istorice, la poziția 1018. Ca atare, Direcția pentru

Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural al Municipiului București, cu

adresa din 6 noiembrie 2006, a înaintat M.C.C., D.G.P.C.N. documentația privind

propunerea de radiere din Lista monumentelor istorice 2004 a imobilului în

discuție (fila 18 dosar fond). Documentația respectivă cuprinde: referatul din 6

noiembrie 2006 și fișa monumentului istoric.

La rândul său, reclamantul a solicitat ministerului, la data de 16

aprilie 2007, radierea construcției din Lista monumentelor istorice. M.C.C., D.G.P.C.N.,

cu adresa din data de 1 februarie 2007, a comunicat D.C.C.P.N.C. al

Municipiului București că imobilul a fost demolat în baza unei autorizații

ilegale și pentru declasare este necesară documentația prevăzută de Legea nr. 422/2001,

republicată. De asemenea, ministerul a comunicat reclamantului, cu adresa din 7

mai 2007, că pentru radierea construcției demolate din Lista monumentelor

istorice, trebuie să depună cerere la D.C.C.P.N.C. al Municipiului București,

cerere însoțită de documentația prevăzută de art. 14 alin. (1), coroborat cu art.

21 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul M.C.C. nr. 2682/2003, documentație

indicată în detaliu în adresa respectivă (fila 13 dosar fond).

Această adresă nu exprimă refuzul nejustificat al pârâtului de

soluționare a cererii reclamantului, pentru următoarele motive.

Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 prevede că declasarea

monumentelor istorice urmează aceeași procedură ca cea prevăzută pentru

clasare.

Art. 13 alin. (1) pct. 1) din Lege menționează că procedura de clasare

(declasare) se declanșează de către direcțiile pentru cultură, culte și

patrimoniu cultural național, din oficiu, pentru trei situații, în care nu se

înscrie și cazul de față. La pct. 2) al aceluiași articol din Lege se

precizează că procedura se declanșează: a) la cererea proprietarului bunului

imobil; b) la propunerea primarului localității, a consiliului local sau

județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București.

În situația de față se impunea ca proprietarul imobilului să formuleze

cererea în condițiile art. 13 alin. (1), pct. 2) lit. a) din Legea nr. 422/2001,

astfel cum a precizat și pârâtul în răspunsul adresat reclamantului.

Din actele aflate la dosar nu rezultă că s-ar fi formulat propunere de

declanșare a procedurii nici în condițiile prevăzute de lit. b)) a articolului

sus-citat, astfel cum susține reclamantul.

D.C.C.P.N.C. al Municipiului București a întocmit doar un referat (nr. 2128

din 6 noiembrie 2006) cu propunerea de radiere a imobilului din Lista

monumentelor istorice, referat pe care l-a înaintat ministerului, însoțit de fișa

imobilului (filele 18-21 dosar fond) neexistând propunerea prevăzută de art. 13

alin. (1) pct. 1) lit. b) din Legea nr. 422/2001.

În fișa imobilului nu se menționează faptul că imobilul este monument

istoric, deși acesta se afla pe Lista monumentelor istorice încă din anul 1992.

În referatul nr. 2128 din 6 noiembrie 2006 s-a precizat că imobilul a fost

desființat în baza certificatului de urbanism și a autorizației de desființare,

acte la emiterea cărora „s-a considerat, cu relativ temei”, că imobilul nu este

monument istoric, întrucât zona în care se afla nu era menționată ca zonă cuprinzând

monumente istorice în P.U.G. municipiul București sau în P.U.Z.

Se constată că aceste acte administrative nu au fost emise cu

respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 (art. 22 alin.

(3) în forma în vigoare a legii la data emiterii actelor sus-menționate, luna

mai 2006), în sensul că autorizația de desființare se va elibera „numai pe baza

și în conformitate cu avizul M.C.C. sau, după caz al serviciilor deconcentrate

ale M.C.C. și cu celelalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare”.

Fără temei legal, pentru autorizarea demolării s-a solicitat avizul

Muzeului Municipiului București, act care nu este echivalent cu cel menționat

în mod imperativ de textul legal sus-precizat.

Conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 (fost art. 22 alin. (4)),

autorizația de desființare emisă fără avizul instituțiilor abilitate de lege,

sunt nule de drept.

În aceste condiții, răspunsul ministerului către reclamant nu reprezintă

un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, astfel cum este definită această

sintagmă de dispozițiile art. 2 lit. i)) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă art.

19 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 422/2001 prevede că declasarea monumentelor

istorice se declanșează și în situația dispariției monumentului istoric.

Pentru a se putea realiza declasarea monumentului istoric din Lista

monumentelor istorice este necesar a fi respectată procedura pe care pârâtul a

comunicat-o reclamantului prin adresele din 7 mai 2007 și din 27 septembrie

2007, procedură prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) coroborat cu

dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul M.C.C. nr. 2682/2003,

emis în baza Legii nr. 422/2001.

Pentru considerentele expuse recursul va fi admis, sentința se va

modifica și acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.C.C. împotriva sentinței

civile nr. 2984 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

în fond respinge acțiunea formulată de reclamantul F.M.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.