ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național - Direcția Patrimoniului Cultural și Direcția Monumente Istorice, Arheologie, Peisaje Culturale și Zone Protejate și Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București, anularea Adresei nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010 și a tuturor actelor ce stau la baza acesteia, anularea tuturor deciziilor și documentelor, inclusiv a celor subsecvente evocate în adresa contestată, cu consecința încuviințării desființării sale, ca efect al admiterii contestației reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului teren și construcții situat în București, str. Nicolae Iorga, sector 1, imobil ce nu era nominalizat pe lista documentelor istorice prevăzute de legea specială și care se afla într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care, la data de 21 noiembrie 2008, a înaintat Serviciului Monumente Istorice din cadrul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București, documentația privind desființarea construcțiilor. Ulterior, prin Adresa nr. 14676/SMI din 30 ianuarie 2009, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București a comunicat reclamantei că în ședința din 21 septembrie 2009 a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice s-a hotărât respingerea propunerii de desființare a construcțiilor.

Împotriva acestei măsuri reclamanta a formulat contestație, iar prin adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, Ministerul Culturii prin Direcția Patrimoniului Cultural i-a comunicat că în urma analizei efectuate, la 16 martie 2009, Comisia Națională a Monumentelor Naționale și-a exprimat dezacordul privind desființarea imobilului în cauză și a avansat posibilitatea luării în considerare a clasării acestuia ca monument istoric a construcției cu denumirea „M.Ș.” aparținând respectivului imobil. Ca urmare, a fost întocmit dosarul de clasare, iar în urma avizului MCPN nr. 310/E/2009 s-a emis Ordinul nr. 2259/2010 privind clasarea „casei M.Ș.” ca având regim monument istoric, protejată prin Legea nr. 422/2001, documente anexate în copie la răspunsul primit.

În concluzie, reclamanta a invocat încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 41 din Constituția României și a dispozițiilor CEDO, prin atingeri arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor garantate prin convenție. Prin întâmpinare, pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei plângerii prealabile ce determină prematuritatea și inadmisibilitatea cererii și excepția tardivității formulării cererii în raport cu data când actele au fost emise și față de dispozițiile Legii contenciosului administrativ referitoare la termenul înăuntrul căruia se poate exercita plângerea prealabilă.

Pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și care curge de la data de 29 noiembrie 2010; excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național întrucât adresa a cărei anulare se solicită nu reprezintă un act administrativ, ci răspunsul competent și deplin justificat al acestei autorități publice.

La data de 20 iunie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa contestația formulată împotriva soluției de respingere a propunerii de desființare a construcțiilor situate în București, str. Nicolae Iorga, sector 1, cu consecința: a) obligării M.C.P.N. de a soluționa contestația, în ipoteza în care instanța, în urma probelor administrate, va constata ca M.C.P.N. nu s-a pronunțat si nu a soluționat contestația reclamantei. b) anularii măsurii respingerii contestației având ca efect admiterea acesteia și încuviințarea desființării imobilului sus menționat, în ipoteza în care instanța, în urma probelor administrate va constata ca M.C.P.N.

a respins contestația; În subsidiar, a solicitat să se constate nulitatea Ordinului M.C.P.N. nr. 2259 din 12 mai 2010 de clasare a imobilului. Totodată, a arătat că nu se poate considera că ar fi primit răspuns prin adresa nr. 4081 din 29 noiembrie 2010 la contestația având ca obiect respingerea cererii sale inițiale de desființare a construcțiilor, continuând să aștepte soluționarea ei, motiv pentru care nu a introdus cererea în termenul de 6 luni, ci la finele termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, când, prin comunicarea acestei adrese, a luat cunoștință de fapt că autoritatea administrativă nu intenționează să rezolve contestația formulată.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 851 din 27 februarie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București, respingând acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul unu al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, respingând acest capăt de cerere având ca obiect refuz soluționare cerere, ca fiind tardiv formulat.

Prin aceeași sentință, a admis excepția lipsei plângerii prealabile în ceea ce privește capătul doi al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, respingând acest capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2259 din 12 mai 2010, ca inadmisibil. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a comunicat reclamantei aspecte privind procedura de clasare a imobilului în litigiu ca monument istoric, precizând că imobilul are regim de monument istoric, fiind protejat prin prevederile Legii nr. 422/2001.

Prima instanță a reținut, având în vedere conținutul acestei adrese, că aceasta reprezintă refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a emite avizul pentru desființarea construcției din str. Nicolaie Iorga, fiind actul de voință prin care acest pârât a soluționat nefavorabil cererea reclamantei de avizare a desființării construcției, refuz asimilat unui act administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Hotărârea Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice nu reprezintă decât un punct de vedere al acestei comisii, fără consecințe juridice, care nu are natura unui act administrativ, întrucât avizul privind desființarea construcției era în competența Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și nu al acestei comisii.

Așa fiind, a reținut că aprecierile reclamantei referitoare la necesitatea soluționării de către pârâte a contestației formulate împotriva hotărârii Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice sunt neîntemeiate, întrucât în competența de soluționare a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național era cererea reclamantei de avizare a desființării construcției și nu contestația împotriva hotărârii Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice care nu este reglementată în vreo normă specială și nu se încadrează în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea comisiei regionale nu are caracterul unui act administrativ.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că obiectul primului capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, îl reprezintă refuzul pârâtelor de soluționare a cererii reclamantei de eliberare a avizului necesar obținerii autorizației de desființare a construcției din București, str. Nicolae Iorga, sector 1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București a considerat că este întemeiată, întrucât această pârâtă nu a emis vreun refuz de soluționare a cererii reclamantei, ci, dimpotrivă, în adresa nr. 305,1476 SMI/12 februarie 2009 exprimă o poziție favorabilă reclamantei. În plus, această pârâtă nu era competentă să emită avizul necesar reclamantei pentru obținerea autorizației de desființare construcție, ci pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea 50/1991.

În raport cu soluția dată acestei excepții, prima instanță nu a mai analizat celelalte excepții invocate de pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București. În ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prima instanță a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta invocă un interes în soluționarea prezentei cauze, urmărind să obțină desființarea construcției a cărei proprietară este, iar pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național are calitate procesuală pasivă, fiind autoritatea care a emis atât refuzul de soluționare a cererii reclamantei exprimat prin adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, cât și Ordinul nr. 2259 din 12 mai 2010, contestat prin capătul doi al cererii astfel cum a fost precizată.

Judecătorul fondului a reținut ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în ceea ce privește primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, față de nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. În cazul de față, refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a soluționa cererea reclamantei a fost exprimat prin Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, de la comunicare acestuia către reclamantă și până la data introducerii prezentei acțiuni trecând mai mult de 6 luni, aspect, de altfel, necontestat de către reclamantă. Referitor la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocate de reclamantă, rezultă că pentru a putea introduce acțiunea în termenul de un an prevăzut de acest text de lege trebuie să justifice motive temeinice pentru care a depășit acest termen.

Or, motivele invocate de reclamantă referitoare la comunicarea răspunsului în mod neprocedural și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în sensul că nu i-a fost soluționată contestația, nu reprezintă motive temeinice, întrucât pârâtul nu fusese învestit cu o contestație a reclamantei care să-i fie aplicabile anumite reguli de procedură, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz pentru desființarea construcției, pe care a soluționat-o prin adresa din 29 noiembrie 2010. Mai mult, în condițiile în care în cuprinsul adresei i se precizează reclamantei și faptul că a emis deja un ordin de clasare a acelei construcții, astfel că pârâtul nici nu mai putea aprecia asupra emiterii avizului respectiv, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 interzicând desființarea monumentelor istorice, este evident că orice demersuri ulterioare pe lângă autoritatea pârâtă sau alte autorități administrative nu puteau conduce la obținerea avizului respectiv.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că reclamanta nu justifică niciun motiv pentru care a depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea cererii formulate împotriva refuzului din 29 noiembrie 2010. În ceea ce privește capătul doi de cerere, astfel cum a fost precizat, având ca obiect constatarea nulității Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2259 din 12 mai 2010, prima instanță a reținut că reclamanta nu a formulat, anterior introducerii acțiunii, plângere prealabilă prin care să solicite autorității publice emitente, să revoce acest act administrativ, procedură obligatorie conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București a formulat recurs reclamanta SC I. SRL (în prezent SC I.S. SRL), pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. 3.1. Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Reclamanta, prin cererea modificatoare a acțiunii introductive a investit instanța cu solicitarea de a constata, în temeiul art. 8 alin. (1) teza finală a Legii nr. 554/2004, refuzul nejustificat al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București și Ministerului Culturii și Patrimoniului Național de a soluționa contestația împotriva soluției de respingere prin adresa D.C.C.P.C.N.M.B.

nr. 1476/SMI din 30 ianuarie 2009 a propunerii de desființare a construcției situată în București, str. Nicolae Iorga, sector 1. Contestația a fost transmisă de D.C.C.P.C.N.M.B. sub nr. 305, nr. 1476/SMI din 12 februarie 2009 la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Față de această precizare, instanța de fond a reținut în mod greșit că adresa nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010 reprezintă refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a emite avizul pentru desființarea construcției. Instanța de fond, încălcând principiul disponibilității, a interpretat greșit și atunci când a reținut că primul capăt al cererii precizate îl reprezintă refuzul pârâților de soluționare a cererii reclamantei de eliberare a avizului necesar obținerii autorizației de desființare a construcției din București, str. Nicolae Iorga, sector 1. 3.2.

Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prima instanță a reținut în mod greșit că refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a soluționa cererea a fost exprimat prin adresa nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010, întrucât conduita ambelor a vătămat drepturile reclamantei prin refuzul nejustificat de soluționare a contestației. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că a intervenit prescripția, deși termenul de introducere a acțiunii nu putea să curgă atâta timp cât nu a fost soluționată contestația.

Și în ipoteza în care termenul de prescripție ar fi curs, devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, când cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de zile de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Referitor la respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, față de lipsa plângerii prealabile, recurenta arată că nu era necesară o astfel de plângere. 4. Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Culturii Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că judecătorul fondului a reținut în mod corect obiectul capătului unu al cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția tardivității prescripției, intimatul consideră că motivele invocate nu se încadrează în noțiunea de „motive temeinice”, deoarece nu a fost investit cu soluționarea unei contestații, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz pentru desființarea construcției. În mod corect, prima instanță a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității Ordinului nr. 2259 din 12 mai 2010, față de dispozițiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În vederea eliberării autorizației de desființare a imobilului din str. N. Iorga, sector 1, în cuprinsul certificatului de urbanism din 11 martie 2005 s-a menționat obligativitatea obținerii unui aviz al Ministerului Culturii și Cultelor. Recurenta-reclamantă s-a adresat Ministerului Culturii și Cultelor, care prin adresele nr. 1476/SMI din 30 ianuarie 2009 și nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010, a respins cererea de eliberare a avizului.

Refuzul eliberării unui aviz solicitat expres în cuprinsul certificatului de urbanism în vederea eliberării autorizației de desființare a construcției poate fi atacat direct în instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Legea nu obligă partea nemulțumită să formuleze plângere prealabilă și nici contestație administrativă. Termenul de introducere a acțiunii în instanța de contencios administrativ se calculează de la data primirii răspunsului prin care s-a refuzat emiterea avizului. Prin urmare, obiectul acțiunii nu-l poate reprezenta obligarea autorității pârâte să soluționeze contestația împotriva soluției de respingere a eliberării avizului, ci însăși soluția de respingere a eliberării avizului, cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului și fără a se încălca principiul disponibilității părții.

1.2. În raport de cele reținute mai sus, termenul de introducere a acțiunii se calculează de la data comunicării refuzului de emitere a avizului. Prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, nu sunt îndeplinite deoarece nu există motive temeinice de introducere a acțiunii peste termenul de 6 (șase) luni, dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data comunicării actului/ refuzului. Formularea unei eventuale contestații nu poate conduce la ignorarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, atâta timp cât norma legală obligă la formularea acțiunii direct împotriva refuzului considerat nejustificat.

Referitor la respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, critica este de asemenea, nefondată, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, legea stipulând obligativitatea formulării plângerii prealabile anterior depunerii acțiunii în instanță. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I. SRL împotriva Sentinței nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2014.