ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta

SC I. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național - Direcția Patrimoniului Cultural și Direcția Monumente Istorice,

Arheologie, Peisaje Culturale și Zone Protejate și Direcția pentru Cultură,

Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București, anularea Adresei

nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010 și a tuturor actelor ce stau la baza

acesteia, anularea tuturor deciziilor și documentelor, inclusiv a celor

subsecvente evocate în adresa contestată, cu consecința încuviințării

desființării sale, ca efect al admiterii contestației reclamantei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este proprietara imobilului teren și construcții situat

în București, str. Nicolae Iorga, sector 1, imobil ce nu era nominalizat pe

lista documentelor istorice prevăzute de legea specială și care se afla într-o

stare avansată de degradare, motiv pentru care, la data de 21 noiembrie 2008, a

înaintat Serviciului Monumente Istorice din cadrul Direcției pentru Cultură,

Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București, documentația

privind desființarea construcțiilor.

Ulterior, prin Adresa

nr. 14676/SMI din 30 ianuarie 2009, Direcția pentru Cultură, Culte și

Patrimoniu Cultural Național al Municipiului București a comunicat reclamantei

că în ședința din 21 septembrie 2009 a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice

s-a hotărât respingerea propunerii de desființare a construcțiilor.

Împotriva acestei

măsuri reclamanta a formulat contestație, iar prin adresa nr. 4081 - MI din 29

noiembrie 2010, Ministerul Culturii prin Direcția Patrimoniului Cultural i-a

comunicat că în urma analizei efectuate, la 16 martie 2009, Comisia Națională a

Monumentelor Naționale și-a exprimat dezacordul privind desființarea imobilului

în cauză și a avansat posibilitatea luării în considerare a clasării acestuia

ca monument istoric a construcției cu denumirea „M.Ș.” aparținând respectivului

imobil.

Ca urmare, a fost

întocmit dosarul de clasare, iar în urma avizului MCPN nr. 310/E/2009 s-a emis

Ordinul nr. 2259/2010 privind clasarea „casei M.Ș.” ca având regim monument

istoric, protejată prin Legea nr. 422/2001, documente anexate în copie la

răspunsul primit.

În

concluzie, reclamanta a invocat

încălcarea dreptului de proprietate prevăzut

de art. 41 din Constituția României și a dispozițiilor CEDO, prin atingeri

arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor garantate prin convenție.

Prin întâmpinare, pârâta

Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității

procesuale active, excepția lipsei plângerii prealabile ce determină

prematuritatea și inadmisibilitatea cererii și excepția tardivității formulării

cererii în raport cu data când actele au fost emise și față de dispozițiile

Legii contenciosului administrativ referitoare la termenul înăuntrul căruia se

poate exercita plângerea prealabilă.

Pârâtul Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât acțiunea a fost formulată

cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și

care curge de la data de 29 noiembrie 2010; excepția lipsei de interes în

promovarea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Culturii și Patrimoniului Național întrucât adresa a cărei anulare

se solicită nu reprezintă un act administrativ, ci răspunsul competent și

deplin justificat al acestei autorități publice.

La data de 20 iunie 2012,

reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate

refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa contestația formulată

împotriva soluției de respingere a propunerii de desființare a construcțiilor

situate în București, str. Nicolae Iorga, sector 1, cu consecința:

a) obligării M.C.P.N.

de a soluționa contestația, în ipoteza în care instanța, în urma

probelor administrate, va constata ca M.C.P.N. nu s-a pronunțat si nu a soluționat

contestația reclamantei.

b) anularii măsurii

respingerii contestației având ca efect admiterea acesteia și încuviințarea

desființării imobilului sus menționat, în ipoteza în care instanța,

în urma probelor administrate va constata ca M.C.P.N. a respins contestația;

În subsidiar, a

solicitat să se constate nulitatea Ordinului M.C.P.N. nr. 2259 din 12 mai 2010

de clasare a imobilului.

Totodată, a arătat că

nu se poate considera că ar fi primit răspuns prin adresa nr. 4081 din 29

noiembrie 2010 la contestația având ca obiect respingerea cererii sale

inițiale de desființare a construcțiilor, continuând să aștepte soluționarea

ei, motiv pentru care nu a introdus cererea în termenul de 6 luni, ci la finele

termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, când,

prin comunicarea acestei adrese, a luat cunoștință de fapt că

autoritatea administrativă nu intenționează să rezolve contestația formulată.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

851 din 27 februarie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a

Municipiului București, respingând acțiunea formulată de reclamantă în

contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive invocate de

pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul unu al cererii de chemare în

judecată, astfel cum a fost precizată, respingând acest capăt de cerere având

ca obiect refuz soluționare cerere, ca fiind tardiv formulat.

Prin aceeași

sentință, a admis excepția lipsei plângerii prealabile în ceea ce privește

capătul doi al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată,

respingând acest capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității

Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2259 din 12 mai 2010,

ca inadmisibil.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național a comunicat reclamantei aspecte privind procedura de

clasare a imobilului în litigiu ca monument istoric, precizând că imobilul are

regim de monument istoric, fiind protejat prin prevederile Legii nr. 422/2001.

Prima instanță

a reținut, având în vedere conținutul acestei adrese, că aceasta reprezintă

refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a emite

avizul pentru desființarea construcției din str. Nicolaie Iorga, fiind actul de

voință prin care acest pârât a soluționat nefavorabil cererea reclamantei de

avizare a desființării construcției, refuz asimilat unui act administrativ

unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea

Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice nu reprezintă decât un punct de

vedere al acestei comisii, fără consecințe juridice, care nu are natura unui

act administrativ, întrucât avizul privind desființarea construcției era în

competența Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și nu al acestei

comisii.

Așa

fiind, a reținut că aprecierile reclamantei referitoare la necesitatea

soluționării de către pârâte a contestației formulate împotriva hotărârii

Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice sunt neîntemeiate, întrucât în

competența de soluționare a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național era

cererea reclamantei de avizare a desființării construcției și nu contestația

împotriva hotărârii Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice care nu este

reglementată în vreo normă specială și nu se încadrează în dispozițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea comisiei regionale nu are caracterul

unui act administrativ.

Prin

urmare, prima instanță a apreciat că obiectul primului capăt de cerere, astfel

cum a fost precizat, îl reprezintă refuzul pârâtelor de soluționare a cererii

reclamantei de eliberare a avizului necesar obținerii autorizației de

desființare a construcției din București, str. Nicolae Iorga, sector 1.

În ceea

ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta

Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București a

considerat că este întemeiată, întrucât această pârâtă nu a emis vreun refuz de

soluționare a cererii reclamantei, ci, dimpotrivă, în adresa nr. 305,1476

SMI/12 februarie 2009 exprimă o poziție favorabilă reclamantei.

În plus, această

pârâtă nu era competentă să emită avizul necesar reclamantei pentru obținerea

autorizației de desființare construcție, ci pârâtul Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea 50/1991.

În raport cu soluția

dată acestei excepții, prima instanță nu a mai analizat celelalte excepții

invocate de pârâta Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național a

Municipiului București.

În ceea ce privește

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive invocate de

pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prima instanță a

apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta invocă un interes în

soluționarea prezentei cauze, urmărind să obțină desființarea construcției a

cărei proprietară este, iar pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național are calitate procesuală pasivă, fiind autoritatea care a emis atât

refuzul de soluționare a cererii reclamantei exprimat prin adresa nr. 4081 - MI

din 29 noiembrie 2010, cât și Ordinul nr. 2259 din 12 mai 2010, contestat prin

capătul doi al cererii astfel cum a fost precizată.

Judecătorul fondului

a reținut ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în ceea ce privește

primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, față de nerespectarea

termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În cazul de față,

refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de a soluționa

cererea reclamantei a fost exprimat prin Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010,

de la comunicare acestuia către reclamantă și până la data introducerii

prezentei acțiuni trecând mai mult de 6 luni, aspect, de altfel, necontestat de

către reclamantă.

Referitor

la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocate de

reclamantă, rezultă că pentru a putea introduce acțiunea în termenul de un an

prevăzut de acest text de lege trebuie să justifice motive temeinice pentru

care a depășit acest termen.

Or,

motivele invocate de reclamantă referitoare la comunicarea răspunsului în mod

neprocedural și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în sensul că nu

i-a fost soluționată contestația, nu reprezintă motive temeinice, întrucât

pârâtul nu fusese învestit cu o contestație a reclamantei care să-i fie

aplicabile anumite reguli de procedură, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz

pentru desființarea construcției, pe care a soluționat-o prin adresa din 29

noiembrie 2010.

Mai mult,

în condițiile în care în cuprinsul adresei i se precizează reclamantei și

faptul că a emis deja un ordin de clasare a acelei construcții, astfel că

pârâtul nici nu mai putea aprecia asupra emiterii avizului respectiv, art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 422/2001 interzicând desființarea monumentelor istorice, este

evident că orice demersuri ulterioare pe lângă autoritatea pârâtă sau alte

autorități administrative nu puteau conduce la obținerea avizului respectiv.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că reclamanta nu justifică niciun motiv pentru

care a depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

pentru introducerea cererii formulate împotriva refuzului din 29 noiembrie 2010.

În ceea ce privește

capătul doi de cerere, astfel cum a fost precizat, având ca obiect constatarea

nulității Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2259

din 12 mai 2010, prima instanță a reținut că reclamanta nu a formulat, anterior

introducerii acțiunii, plângere prealabilă prin care să solicite autorității

publice emitente, să revoce acest act administrativ, procedură obligatorie

conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București a formulat

recurs reclamanta SC I. SRL (în prezent SC I.S. SRL), pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond

a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Reclamanta, prin

cererea modificatoare a acțiunii introductive a investit instanța cu

solicitarea de a constata, în temeiul art. 8 alin. (1) teza finală a Legii nr. 554/2004,

refuzul nejustificat al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural

Național al Municipiului București și Ministerului Culturii și Patrimoniului

Național de a soluționa contestația împotriva soluției de respingere prin

adresa D.C.C.P.C.N.M.B. nr. 1476/SMI din 30 ianuarie 2009 a propunerii de

desființare a construcției situată în București, str. Nicolae Iorga, sector 1.

Contestația a fost

transmisă de D.C.C.P.C.N.M.B. sub nr. 305, nr. 1476/SMI din 12 februarie 2009

la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Față de această

precizare, instanța de fond a reținut în mod greșit că adresa nr. 4081-MI din

29 noiembrie 2010 reprezintă refuzul pârâtului Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național de a emite avizul pentru desființarea construcției.

Instanța de fond,

încălcând principiul disponibilității, a interpretat greșit și atunci când a

reținut că primul capăt al cererii precizate îl reprezintă refuzul pârâților de

soluționare a cererii reclamantei de eliberare a avizului necesar obținerii

autorizației de desființare a construcției din București, str. Nicolae Iorga,

sector 1.

3.2. Hotărârea

instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

Prima instanță a

reținut în mod greșit că refuzul pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național de a soluționa cererea a fost exprimat prin adresa nr. 4081-MI din 29

noiembrie 2010, întrucât conduita ambelor a vătămat drepturile reclamantei prin

refuzul nejustificat de soluționare a contestației.

Instanța de fond a

aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

considerând că a intervenit prescripția, deși termenul de introducere a

acțiunii nu putea să curgă atâta timp cât nu a fost soluționată contestația.

Și în ipoteza în care

termenul de prescripție ar fi curs, devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, când cererea poate fi introdusă și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de zile de la data comunicării

actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii

procesului-verbal de conciliere, după caz.

Referitor la

respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, față de lipsa

plângerii prealabile, recurenta arată că nu era necesară o astfel de plângere.

formulate de intimatul-pârât Ministerul Culturii

Prin întâmpinare, se

solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că judecătorul

fondului a reținut în mod corect obiectul capătului unu al cererii de chemare

în judecată.

În ceea ce privește

excepția tardivității prescripției, intimatul consideră că motivele invocate nu

se încadrează în noțiunea de „motive temeinice”, deoarece nu a fost investit cu

soluționarea unei contestații, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz pentru

desființarea construcției.

În mod corect, prima

instanță a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea

nulității Ordinului nr. 2259 din 12 mai 2010, față de dispozițiile imperative

ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

nefondat.

1.1. Potrivit art. 8 alin.

(1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru

exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În vederea

eliberării autorizației de desființare a imobilului din str. N. Iorga, sector

1, în cuprinsul certificatului de urbanism din 11 martie 2005 s-a menționat

obligativitatea obținerii unui aviz al Ministerului Culturii și Cultelor.

Recurenta-reclamantă

s-a adresat Ministerului Culturii și Cultelor, care prin adresele nr. 1476/SMI

din 30 ianuarie 2009 și nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010, a respins cererea de

eliberare a avizului.

Refuzul eliberării

unui aviz solicitat expres în cuprinsul certificatului de urbanism în vederea

eliberării autorizației de desființare a construcției poate fi atacat direct în

instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Legea nu obligă

partea nemulțumită să formuleze plângere prealabilă și nici contestație

administrativă.

Termenul de

introducere a acțiunii în instanța de contencios administrativ se calculează de

la data primirii răspunsului prin care s-a refuzat emiterea avizului.

Prin urmare, obiectul

acțiunii nu-l poate reprezenta obligarea autorității pârâte să soluționeze

contestația împotriva soluției de respingere a eliberării avizului, ci însăși

soluția de respingere a eliberării avizului, cum în mod corect a apreciat

judecătorul fondului și fără a se încălca principiul disponibilității părții.

1.2. În raport de

cele reținute mai sus, termenul de introducere a acțiunii se calculează de la

data comunicării refuzului de emitere a avizului.

Prevederile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, nu sunt îndeplinite deoarece

nu există motive temeinice de introducere a acțiunii peste termenul de 6 (șase)

luni, dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data comunicării actului/ refuzului.

Formularea unei eventuale contestații nu poate conduce la ignorarea dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, atâta timp cât norma

legală obligă la formularea acțiunii direct împotriva refuzului considerat

nejustificat.

Referitor la

respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, critica este de

asemenea, nefondată, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art.

11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, legea

stipulând obligativitatea formulării plângerii prealabile anterior depunerii

acțiunii în instanță.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC I. SRL împotriva Sentinței nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2014.