Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2678/2011

HOTĂRÂRE
23.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2678/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 251 din 21 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de SC D. SA, SC T.C. SRL, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 668 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București. În urma acestei soluții a rămas definitivă și irevocabilă sentința nr. 1613 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului București, s ecția a V-a civilă, prin care a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta D. (fostă Ș.) M.E. în contradictoriu cu SC D. SA, Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Culturii și Cultelor și SC T.C.

SRL și au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul situat în București, sector 2, compus din teren în suprafață de 2.533,14 m.p. și: construcțiile aferente P+l, respectiv P+2, cu o suprafață desfășurată la sol de 1.650 m.p. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat cerere de revizuire, pârâta SC D. SA, în temeiul art. 322 pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ. În motivarea cererii a arătat că dispozițiile cuprinse în sentința definitivă și irevocabilă nu se pot aduce la îndeplinire, întrucât terenul nu este delimitat, iar construcțiile, fiind noi, nu au aparținut niciodată reclamantei. De asemenea, construcțiile vechi, deținute de autorii reclamantei, nu mai există fizic, fiind demolate.

A mai formulat cerere de revizuire și pârâta SC T.C. SRL pentru aceleași motive și același temei juridic, iar la termenul din 23 martie 2011 cererile au fost conexate. Cererile de revizuire sunt inadmisibile. Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs legiuitorul a impus o condiție specială în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire mimai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.

În speță, prin cererile de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care s-a respins recursul, neevocându-se deci fondul cauzei. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispoz. art. 322 C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazurile de revizuire, devine inutilă.

D E C I D E Respinge ca inadmisibile cererile de revizuire a deciziei nr. 251 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulate de SC D. SA și SC T.C. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3273/2018
civilă nr. 1613 din 21.12.2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2006, rectificată prin încheierea din data de 08.02.2011, a fost admisă acțiunea formulată de pârâta din prezenta cauză B., în contrad
ÎCCJ 2011-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 iunie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 12118/301/2006, reclamanta F.S.I. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, pr
ÎCCJ 2011-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8436/2011
7886, T.S. Prima instanță a constatat, totodată, că în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, imobilul situat la adresa menționată, figura înscris ca fiind compus din teren de 1008 m.p. și construcție cu două ni
ÎCCJ 2016-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2016
nții, iar prin Decizia civilă nr. 730/A din 03 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentința civilă apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului. Instanța de apel a reținut c
ÎCCJ 2012-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5531/2012
nr. 10/2001; restituirea prin echivalent a construcției edificate pe același teren, în prezent demolată, optând pentru compensarea cu alte bunuri de același fel sau măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cheltuieli de judecată. Prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă