ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8436/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a III-a civilă la 10 septembrie 2008, reclamanta M.P.E. a

chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General

solicitând obligarea acestuia la emiterea în favoarea sa, în calitate de unică

moștenitoare a S.T. și A.P., a unei dispoziții motivate de acordare a măsurilor

reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autoarelor sale, situat în

București, Calea C., sector 3, compus din teren și construcții.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul, compus din teren în suprafață de 770

m.p. și construcțiile edificate pe acesta, a aparținut bunicii sale S.(S.) T.,

iar în anul 1922 mama sa a primit cu titlu de dotă de la S.T., ½ din

teren, respectiv 385 m.p. și o construcție compusă din 2 apartamente, fosta

proprietară păstrând teren în suprafață de 385 m.p. și construcția cu un nivel

compusă din două apartamente și alte două construcții cu două nivele.

S-a arătat că, în

anul 1950, ambele proprietăți, atât cea a S.T., cât și cea a A.P. au fost

naționalizate.

Reclamanta a precizat

că a formulat notificări prin executorul judecătoresc, în temeiul Legii nr.

10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, în

condițiile în care construcțiile au fost demolate, iar terenurile nu pot fi

restituite în natură, fiind ocupate de locuințe noi și garaje.

S-a menționat că cele

patru dosare de notificare au fost comasate într-unul singur, nr. 6520, în

competența Primăriei Municipiului București, care, până la data introducerii

acțiunii, nu a dat curs notificărilor, deși s-au depus toate actele

doveditoare.

Prin Sentința civilă

nr. 1192 din 8 iulie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

acțiunea, a omologat rapoartele de expertiză completate, întocmite de expertul

constructor T.I.C. și expertul topo Ș.E. și l-a obligat pe pârât să emită în

favoarea reclamantei dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent pentru imobilul ce s-a aflat în București, Str. C., sector 3, compus

din construcție și teren de 1000 m.p.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită, în

sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, să beneficieze de măsurile reglementate de

această lege, în ceea ce privește imobilul situat în Str. C., inițial

proprietatea bunicii acesteia, S.T., drept transmis prin acte succesive de

moștenire.

S-a avut în vedere că

potrivit istoricului de nr. poștal și adresă, imobilul a purtat la nivelul

anului 1925 nr. x, iar în anul 1922 a fost constituită dotă de către S.T.

pentru fiica sa, A.T., o parte din acest imobil.

S-a reținut că

imobilul, care la nivelul anului 1948 purta nr. poștal y pe Calea C., a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret,

poziția 573 – P.P.A., iar la poziția 7886, T.S. Prima instanță a constatat,

totodată, că în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul

1986, imobilul situat la adresa menționată, figura înscris ca fiind compus din

teren de 1008 m.p. și construcție cu două nivele, în suprafață de 454 m.p.,

proprietate de stat.

Tribunalul a reținut

că la dosar se regăsește și o notă de reconstituire, întocmită ca urmare a

notificării privitoare la imobil, ce reflectă starea actuală a terenului și

modul de ocupare.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanta M.P.E. și Municipiul București prin

Primarul General.

Apelul Municipiului

București nu a fost motivat, fiind analizat prin raportare la dispozițiile art.

292 alin. (2) C. proc. civ. și apărările formulate în primă instanță.

Reclamanta a criticat

sentința ca nelegală și netemeinică pentru nepronunțarea cu privire la valoarea

concretă a despăgubirilor, conform concluziilor finale ale rapoartelor de

expertiză. Sub aspectul întinderii măsurilor reparatorii, apelanta-reclamantă a

invocat Decizia nr. 11/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că renunțătorii la

succesiune nu beneficiază de repunerea în drepturile conferite de Legea nr.

18/1991, considerentele acesteia fiind valabile și pentru drepturile conferite

de Legea nr. 10/2001. În acest context, apelanta a arătat că este unică

moștenitoare, ca urmare a renunțării lui P.N.F.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 5 A pronunțată la 12

ianuarie 2011, a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că notificările formulate de

reclamantă, comasate în Dosarul 6520 la Primăria Municipiului București, nu au

fost soluționate până la data pronunțării acțiunii, 18 septembrie 2008 și nici

pe parcursul desfășurării procesului.

S-a constatat că

situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, reclamanta dovedind

că este unica moștenitoare a autoarei sale, P.A., care, la rândul său, a

moștenit-o pe S.T., fostă proprietară conform înscrisurilor de la dosar.

Totodată, s-a avut în

vedere că imobilul se află într-o zonă constituită din punct de vedere

urbanistic, fiind parțial afectat de blocul de locuințe 44 și de amenajările

exterioare aferente, împrejurare confirmată de expertizele efectuate în cauză,

astfel că nu poate fi restituit în natură.

S-a considerat, însă,

că nu poate fi primită solicitarea apelantei reclamante în sensul stabilirii

despăgubirilor cuvenite, având în vedere că până la momentul promovării

acțiunii notificarea nu fusese soluționată și având în vedere dispozițiile

Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.

S-a apreciat că

omologarea rapoartelor de expertiză vizează doar identificarea imobilelor și

stabilirea împrejurării că acestea nu pot fi restituite în natură, probatoriu

necesar pentru stabilirea întinderii măsurilor reparatorii cuvenite.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.P.E. și pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General.

Dezvoltând motivele

sale de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată ca nelegală pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., întrucât s-au

interpretat și aplicat eronat prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.

247/2005, în ceea ce privește competența instanței de judecată de a stabili

cuantumul despăgubirilor.

S-a susținut că

prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ce stabilesc atribuția Comisiei

Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în ce privește evaluarea bunului, nu pot

înlătura competența instanței de a se pronunța cu privire la valoarea de

circulație, înaintea sesizării Comisiei.

Cea de-a doua critică

formulată de recurentă a vizat aplicarea greșită a prevederilor art. 10 din

Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, ce impun imperativ ca

despăgubirile să se acorde la valoarea de circulație a imobilelor ce nu pot fi

restituite în natură.

Recurenta a arătat

că, în aceste condiții, valoarea reală de circulație a terenului ce ar trebui

acordată conform Legii nr. 247/2005, este cea rezultată în urma aplicării

coeficientului de diminuare de 0,77%, calculat la suma de 1.924.000 euro,

rezultând suma de 1.481.480 euro.

Recurenta a solicitat

să se constate că are calitatea de unică moștenitoare a fostului proprietar,

astfel că dispoziția se impune a fi emisă numai în favoarea sa, deși

notificările au fost semnate și de moștenitorii fratelui său, P.N.F.,

renunțător la moștenirea lui P.G.

Prin recursul său,

pârâtul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, a criticat

decizia atacată ca nelegală pentru greșita acordare către reclamantă a

dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care această

instituție are competența, conform Legii nr. 10/2001, doar la emiterea

dispoziției și stabilirea calității de proprietar.

S-a invocat, totodată,

faptul că nu s-au administrat dovezi în sensul că reclamanta nu ar fi primit

despăgubiri potrivit acordurilor internaționale pentru reglementarea

problemelor financiare în suspensie încheiate de România, conform art. 5 din

Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Examinând criticile

invocate de recurenți, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate

pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamantă se va constata că, raportat la motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate

criticile vizând refuzul stabilirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul ce

nu poate fi restituit în natură.

Instanțele de fond și

apel au interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul

VII, care prevăd că pentru notificările nesoluționate până la data intrării în

vigoare a acestei legi, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 16 din titlul

menționat al Legii nr. 247/2005 instituie competența legală a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, actul emis de această entitate putând fi

atacat în justiție, astfel că nu se poate susține că s-ar încălca principiul

accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Prevederile legale

menționate, ce stabilesc atribuțiile comisiei în evaluarea imobilelor pentru

care se acordă despăgubiri exclud competența instanței de a se pronunța asupra

cuantumului acestora la valoarea de circulație, anterior sesizării comisiei.

Criticile formulate

prin cel de al doilea motiv de recurs referitoare la modul de stabilire a

valorii de circulație, în contextul solicitării de eliminare a unor coeficienți

de diminuare reținuți în expertiza topo nu se impun a mai fi analizate, în

raport cu argumentele expuse în analiza primului motiv în recurs.

Cel de-al treilea

motiv de recurs, prin care se solicită de către recurenta-reclamantă să se

constate că este unica moștenitoare îndreptățită să beneficieze de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este lipsit de interes, în

condițiile în care, prin sentința primei instanțe s-a constatat calitatea de

unică persoană îndreptățită cu referire la întregul imobil. De altfel această

calitate nu a fost contestată de pârât pe parcursul procesului.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat,

acesta fiind invocat formal, fără ca din dezvoltarea criticilor aduse deciziei

atacate să rezulte argumente care să se circumscrie acestor dispoziții.

Se va constata că

nici recursul pârâtului Municipiului București prin Primarul General nu este

fondat, în condițiile în care apelul declarat de această parte a fost examinat

prin raportare la dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere

apărările formulate de pârât în fața primei instanțe.

De altfel, recurentul

pârât a invocat drept critică doar împrejurarea că ar avea ca unică competență

emiterea dispoziției și stabilirea calității de persoană îndreptățită.

Astfel, în condițiile

în care, prin sentința primei instanțe a fost obligat pârâtul la emiterea în

favoarea reclamantului a dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent pentru imobilul în litigiu, identificat prin expertizele omologate

în cauză, nu se poate susține că s-ar fi încălcat atribuțiile date de Legea nr.

10/2001 și Legea nr. 247/2005 în competența sa, urmând ca stabilirea

cuantumului concret al despăgubirilor să se facă de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Critica referitoare

la neadministrarea dovezilor în sensul că reclamanta ar fi primit despăgubiri

pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale încheiate de

România, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea

nr. 247/2005, nu poate fi examinată întrucât, apelul nefiind motivat, apare ca

fiind invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, și nu a fost

formulată ca apărare nici în fața primei instanțe.

Pentru toate aceste

considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să se respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta M.P.E. și pârâtul Municipiul București,

prin primarul general împotriva Deciziei nr. 5/A din 12 ianuarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.