ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8436/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă la 10 septembrie 2008, reclamanta M.P.E. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea acestuia la emiterea în favoarea sa, în calitate de unică moștenitoare a S.T. și A.P., a unei dispoziții motivate de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autoarelor sale, situat în București, Calea C., sector 3, compus din teren și construcții. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul, compus din teren în suprafață de 770 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, a aparținut bunicii sale S.(S.) T., iar în anul 1922 mama sa a primit cu titlu de dotă de la S.T., ½ din teren, respectiv 385 m.p.

și o construcție compusă din 2 apartamente, fosta proprietară păstrând teren în suprafață de 385 m.p. și construcția cu un nivel compusă din două apartamente și alte două construcții cu două nivele. S-a arătat că, în anul 1950, ambele proprietăți, atât cea a S.T., cât și cea a A.P. au fost naționalizate. Reclamanta a precizat că a formulat notificări prin executorul judecătoresc, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, în condițiile în care construcțiile au fost demolate, iar terenurile nu pot fi restituite în natură, fiind ocupate de locuințe noi și garaje. S-a menționat că cele patru dosare de notificare au fost comasate într-unul singur, nr. 6520, în competența Primăriei Municipiului București, care, până la data introducerii acțiunii, nu a dat curs notificărilor, deși s-au depus toate actele doveditoare.

Prin Sentința civilă nr. 1192 din 8 iulie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea, a omologat rapoartele de expertiză completate, întocmite de expertul constructor T.I.C. și expertul topo Ș.E. și l-a obligat pe pârât să emită în favoarea reclamantei dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul ce s-a aflat în București, Str. C., sector 3, compus din construcție și teren de 1000 m.p. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, să beneficieze de măsurile reglementate de această lege, în ceea ce privește imobilul situat în Str. C., inițial proprietatea bunicii acesteia, S.T., drept transmis prin acte succesive de moștenire.

S-a avut în vedere că potrivit istoricului de nr. poștal și adresă, imobilul a purtat la nivelul anului 1925 nr. x, iar în anul 1922 a fost constituită dotă de către S.T. pentru fiica sa, A.T., o parte din acest imobil. S-a reținut că imobilul, care la nivelul anului 1948 purta nr. poștal y pe Calea C., a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret, poziția 573 – P.P.A., iar la poziția 7886, T.S. Prima instanță a constatat, totodată, că în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, imobilul situat la adresa menționată, figura înscris ca fiind compus din teren de 1008 m.p. și construcție cu două nivele, în suprafață de 454 m.p., proprietate de stat.

Tribunalul a reținut că la dosar se regăsește și o notă de reconstituire, întocmită ca urmare a notificării privitoare la imobil, ce reflectă starea actuală a terenului și modul de ocupare. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta M.P.E. și Municipiul București prin Primarul General. Apelul Municipiului București nu a fost motivat, fiind analizat prin raportare la dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. și apărările formulate în primă instanță. Reclamanta a criticat sentința ca nelegală și netemeinică pentru nepronunțarea cu privire la valoarea concretă a despăgubirilor, conform concluziilor finale ale rapoartelor de expertiză.

Sub aspectul întinderii măsurilor reparatorii, apelanta-reclamantă a invocat Decizia nr. 11/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că renunțătorii la succesiune nu beneficiază de repunerea în drepturile conferite de Legea nr. 18/1991, considerentele acesteia fiind valabile și pentru drepturile conferite de Legea nr. 10/2001. În acest context, apelanta a arătat că este unică moștenitoare, ca urmare a renunțării lui P.N.F. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 5 A pronunțată la 12 ianuarie 2011, a respins ca nefondate ambele apeluri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că notificările formulate de reclamantă, comasate în Dosarul 6520 la Primăria Municipiului București, nu au fost soluționate până la data pronunțării acțiunii, 18 septembrie 2008 și nici pe parcursul desfășurării procesului.

S-a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, reclamanta dovedind că este unica moștenitoare a autoarei sale, P.A., care, la rândul său, a moștenit-o pe S.T., fostă proprietară conform înscrisurilor de la dosar. Totodată, s-a avut în vedere că imobilul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fiind parțial afectat de blocul de locuințe 44 și de amenajările exterioare aferente, împrejurare confirmată de expertizele efectuate în cauză, astfel că nu poate fi restituit în natură. S-a considerat, însă, că nu poate fi primită solicitarea apelantei reclamante în sensul stabilirii despăgubirilor cuvenite, având în vedere că până la momentul promovării acțiunii notificarea nu fusese soluționată și având în vedere dispozițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.

S-a apreciat că omologarea rapoartelor de expertiză vizează doar identificarea imobilelor și stabilirea împrejurării că acestea nu pot fi restituite în natură, probatoriu necesar pentru stabilirea întinderii măsurilor reparatorii cuvenite. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.P.E. și pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., întrucât s-au interpretat și aplicat eronat prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, în ceea ce privește competența instanței de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor.

S-a susținut că prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ce stabilesc atribuția Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în ce privește evaluarea bunului, nu pot înlătura competența instanței de a se pronunța cu privire la valoarea de circulație, înaintea sesizării Comisiei. Cea de-a doua critică formulată de recurentă a vizat aplicarea greșită a prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, ce impun imperativ ca despăgubirile să se acorde la valoarea de circulație a imobilelor ce nu pot fi restituite în natură. Recurenta a arătat că, în aceste condiții, valoarea reală de circulație a terenului ce ar trebui acordată conform Legii nr. 247/2005, este cea rezultată în urma aplicării coeficientului de diminuare de 0,77%, calculat la suma de 1.924.000 euro, rezultând suma de 1.481.480 euro.

Recurenta a solicitat să se constate că are calitatea de unică moștenitoare a fostului proprietar, astfel că dispoziția se impune a fi emisă numai în favoarea sa, deși notificările au fost semnate și de moștenitorii fratelui său, P.N.F., renunțător la moștenirea lui P.G. Prin recursul său, pârâtul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, a criticat decizia atacată ca nelegală pentru greșita acordare către reclamantă a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care această instituție are competența, conform Legii nr. 10/2001, doar la emiterea dispoziției și stabilirea calității de proprietar. S-a invocat, totodată, faptul că nu s-au administrat dovezi în sensul că reclamanta nu ar fi primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie încheiate de România, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Examinând criticile invocate de recurenți, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă se va constata că, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate criticile vizând refuzul stabilirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură. Instanțele de fond și apel au interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, care prevăd că pentru notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 16 din titlul menționat al Legii nr. 247/2005 instituie competența legală a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actul emis de această entitate putând fi atacat în justiție, astfel că nu se poate susține că s-ar încălca principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Prevederile legale menționate, ce stabilesc atribuțiile comisiei în evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri exclud competența instanței de a se pronunța asupra cuantumului acestora la valoarea de circulație, anterior sesizării comisiei. Criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs referitoare la modul de stabilire a valorii de circulație, în contextul solicitării de eliminare a unor coeficienți de diminuare reținuți în expertiza topo nu se impun a mai fi analizate, în raport cu argumentele expuse în analiza primului motiv în recurs.

Cel de-al treilea motiv de recurs, prin care se solicită de către recurenta-reclamantă să se constate că este unica moștenitoare îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este lipsit de interes, în condițiile în care, prin sentința primei instanțe s-a constatat calitatea de unică persoană îndreptățită cu referire la întregul imobil. De altfel această calitate nu a fost contestată de pârât pe parcursul procesului. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, acesta fiind invocat formal, fără ca din dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate să rezulte argumente care să se circumscrie acestor dispoziții.

Se va constata că nici recursul pârâtului Municipiului București prin Primarul General nu este fondat, în condițiile în care apelul declarat de această parte a fost examinat prin raportare la dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere apărările formulate de pârât în fața primei instanțe. De altfel, recurentul pârât a invocat drept critică doar împrejurarea că ar avea ca unică competență emiterea dispoziției și stabilirea calității de persoană îndreptățită.

Astfel, în condițiile în care, prin sentința primei instanțe a fost obligat pârâtul la emiterea în favoarea reclamantului a dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, identificat prin expertizele omologate în cauză, nu se poate susține că s-ar fi încălcat atribuțiile date de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 în competența sa, urmând ca stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor să se facă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Critica referitoare la neadministrarea dovezilor în sensul că reclamanta ar fi primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu poate fi examinată întrucât, apelul nefiind motivat, apare ca fiind invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, și nu a fost formulată ca apărare nici în fața primei instanțe. Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.P.E. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 5/A din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.