ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4379/2012

Asupra recursului, din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 10 noiembrie 2009,

reclamanta SC V.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul V.E.C.,

solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună

rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare din

data de 22 decembrie 2006 și obligarea

pârâtului la restituirea sumei de 90.000 euro,

echivalentul sumei de 386.595 lei, cu cheltuieli de judecată.

Reținând incidența prevederilor art. 13

pct. 1 și 2, art. 158, art. 159 C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 258/PI/2010

pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, Tribunalul Timiș a declinat competența

materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Judecătoria Arad, prin sentința civilă

nr. 4621/2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, a constatat ivit

conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul

Curții de Apel Timișoara, spre a hotărî asupra conflictului ivit cu privire la

competența teritorială de soluționare a cauzei, s-a reținut, în esență,

incidența prevederilor art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ., cu motivarea

că, din suprafața de 60 ha teren arabil care urmau a fi cumpărate pe raza

Județului Arad, nu s-a făcut dovada cumpărării vreunui teren situat pe raza de

competență a Judecătoriei Arad, spre a fi incidente prevederile art. 13 alin. (1)

C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, prin

sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009,

a respins cererea de sesizare a Curții de Apel Timișoara cu soluționarea

conflictului negativ de competență, cu motivarea că nu sunt întrunite în cauză

cerințele impuse de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., având în vedere că

Judecătoria Arad nu a stabilit competența în favoarea Tribunalului Timiș, ci a

reținut că aceasta ar putea aparține unei judecătorii în circumscripția căreia

se află imobilul în litigiu, fără a se preocupa de stabilirea corectă a

competenței.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul V.E.C.

a formulat recurs, care prin decizia civilă nr. 1139 din 11 februarie 2011

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca tardiv

declarat. Prin decizia civilă nr. 3836 din 10 mai 2011 pronunțată de înalta

Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1690/1/2011 a fost respinsă și

contestația în anulare formulată de contestatorul V.E.C. împotriva deciziei

civile nr. 1139 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva

deciziei nr. 1139 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă prin decizia nr. 5707

din 04 iulie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.

4369/1/2011, încheierea de îndreptare pronunțată de înalta Curte de Casație și

Justiție în dosarul nr. 4369/1/2011

a.1.

în ședința camerei de consiliu din data de 07 iulie 2011 făcând parte

integrantă din respectiva hotărâre.

În stabilirea instanței competente de

a soluționa cauza dedusă judecății, Judecătoria Arad a reținut incidența

dispozițiilor imperative prevăzute de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având

în vedere că, prin sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2010, rămasă

irevocabilă, Curtea de Apel Timișoara a stabilit faptul că, în cauză, sunt

incidente prevederile art. 13 C. proc. civ., fiind vorba de un drept de

creanță, urmând astfel, ca, în pronunțarea hotărârii să se ia în considerare

dispozițiile art. 5-10 C. proc. civ.

În consecință,

prin sentința civilă nr. 36 din 9 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 6583/30/2009,

Judecătoria Arad și-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare

în judecată formulată de reclamanta SC V.I. SRL în

favoarea

Judecătoriei Timișoara, ca instanță competentă în raport de domiciliul

pârâtului, conform art. 5 C. proc.

civ.

Reținând incidente în speță

prevederile art. 13 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

,

cât și art. 105 alin. (1), art. 158, 159 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria

Timișoara, prin sentința civilă nr. 1684 din 27 iunie 2012, a admis excepția de

necompetență teritorială a acestei

instanțe, invocată de pârât prin întâmpinare, și a

declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții

de Apel Timișoara pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Investită cu soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Arad,

Curtea de Apel Timișoara a reținut, că

în

cauză sunt incidente prevederile art. 5 și art. 10 C. proc. civ., iar nu cele

ale art. 13 C. proc. civ., cum în mod eronat a

reținut Judecătoria Timișoara.

S-a reținut că art.

5 și art. 10 C. proc. civ. instituie o competență

teritorială

alternativă, în sensul că pe lângă domiciliul pârâtului, competentă este și

instanța locului

prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației

asumate prin actul contestat.

S-a constatat că, domiciliul pârâtului

este în raza de competență a

Judecătoriei

Timișoara, iar, din cuprinsul contractului rezultă o singură mențiune

expresă

cu privire la executarea obligațiilor asumate, respectiv plata sumei de 90.000

euro, făcută în Timișoara.

În raport de

considerente anterior reținute, având în vedere și prevederile art.

12 C. proc. civ. și de opțiunea

reclamantei în sensul soluționării litigiului

de

către Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 23/CC din 22 august 2012

Curtea

de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile

formulată de reclamanta SC V.I. SRL în favoarea

Judecătoriei Timișoara și a dispus trimiterea dosarului la această instanță în

vederea continuării

judecății.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul V.E.C. a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate și stabilirea

competentei

materiale în favoarea Judecătoriei Arad, ca instanță de fond.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 1

noiembrie 2012 SC Z.C.C.A. SRL a transmis întâmpinare, prin care a solicitat,

în esență, respingerea recursului.

Totodată,

a învederat instanței că s-a procedat la fuziunea prin absorbție de către

SC Z.C.C.A. SRL a reclamantei SC V.I.

SRL,

conform încheierii civile nr. 12 din data de 10 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalului Arad - secția

civilă, în dosarul nr. 6324/108/2011,

anexată.

Analizând cu prioritate excepția

tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., raportat la prevederile art. 22 alin. (5), cu referire la art. 101

din același act normativ, înalta Curte constată că excepția este întemeiată,

motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru

considerentele care succed:

Înalta Curte constată că prin sentința

civilă nr. 23/CC pronunțată la data de 22 august 2012, care formează obiectul

prezentului recurs, Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă a soluționat

conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și

Judecătoria Arad.

Potrivit art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., hotărârea prin care a fost soluționat conflictul de competență este

supusă recursului, în termen de 5 zile de la comunicare, acest termen urmând a

fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc.

civ.

Termenul de recurs instituit de art. 22

alin. (5) C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și

absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din

dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea

prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei".

Se constată că

recursul a fost declarat la data de 11 septembrie 2012 (data poștei aplicată pe

plicul aflat la fila 3 din dosarul de recurs), iar în raport de comunicarea

hotărârii recurate la data de 4 septembrie 2012 (potrivit procesului-verbal de

predare aflat la fila 7 dosar nr. 6583/30/2009* al Curții de Apel Timișoara),

acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de art.

22 alin. (5) C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din

dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa

procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate.

Distinct de cele reținute, este de

menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să

îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite

de lege sau de judecător.

Cum în cauză,

recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la

comunicarea hotărârii recurate, iar recurentul nici nu a pretins și nici nu a

dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o

împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art.

103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat de

pârâtul V.E.C. împotriva sentinței civile nr. 23/CC din 22 august 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

tardiv declarat recursul formulat de pârâtul V.E.C.

împotriva sentinței civile nr. 23/CC

din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012