ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4379/2012

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 10 noiembrie 2009, reclamanta SC V.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul V.E.C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 22 decembrie 2006 și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 90.000 euro, echivalentul sumei de 386.595 lei, cu cheltuieli de judecată. Reținând incidența prevederilor art. 13 pct. 1 și 2, art. 158, art. 159 C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 258/PI/2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, Tribunalul Timiș a declinat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 4621/2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, spre a hotărî asupra conflictului ivit cu privire la competența teritorială de soluționare a cauzei, s-a reținut, în esență, incidența prevederilor art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ., cu motivarea că, din suprafața de 60 ha teren arabil care urmau a fi cumpărate pe raza Județului Arad, nu s-a făcut dovada cumpărării vreunui teren situat pe raza de competență a Judecătoriei Arad, spre a fi incidente prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, a respins cererea de sesizare a Curții de Apel Timișoara cu soluționarea conflictului negativ de competență, cu motivarea că nu sunt întrunite în cauză cerințele impuse de dispozițiile art. 20 C. proc.

civ., având în vedere că Judecătoria Arad nu a stabilit competența în favoarea Tribunalului Timiș, ci a reținut că aceasta ar putea aparține unei judecătorii în circumscripția căreia se află imobilul în litigiu, fără a se preocupa de stabilirea corectă a competenței. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul V.E.C. a formulat recurs, care prin decizia civilă nr. 1139 din 11 februarie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca tardiv declarat. Prin decizia civilă nr. 3836 din 10 mai 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1690/1/2011 a fost respinsă și contestația în anulare formulată de contestatorul V.E.C. împotriva deciziei civile nr. 1139 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei nr. 1139 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă prin decizia nr. 5707 din 04 iulie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4369/1/2011, încheierea de îndreptare pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4369/1/2011 a.1. în ședința camerei de consiliu din data de 07 iulie 2011 făcând parte integrantă din respectiva hotărâre. În stabilirea instanței competente de a soluționa cauza dedusă judecății, Judecătoria Arad a reținut incidența dispozițiilor imperative prevăzute de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, prin sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2010, rămasă irevocabilă, Curtea de Apel Timișoara a stabilit faptul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 13 C. proc.

civ., fiind vorba de un drept de creanță, urmând astfel, ca, în pronunțarea hotărârii să se ia în considerare dispozițiile art. 5-10 C. proc. civ. În consecință, prin sentința civilă nr. 36 din 9 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 6583/30/2009, Judecătoria Arad și-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC V.I. SRL în favoarea Judecătoriei Timișoara, ca instanță competentă în raport de domiciliul pârâtului, conform art. 5 C. proc. civ. Reținând incidente în speță prevederile art. 13 pct. 1 și 2 C. proc. civ. , cât și art. 105 alin. (1), art. 158, 159 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 1684 din 27 iunie 2012, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată de pârât prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara pentru pronunțarea regulatorului de competență. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Arad, Curtea de Apel Timișoara a reținut, că în cauză sunt incidente prevederile art. 5 și art. 10 C. proc. civ., iar nu cele ale art. 13 C. proc. civ., cum în mod eronat a reținut Judecătoria Timișoara. S-a reținut că art. 5 și art. 10 C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă, în sensul că pe lângă domiciliul pârâtului, competentă este și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației asumate prin actul contestat.

S-a constatat că, domiciliul pârâtului este în raza de competență a Judecătoriei Timișoara, iar, din cuprinsul contractului rezultă o singură mențiune expresă cu privire la executarea obligațiilor asumate, respectiv plata sumei de 90.000 euro, făcută în Timișoara. În raport de considerente anterior reținute, având în vedere și prevederile art. 12 C. proc. civ. și de opțiunea reclamantei în sensul soluționării litigiului de către Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 23/CC din 22 august 2012 Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta SC V.I. SRL în favoarea Judecătoriei Timișoara și a dispus trimiterea dosarului la această instanță în vederea continuării judecății.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul V.E.C. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și stabilirea competentei materiale în favoarea Judecătoriei Arad, ca instanță de fond. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data de 1 noiembrie 2012 SC Z.C.C.A. SRL a transmis întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Totodată, a învederat instanței că s-a procedat la fuziunea prin absorbție de către SC Z.C.C.A. SRL a reclamantei SC V.I. SRL, conform încheierii civile nr. 12 din data de 10 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalului Arad - secția civilă, în dosarul nr. 6324/108/2011, anexată. Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la prevederile art. 22 alin. (5), cu referire la art. 101 din același act normativ, înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed: Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 23/CC pronunțată la data de 22 august 2012, care formează obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Arad. Potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea prin care a fost soluționat conflictul de competență este supusă recursului, în termen de 5 zile de la comunicare, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc.

civ. Termenul de recurs instituit de art. 22 alin. (5) C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Se constată că recursul a fost declarat la data de 11 septembrie 2012 (data poștei aplicată pe plicul aflat la fila 3 din dosarul de recurs), iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 4 septembrie 2012 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la fila 7 dosar nr. 6583/30/2009* al Curții de Apel Timișoara), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate. Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător. Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la comunicarea hotărârii recurate, iar recurentul nici nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat de pârâtul V.E.C. împotriva sentinței civile nr. 23/CC din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâtul V.E.C. împotriva sentinței civile nr. 23/CC din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012