ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3211/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E.R. SRL prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.D., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenirea de drept a rezoluțiunii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, precum și obligarea pârâtului la restituirea avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, încheiată între părți la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în echivalent în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 391 din 13 ianuarie 2009, Judecătoria Timișoara își declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, reținând că cererea reclamantei este de natură comercială raportat la calitatea de comerciant a reclamantei, obiectul acțiunii și valoarea pretențiilor și a stabilit în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială. Tribunalul Timiș, secția comercială, astfel investit, își declină, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, prin sentința civilă nr. 508/PI din 12 mai 2009, apreciind că raporturile juridice stabilite de părți, ca izvor al obligațiilor deduse judecății, privesc o „promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare” a unui teren, operațiune juridică de natură civilă.

Conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, care, prin hotărâri irevocabile s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca pricina, a fost soluționat de Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 26 din data de 9 iulie 2009 în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Statuând astfel asupra regulatorului de competență, curtea de apel a considerat că obiectul litigiului – rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare a unui teren și restituirea avansului de 12.500 euro primit ca urmare a încheierii acestui contract, imprimă cauzei un caracter esențialmente civil. Totodată, în sprijinul soluției adoptate, instanța de apel invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.

Împotriva hotărârii date în regulatorul de competență de Curtea de Apel Timișoara reclamanta SC E.R. SRL a declarat recurs, în termen legal, solicitând desființarea sentinței civile nr. 26 din 9 iulie 2009, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, dar ca instanță comercială, cerând – în acest sens - și stabilirea naturii litigiului ca fiind comercială. În motivarea recursului reclamanta a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât, în speță, competența de soluționare aparține Judecătoriei Timișoara însă, natura litigiului este una comercială și nu una civilă, așa cum în mod greșit s-a stabilit prin sentința atacată. Susține și că petitul principal privind constatarea rezoluțiunii promisiunii de vânzare - cumpărare intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială evaluabile în bani.

A invederat instanței că pe rolul Judecătoriei Timișoara au mai fost înregistrate dosare cu obiect de judecată absolut identic însă cu părți diferite și care se află în diverse stadii procesuale. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii introduse de reclamantă îl constituie rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare a unui teren de 16.500 mp proprietatea pârâtului și restituirea avansului în sumă de 12.500 euro primit ca urmare a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între părți la data de 26 aprilie 2007. Prezența în litigiu a unei societăți comerciale nu este de natură să atragă automat jurisdicția comercială întrucât reglementările comerciale se aplică în principal actelor și faptelor de comerț obiective, iar prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

referitoare la faptele de comerț subiective, este de asemeni inoperantă, față de condiția impusă de textul de lege, respectiv „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul încheiat”. În cauză nu s-a probat că reclamanta – comerciant – are în obiectul său de activitate operații cu terenuri spre a se putea încadra promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în litigiu în dispozițiile art. 3 C. com. și nici că, în mod expres, această promisiune de natură civilă ar fi fost calificată de părți ca fiind comercială spre a se putea face aplicare dispozițiilor art. 4 C. proc. civ. sau ale art. 56 C. com. raportat la art. 6 C. com. Așa fiind, soluția pronunțată de Curtea de Apel în stabilirea regulatorului de competență în cauza de față este legală și temeinică, Curtea, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să respingă prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda împotriva sentinței civile nr. 26 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.