ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14452

din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 7179/325/2008,

s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a

declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC E.R. SRL

împotriva pârâtei I.D.V. în favoarea Tribunalului Timiș.

Inițial, prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 6 mai 2008, sub nr. 7179/325/2008,

reclamanta SC E.R. SRL Chisoda a chemat în judecată pe pârâta I.D.V., solicitând

instanței ca, în urma probatoriului administrat, să pronunțe o sentință civilă

prin care să constate intervenirea de drept a rezoluțiunii promisiunii

bilaterale de vânzare - cumpărare, precum și să oblige pârâta la restituirea

avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare -

cumpărare, încheiată între părți la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de

12.500 Euro, în echivalent în lei la data plății; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Pârâta I.D.V. a depus

întâmpinare la dosar, la data de 23 iunie 2008, prin care a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din

data de 4 noiembrie 2008, pârâta I.D.V., prin apărător, a invocat excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Timișoara privind soluționarea prezentului litigiu,

având în vedere litigiul comercial și că valoarea convenției părților depășește

suma de 100.000 lei.

La termenul din 18 noiembrie

2008, Judecătoria Timișoara, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a pus în

discuția părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara,

invocată de pârâtă la termenul anterior, pe care, după ce a luat concluziile de

admitere ale reprezentantului pârâtei și, respectiv, de lăsare la aprecierea

instanței, ale reprezentantului reclamantei, prin sentința civilă nr. 14452 din

18 noiembrie 2008, a admis-o și a declinat competența de soluționare a acțiunii

în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea hotărârii,

Judecătoria Timișoara a reținut că terenul din convenție urma să facă parte din

fondul de comerț al reclamantei, în vederea realizării obiectului principal de

activitate al acesteia de cumpărare și vânzare de bunuri imobiliare, astfel

încât litigiul este unul comercial patrimonial în înțelesul art. 3 pct. 1, art.

4 și art. 56 C. com., raportat la decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii, prin care s-a

stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca

obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial,

constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice

privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu

privind restabilirea situației anterioare.

A mai apreciat instanța că

aceeași soluție s-ar aplica și în cazul în care litigiul ar fi calificat drept

unul civil, deoarece valoarea de 208.800 euro a obiectului convenției părților

depășește și valoarea de 500.000 lei prevăzută la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

b) C. proc. civ.

Primind cauza spre judecare,

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 56/ PI din 30 ianuarie 2009, a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și, în consecință: a

declinat competența soluționării cererii formulate de reclamanta SC E.R. SRL,

în contradictoriu cu pârâta I.D.V., în favoarea Judecătoriei Timișoara; a

constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Curții de

Apel Timișoara, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 11

din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în baza art. 22

C. proc. civ., raportat la art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin însuși petitul doi al acțiunii

reclamanta a evaluat obiectul litigiului ca fiind de 12.500 euro,

contravaloarea avansului achitat la momentul încheierii convenției a cărei

rezoluțiune se solicită.

De altfel, chiar dacă

acțiunea formulată de reclamantă nu avea un petit secundar evaluabil în bani,

în raport de obiectul principal al acțiunii, cauza ar fi fost tot de competența

judecătoriei, deoarece conform deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of. nr. 830/10.12.2008):

„Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării

competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,

sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect

constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea

nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind

drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind

restabilirea situației anterioare”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC E.R. SRL Chisoda, solicitând

admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință: desființarea sentinței

atacate, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Timișoara și stabilirea naturii litigiului ca fiind una

comercială, și nu o natură civilă; cu obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

În recursul său, care poate

fi încadrat, în drept, în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

reclamanta a invocat, în esență, următoarele motive:

nelegală și netemeinică, întrucât, în speță, competența de soluționare aparține

Judecătoriei Timișoara, însă, natura litigiului este una comercială, și nu una

civilă, așa cum în mod greșit, s-a stabilit prin sentința atacată.

În concluzie, petitul

principal privind constatarea rezoluțiunii promisiunii de vânzare - cumpărare

nu intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială neevaluabile

în bani, fiind considerat a fi evaluabil în bani.

valoarea petitului secundar, valoare la care s-a raportat, de altfel, și

instanța în vederea stabilirii taxei de timbru, nu depășește valoarea de

100.000 lei pe care o prevede art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru a

deduce soluționarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș.

Din aceste considerente

învederate, pe care instanța le-a avut în vedere, anume aceea că obiectul

cauzei deduse judecății are o valoare de până la 500.000 lei, practic se

stabilește și natura litigiului, și anume, ca fiind una civilă.

Însă, natura litigiului este

evident una comercială, întrucât prin însuși obiectul de activitate al

societății reclamante - recurente, SC E.R. SRL, se stabilește că obiectul

principal de activitate al acesteia este cumpărarea și vânzarea de bunuri

imobiliare proprii.

odată cu promovarea prezentei cauza în fața Judecătoriei Timișoara, a mai fost

promovat și litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 7177/325/2008.

Cauza ce a făcut obiectul

dosarului nr. 7177/325/2008 a parcurs aceleași stadii procesuale ca și prezenta

cauză, în sensul că a fost declinată de la Judecătoria Timișoara, iar

Tribunalul Timiș a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara,

prin sentința civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009, s-a pronunțat în sensul că

a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș,

secția comercială.

Examinând recursul

reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept, indicat,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

este fondat, instanța soluționând în mod corect conflictul negativ de

competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, prin

stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Timișoara.

Având în vedere calitatea de

comerciant a reclamantei SC E.R. SRL Chisoda, precum și împrejurarea că

imobilul ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare

urma a fi afectat activităților comerciale desfășurate de aceasta, obiectul său

principal de activitate reprezentându-l cumpărarea și vânzarea de bunuri

imobiliare, litigiul dedus judecății are natură comercială, conform art. 3,

raportat la art. 7, cu aplicarea art. 890 C. com. și, din acest punct de

vedere, este supus reglementărilor speciale în materie, inclusiv în ceea ce

privește competența teritorială.

Mai mult, rezoluțiunea

actului care face obiectul litigiului, derivă dintr-o promisiune bilaterală de

vânzare - cumpărare a unui teren afectat activității comerciale a reclamantei,

urmând a face parte din fondul de comerț al acesteia, promisiune care este,

deci, și ea, un contract comercial; așadar, litigiul dedus judecății este un

litigiu comercial, aflându-ne în prezența unei fapte de comerț.

de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în situația

prevăzută de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

Astfel, obiectul cauzei

deduse judecății îl formează o acțiune în constatarea intervenirii de drept a

rezoluțiunii privind promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare încheiată

între părți la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în

echivalent în lei la data plății, iar temeiul de drept invocat este cel

prevăzut de art. 969, 1020 și 1320 C. civ.

Așadar, în mod corect,

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art.

1 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care: „Judecătoriile judecă, în primă

instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date de lege în

competența altor instanțe”, cu referire la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ., conform cărora: „Tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și

cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1

miliard lei.”, prin raportare la limita valorii legale de 100.000 lei.

formulată în motivarea recursului, în sensul că a mai fost promovat și litigiul

ce a format obiectul dosarului nr. 7177/325/2008, litigiu cu privire la care

Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009

s-a pronunțat în sensul că a stabilit competența de soluționare a cererii în

favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, nu poate fi primită, întrucât

instanța nu este ținută de soluțiile pronunțate în alte cauze, ea fiind ținută

a soluționa recursul cu care a fost învestită prin raportare strict la

împrejurările de fapt și de drept ale litigiului aflat în fața sa.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul

reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda împotriva sentinței civile nr. 11 din 23

martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.