ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14452 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 7179/325/2008, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC E.R. SRL împotriva pârâtei I.D.V. în favoarea Tribunalului Timiș. Inițial, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 6 mai 2008, sub nr. 7179/325/2008, reclamanta SC E.R.

SRL Chisoda a chemat în judecată pe pârâta I.D.V., solicitând instanței ca, în urma probatoriului administrat, să pronunțe o sentință civilă prin care să constate intervenirea de drept a rezoluțiunii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, precum și să oblige pârâta la restituirea avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, încheiată între părți la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 Euro, în echivalent în lei la data plății; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta I.D.V. a depus întâmpinare la dosar, la data de 23 iunie 2008, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2008, pârâta I.D.V., prin apărător, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara privind soluționarea prezentului litigiu, având în vedere litigiul comercial și că valoarea convenției părților depășește suma de 100.000 lei. La termenul din 18 noiembrie 2008, Judecătoria Timișoara, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, invocată de pârâtă la termenul anterior, pe care, după ce a luat concluziile de admitere ale reprezentantului pârâtei și, respectiv, de lăsare la aprecierea instanței, ale reprezentantului reclamantei, prin sentința civilă nr. 14452 din 18 noiembrie 2008, a admis-o și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Timișoara a reținut că terenul din convenție urma să facă parte din fondul de comerț al reclamantei, în vederea realizării obiectului principal de activitate al acesteia de cumpărare și vânzare de bunuri imobiliare, astfel încât litigiul este unul comercial patrimonial în înțelesul art. 3 pct. 1, art. 4 și art. 56 C. com., raportat la decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

A mai apreciat instanța că aceeași soluție s-ar aplica și în cazul în care litigiul ar fi calificat drept unul civil, deoarece valoarea de 208.800 euro a obiectului convenției părților depășește și valoarea de 500.000 lei prevăzută la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Primind cauza spre judecare, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 56/ PI din 30 ianuarie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și, în consecință: a declinat competența soluționării cererii formulate de reclamanta SC E.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta I.D.V., în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel Timișoara, în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 11 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în baza art. 22 C. proc. civ., raportat la art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin însuși petitul doi al acțiunii reclamanta a evaluat obiectul litigiului ca fiind de 12.500 euro, contravaloarea avansului achitat la momentul încheierii convenției a cărei rezoluțiune se solicită. De altfel, chiar dacă acțiunea formulată de reclamantă nu avea un petit secundar evaluabil în bani, în raport de obiectul principal al acțiunii, cauza ar fi fost tot de competența judecătoriei, deoarece conform deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of.

nr. 830/10.12.2008): „Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare”. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta SC E.R.

SRL Chisoda, solicitând admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință: desființarea sentinței atacate, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și stabilirea naturii litigiului ca fiind una comercială, și nu o natură civilă; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În recursul său, care poate fi încadrat, în drept, în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esență, următoarele motive: 1. Sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât, în speță, competența de soluționare aparține Judecătoriei Timișoara, însă, natura litigiului este una comercială, și nu una civilă, așa cum în mod greșit, s-a stabilit prin sentința atacată.

În concluzie, petitul principal privind constatarea rezoluțiunii promisiunii de vânzare - cumpărare nu intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială neevaluabile în bani, fiind considerat a fi evaluabil în bani. 2. Pe de altă parte, valoarea petitului secundar, valoare la care s-a raportat, de altfel, și instanța în vederea stabilirii taxei de timbru, nu depășește valoarea de 100.000 lei pe care o prevede art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru a deduce soluționarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș. Din aceste considerente învederate, pe care instanța le-a avut în vedere, anume aceea că obiectul cauzei deduse judecății are o valoare de până la 500.000 lei, practic se stabilește și natura litigiului, și anume, ca fiind una civilă.

Însă, natura litigiului este evident una comercială, întrucât prin însuși obiectul de activitate al societății reclamante - recurente, SC E.R. SRL, se stabilește că obiectul principal de activitate al acesteia este cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii. 3. Mai mult decât atât, odată cu promovarea prezentei cauza în fața Judecătoriei Timișoara, a mai fost promovat și litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 7177/325/2008. Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 7177/325/2008 a parcurs aceleași stadii procesuale ca și prezenta cauză, în sensul că a fost declinată de la Judecătoria Timișoara, iar Tribunalul Timiș a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009, s-a pronunțat în sensul că a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept, indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Primul motiv de recurs nu este fondat, instanța soluționând în mod corect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, prin stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei SC E.R. SRL Chisoda, precum și împrejurarea că imobilul ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare urma a fi afectat activităților comerciale desfășurate de aceasta, obiectul său principal de activitate reprezentându-l cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare, litigiul dedus judecății are natură comercială, conform art. 3, raportat la art. 7, cu aplicarea art. 890 C. com.

și, din acest punct de vedere, este supus reglementărilor speciale în materie, inclusiv în ceea ce privește competența teritorială. Mai mult, rezoluțiunea actului care face obiectul litigiului, derivă dintr-o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare a unui teren afectat activității comerciale a reclamantei, urmând a face parte din fondul de comerț al acesteia, promisiune care este, deci, și ea, un contract comercial; așadar, litigiul dedus judecății este un litigiu comercial, aflându-ne în prezența unei fapte de comerț. 2. Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Astfel, obiectul cauzei deduse judecății îl formează o acțiune în constatarea intervenirii de drept a rezoluțiunii privind promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare încheiată între părți la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în echivalent în lei la data plății, iar temeiul de drept invocat este cel prevăzut de art. 969, 1020 și 1320 C. civ. Așadar, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care: „Judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date de lege în competența altor instanțe”, cu referire la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., conform cărora: „Tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.”, prin raportare la limita valorii legale de 100.000 lei. 3. Cea de-a treia critică formulată în motivarea recursului, în sensul că a mai fost promovat și litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 7177/325/2008, litigiu cu privire la care Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009 s-a pronunțat în sensul că a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, nu poate fi primită, întrucât instanța nu este ținută de soluțiile pronunțate în alte cauze, ea fiind ținută a soluționa recursul cu care a fost învestită prin raportare strict la împrejurările de fapt și de drept ale litigiului aflat în fața sa.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda împotriva sentinței civile nr. 11 din 23 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.