ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 162/325/2008 din 08 ianuarie 2008, reclamanții R.l. si R.A. au chemat în judecată pe pârâții S.R. prin C.L. Timișoara, M. Timișoara reprezentat prin P., SC O.J.G.V.L. T.I.M. SRL și M.F.P. solicitând instanței să oblige pârâții la plata despăgubirilor constând în valoarea actuală a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în b-dul Mihai Eminescu, înscris în CF. colectivă nr. 747 Timișoara, nr. top. 57, valoare pe care o estimează la 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 211 din 17 decembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, de reclamantul R.l.

cu SC O.J.G.V.L. T.I.M. SA, a cărei succesoare este pârâta SC O.J.G.V.L. H.M. S.R.L., prin decizia civilă nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 7947/C/2004 al aceleiași instanțe; valoarea actuală a lucrărilor necesare în același apartament, efectuate pe cheltuiala reclamanților, ca urmare a incendiului produs în anul 1990: refacerea tencuielilor, refacerea parchetului, înlocuirea ferestrelor, a ușilor distruse în respectivul incendiu, precum și înlocuirea instalației electrice, a instalației de apă, a faianței, a gresiei și a obiectelor sanitare valoarea acestor lucrări fiind de 25.000 euro sau echivalentul în lei, suma de 950 lei reprezentând 1/2 parte din valoarea totală a cheltuielilor de judecată de 17.000.000 lei vechi, stabilite în sarcina subsemnatului R.l.

și a copârâților T.C. și I. prin decizia civila nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecata. La termenul de judecata din data de 01 aprilie 2008 reclamanții au formulat precizare de acțiune în care au arătat ca au chemat în judecată M.E.F. în reprezentarea S.R. în temeiul art. 25 alin. (2) teza a II- a din Decretul nr. 31/1954, text care stabilește că statul „participă în astfel de raporturi (ca subiect de drepturi și obligații) prin M.F.”, chemând în judecată M.E.F. și în nume propriu, întrucât prețul cu care au cumpărat apartamentul în cauză reprezintă venit la bugetul statului, caz în care apreciază că sus-numitul minister are calitate procesuală pasivă și în nume propriu.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 modificată și completată, restituirea prețului actualizat către chiriașii al căror contract de vânzare-cumpărare a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit la dispoziția sa, motive pentru care reclamanții au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. Prin sentința civilă nr. 5075 din 15 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 162/325/2008 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Timișoara si a declinat competenta de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții R.l.

și R.A. împotriva pârâților S.R. prin C.L.M. Timișoara și M.E.F., M. Timișoara prin P., SC O.J.CV.L. L.T.M. SRL și M.E.F. în favoarea Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 829 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 162/325/2008, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților S.R. prin M.F.P., C.L.M. Timișoara, SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL, ca neîntemeiate; a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții R.l. și R.A. împotriva pârâților S.R. prin C.L.M. Timișoara, M. Timișoara prin P., SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL Timișoara, M.E.F. reprezentat de D.G.F.P. Timiș; a fost obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. la plata către reclamanți a sumelor de 54.353,81 lei (preț actualizat) și 28.600 lei (contravaloare îmbunătățiri), în total 82.953,81 lei; au fost respinse în rest pretențiile formulate și a fost obligat pârâtul S.R.

prin M.F.P. la 1.000 lei, către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, au declarat apel în termenul legal, atât reclamanții R.l. și R.A., cât și pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș. Curtea de Apel Timiș, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamanți împotriva sentinței, prin decizia civilă nr. 167 din 15 iunie 2009, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru motivele ce se vor arăta. Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că reclamanții au cumpărat la 17 decembrie 1996, în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. l situat în Timișoara str. M. Eminescu, iar prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, din considerentele hotărârii rezultând că imobilul a fost înstrăinat prin fraudă la lege.

La data promovării prezentei acțiuni, Legea nr. l0/2001 prevedea restituirea prețului actualizat, iar la data pronunțării hotărârii primei instanțe, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul introducerii art. 50 1 care prevederea ca „Proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.” În mod corect tribunalul a apreciat că față de considerentele deciziei civile nr. 441/2005 prin care s-a statuat că în speță contractul de vânzare-cumpărare constatat nul a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, rămân aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 în baza cărora pârâtul prin M.F.P.

va fi obligat la restituirea prețului actualizat. Referitor la susținerile pârâtului apelant, Curtea a constatat că sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. s-a apreciat a fi nefondată, tribunalul respingând-o în mod corect raportat la dispozițiile art. 48 și 50 din Legea nr. 10/2001 și art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Nefondată este și excepția prescripției dreptului la acțiune față de data investirii Judecătoriei Timișoara, respectiv 08 ianuarie 2008, cu cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata valorii actuale a apartamentului din litigiu.

În ceea ce privește excepția prematurității cererii, având ca obiect restituirea îmbunătățirilor aduse imobilului, s-a constatat a fi nefondată față de împrejurarea că prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat a finul. Faptul că reclamanții locuiesc în prezent în apartament nu are relevanță raportat la cele reținute mai-sus. Referitor la criticile privind fondul cauzei, Curtea a apreciat ca sunt neîntemeiate argumentul pârâtului potrivit căruia reclamanții aveau posibilitatea opțiunii de a refuza închirierea locuinței neputând fi primit, neputându-se reține vreo culpă în sarcina acestora. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și pârâții.

Reclamanții, prin dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia pentru nelegalitate întrucât trebuiau aplicate dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunțării și nu ale art. 50 din Legea nr. 10/2001 nemodificată prin Legea nr. 1/2009. Și în situația în care textul nu ar fi aplicabil, devin incidente dispozițiile C. civ., referitoare la evicțiune, art. 1344 și 1346, cu obligarea statului de a plăti și sporul de valoare al imobilului, deoarece statul a fost de rea-credință la momentul încheierii contractului. De asemenea, prețul actualizat al imobilului este de 641.400, cu includerea îmbunătățirilor și 612.400 fără îmbunătățiri, astfel cum a fost calculat de expertul constructor Q.C.

și nu cel reținut în expertiza contabilă. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra niciunuia din chestiunile puse în discuție de recurenți, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. M.F.P., în calitate de reprezentant al pârâtului S.R., critică decizia pentru nelegalitate, pentru următoarele motive, neîncadrate în vreunul din motivele de casare ori de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă față de prevederile art. 48 și art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru îmbunătățirile aduse imobilului, calitatea având-o Statul sau unitatea deținătoare în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în caz contrar obligația revenindu-i persoanei îndreptățite.

Fiind în prezența unui bun din domeniul privat al unităților administrative, Statul, prin M.F.P. nu are calitate în acțiunea în revendicare. Pentru capătul de cerere privind acordarea prețului, actualizat, pentru apartamentul în cauză, instanța putea să oblige M.F.P. în nume propriu conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Recurenta invocă și prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește actualizarea de preț, ce a fost solicitată la 1 aprilie 2008, așa încât față de data anulării contractului de vânzare-cumpărare, 11 februarie 2005, acțiunea este prescrisă. O altă excepție invocată este aceea a prematurității cât privește restituirea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada cât reclamanții au avut calitatea de chiriași, deoarece dreptul la acțiune se naște la data părăsirii efective a apartamentului.

Calitatea procesuală a S.R., prin M.F.P. decurge din dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și anume din prevederile art. 48 și art. 50 precum și art. 48.3 din Normele metodologice de aplicare a legii de reparație. Dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesual și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat ala cestora pentru considerentele ce succed. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpătare nr. 211 din 17 decembrie 1996 încheiat între SC O.J.C.V.L.

T.I.M. SA și pârâtul R. în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la apartamentul nr. 1 din imobilul înscris în CF 747 Timișoara nr. top 67, casă cu etaj și curte de 601 m.p.; prin aceeași decizie s-a constata că imobilul a fost preluat de S.R., fără titlu valabil. Prin considerentele deciziei se arată că reclamanta H.M.V. a notat în CF contestația formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 la 2 decembrie 1996, ceea ce semnifică că pârâții (și pârâtul R.I.) și-au asumat un risc cu ocazia încheierii actului juridic anulat. Urmare a deciziei arătate, la 8 ianuarie 2008, conform datei certe dată prin aplicarea ștampilei instanței, reclamanții R. solicită, în temeiul art. 48 și art. 50 din Legea nr. 10/2001 și art. 1341, 1337 și 1344 C. civ., acoperirea prejudiciului creat prin anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Cuantumul despăgubirilor și calitățile procesuale dale părților au fost precizate de reclamant la 1 aprilie 2008. Fiind o precizare a câtimii obiectului cererii, care potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nu reprezintă o modificarea a cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind vădit nefondată. O altă excepție invocată este aceea a prematurității cererii de chemare în judecată întrucât reclamanții au în posesie imobilul. Susținerea este nefondată, câtă vreme reclamanții au pierdut dreptul de proprietate al apartamentului prin decizia civilă mai sus arătată. Recurenții-reclamanți critică decizia sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, introduse prin Legea nr. 1/2009, ori a dispozițiilor de drept comun în materia evicțiunii, art. 1337, 1344 și 1346 C. civ., asupra acestor din urmă dispoziții instanța de apel omițând a se pronunța.

Noile dispoziții invocate, art. 50 1 , nu le sunt aplicabile reclamantelor întrucât, astfel cum rezultă din considerentele cu putere de lucru judecat din decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, contractul nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, întrucât nu era soluționată contestația formulată de proprietara deposedată. Deși reală critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra motivului de apel referitor la incidența dispozițiilor referitoare la evicțiune, omisiunea de pronunțare nu conduce și la casarea deciziei datorită principiului neagravării situației în propria cale de atac (non reformation in prejus). Astfel, vânzătorul răspunde pentru evicțiune doar dacă cumpărătorul nu a cunoscut cauza evingerii.

Or, din cuprinsul aceleiași decizii a Curții de Apel Timișoara, rezultă că recurenții cunoșteau, urmare a notării litigiului în cartea funciară, de existența unei persoane ce pretindea un drept de proprietate asupra apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare. În absența învestirii instanței de apel de către pârât cu prevederile art. 1346 C. civ., pronunțarea asupra acestei probleme de drept ar fi determinat respingerea acțiunii reclamanților, soluție interzisă prin dispozițiile art. 296 C. proc. civ., conform cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, dispoziții aplicabile și în etapa procesuală a recursului conform art. 385 alin. (4) C. proc.

civ. O ultimă critică a reclamanților se referă la cuantumul sumei pe care fi trebuit să o primească reclamanții, chestiune ce nu comportă o analiză, dat fiind conținutul textului de lege apreciat ca fiind incident de prima instanță și anume art. 50 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii. În fine, pârâtul solicită reducerea cheltuielilor de judecată întrucât pretențiile reclamanților au fost admise doar în parte. Critica nu este fondată, întrucât suma de 1.000 lei l-a care a fost obligat pârâtul este compusă exclusiv din onorariu expert contabilitate, 800 lei și parte din onorariul expertului îh construcții, 200 lei, concluziile acestuia din urmă fiind utile doar în ce privește valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamanți, deci cheltuieli de judecata ce decurg din administrarea unor probe necesare, utile și pertinente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții R.l. și R.A. și de pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 167 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.