ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 162/325/2008 din 08

ianuarie 2008, reclamanții R.l. si R.A. au chemat în judecată pe pârâții S.R. prin

C.L. Timișoara, M. Timișoara reprezentat prin P., SC O.J.G.V.L. T.I.M. SRL și M.F.P.

solicitând instanței să oblige pârâții la plata despăgubirilor constând în

valoarea actuală a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în b-dul Mihai

Eminescu, înscris în CF. colectivă nr. 747 Timișoara, nr. top. 57, valoare pe

care o estimează la 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, ca

urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 211 din 17

decembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, de reclamantul R.l. cu

SC O.J.G.V.L. T.I.M. SA, a cărei succesoare este pârâta SC O.J.G.V.L. H.M.

S.R.L., prin decizia civilă nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curții de Apel

Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 7947/C/2004 al aceleiași instanțe;

valoarea actuală a lucrărilor necesare în același apartament, efectuate pe

cheltuiala reclamanților, ca urmare a incendiului produs în anul 1990:

refacerea tencuielilor, refacerea parchetului, înlocuirea ferestrelor, a ușilor

distruse în respectivul incendiu, precum și înlocuirea instalației electrice, a

instalației de apă, a faianței, a gresiei și a obiectelor sanitare valoarea

acestor lucrări fiind de 25.000 euro sau echivalentul în lei, suma de 950 lei

reprezentând 1/2 parte din valoarea totală a cheltuielilor de judecată de

17.000.000 lei vechi, stabilite în sarcina subsemnatului R.l. și a copârâților

T.C. și I. prin decizia civila nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curții de

Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecata.

La termenul de

judecata din data de 01 aprilie 2008 reclamanții au formulat precizare de acțiune

în care au arătat ca au chemat în judecată M.E.F. în reprezentarea S.R. în

temeiul art. 25 alin. (2) teza a

II-

a din Decretul nr. 31/1954,

text care stabilește că statul „participă în astfel de raporturi (ca subiect de

drepturi și obligații) prin M.F.”, chemând în judecată M.E.F. și în nume

propriu, întrucât prețul cu care au cumpărat apartamentul în cauză reprezintă

venit la bugetul statului, caz în care apreciază că sus-numitul minister are

calitate procesuală pasivă și în nume propriu. De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, coroborat cu

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 modificată și completată, restituirea

prețului actualizat către chiriașii al căror contract de vânzare-cumpărare a

fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se face

de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit la dispoziția sa, motive

pentru care reclamanții au solicitat respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a M.E.F.

Prin sentința

civilă nr. 5075 din 15 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 162/325/2008

Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei

Timișoara si a declinat competenta de soluționare a acțiunii formulate de

reclamanții R.l. și R.A. împotriva pârâților S.R. prin C.L.M. Timișoara și

M.E.F., M. Timișoara prin P., SC O.J.CV.L. L.T.M. SRL și M.E.F. în

favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința

civilă nr. 829 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.

162/325/2008, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive

ale pârâților S.R. prin M.F.P., C.L.M. Timișoara, SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL, ca

neîntemeiate; a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de

reclamanții R.l. și R.A. împotriva pârâților S.R. prin C.L.M. Timișoara, M.

Timișoara prin P., SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL Timișoara, M.E.F. reprezentat de D.G.F.P.

Timiș; a fost obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. la plata către reclamanți a

sumelor de 54.353,81 lei (preț actualizat) și 28.600 lei (contravaloare

îmbunătățiri), în total 82.953,81 lei; au fost respinse în rest pretențiile

formulate și a fost obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. la 1.000 lei, către

reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei decizii, au declarat apel în termenul legal, atât reclamanții R.l. și R.A.,

cât și pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș.

Curtea de Apel

Timiș, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamanți împotriva

sentinței, prin decizia civilă nr. 167 din 15 iunie 2009, a respins căile de

atac, ca nefondate, pentru motivele ce se vor arăta.

Astfel, din

probatoriul administrat în cauză s-a reținut că reclamanții au cumpărat la 17

decembrie 1996, în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. l situat în

Timișoara str. M. Eminescu, iar prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005

s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, din

considerentele hotărârii rezultând că imobilul a fost înstrăinat prin fraudă la

lege.

La data

promovării prezentei acțiuni, Legea nr. l0/2001 prevedea restituirea prețului

actualizat, iar la data pronunțării hotărârii primei instanțe, Legea nr. 10/2001

a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul introducerii art. 50

1

care prevederea ca „Proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare.”

În mod corect

tribunalul a apreciat că față de considerentele deciziei civile nr. 441/2005

prin care s-a statuat că în speță contractul de vânzare-cumpărare constatat nul

a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, rămân

aplicabile

dispozițiile art. 50

din Legea nr. 10/2001 în baza cărora pârâtul prin M.F.P. va fi obligat

la restituirea prețului actualizat.

Referitor la

susținerile pârâtului apelant, Curtea a constatat că sunt nefondate, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel,

privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. s-a apreciat a

fi nefondată, tribunalul respingând-o în mod corect raportat la dispozițiile

art. 48 și 50 din Legea nr. 10/2001 și art. 48.3 din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Nefondată este

și excepția prescripției dreptului la acțiune față de data investirii

Judecătoriei Timișoara, respectiv 08 ianuarie 2008, cu cererea având ca obiect

obligarea pârâților la plata valorii actuale a apartamentului din litigiu.

În ceea ce

privește excepția prematurității cererii, având ca obiect restituirea

îmbunătățirilor aduse imobilului, s-a constatat a fi nefondată față de

împrejurarea că prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005 a Curții de

Apel Timișoara contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat a finul.

Faptul că

reclamanții locuiesc în prezent în apartament nu are relevanță raportat la cele

reținute mai-sus.

Referitor la

criticile privind fondul cauzei, Curtea a apreciat ca sunt neîntemeiate

argumentul pârâtului potrivit căruia reclamanții aveau posibilitatea opțiunii

de a refuza închirierea locuinței neputând fi primit, neputându-se reține vreo

culpă în sarcina acestora.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamanții și pârâții.

Reclamanții,

prin dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., critică decizia pentru nelegalitate întrucât trebuiau

aplicate dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, în vigoare la

data pronunțării și nu ale art. 50 din Legea nr. 10/2001 nemodificată prin

Legea nr. 1/2009.

Și în situația

în care textul nu ar fi aplicabil, devin incidente dispozițiile C. civ.,

referitoare la evicțiune, art. 1344 și 1346, cu obligarea statului de a plăti

și sporul de valoare al imobilului, deoarece statul a fost de rea-credință la momentul

încheierii contractului.

De asemenea,

prețul actualizat al imobilului este de 641.400, cu includerea îmbunătățirilor

și 612.400 fără îmbunătățiri, astfel cum a fost calculat de expertul

constructor Q.C. și nu cel reținut în expertiza contabilă.

Instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra niciunuia din chestiunile puse în discuție de

recurenți, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

M.F.P., în

calitate de reprezentant al pârâtului S.R., critică decizia pentru

nelegalitate, pentru următoarele motive, neîncadrate în vreunul din motivele de

casare ori de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

M.F.P. nu are

calitate procesuală pasivă față de prevederile art. 48 și art. 50 din Legea nr.

10/2001, pentru îmbunătățirile aduse imobilului, calitatea având-o Statul sau

unitatea deținătoare în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu

valabil, în caz contrar obligația revenindu-i persoanei îndreptățite. Fiind în

prezența unui bun din domeniul privat al unităților administrative, Statul,

prin M.F.P. nu are calitate în acțiunea în revendicare.

Pentru capătul

de cerere privind acordarea prețului, actualizat, pentru apartamentul în cauză,

instanța putea să oblige M.F.P. în nume propriu conform art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Recurenta

invocă și prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește actualizarea de

preț, ce a fost solicitată la 1 aprilie 2008, așa încât față de data anulării

contractului de vânzare-cumpărare, 11 februarie 2005, acțiunea este prescrisă.

O altă excepție

invocată este aceea a prematurității cât privește restituirea îmbunătățirilor

aduse imobilului în perioada cât reclamanții au avut calitatea de chiriași,

deoarece dreptul la acțiune se naște la data părăsirii efective a

apartamentului.

Calitatea

procesuală a S.R., prin M.F.P. decurge din dispozițiile Legii nr. 10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 și anume din prevederile art. 48 și art. 50

precum și art. 48.3 din Normele metodologice de aplicare a legii de reparație.

Dezvoltarea

motivelor de recurs permit încadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate

etapele procesual și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte

reține caracterul nefondat ala cestora pentru considerentele ce succed.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpătare nr. 211 din 17

decembrie 1996 încheiat între SC O.J.C.V.L. T.I.M. SA și pârâtul R. în temeiul

Legii nr. 112/1995 cu privire la apartamentul nr. 1 din imobilul înscris în CF

747 Timișoara nr. top 67, casă cu etaj și curte de 601 m.p.; prin aceeași

decizie s-a constata că imobilul a fost preluat de S.R., fără titlu valabil.

Prin

considerentele deciziei se arată că reclamanta H.M.V. a notat în CF contestația

formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 la 2 decembrie 1996, ceea ce semnifică

că pârâții (și pârâtul R.I.) și-au asumat un risc cu ocazia încheierii actului

juridic anulat.

Urmare a

deciziei arătate, la 8 ianuarie 2008, conform datei certe dată prin aplicarea

ștampilei instanței, reclamanții R. solicită, în temeiul art. 48 și art. 50 din

Legea nr. 10/2001 și art. 1341, 1337 și 1344 C. civ., acoperirea prejudiciului

creat prin anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Cuantumul

despăgubirilor și calitățile procesuale dale părților au fost precizate de

reclamant la 1 aprilie 2008.

Fiind o

precizare a câtimii obiectului cererii, care potrivit dispozițiilor art. 132 alin.

(2) C. proc. civ., nu reprezintă o modificarea a cererii de chemare în

judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind vădit nefondată.

O altă excepție

invocată este aceea a prematurității cererii de chemare în judecată întrucât

reclamanții au în posesie imobilul. Susținerea este nefondată, câtă vreme

reclamanții au pierdut dreptul de proprietate al apartamentului prin decizia

civilă mai sus arătată.

Recurenții-reclamanți

critică decizia sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, introduse prin Legea nr. 1/2009, ori a dispozițiilor de

drept comun în materia evicțiunii, art. 1337, 1344 și 1346 C. civ., asupra

acestor din urmă dispoziții instanța de apel omițând a se pronunța.

Noile

dispoziții invocate, art. 50

1

, nu le sunt aplicabile reclamantelor

întrucât, astfel cum rezultă din considerentele cu putere de lucru judecat din

decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, contractul nu a fost încheiat cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, întrucât nu era soluționată

contestația formulată de proprietara deposedată.

Deși reală

critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra motivului de apel

referitor la incidența dispozițiilor referitoare la evicțiune, omisiunea de

pronunțare nu conduce și la casarea deciziei datorită principiului neagravării

situației în propria cale de atac (non reformation in prejus).

Astfel,

vânzătorul răspunde pentru evicțiune doar dacă cumpărătorul nu a cunoscut cauza

evingerii.

Or, din

cuprinsul aceleiași decizii a Curții de Apel Timișoara, rezultă că recurenții

cunoșteau, urmare a notării litigiului în cartea funciară, de existența unei

persoane ce pretindea un drept de proprietate asupra apartamentului ce a făcut

obiectul contractului de vânzare - cumpărare.

În absența

învestirii instanței de apel de către pârât cu prevederile art. 1346 C. civ.,

pronunțarea asupra acestei probleme de drept ar fi determinat respingerea

acțiunii reclamanților, soluție interzisă prin dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., conform cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, dispoziții aplicabile și

în etapa procesuală a recursului conform art. 385 alin. (4) C. proc. civ.

O ultimă

critică a reclamanților se referă la cuantumul sumei pe care fi trebuit să o

primească reclamanții, chestiune ce nu comportă o analiză, dat fiind conținutul

textului de lege apreciat ca fiind incident de prima instanță și anume art. 50

din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.

În fine,

pârâtul solicită reducerea cheltuielilor de judecată întrucât pretențiile

reclamanților au fost admise doar în parte.

Critica nu este

fondată, întrucât suma de 1.000 lei l-a care a fost obligat pârâtul este compusă

exclusiv din onorariu expert contabilitate, 800 lei și parte din onorariul

expertului îh construcții, 200 lei, concluziile acestuia din urmă fiind utile

doar în ce privește valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamanți, deci

cheltuieli de judecata ce decurg din administrarea unor probe necesare, utile

și pertinente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții R.l. și R.A. și de pârâtul S.R.

prin

M.F.P. împotriva deciziei nr. 167 din

15 iunie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

februarie 2010.