ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC P.V.I.E.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.D. SRL, solicitând obligarea acesteia

să închidă ferestrele, balcoanele și terasele care au vedere asupra

proprietății reclamantei: să ridice schelele montate pe proprietatea

reclamantei: să fie obligată pârâta să desființeze partea de construcție care

încalcă linia de hotar dintre cele două proprietăți și totodată, pârâta să fie

obligată la repararea prejudiciului cauzat în urma deteriorării imobilului prin

efectuarea lucrărilor de construcție.

Prin sentința

comercială nr. 2085 din 25 februarie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins, ca neîntemeiată, excepția insuficientei timbrări a capătului patru

din acțiune.

A admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamanta SC P.V.I.E. SRL București și a fost obligată

pârâta SC E.D. SRL să închidă ferestrele, balcoanele și terasele cu vedere

asupra proprietății reclamantei. Prin aceeași sentință s-au respins, ca

neîntemeiate, capetele trei și patru din acțiune și totodată, conform art. 246 C.

proc. civ. s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului doi din

acțiune.

Tribunalul a reținut

că susținerea reclamantei în sensul că pârâta a executat lucrări de construcții

care aduc atingere dreptului său de proprietate, este fondată în raport de

probele administrate în cauză, din care a rezultat că prin lucrările executate

la construcția pârâtei au fost deteriorate parțial acoperișul imobilului

aparținând reclamantei, terasa de la etaj, pereții și pardoseala și că pârâta

nu a luat măsuri de protecție pentru a evita producerea de stricăciuni

imobilului reclamantei. Din certificatul de urbanism nr. 1235/2006 depus la

dosar nu rezultă o încălcare a normelor de construcție prevăzute de Legea nr.

51/1991, în același sens fiind și nota de constatare din 11 martie 2009 a

Primăriei sectorului 5 București.

S-a mai reținut de

către instanță, că nu s-a probat existența prejudiciului efectiv produs

reclamantei, dar nici pârâta nu a dovedit o situație de fapt contrară celei

susținute de reclamantă în ceea ce privește ferestrele, balcoanele și terasa cu

vedere asupra proprietății reclamantei, cererea fiind de natură să afecteze

exercițiul dreptului de proprietate al reclamantei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 611 și urm. C. civ., tribunalul a admis cererea privind

obligarea pârâtei de a închide ferestrele, balcoanele și terasele cu vedere

asupra proprietății reclamantei și a respins capetele de cerere având ca obiect

obligarea pârâtei de desființare a părții de construcție care încalcă linia de

hotar dintre cele două proprietăți, respectiv termoizolația clădirii

proprietatea sa și obligarea la repararea prejudiciului cauzat în urma

deteriorării imobilului prin efectuarea lucrărilor de construcție.

Prin decizia

comercială nr. 225 din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC

P.V.I.E.

SRL București, împotriva sentinței comerciale nr. 2085

din 25 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 16755/3/2009, în contradictoriu cu intimata SC E.D. SRL Craiova,

a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 27.248,60 lei, reprezentând daune materiale,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat intimata la

plata către apelantă a sumei de 9.149 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

în fond și apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a constatat următoarele:

Reclamanta prin

cererea de apel a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul

admiterii capetelor 3 și 4 din acțiune, respectiv obligarea intimatei-pârâte la

desființarea lucrărilor de termoizolație care încalcă linia de hotar dintre

cele două proprietăți și obligarea acesteia la plata daunelor materiale produse

imobilului său prin executarea de către intimată a lucrărilor de construcție la

imobilul vecin.

Instanța de apel a

administrat proba cu expertiza în construcții și din constatările expertului a

reieșit că între imobilele reclamantei și pârâtei nu a fost realizat rost de

dilatare cu termoizolație, ceea ce înseamnă că nu există o parte a construcției

pârâtei și anume termoizolația clădirii acesteia care să încalce linia de hotar

dintre cele două imobile astfel că a respins ca nefondată cererea apelantei

reclamante pe acest aspect.

De asemenea, expertul

a constatat că lucrările executate la imobilul intimatei pârâte au produs

construcției apelantei reclamante stricăciuni, constând în exfolierea și

desprinderea tencuielilor gletuite la pereți și tavane în camerele aflate pe

calcan; a fost necesară desfacerea acestora până la zidărie urmată de

realizarea lor din nou; degradarea finisajelor peste tencuieli, cu glet de

ipsos și zugrăveli superioare; a fost necesară desfacerea gletului urmată de

igienizare și zugrăveală din nou, care au fost evaluate de către expert la suma

de 27.248,6 lei, astfel cum rezultă din devizul de lucrări anexat raportului de

expertiză.

Concluziile

raportului de expertiză în ceea ce privește deteriorările produse construcției

apelantei-pârâte de către lucrările efectuate la imobilul intimatei se

coroborează cu nota de constatare încheiată la data de 27 ianuarie 2009 de

Primăria sectorului 1 - biroul disciplina în construcții (f.21), notă în care

se constată de către organele de control că între cele două imobile („calcane”)

nu s-a realizat termoizolația, ferestrele au fost montate pe calcan cu vedere

la nr. 97, au fost realizate balcoane, a fost deteriorat acoperișul, fiind

decupat pentru montarea cofrajelor, schelele încalcă proprietatea de la nr. 97,

etc.

Curtea a reținut că,

cererea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata daunelor

materiale îndeplinește condițiile generale ale răspunderii civile delictuale,

întrucât s-a dovedit existența faptei ilicite constând în deteriorarea

imobilului petentei, existența prejudiciului în valoare de 27.248,60 lei și a

raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, astfel că, cererea fiind

întemeiată și dovedită, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C. civ. a fost

admis, iar soluția primei instanțe a fost schimbată și obligată pârâta la plata

contravalorii prejudiciului.

În temeiul

prevederilor art. 274 C. proc. civ. a obligat intimata, la plata sumei de 9.149

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond și apel.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 225 din 28 aprilie 2011, a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, la data de 14 iulie 2011 a declarat recurs pârâta SC E.D. SRL

CRAIOVA, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

secundar, modificarea deciziei și respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea de

ședință din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă,

recurenta pârâtă SC E.D. SRL Craiova a intrat în procedura insolvenței,

prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind numit administrator judiciar A.M.T.S.I.SPRL

Craiova.

Prin faxul

înregistrat la 7 martie 2012, administratorul judiciar A.M.T.S.I.S.P.R.L.

CRAIOVA a precizat că își însușește recursul declarat SC E.D. SRL CRAIOVA și a

invocat scutirea de la plata taxei de timbru, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Intimata-reclamantă

SC P.V.I.E. SRL BUCUREȘTI prin întâmpinarea depusă la dosar la 20 ianuarie 2012

a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Recursul

pârâtei

SC

E.D. SRL CRAIOVA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T.S.I.SPRL CRAIOVA,

este netimbrat.

Examinând

cererea de recurs sub aspectul regularității acesteia, așa cum cer dispozițiile

art. 302 ind.1 alin. (2) C. proc. civ., se constată că recurenta pârâtă nu a

achitat taxa de timbru în cuantumul indicat de instanță.

Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu

prioritate chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr.

146/1997, cu referite la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege taxele de

timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de

instanță.

Pentru

termenul de judecată din 7 martie 2011, recurenta pârâtă a fost citată cu

mențiunea de a achita în recurs taxa judiciară de timbru în valoare de 854,4

lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, conform dovezii aflată la fila 62

din dosar .

Conform art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și

de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până

la termenul stabilit de instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în

aplicarea dispozițiilor acesteia, inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt

scutite de la plata taxei de timbru.

Față de

această situație, se constată că recursul a fost declarat de pârâta

SC E.D. SRL CRAIOVA

la data de 14 iulie 2011 și că prin încheierea de ședință din 10 octombrie 2011

a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, aflată la filele 54-55 dosar recurs,

s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E.D. SRL CRAIOVA

prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind numit administrator judiciar A.M.T.S.I.S.P.R.L.

CRAIOVA.

Așa fiind, cum

recurenta pârâtă a intrat în procedura insolvenței la data de 10 octombrie 2011,

deci ulterior datei declarării recursului, 14 iulie 2011, Înalta Curte constată

că

în raport de dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006,

recursul nu este scutit de la plata taxei de timbru, nefiind introdus de

administratorul judiciar.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa

judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea de recurs va fi anulată ca

netimbrată.

Constatând că cererea

de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de

instanță, 7 martie 2012, pentru când procedura de citare a fost legal

îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de

timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995,

modificate, să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de pârâta SC E.D. SRL CRAIOVA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.M.T.S.I.SPRL

CRAIOVA împotriva deciziei comerciale nr. 225 din 28 aprilie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.