ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481, 1075 și 1076 C. civ. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 2675/270 din 9 mai 2007, reclamanta SC F.P. SRL Onești a chemat în judecată pârâta SC C. SRL. - Onești, solicitând să fie obligată pârâta să-și ridice construcția amplasată pe peretele exterior al proprietății reclamantei, iar în caz de refuz, să fie autorizată să ridice construcția pe cheltuiala pârâtei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara spațiului comercial situat în Onești, str. Oituz și că, pe peretele exterior al proprietății sale, pârâta a construit un modul demontabil ancorat de platforma care acoperă proprietatea sa, ceea ce provoacă degradarea acesteia și împiedică pătrunderea luminii naturale în spațiul său.

De asemenea, a susținut că pârâta SC C. SRL. a construit fără acordul său și că, în 2004 a extins modulul cu încă 0,50 m., încălcând normele Legii nr. 50/1991, afectându-i dreptul de proprietate și vederea piezișă din interiorul spațiului său. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a arătat combătut susținerile reclamantei, afirmând că la edificarea construcției a respectat dispozițiile Legii nr. 50/1991 și că nu afectează proprietatea acesteia. Prin sentința nr. 3358 din 26 octombrie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 52/2008, Judecătoria Onești si-a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată are natură comercială, competența fiind cea stabilită de art. 2 alin. (1) C. proc.

civ. Pe rolul Tribunalului Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 5985/110/2008 din 10 octombrie 2008. Reclamanta SC F.P. SRL și-a precizat acțiunea introductivă la data de 6 noiembrie 2008, arătând că pârâta a edificat construcția fără a avea autorizație de construcție, motiv pentru care a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind disciplina în construcții. În cauză a fost administrată o expertiză tehnică. Prin sentința nr. 47 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată și a obligat-o să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: SC C. SRL Onești a edificat în anul 1996, în baza autorizației de construcției din 10 iulie 1996 și certificatului de urbanism din 05 iulie 1996, un spațiu comercial cu structura din elemente demontabile, cu caracter provizoriu având dimensiunile de 1,20x6,00 m, amplasat pe domeniul public - pe trotuarul pietonal, în vecinătatea magazinului reclamantei și care, conform proiectului, trebuia amplasată „lipit de peretele de cărămidă ce se află în zona colțului clădirii Oituz”, perete aparținând magazinului SC A.I. SA Bacău (spațiul deținut în prezent, cu chirie de la SC E. SRL) însă, a fost executată astfel încât, depășea lungimea acestui perete, afectând și o parte din peretele magazinului vecin, aparținând actualmente reclamantei, situație recunoscută de pârâtă și menționată în notele de constatare ale Inspectoratului de Stat în Construcții, aflate la dosar.

Ulterior, pârâta a efectuat modificări la acest spațiu, în sensul că s-a retras de pe peretele reclamantei, dar a mărit lățimea construcției, astfel că, în prezent are tot o lungime de 6,00 m, dar o lățime de 2,70 m, în loc de 1,20 m cât era prevăzut inițial. Prin această modificare a fost demolată vechea construcție și construită alta nouă, din aluminiu și sticlă, racordată la utilități, fără a avea o nouă autorizație de construcție. Construcția avea și o copertină fixată în aticul clădirii, dar ulterior a fost desființată. Din concluziile expertizei tehnice și fotografiile anexate, a rezultat că pârâta, în luna iulie 2007, și-a retras modulul de pe peretele exterior al reclamantei și de atunci proprietatea reclamantei nu mai este afectată în nici o modalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit a reținut prima instanță că pentru construcția în litigiu nu ar fi necesară autorizație de construcție, înscrisurile reținute de instanță neavând forță probantă în acest sens; De asemenea, a arătat că a invocat nelegalitatea construcției raportat la art. 3 din Legea nr. 50/1991 și că pârâta a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor actului normativ menționat; că pârâta a recunoscut acest lucru la concilierea din 2 aprilie 2007; că reaua-credință a SC C. SRL Onești, a fost dovedită de numeroasele modificări practicate la construcția sa; că prejudiciul creat prin lipsa autorizației este prezumat de legiuitor; că modul de amplasare al construcției pârâtei îi împiedică exploatarea spațiului său; că sunt prezente infiltrații; că îi îngustează calea de acces.

La prima zi de înfățișare SC F.P. SRL și-a completat motivele de apel, arătând că instanța de fond a ignorat nota de constatare a Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 15074 din 21 septembrie 2007, în care se consemna necesitatea autorizației de construcție; că instanța de fond nu a avut rol activ prin aceea că a ignorat cele două modificări ale spațiului, realizate de pârâtă tot fără autorizație de construcție și faptul că ușa construcției se deschide pe peretele proprietății sale; că a fost analizată sumar expertiza și planșele foto. A mai arătat că amplasamentul construcției pârâtei este provizoriu, iar în autorizațiile de funcționare emise de primărie sunt trecute suprafețe diferite, că ea deține spațiul învecinat acesteia din 1998, fiind proprietară din 1999 și că a solicitat la rândul său, concesionarea terenului din fața proprietății sale, pe care se află situată construcția pârâtei, dar a fost refuzată.

Prin Decizia nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând următoarele: Prima instanță a consemnat corect că modulul - construcție demontabilă a fost edificat de pârâtă în 1996, cu respectarea dispozițiilor legale ale Legii nr. 50/1991. Reclamanta a devenit proprietara spațiului învecinat construcției pârâtei în 2002 (filele 6 dosar judecătorie), iar pârâta, în 2003 și-a refăcut și extins construcția proprie, fără autorizație de construire, ocupând și o parte din peretele exterior al spațiului reclamantei.

La data promovării acțiunii 9 mai 2007, construcția în litigiu ocupa o parte din peretele exterior al spațiului reclamantei însă, în aceeași lună, pârâta a început refacerea (modernizarea) construcției sale, retrăgând partea tangentă la peretele spațiului reclamantei, împrejurare ce a rezultat din schița proiectului de modernizare (realizat în lipsa unei autorizații de construire), conform căreia, peretele lateral al construcției pârâtei se afla la o distanță de 1,52 m de limita zidită a peretelui spațiului reclamantei. Din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 3 octombrie 2007, (fila 56 dosar judecătorie) a rezultat că, de la ușa de acces și până la geamul reclamantei era o distanță de 1,2 m, că circulația în zona chioșcului (construcției în litigiu) nu era obturată, coșul de evacuare era orientat în partea opusă spațiului și ușii reclamantei, iar construcția era prinsă de spațiul vecin celui al reclamantei.

Din expertiza efectuată în cauză (filele 71-74 dosar tribunal), la data de 29 mai 2009, a rezultat că pârâta a realizat modernizarea construcției din structuri demontabile, din aluminiu și sticlă și că actuala construcție nu este edificată în zona peretelui exterior al spațiului reclamantei (fila 73 - planșele realizate în cadrul expertizei - fața 1), iar copertina ce era prinsă de aticul clădirii a fost desființată. Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate impune celorlalți obligația de a nu aduce nici o atingere proprietății, doar titularul dreptului putând exercita atributele acestui drept.

În fapt, pârâta a încălcat caracterul exclusiv al proprietății reclamantei și obligația de a nu aduce atingere acesteia prin edificarea construcției sale provizorii, folosindu-se de peretele exterior al proprietății reclamantei prin ancorare de aticul acesteia. Potrivit art. 1076 C. civ., creditorul poate cere distrugerea (ridicarea) a ceea ce s-a făcut cu încălcarea obligației de a nu face și poate cere autorizarea de a distruge el însuși pe cheltuiala debitorului, ceea ce s-a făcut în astfel de condiții. Pârâta a recunoscut implicit încălcarea obligației de a nu aduce atingere dreptului reclamantei și, prin desființarea părții de construcție a restabilit ordinea de drept încălcată anterior prin edificarea acesteia.

Construcția în litigiu a fost edificată cu încălcarea dispoziției Legii nr. 50/1991, însă reclamanta ar fi îndreptățită să obțină ridicarea construcției edificate ilegal, numai în măsura, în care ar dovedi că aceasta îi produce o vătămare, ori, în cauză, vătămarea pretinsă a fost înlăturată încă din 2007, aspect constatat cu ocazia cercetării locale din 3 octombrie 2007. Din probele administrate, instanța de control a reținut că nu mai erau întemeiate afirmațiile reclamantei referitoare la împiedicarea accesului în spațiul proprietatea sa și nici pătrunderea luminii naturale, iar referitor la pretinsele deteriorările ale spațiului reclamantei, a reținut că nu există suport probator în cauză, în acest sens.

Restul motivelor de apel, vizând edificarea construcției pârâtei, în lipsa autorizației de construcție, au fost înlăturate, reținându-se că, chiar ilegal ridicată, construcția pârâtei, nu poate fi dezafectată decât dacă aduce atingere drepturilor recunoscute ale celui care solicită desființarea, în toate celelalte situații, înlăturarea construcției realizându-se în condițiile legii speciale (Legea nr. 50/1991 - cap. 3, Răspunderi și sancțiuni). Reclamanta, căzând în pretenții, în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată către pârâtă, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului. Împotriva Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC F.P.

SRL Onești, criticând-o pentru nelegalitate, subsumându-și criticile motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Acest memoriu de recurs a fost înregistrat în termen legal, respectiv la 26 noiembrie 2010, în raport de data comunicării hotărârii atacate - 17 noiembrie 2010 și a fost semnat de avocat A.D.B., conform art. 69 alin. (2) C. proc. civ., aceasta reprezentând reclamanta în faza procesuală a apelului, având împuternicire avocațială la fila 10 dosar apel. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., potrivit căruia, prin hotărârea atacată, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, nu se poate reține că în cauză se regăsește cazul prevăzut de norma legală. În considerarea celor de mai sus, criticile reclamantei vor fi analizate doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. 1. Prima dintre criticile invocate de SC F.P. SRL Onești, vizează greșita apreciere a instanțelor de fond că pentru edificarea construcției pârâtei nu ar fi fost necesară obținerea autorizației de construire, apreciere în raport de care, reclamanta susține că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind disciplina în construcții.

De asemenea, în cadrul aceleiași critici recurenta a susținut că au fost greșit apreciate probele vizând legalitatea construcției în litigiu, proprietatea pârâtei SC C. SRL Onești, făcând o serie de considerații în privința forței probante a unor înscrisuri depuse la dosar, precum și referitor la expertiza tehnică construcții administrată, precizând totodată că ar fi trebuind înlăturate apărările pârâtei privind aplicabilitatea în speță a art. 11 din actul normativ mai sus indicat. 2. Ultima critică formulată de reclamantă se referă la aprecierea instanței de control potrivit căreia nu ar fi dovedit existența prejudiciului ce i-a fost cauzat prin edificarea construcției pârâtei cu nerespectarea legislației în construcții, respectiv în lipsa unei autorizații de construire.

Recursul este nefondat și va fi respins, în considerarea următoarelor argumente. 1. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o judicioasă analiză a cauzei, pe care a soluționat-o cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în raport de materialul probator administrat și în limitele învestirii. Astfel, din verificarea lucrărilor dosarului și analiza hotărârii atacate, Înalta Curte reține că reclamanta, așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive, a formulat o cerere în obligație de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481, 1075 și 1076 C. civ., prin care a solicitat să fie obligată pârâta să-și ridice construcția amplasată pe peretele exterior al proprietății reclamantei, iar în caz de refuz, să fie autorizată ea însăși să ridice construcția pe cheltuiala pârâtei.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel s-au pronunțat în limitele acestei învestiri, conform principiului disponibilității, reclamantul, în speță reclamanta SC F.P. SRL Onești fiind cea care a stabilit cadrul procesual. Astfel, instanța de control, prin hotărârea atacată a dispus cu privire la ce s-a cerut, raportat la temeiurile de drept invocate, iar susținerile reclamantei referitoare la ignorarea aplicabilității în cauză dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt nefondate, având în vedere că aceasta nu a solicitat instanței să dispună asupra legalității edificării construcției pârâtei, sau asupra încălcării autorizației de construire de către aceasta, caz în care ar fi trebuit să se adreseze instanței de contencios administrativ și să cheme în judecată și autoritatea emitentă a actului administrativ.

Cum, în speță, instanța a fost chemată să stabilească încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, prin construirea spațiului comercial al pârâtei, Înalta Curte, apreciază că instanțele de fond au apreciat corect și legal asupra situației, din materialul probator rezultând că, la data soluționării cauzei, construcția pârâtei nu afectează și nu îngrădește reclamantei exercitarea atributelor dreptului său de proprietate. Soluția cuprinsă în hotărârea atacată este corectă și din perspectiva prevederilor art. 1075 și 1076 C. civ., instanța neputând dispune cu privire la dezafectarea unei construcții care nu afectează dreptul reclamantei. 2. Înalta Curte va înlătura și critica formulată de SC F.P.

SRL Onești referitor la aprecierea eronată a instanței de apel, că reclamanta nu a dovedit prejudiciul ce i-a fost cauzat, reținând că această apreciere se referă la nedovedirea încălcării dreptului de proprietate al reclamantei prin edificarea construcției pârâtei și nicidecum la determinarea unui prejudiciu efectiv, întrucât reclamanta nu a formulat un capăt de cerere vizând stabilirea sau acoperirea prejudiciului cauzat și nici o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., care ar fi impus instanței să analizeze săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite și a unui eventual prejudiciu generat reclamantei.

3. Referitor la criticile asupra administrării și interpretării probelor, Înalta Curte le va respinge, în considerarea faptului că nu constituie motiv de nelegalitate, instanța de recurs, fiind ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. La dosarul cauzei, reclamanta SC F.P. SRL Onești a mai depus, la data de 22 decembrie 2010, un set de motive de recurs, semnate de avocat G.V., care nu a reprezentat partea în faza de căii de atac ordinare a apelului și nici în recurs, în prezenta cauză. Acest memoriu a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 310 C. proc.

civ., motiv pentru care criticile dezvoltate în cuprinsul său nu vor fi analizate. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Onești și având în vedere că recurenta a că căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va respinge cererea acesteia de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Onești împotriva Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.