ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin
cererea întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481, 1075 și 1076
C. civ. și înregistrată pe rolul
Judecătoriei Onești sub nr. 2675/270 din 9 mai 2007, reclamanta SC F.P. SRL
Onești a chemat în judecată pârâta SC C. SRL. - Onești, solicitând să fie
obligată pârâta să-și ridice construcția amplasată pe peretele
exterior al proprietății reclamantei, iar în caz
de refuz, să fie autorizată
să ridice construcția pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea
cererii, reclamanta a arătat că este proprietara spațiului comercial situat în
Onești, str. Oituz și că, pe peretele exterior al proprietății sale, pârâta a
construit un modul demontabil ancorat de platforma care acoperă proprietatea
sa, ceea ce provoacă degradarea acesteia și împiedică pătrunderea luminii
naturale în spațiul său. De asemenea, a susținut că pârâta SC C. SRL. a
construit fără acordul său și că, în 2004 a extins modulul cu încă 0,50 m.,
încălcând normele Legii nr. 50/1991, afectându-i dreptul de proprietate și
vederea piezișă din interiorul spațiului său.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a arătat combătut susținerile reclamantei,
afirmând că la edificarea construcției a respectat dispozițiile Legii nr. 50/1991
și că nu afectează proprietatea acesteia.
Prin
sentința nr. 3358 din 26 octombrie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea
recursului conform deciziei nr. 52/2008, Judecătoria Onești si-a declinat
competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținând că
obiectul cererii de chemare în judecată are natură comercială, competența fiind
cea stabilită de art. 2 alin. (1) C. proc. civ.
Pe rolul
Tribunalului Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 5985/110/2008 din 10
octombrie 2008.
Reclamanta
SC F.P. SRL și-a precizat acțiunea introductivă la data de 6 noiembrie 2008,
arătând că pârâta a edificat construcția fără a avea autorizație de
construcție, motiv pentru care a fost sancționată contravențional pentru
nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind disciplina în
construcții.
În cauză
a fost administrată o expertiză tehnică.
Prin
sentința nr. 47 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios
administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată și a obligat-o să
plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
SC C. SRL Onești a edificat în anul 1996, în baza
autorizației de construcției din 10
iulie 1996 și certificatului de urbanism din 05 iulie 1996, un spațiu comercial
cu structura din elemente demontabile, cu caracter provizoriu având
dimensiunile de 1,20x6,00 m, amplasat pe domeniul public - pe trotuarul
pietonal, în vecinătatea magazinului reclamantei și care, conform proiectului,
trebuia amplasată „lipit de peretele de cărămidă ce se află în zona colțului
clădirii Oituz”, perete aparținând magazinului SC A.I. SA Bacău (spațiul
deținut în prezent, cu chirie de la SC E. SRL) însă, a fost executată astfel
încât, depășea lungimea acestui perete, afectând și o parte din peretele
magazinului vecin, aparținând actualmente reclamantei,
situație recunoscută de pârâtă și menționată în notele de constatare
ale
Inspectoratului de Stat în Construcții, aflate la dosar.
Ulterior,
pârâta a efectuat modificări la acest spațiu, în sensul că s-a retras de pe
peretele reclamantei, dar a mărit lățimea construcției, astfel că, în prezent
are tot o lungime de 6,00 m, dar o lățime de 2,70 m, în loc de 1,20 m cât era
prevăzut inițial. Prin această modificare a fost demolată vechea construcție și
construită alta nouă, din aluminiu și sticlă, racordată la utilități, fără a
avea o nouă autorizație de
construcție.
Construcția avea și o copertină fixată în aticul clădirii, dar
ulterior
a fost desființată.
Din
concluziile expertizei tehnice și fotografiile anexate, a
rezultat că pârâta, în luna iulie 2007, și-a
retras modulul de pe peretele
exterior al reclamantei și de atunci
proprietatea reclamantei nu mai este afectată în nici o modalitate.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit a reținut
prima instanță că pentru construcția în litigiu nu ar fi necesară autorizație
de construcție, înscrisurile reținute de instanță neavând forță probantă în
acest sens;
De
asemenea, a arătat că a invocat nelegalitatea construcției raportat la art. 3
din Legea nr. 50/1991 și că pârâta a fost sancționată pentru nerespectarea
prevederilor actului normativ menționat; că pârâta a recunoscut acest lucru la
concilierea din 2 aprilie 2007; că reaua-credință a SC C. SRL Onești, a fost
dovedită de numeroasele modificări practicate la construcția sa; că prejudiciul
creat prin lipsa autorizației este prezumat de legiuitor; că modul de
amplasare al construcției pârâtei îi împiedică
exploatarea spațiului său;
că sunt prezente infiltrații; că îi
îngustează calea de acces.
La prima
zi de înfățișare SC F.P. SRL și-a completat motivele de apel, arătând că
instanța de fond a ignorat nota de constatare a Inspectoratului de Stat în
Construcții nr. 15074 din 21 septembrie 2007, în care se consemna necesitatea
autorizației de construcție; că instanța de fond nu a avut rol activ prin aceea
că a ignorat cele două modificări ale spațiului, realizate de pârâtă tot fără
autorizație de construcție și faptul că ușa construcției se deschide pe
peretele proprietății sale; că a fost analizată sumar expertiza și planșele
foto.
A mai
arătat că amplasamentul construcției pârâtei este provizoriu, iar în
autorizațiile de funcționare emise de primărie sunt trecute suprafețe diferite,
că ea deține spațiul învecinat acesteia din 1998, fiind proprietară din 1999 și
că a solicitat la rândul său,
concesionarea
terenului din fața proprietății sale, pe care se află situată
construcția pârâtei, dar a fost
refuzată.
Prin Decizia nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010, Curtea
de Apel
Bacău, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei ca
nefondat, reținând următoarele:
Prima
instanță a consemnat corect că modulul - construcție demontabilă a fost
edificat de pârâtă în 1996, cu respectarea dispozițiilor legale ale Legii nr. 50/1991.
Reclamanta a devenit proprietara spațiului învecinat construcției pârâtei în
2002 (filele 6
dosar judecătorie), iar
pârâta, în 2003 și-a refăcut și extins construcția
proprie, fără
autorizație de construire, ocupând și o parte din peretele exterior al
spațiului reclamantei.
La data
promovării acțiunii 9 mai 2007, construcția în litigiu ocupa o parte din
peretele exterior al spațiului reclamantei însă, în aceeași lună, pârâta a
început refacerea (modernizarea) construcției sale, retrăgând partea tangentă
la peretele spațiului reclamantei, împrejurare ce a rezultat din schița
proiectului de modernizare (realizat în lipsa unei autorizații de construire),
conform căreia,
peretele lateral al
construcției pârâtei se afla la o distanță de 1,52 m de
limita zidită a
peretelui spațiului reclamantei.
Din
procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 3 octombrie 2007,
(fila 56 dosar judecătorie) a rezultat că, de la ușa de acces și până la geamul
reclamantei era o distanță de 1,2 m, că circulația în zona chioșcului
(construcției în litigiu) nu era obturată, coșul de evacuare era orientat în
partea opusă spațiului și ușii reclamantei, iar construcția era prinsă de
spațiul vecin celui al reclamantei.
Din expertiza efectuată în cauză (filele 71-74 dosar tribunal),
la
data de 29 mai 2009, a
rezultat că pârâta a realizat modernizarea construcției din structuri
demontabile, din aluminiu și sticlă și că actuala construcție nu este edificată
în zona peretelui exterior al spațiului reclamantei (fila 73 - planșele
realizate în cadrul expertizei - fața 1), iar copertina ce era prinsă de aticul
clădirii a fost desființată.
Potrivit
art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva
de a se bucura și a dispune de bunul său în mod
exclusiv și absolut, în
limitele determinate de lege. Caracterul
exclusiv al dreptului de proprietate impune celorlalți obligația de a nu aduce
nici o atingere
proprietății, doar titularul dreptului
putând exercita atributele acestui drept.
În fapt,
pârâta a încălcat caracterul exclusiv al proprietății
reclamantei și obligația de a nu aduce atingere acesteia prin edificarea
construcției sale provizorii, folosindu-se de peretele exterior al
proprietății reclamantei prin ancorare de aticul acesteia.
Potrivit
art. 1076 C. civ., creditorul poate cere distrugerea (ridicarea) a ceea ce s-a
făcut cu încălcarea obligației de a nu face și
poate cere autorizarea de a distruge el însuși pe cheltuiala
debitorului,
ceea ce s-a făcut în astfel de condiții.
Pârâta a
recunoscut implicit încălcarea obligației de a nu aduce atingere dreptului
reclamantei și, prin desființarea părții de construcție a restabilit ordinea de
drept încălcată anterior prin edificarea acesteia.
Construcția în litigiu a fost edificată cu încălcarea dispoziției Legii nr.
50/1991, însă reclamanta ar fi îndreptățită să obțină ridicarea
construcției edificate ilegal, numai în măsura, în care ar dovedi că aceasta îi
produce o vătămare, ori, în cauză, vătămarea pretinsă a fost înlăturată încă din
2007, aspect constatat cu ocazia cercetării locale din 3 octombrie 2007.
Din probele administrate, instanța de control a reținut
că nu mai
erau întemeiate
afirmațiile reclamantei referitoare la împiedicarea
accesului în spațiul proprietatea sa și nici pătrunderea luminii
naturale,
iar referitor la pretinsele deteriorările ale spațiului
reclamantei, a reținut că nu există suport probator în cauză, în acest sens.
Restul
motivelor de apel, vizând edificarea construcției pârâtei, în lipsa
autorizației de construcție, au fost înlăturate, reținându-se că, chiar ilegal
ridicată, construcția pârâtei, nu poate fi dezafectată decât dacă aduce
atingere drepturilor recunoscute ale celui care solicită desființarea, în toate
celelalte situații, înlăturarea construcției realizându-se în condițiile legii
speciale (Legea nr. 50/1991 - cap. 3, Răspunderi și sancțiuni). Reclamanta,
căzând în pretenții, în baza art.
274 C.
proc. civ. a fost obligată către pârâtă, la plata sumei de
700 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului.
Împotriva
Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău,
secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs
reclamanta SC F.P. SRL Onești, criticând-o pentru nelegalitate, subsumându-și
criticile
motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și
solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond
admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la
plata cheltuielilor de judecată.
Acest
memoriu de recurs a fost înregistrat în termen legal,
respectiv la 26 noiembrie 2010, în raport de data comunicării hotărârii
atacate
- 17 noiembrie 2010 și a fost semnat de avocat A.D.B., conform art. 69 alin. (2)
C. proc. civ., aceasta reprezentând reclamanta în faza procesuală a apelului,
având împuternicire avocațială la fila 10 dosar apel.
Referitor
la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, prin
hotărârea atacată, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,
Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor de recurs formulate de
reclamantă, nu se poate reține că în cauză se regăsește cazul prevăzut de norma
legală.
În
considerarea celor de mai sus, criticile reclamantei vor fi analizate doar din
perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a
fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1.
Prima
dintre criticile invocate de SC F.P. SRL
Onești, vizează greșita apreciere a instanțelor de fond că pentru
edificarea
construcției pârâtei nu ar fi fost necesară obținerea autorizației de
construire, apreciere în raport de care, reclamanta susține că decizia
instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din
Legea nr. 51/1991 privind disciplina în
construcții.
De asemenea, în cadrul aceleiași critici recurenta a susținut
că au fost
greșit apreciate probele vizând legalitatea construcției în litigiu,
proprietatea pârâtei SC C. SRL Onești, făcând o serie de considerații în
privința forței probante a unor înscrisuri depuse la dosar, precum și referitor
la expertiza tehnică construcții administrată, precizând totodată că ar fi
trebuind înlăturate apărările pârâtei privind aplicabilitatea în speță a art. 11
din actul normativ mai sus indicat.
2.
Ultima critică
formulată de reclamantă se referă la aprecierea instanței de control potrivit
căreia nu ar fi dovedit existența prejudiciului ce i-a fost cauzat prin
edificarea construcției pârâtei cu nerespectarea legislației în construcții,
respectiv în lipsa unei autorizații de construire.
Recursul
este nefondat și va fi respins, în considerarea următoarelor argumente.
1.
În ceea ce privește pretinsa încălcare
a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte apreciază că
instanța de apel a făcut o judicioasă analiză a cauzei, pe care a soluționat-o
cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în raport de materialul
probator administrat și în limitele învestirii.
Astfel,
din verificarea lucrărilor dosarului și analiza hotărârii atacate, Înalta Curte
reține că reclamanta, așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive, a
formulat o cerere în obligație de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 480,
481, 1075 și 1076 C. civ., prin care a solicitat să fie obligată pârâta să-și
ridice construcția amplasată pe peretele exterior al proprietății reclamantei,
iar în caz de refuz, să fie autorizată ea însăși să ridice construcția pe
cheltuiala pârâtei.
Atât
instanța de fond, cât și instanța de apel s-au pronunțat în limitele acestei
învestiri, conform principiului disponibilității, reclamantul, în speță
reclamanta SC F.P. SRL Onești fiind cea care a stabilit cadrul procesual.
Astfel,
instanța de control, prin hotărârea atacată a dispus cu privire la ce s-a
cerut, raportat la temeiurile de drept invocate, iar susținerile reclamantei
referitoare la ignorarea aplicabilității în cauză dispozițiilor art. 3 din
Legea nr. 51/1991 sunt nefondate, având în vedere că aceasta nu a solicitat
instanței să dispună asupra legalității edificării construcției pârâtei, sau
asupra încălcării autorizației de construire de către aceasta, caz în care ar
fi trebuit să se adreseze instanței de contencios administrativ și să cheme în
judecată și autoritatea emitentă a actului administrativ.
Cum, în
speță, instanța a fost chemată să stabilească încălcarea dreptului de
proprietate al reclamantei, prin construirea spațiului comercial al pârâtei, Înalta
Curte, apreciază că instanțele de fond au apreciat corect și legal asupra
situației, din materialul probator rezultând că, la data soluționării cauzei,
construcția pârâtei nu
afectează și nu
îngrădește reclamantei exercitarea atributelor dreptului
său de
proprietate.
Soluția
cuprinsă în hotărârea atacată este corectă și din
perspectiva prevederilor art. 1075 și 1076 C. civ., instanța neputând
dispune
cu privire la dezafectarea unei construcții care nu afectează dreptul
reclamantei.
2.
Înalta
Curte va înlătura și critica formulată de SC F.P. SRL Onești referitor la
aprecierea eronată a instanței de apel, că reclamanta nu a dovedit prejudiciul
ce i-a fost cauzat, reținând că această apreciere se referă la nedovedirea
încălcării dreptului de proprietate al reclamantei prin edificarea construcției
pârâtei și
nicidecum la determinarea unui
prejudiciu efectiv, întrucât reclamanta
nu a formulat un capăt de cerere
vizând stabilirea sau acoperirea prejudiciului cauzat și nici o acțiune în
răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.,
care ar fi impus instanței să analizeze săvârșirea de către pârâtă a unei fapte
ilicite și a unui eventual prejudiciu generat reclamantei.
3.
Referitor
la criticile asupra administrării și interpretării probelor, Înalta Curte le va
respinge, în considerarea faptului că nu constituie motiv de nelegalitate,
instanța de recurs, fiind ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din
perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de
dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
La
dosarul cauzei, reclamanta SC F.P. SRL Onești a mai depus, la data de 22 decembrie
2010, un set de motive
de recurs, semnate
de avocat G.V., care nu a reprezentat
partea în faza de căii de atac
ordinare a apelului și nici în recurs, în prezenta cauză. Acest memoriu a fost
depus cu încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 310 C. proc. civ.,
motiv pentru care criticile dezvoltate în cuprinsul său nu vor fi analizate.
Față de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL
Onești și având în vedere că recurenta a că căzut în pretenții, în temeiul
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va respinge
cererea acesteia
de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Onești împotriva
Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău,
secția
comercială, contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.