ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 19 mai 2006, reclamanta SC T. Bacău cheamă în judecată pe pârâții B.V. și SC

B.P.C. SRL Bacău solicitând instanței să fie obligați pârâții la ridicarea

extinderii efectuate la construcția situată în Bacău, str. Republicii sau, în

subsidiar, să fie autorizată reclamanta să ridice pe cheltuiala pârâților

extinderea menționată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 735

din 17 iulie 2006, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios

administrativ, admite acțiunea reclamantei, obligă pârâta la ridicarea

extinderii efectuate la construcția situată în Bacău, str. Republicii sau, în

situația neîndeplinirii obligației de către pârâtă, autorizează reclamanta să

ridice pe cheltuiala pârâților construcția, extindere menționată, cu 80.050 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâților, în solidar.

Reține instanța, pentru a

decide astfel, că prin ridicarea construcției în litigiu se aduc grave

prejudicii reclamantei prin obturarea vederii la stradă a construcției

proprietatea reclamantei, situație în care activitatea comercială a acesteia

are de suferit, precum și că extinderea în litigiu s-a realizat fără

autorizație de construire, neeliberată din lipsa documentației prevăzute

imperativ de Legea nr. 50/1991, situație care a determinat emiterea dispoziției

de demolare nr. 3247 din 3 septembrie 2004.

Prin decizia civilă nr. 6

din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, admite apelul promovat de apelanții pârâți împotriva sentinței

primei instanțe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea, ca

nefondată, reținând, în acest sens, că instanța de fond a soluționat cauza prin

prisma altor temeiuri de drept decât cele invocate de reclamantă, că

dispozițiile legale invocate de reclamantă, respectiv art. 44 din Constituție, art.

480, art. 588, art. 591, art. 611 și art. 630 C. civ., nu justifică acțiunea,

că textele codului civil care reglementează servitutea de vedere, sens în care

ar putea fi îndreptate susținerile reclamantei privind obturarea vederii prin

extinderea de către pârâții apelanți a construcției lor, nu au incidență în

cauză, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a precizat în ce fel îi este

„obturată vederea” și care este prejudiciul său, susținerile reclamantei privind

situația de fapt și incidența temeiurilor de drept invocate nefiind, deci,

dovedite.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii apelului pârâților, cu cheltuieli de judecată,

criticând instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 611 C.

civ. și pentru nemotivarea soluției referitoare la neincidența în cauză a

dispozițiilor respective.

Prin întâmpinările depuse la

dosar intimații pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat, și

păstrarea ca legală și temeinică a deciziei recurate, instanța de apel

stabilind corect că temeiul de drept reținut de instanța de fond a fost

neîntemeiat și că nici unul din textele invocate nu justifică acțiunea

reclamantei.

La termenul de dezbatere în

fond a recursului instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței

materiale a instanțelor comerciale, excepție de ordine publică potrivit art. 159

C. proc. civ., care, cu aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi analizată cu prioritate.

În concepția codului

comercial român, potrivit art. 3, în principal, faptele juridice sunt

calificate ca fiind comerciale în raport de natura lor obiectivă, iar potrivit art.

4, se reține criteriul subiectiv de calificare a faptelor juridice ca fiind

comerciale numai în ipoteza în care contractele și obligațiile comerciantului

nu sunt de natură civilă, sau dacă nu rezultă contrariul din însuși actul.

Or, în speță, litigiul nu se

referă la acte obiective de comerț intervenite anterior între părțile

litigante, iar din temeiul de drept invocat de recurenta reclamantă și în

cererea introductivă și în recurs, respectiv dispozițiile art. 611 C. civ.,

rezultă caracterul esențialmente civil al litigiului de față, soluționarea

acestuia fiind, deci, de competența instanțelor civile.

Astfel fiind, Curtea urmează

a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și, pe cale

de consecință, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) și (6) C.

proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă și a casa decizia

instanței de apel și sentința instanței de fond, trimițând cauza spre

rejudecare, în fond, instanței competente potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

respectiv Judecătoriei Bacău.

Cu prilejul rejudecării în

fond a pricinii instanța va examina dacă în cauză sunt sau nu incidente

dispozițiile art. 611 C. civ., invocate de reclamanta recurentă și, dând

eficiență prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., va administra toate

probele ce se impun în vederea soluționării corecte a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC T. Bacău.

Casează decizia nr. 6 din 18

ianuarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ și, sentința civilă nr. 735 din 17 iulie 2006 a Tribunalului

Bacău și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.