ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 9 martie 2010, pârâta

din Dosarul nr. 1282/1259/2009, SC C.M.S.N. SRL, a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei SC E. SRL la plata

sumei de 197.889 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

cereri, pârâta a arătat că la data de 13 august 2008 a încheiat cu reclamanta contractul

de închiriere din 13 august 2008, privind spațiul din Pitești, proprietatea reclamantei.

La data predării

imobilului, s-a consemnat în procesul verbal de predare-primire, starea acestuia,

iar la data de 16 martie 2009, când imobilul a fost părăsit, în procesul-verbal

a fost menționată situația imobilului și îmbunătățirile aduse.

Pârâta a arătat

că valoarea acestor îmbunătățiri, reprezentând materiale de construcții și manoperă,

se ridică la suma de 197.889 RON, sumă reactualizată. De asemenea, pârâta a menționat

că executarea îmbunătățirilor Ie-a realizat, potrivit contractului de prestări servicii

din 1 septembrie 200 de SC C.S. SRL pentru suma de 108.000 RON, iar materialele

necesare au fost furnizare de SC N. SRL și au costat 89.889 RON.

Prin încheierea

din 30 martie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a dispus, în temeiul art. 165 C.

proc. civ., disjungerea cererii reconventionale.

La data de 26

octombrie 2010, reclamanta a depus la dosar cererea administratorului judiciar M.L.,

prin care și-a însușit acțiunea în pretenții.

S-au administrat

probele cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate, în vederea identificării

lucrărilor și îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea pârâtului și evaluarea

acestor lucrări.

Tribunalul Comercial

Argeș, prin sentința nr. 1321/C/14 septembrie 2011, a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâta SC E. SRL la plata sumei de 52.782,34 RON, reprezentând contravaloare

îmbunătățiri spațiu închiriat, și 5.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că pârâta a recunoscut prin procesul-verbal

din 16 martie 2009, îmbunătățirile aduse imobilului.

Locatarul putea

aduce îmbunătățiri spațiului, altele decât cele esențiale, pentru care trebuia să

obțină acordul scris al locatorului și era scutit de a le ridica la părăsirea spațiului,

urmând ca de acestea să beneficieze proprietarul.

Instanța a constatat

buna-credință a reclamantei la edificarea lucrărilor de îmbunătățire a spațiului

proprietatea pârâtei și aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 494 alin.

(3) teza a ll-a C. civ.

Expertiza efectuată

în cauză a stabilit că lucrările evidențiate în procesul-verbal din data de 16 martie

2011, raportate la suprafețele închiriate și trecute în schițele anexă la contract,

se ridică la suma totală de 52.782,34 RON.

Împotriva sentinței

Tribunalului Comercial Argeș, au formulat apel reclamanta SC C.M.S.N. SRL și pârâta

SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-reclamantă

susține în esență că în mod greșit prima instanță nu a acordat în integralitate

despăgubirile în sumă de 197.889 RON, ci doar suma de 52.782,34 RON, ce reprezintă

o mică parte a materialelor și manoperei înglobate în îmbunătățiri, aceasta și în

contextul în care expertul constructor a identificat doar o mică parte din spațiul

ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

Apelanta-pârâtă

susține că prima instanță interpretează greșit clauzele contractului încheiat între

părți, respectiv art. 6 pct. 6 și urm. și totodată se referă la art. 494 C.

civ., pentru a reține că reclamanta ar fi de bună-credință deși art. 494 C.

civ. nu se aplică în speță.

Prin decizia

nr. 20/A-COM din 21 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Instanța de fond

a reținut corect că pârâta a recunoscut, prin procesul-verbal din data de 16 martie

2009, îmbunătățirile efectuate spațiului de către reclamantă, că prin întâmpinare

pârâta nu a invocat reaua-credință a reclamantei în edificarea îmbunătățirilor la

spațiu, dar a solicitat aplicarea prevederilor contractuale referitoare la readucerea

spațiului la dimensiunile și aspectul avute anterior modificărilor făcute în timpul

locațiunii. După cum rezultă din constatările expertului cauzei la fața locului,

locatarul a efectuat lucrări de igienizare, securizare și modernizare a spațiului

pentru a-l face propice unei activități lucrative, neefectuând lucrări de modificare

a dimensiunilor spațiului, astfel că nu avea obligația de ridicare a lucrărilor

și de aducere a spațiului la situația anterioară.

În ceea ce privește

contravaloarea îmbunătățirilor acordate reclamantei, Curtea a reținut că acestea

au fost stabilite corect de către prima instanță, în baza raportului de expertiză

tehnică efectuat în cauză, ele reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei

lucrărilor efectuate de către reclamantă la spațiul pârâtei.

împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal SC E. SRL, cât și SC C.M.S.N. SRL.

Pârâta SC E.

SRL invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că decizia a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și aduce următoarele critici:

Au fost aplicate

greșit prevederile art. 494 alin. (3) teza a ll-a C. civ. și nu a ținut cont de

faptul că reclamanta SC C.M.S.N. SRL, este în culpă deoarece contractul de închiriere

fiind încheiat pe timp de 10 ani, acesta a fost reziliat după 6-7 luni de la încheiere,

urmare a neplății chiriei.

Solicitând contravaloarea

acelor lucrări, intimata s-a prevalat de propria culpă spre a obține un drept.

În mod greșit

s-a reținut buna-credință a locatarului, ca și faptul că nu s-a invocat reaua-credință

a acestuia prin întâmpinare.

Prin decizia recurată

s-a recunoscut dreptul celui în culpă pentru rezilierea contractului de locațiune,

să obțină contravaloarea unor lucrări, reparații locative, îmbunătățiri și modificări

aduse spațiului închiriat, prin aplicarea greșită a legii și prevederilor din contractul

de închiriere, care este legea părților.

SC C.M.S.N.

SRL invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și aduce următoarele

critici:

Hotărârea recurată

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanța

de apel nu arată în concret la ce expertiză face trimitere atunci când reține că

ar fi fost corect stabilit cuantumul îmbunătățirilor.

Era suficient

ca instanțele anterioare să compare schița anexă a lucrării de expertiză cu schițele

anexe ale contractului de închiriere pentru a concluziona că nu a avut loc o identificare

integrală a spațiului închiriat și în care au fost efectuate îmbunătățirile la care

se referă facturile.

Hotărârea este

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Deși s-au format

obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că prima instanță Ie-a respins fără

motivare, deși expertul cauzei nu răspunsese acestora, instanța de apel susține

că prima instanță ar fi admis aceste obiecțiuni.

Se solicită casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea

completării raportului de expertiză, în sensul obiecțiunilor formulate și nesoluționate

nici la fond și nici în apel.

În subsidiar,

se solicită modificarea deciziei în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva

hotărârii primei instanțe, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată

în totalitate, pentru suma de 197.889 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor

realizate la spațiul pârâtei.

La 5 februarie

2013, recurenta SC E. SRL a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a solicitat

casarea deciziei Curții de Apel Pitești motivat de faptul că reclamanta nu achitat

taxa de timbru aferentă cererii. Aceasta consideră că instanța de fond nu a fost

legal investită nefiind achitată taxa de timbru, chiar dacă ulterior împotriva acesteia

s-a deschis procedura insolvenței la 20 mai 2010.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea

sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.

Acest motiv de

recurs nu poate fi primit deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au

înlăturat cererile părților ori mijloacele lor de apărare potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile recurentei

SC C.M.S.N. SRL cu privire la expertiza efectuată în cauză, la obiecțiunile formulate

de aceasta referitor la raportul de expertiză efectuat precum și la completarea

lucrării de expertiză sunt critici care vizează netemeinicia hotărârii și nu sunt

motive de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

pentru a face obiectul controlului judiciar pe calea recursului.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii este motivul invocat atât

de recurenta-reclamantă SC C.M.S.N. SRL cât și de recurenta-pârâtă SC E. SRL.

Criticile aduse

de recurente și subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.

În cauză nu au

fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora „judecătorii

au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Recurenta-reclamantă

SC C.M.S.N. SRL invocă faptul că instanța a respins obiecțiunile la completarea

raportului de expertiză și în opinia sa trebuia să dispună din oficiu completarea

acestei lucrări, față de cuprinsul raportului de expertiză, comparativ cu schitele

anexe ale contractului de închiriere.

Astfel, cum a

subliniat anterior, Înalta Curte reiterează faptul că aceste critici vizează aprecieri

asupra probelor administrate, deci netemeinicia hotărârii atacate, astfel că acestea

nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea recursului.

Recurenta-pârâtă

susține în argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. că reclamanta s-a prevalat de propria culpă spre a obține un

drept, iar prin hotărârea atacată, instanța a recunoscut celui în culpă pentru rezilierea

contractului de locațiune, să obțină contravaloarea unor lucrări, reparații locative,

îmbunătățiri și modificări aduse spațiului închiriat, prin aplicarea greșită a legii

și prevederilor din contractul de închiriere, care este legea părților.

Această critică

nu este fondată. Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că locatarul avea

obligația, potrivit dispozițiilor art. VI pct. 6, ca „la încetarea contractului

să predea spațiul în baza unui proces-verbal de predare-primire luând măsurile cuvenite

ca acesta să îndeplinească

toate condițiile

de funcționalitate avute la preluare, exceptând eventualele modificări provenite

din îmbunătățirile aduse spațiului...".

Pe de altă parte,

locatarul putea aduce îmbunătățiri spațiului, altele decât cele esențiale, pentru

care trebuia să obțină acordul scris al locatorului și era scutit de a le ridica

la părăsirea spațiului, iar de acestea urmează să beneficieze proprietarul.

Așa fiind, locatarul

are dreptul la despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse lucrului închiriat, cum în

mod corect a reținut Curtea de Apel.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate

care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse

ca nefondate.

În conformitate

cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru „în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea

unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare

taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea

părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind

titlu executoriu".

În cauză,

Înalta Curte constată că reclamanta SC C.M.S.N. SRL nu a achitat taxa judiciară

de timbru aferentă pretențiilor deduse judecății la 9 martie 2010, obligație ce

îi revenea potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997.

Această societate

a intrat în insolvență la 20 mai 2010, prin sentința comercială nr. 731/F/20 mai

2010, judecătorul sindic a admis cererea creditorului SC E. SRL și a dispus deschiderea

procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului SC C.M.S.N. SRL.

Ca urmare,

Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997

și va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 3.675 RON reprezentând taxa

judiciară de timbru aferentă primei faze procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC C.M.S.N. SRL Pitești prin administrator judiciar C.M.&

I. și de pârâta SC E. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 20/A-COM din 21 martie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta reclamantă SC C.M.S.N.

SRL Pitești prin administrator judiciar C.M.&I. la plata sumei de 3.675 RON

reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă primei faze procesuale în contul

bugetului local al unității teritoriale Municipiul Pitești. Dispozitivul prezentei

hotărâri constituie titlu executoriu, urmând a fi transmis Direcției Generale a

Finanțelor Publice Argeș în vederea executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 februarie 2013.