ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4263/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4263/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr.
306/1259/2005 reclamanta SC I.V. SRL a chemat în judecată pe pârâta reclamantă
SC S.R.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la:
-plata sumei de 120.000 RON
reprezentând contravaloarea facturilor neachitate;
-plata contravalorii materialelor folosite
la placarea fațadei imobilului din Municipiul Curtea de Argeș;
-plata dobânzii legale pentru sumele
neachitate;
-plata cheltuielilor de judecată;
Ulterior, reclamanta și-a completat
cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii manoperei
la lucrările efectuate la imobilul reparat, respectiv, pentru placarea fațadei și
a parchetului montat la nivelul unu și doi al imobilului respectiv.
Pârâta a formulat cerere reconvențională
prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumelor încasate
necuvenit, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate sau executate
necorespunzător la imobilul în litigiu, a dobânzii legale și a penalităților
datorate conform contractului pentru nepredarea lucrărilor în termenul
contractual, precum și a contravalorii demolării lucrărilor necorespunzătoare.
Prinn sentința comercială nr. 1136
din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș a fost admisă acțiunea
formulată de reclamanta SC I.V. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.R.I. SRL,
aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 180.645,50 RON debit și
suma de 54.514 RON dobânda legală.
Cererea reconvențională formulată de
pârâta SC S.R.I. SRL a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea sentinței, instanța a
reținut că părțile au încheiat un contract convenind ca reclamanta să execute
lucrările de reparații și modernizare la imobilul proprietatea pârâtei.
Până la data de 30 iunie 2006
reclamanta a efectuat și facturat lucrări de construcție în sumă de 701.066,39 RON
iar pârâta a achitat doar suma de 520.418,89 RON.
Din raportul de expertiză efectuat în
cauză rezultă că la data de 30 iunie 2006 pârâta datora reclamantei suma de
180.647,50 RON la care se adaugă și dobânda aferentă în cuantum de 51.514 RON.
Cererea reconvențională a fost
apreciată ca neîntemeiată având în vedere că din probatoriul administrat în
cauză nu rezultă că pârâta a achitat sume în plus față de lucrările efectuate
de reclamantă și nici sume plătite cu titlu de avans.
Împotriva sentinței comerciale nr. 1136
din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș a formulat apel pârâta SC
S.R.I. SRL, apel ce a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești prin
decizia nr. 17 din 26 februarie 2010.
În motivarea deciziei, instanța de
apel a respins critica vizțnd lipsa procedurii prealabile având în vedere că
reclamantul a încercat recuperarea creanței și pe calea somației de plată,
împrejurare din care rezultă că părțile nu se pot concilia, iar desfășurarea
formală a procedurii prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ. ar fi
inutilă.
A fost respinsă și critica vizțnd
nemotivarea hotărârii de către instanța de fond având în vedere că judecătorul
a decis în raport de probatoriul administrat, nefiind nicio apărare formulată
care să nu fi fost verificată de judecător și care să îndreptățească pe
apelantă să invoce omisiunea judecătorului de a verifica acea apărare.
Și criticile vizând fondul cauzei au
fost respinse de instanța de apel având în vedere convențiile legal făcute de
părți, drepturile și obligațiile părților, iar susținerea apelantei potrivit
căreia contractele în litigiu ar fi false au fost înlăturate întrucât acestea
au fost depuse la dosar fiind semnate inclusiv de apelantă fiind executate și
achitate în cea mai mare parte, iar litigiul dintre părți vizează restul de
preț neachitat de apelanta pârâtă.
Cu privire la facturile rămase
neachitate, instanța nu poate să cenzureze prețul menționat în facturi decât
dacă aceasta și-a modificat elementele constitutive ale tarifului, în raport de
cele care au alcătuit prețul facturilor achitate deja.
Critica vizând neexecutarea contractului
a fost înlăturată având în vedere că excepția de neexecutare a fost invocată pentru
prima dată în apel.
Ca urmare în mod corect instanța de
fond a admis acțiunea reclamantei iar facturile înregistrate în contul 410 –
furnizori, sunt prin definiție facturi acceptate. Faptul că ulterior apelanta
s-a răzgândit, hotărând să nu mai accepte facturile nu poate fi invocată în
instanță ca argument pentru refuzul plății în baza raporturilor contractuale.
Împotriva deciziei comerciale nr. 17
din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești a formulat recurs
pârâta SC S.R.I. SRL, solicitând instanței admiterea recursului, casarea
hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar
modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de
reclamantă ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta
face o prezentare pe larg a situației de fapt și a celor două hotărâri
pronunțate de instanțele de fond, reiterând criticile formulate în apel,
critici ce vizează netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul stabilirii
situației de fapt și a probatoriului administrat.
Sintetizând motivele de casare
invocate de recurentă și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și
9 C. proc. civ., se reține că în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art.
304 pct. 5 C. proc. civ. se invocă lipsa procedurii prealabile prevăzute de art.
720
1
C. proc. civ. și faptul că cele două instanțe au apreciat
greșit îndeplinirea condiției prealabile în sensul că părțile au încercat soluționarea
litigiului pe cale amiabilă.
În baza rolului activ prevăzut de art.
129 pct. 5 C. proc. civ., instanța trebuia să ceară reclamantei să
îndeplinească cerințele legale vizând cererea de chemare în judecată, cerere ce
a fost modificată cu nerespectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.
Instanța de apel nu a dat curs cererii
de probatorii solicitată, în sensul de a dispune refacerea sau completarea
probelor administrate de prima instanță, context în care a fost încălcat dreptul
fundamental de acces la justiție.
Greșit au fost analizate probele
fără să se țină cont că, contractele invocate de către reclamanta intimată și
cele prezentate de pârâtă sunt diferite.
În continuare, recurenta expune pe
larg criticile vizând probatoriul administrat în cauză concluzionând că a fost
încălcat și dreptul său la un proces echitabil.
Recurenta critică decizia pronunțată
de instanța de apel și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
întrebându-se retoric „care este temeiul legal pe care instanța își bazează afirmațiile,
având în vedere că nu există nici o probă la dosar care să ateste cele
afirmate”.
Niciodată nu a fost făcută proba
predării-primirii lucrărilor invocate de reclamantă ca efectuate la imobilul subsemnatei.
Instanța de apel invocă prevederile art.
148
2
C. civ. dar nu face aplicarea integrală a acestui text, omițând
aspectul legat de verificarea lucrărilor și omite aplicarea art. 5, art. 6, art.
26, art. 31 din Regulamentul din data de 14 iunie 1994 de recepție a lucrărilor
de construcții și instalații.
Prin concluziile scrise depuse în
fața ambelor instanțe s-a arătat mecanismul prin care reclamanta a încercat să
inducă în eroare instanțele de judecată cu privire la existența devizului de
lucrări și prezentarea lui înainte de încheierea contractului din 2006. De
aici, în opinia recurentei, rezultă o nouă aplicare greșită a legii de către
instanța de apel, având în vedere că temeiul pe care își bazează concluziile
instanței referitor la prețul lucrărilor este nelegal.
Din probele administrate nu rezultă
stabilirea prețului și nici modul de determinare al acestuia și ca atare
facturile invocate de reclamantă sunt nule.
Toate facturile emise de reclamantă
au fost semnate de reclamantă atât în calitate de furnizor cât și la rubrica
„semnătura de primire”, fapt ce atestă nerespectarea condițiilor de
valabilitate ale acestora.
Ca atare în mod greșit a reținut
instanța de apel că facturile au fost acceptate la plată, acestea fiind
înregistrate în contul 401-1 „Furnizori neacceptați – Facturi neconforme”.
Intimata SC I.V. SRL a formulat întâmpinare
prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport
de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de
drept invocate, se constată că recursul este nefondat.
Prin dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. se prevede efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a
încerca soluționarea pe cale amiabilă prin conciliere directă a litigiilor.
Scopul și finalitatea acestor
reglementări este de a stabili că voința părților a fost și este de a rezolva litigiul
pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă.
Recurenta pârâtă se prevalează de
neîndeplinirea prevederilor art. 720
1
C. civ., fără a dovedi o
vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă,
astfel încât să paralizeze demersul în justiție al reclamantei.
Recurenta pârâtă nu poate susține că
nu a avut cunoștință de valoarea și natura pretențiilor solicitate de
reclamantă, de actele pe care se bazează cât timp, înainte de promovarea
prezentei acțiuni, reclamanta a încercat recuperarea debitului născut din
aceleași raporturi juridice pe calea somației de plată în dosarul nr. 1075/1259/2006.
Este adevărat că în cauză nu sunt
îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 720
1
C. proc.
civ., însă nerespectarea acestora nu poate duce la respingerea acțiunii ca
inadmisibilă, atâta timp cât recurenta pârâtă nu a invocat și nu a dovedit o
vătămare.
Prin urmare, în mod corect s-a
reținut că prevederile dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. au fost
îndeplinite în sensul că voința părților a fost acea de a soluționa litigiul pe
cale judecătorească și nu pe cale amiabilă, instanțele anterioare interpretând și
aplicând corect dispozițiile legale evocate.
Recurenta a invocat încălcarea
dispozițiilor art. 720
3
lit. c) C. proc. civ. dar numai lipsa din
cuprinsul cererii de chemare în judecată a numelui reclamantului atrage
nulitatea cererii, lipsa celorlalte elemente prevăzute de art. 720
3
C.
proc. civ. atrage nulitatea numai dacă pârâtul dovedește că a suferit o
vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, conform art. 105
alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta pârâtă invocă dispozițiile
art. 720
3
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. arătând că recurenta nu a
indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la suma solicitată și faptul că nu
au fost indicate ce înscrisuri i-au fost comunicate conform art. 720
1
alin. (2) C. proc. civ., dar lipsurile invocate pot atrage nulitatea numai dacă
se face dovada vătămării suferite.
Recurenta nu poate susține că nu a
avut cunoștință de valoarea și natura pretențiilor solicitate și probele
administrate în condițiile în care pentru primul termen de judecată din data de
20 mai 2008 a fost citată cu copie acțiunii fapt ce rezultă din procesul verbal
de la dosarul de fond.
Nu se poate reține lipsa de rol
activ, invocat de recurentă întrucât judecătorul nu se poate substitui în
drepturile părților, reclamantul fiind cel care stabilește limitele judecății
și obiectul judecății, cererea de chemare în judecată respectând cerințele
prevăzute de art. 112 și art. 720
3
C. proc. civ.
Recurenta a invocat și nerespectarea
dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., critică nefondată având în
vedere că intimata reclamantă nu a modificat obiectul acțiunii ci a mărit
câtimea obiectului cererii în raport de expertiza efectuată în cauză, fiind
aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Ambele instanțe de fond s-au
preocupat să stabilească starea de fapt incidentă în speță, au administrat
proba cu înscrisuri, interogatoriu expertize la cererea părților.
Procedând la interpretarea și
coroborarea tuturor probelor au concis că în baza raporturilor contractuale
pârâta datorează contravaloarea lucrărilor efectuate și dobânda aferentă
sumelor neachitate în termen.
De altfel, recurenta critică decizia
recurată pe aspecte de netemeinicie urmărind reaprecierea tuturor probelor,
ceea ce ar atrage schimbarea situației de fapt.
Reaprecierea probelor administrate
de către instanța de fond și schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu
se mai poate face în calea de atac a recursului, având în vedere că pct. 10 și 11
ale art. 304 au fost abrogate.
Instanța de apel a respectat și
dispozițiile art. 292 așin. (1) C. proc. civ. cu privire la mijloacele de
apărare și dovezile pe care părțile le pot utiliza înaintea instanței de apel,
în condițiile în care în fața primelor instanțe au fost administrate probele
necesare și utile soluționării cauzei, iar din dezbateri în apel nu a rezultat
necesitatea refacerii probatoriului.
Chiar apelanta, în motivarea
apelului (dosar apel) arată că „dovezile pe care le invocă în susținerea
apelului sunt cele care se află la dosarul cauzei, urmând a fi completate cu
alte mijloace de probă care ar rezulta din dezbateri”. În consecință nu se
poate invoca încălcarea dreptului fundamental privind accesul liber la justiție
având în vedere că și accesul liber la justiție poate fi exercitat doar în
anumite limite rezonabile, în așa fel încât să nu se aducă atingere drepturilor
altor titulari, în aceeași măsură ocrotite prin lege, părțile având drepturi
cât și obligații procesuale stabilite în art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,
drepturi procesuale ce trebuie exercitate conform dispozițiilor art. 723 alin.
(1).
Dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
dă posibilitatea instanței de apel să încuviințeze administrarea probelor a
căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a duce la
finalizarea legală și temeinică a procesului, cu luarea în considerare și a
imperativului celerității, fără să afecteze dreptul fundamental de acces la
justiție.
În condițiile în care din dezbateri
nu a rezultat necesitatea completării probatoriului, instanța de apel s-a
pronunțat în limitele investirii, cu respectarea dispozițiilor art. 295 C. proc.
civ., fără a încălca drepturile procesuale ale apelantei, apelanta având
obligația de a depune diligențe pentru a solicita și administra probele
necesare soluționării cauzei.
De altfel apelanta a lipsit la
dezbaterile din ședința publică din data de 19 februarie 2010, iar instanța de
apel dând eficiență dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. vizând
dreptul la apărare a amânat pronunțarea pentru ca apelanta să depună concluzii
scrise.
Ca urmare, motivele de recurs
invocate de recurent prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.
civ. sunt nefondate.
Este de observat că nici motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în
speță, întrucât recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate
din perspectiva cerințelor legale.
Evocând acest motiv, recurenta
dorește reaprecierea probelor, criticând decizia recurată pe aspecte de
netemeinicie și nu pe nelegalitate.
Este de necontestat că în baza raporturilor
contractuale dintre părți, reclamanta a efectuat lucrări la imobilul proprietatea
recurentei pârâte, iar valabilitatea contractelor încheiate de părți a fost
recunoscută de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond.
Prin aceeași întâmpinare pârâta a
recunoscut și efectuarea lucrărilor contestând doar faptul că reclmanta nu a
predat lucrările printr-un proces verbal.
Existența lucrărilor efectuate în
baza raporturilor contractuale a fost constatată prin procesul verbal din 6
noiembrie 2006 la cererea pârâtei recurente.
Simpla afirmație a recurentei pârâte
în sensul că, contractele anexate la dosar sunt false, afirmație neînsoțită de
o cerere privind aplicarea dispozițiilor art. 178 C. proc. civ. vizând
verificarea de scripte sau înscrierea în fals nu duce la înlăturarea
consecințelor juridice născute din contractele încheiate de părți în condițiile
art. 969 – art. 970 C. civ.
Nu se poate susține aplicarea
parțială a dispozițiilor art. 148
2
C. civ. vizând recepția lucrului și
achitarea în mare parte a lucrărilor executate deoarece acest text de lege
stabilește regulile generale privind recepția lucrărilor executate în
contractul de antrepriză.
Textul vizat instituie prezumția că
lucrările plătite sunt prezumate că au fost executate, și ca urmare instanța de
apel a stabilit că litigiul dintre părți nu mai poate avea ca obiect decât
restul prețului neachitat. Existența și contravaloarea lucrărilor executate de
intimata reclamantă au fost stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în
cauză, astfel că nu se poate susține aplicarea greșită a legii în privința
prețului stabilit în contractele pentru executarea lucrărilor.
Cu privire la facturile emise de
intimata reclamantă și înregistrate în contabilitatea pârâtei la contul 401
„furnizori” se constată că recurenta critică termenii folosiți de instanța de
apel atunci când a analizat motivul de apel vizând valabilitatea facturilor
fără a arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concluzie, se reține că recurenta
a dezvoltat pe larg motivele de recurs, dar criticile formulate vizează în mare
măsură netemeinicia hotărârii pronunțate și nu nelegalitatea iar motivele de
recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. nu-și
găsesc incidența în cauza de față, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) va respinge ca nefondat recursul formulat de
pârâta SC S.R.I. SRL Curtea de Argeș împotriva deciziei nr. 17/A-C din 26
februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal.
Intimata reclamantă a solicitat în
raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. plata cheltuielilor de judecată
constând în onorariu avocat dar nu a făcut dovada conform art. 116
9
C.
civ. că a efectuat cheltuielile de judecată solicitate în condițiile în care nu
a fost anexată chitanța de plată a sumei solicitate, motiv pentru care cererea
va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC S.R.I. SRL Curtea de Argeș împotriva deciziei nr. 17/A-C din 26 februarie
2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de
judecată formulată de intimata-reclamantă SC I.V. SRL Curtea de Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 8 decembrie 2010.