ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4865/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4865/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatoarele I.N.V. și I.N.O.G. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestație împotriva dispoziției nr. 2816 din 25 aprilie 2007, emisă de Primarul mun. Pitești, solicitând desființarea acesteia și obligarea pârâtului de a le acorda despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 5 ha, preluat abuziv. Prin sentința nr. 197 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost respinsă acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren în plus față de terenul de 10 ha ce a făcut obiectul titlului de proprietate din 21 noiembrie 1995, terenul de 5 ha pentru care au fost solicitate despăgubiri făcând parte din cel restituit în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 71/A din 19 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Motivându-și recursul, recurentele au criticat expertiza tehnică efectuată de expertul V.C., în faza apelului și au solicitat efectuarea unei noi expertize. Recursul este nul. Criticile formulate de recurente nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., care se referă la nemotivarea hotărârii atacate, existența unor motive contradictorii sau străine pricinii, la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și la lipsa temeiului legal sau aplicarea greșită a legii.
Aceste critici vizează nu nelegalitatea deciziei Curții de apel, ci netemeinicia acesteia. Or, netemeinicia hotărârii atacate nu se încadrează în motivele de modificare sau casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. În consecință, urmează a fi constatat nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantele I.N.V. și I.N.O.G. împotriva deciziei nr. 71/A din 19 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iunie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.