ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6635/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6635/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Decizia civilă nr. 128/A din 26

octombrie 2010, Curtea de apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie

a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții Primăria Municipiului

Pitești, Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva

Sentinței civile nr. 134 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în

contradictoriu cu intimata T.F.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

Prin Sentința civilă

nr. 134 din 22 iunie 2010, Tribunalul Argeș, admițând în parte plângerea

formulată de T.F. împotriva dispoziției nr. 2585/30 septembrie 2009, a

modificat art. 1 al dispoziției, stabilind îndreptățirea petentei de a i se

acorda despăgubiri potrivit legii speciale pentru terenul de 4.173 mp.

intravilan, identificat prin expertiză, obligând totodată pe intimați la plata

către petentă a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței s-au reținut următoarele:

Prin decizia atacată

a fost respinsă cererea de restituire în natură sau în echivalent pentru

imobilul teren cu suprafețele de 250 mp. și 4.950 mp., în Pitești,

propunându-se numai acordarea de despăgubiri pentru construcțiile de 120,09

mp., în prezent demolate, făcându-se trimitere la referatul întocmit de comisia

special instituită.

Potrivit tuturor

titlurilor de proprietate, Statul i-a preluat terenul de 14.000 mp., din care,

parțial, s-au restituit suprafețe în temeiul Legii nr. 18/1991 și, respectiv,

prin hotărâre judecătorească, rămânând o suprafață de 4.173 mp. pentru care

petenta nu a primit niciun fel de despăgubiri, fie în natură, fie în

echivalent.

Terenul a fost

identificat de către expert, constatându-se a fi ocupat de construcții și

amenajări de utilitate publică, situație față de care s-a apreciat că devin

incidente dispozițiile privitoare la acordarea de despăgubiri, fără ca acestea

să fie și calculate, în condițiile în care, Titlul VII al Legii nr. 247/2005

stabilește o competență specială de efectuare a acestor calcule și de atacare

în justiție a soluțiilor date de comisie.

Cu privire la apelul

formulat în cauză, s-au reținut următoarele:

Așa cum rezultă din

sinteza motivelor avute în vedere de către prima instanță, aceasta a arătat în

mod clar care este modalitatea în care a ajuns la stabilirea întinderii totale

a fostei proprietăți, întindere care, de altfel, nici nu este contestată de

către apelanți.

Se susține numai că,

întrucât la un anumit moment dat, în registrele agricole nu mai era declarată

decât suprafața de 9.000 mp., această evidență ar trebui considerată ca

elocventă cu privire la existența unor înstrăinări din partea titularilor

dreptului de proprietate.

Apelanții nu dovedesc

însă că ar fi operat asemenea înstrăinări, prin indicarea eventual a unor

evidențe de rol agricol din care să rezulte mișcarea unor astfel de suprafețe,

a unor cereri făcute de către alte persoane care ar fi dobândit proprietăți de

la titularii dreptului ce face obiectul prezentei judecăți sau orice alte probe

în susținerea afirmațiilor, potrivit cărora asemenea diminuări ar fi avut loc.

Dimpotrivă, se

cunoaște că, în general, persoanele fizice în perioada regimului politic

anterior, au procedat la declararea unor suprafețe mai mici decât cele real

deținute, pentru a evita diferite forme de opresiune manifestate de autoritățile

timpului față de titularii unor drepturi de proprietate formal garantate de

stat, dar în realitate uzurpate.

Nici susținerea

potrivit căreia instanța nu ar fi ținut cont de suprafețele ce au făcut deja

obiectul restituirii în procedura instituită de legislația fondului funciar nu

este întemeiată.

Dimpotrivă, instanța

în mod expres s-a preocupat de transpunerea în teren a actelor valorificate în

această procedură, precum și a rezultantelor derulării ei (au fost avute în

vedere hotărârea Comisiei Județene Argeș, precum și sentința judecătorească

prin care s-a stabilit întinderea dreptului de restituit în condițiile Legii

nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare).

Apelanții pretind că

și restului terenului i-ar fi fost aplicabilă aceeași procedură, el fiind

înscris în C.A.P., deși în același timp se contrazic, afirmând că, în acest

perimetru, ar fi intrat numai suprafața de 6.000 mp., în vreme ce 3.000 mp. au

fost reținuți în folosință directă. De asemenea, susțin că nu există un act de

autoritate prin care ar fi operat exproprierea, pentru ca astfel să se poată

constata abuzul statului, decât parțial pentru suprafața declarată de 250 mp.

teren.

Se ignoră însă faptul

că în condițiile regimului anterior, toate suprafețele aferente construcțiilor

erau declarate ca având întinderea de 250 mp., pentru diferență uneori

deținătorilor impunându-li-se de către stat o chirie, deși terenul provenea tot

din fosta lor proprietate.

Or, terenul a fost

identificat de către expert, în prezent sub edificii de ordine publică, ceea ce

înseamnă că el a fost preluat, fără chiar a exista vreun act în acest sens, cu

totala nerespectare a dispozițiilor prin care regimul anterior pretindea că

protejează dreptul de proprietate.

Dacă Legea nr.

10/2001 declară ca abuzive actele exprese de trecere la stat a proprietăților

private, cu atât mai mult sunt abuzive preluările de fapt, fără niciun fel de

întemeiere și respectiv despăgubire.

Despre pretinsa

imposibilitate a determinării limitelor terenului, a întinderii pe care proprietatea

a deținut-o, precum și celelalte solicitări în privința probei cu expertiză

tehnică, urmează a se observa că ele reprezintă în realitate obiecțiuni la

concluziile expertizei administrată ca probă în fața primei instanțe.

În fața acesteia

însă, cu prilejul discutării lucrării, niciunul dintre apelanți nu s-a

prezentat, spre a arăta dacă aceasta nu este lămuritoare ori necesită refacere

sau întregire.

De aceea, față de

dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., apelanții nu mai pot formula critici

la data declarării apelului împotriva lucrării pe care instanța a găsit-o, de

altfel, pe deplin lămuritoare, neindicându-se nici, în condițiile art. 295

alin. (2) C. proc. civ., motive pentru care ar fi necesară refacerea și

completarea acestei lucrări, apărările putând fi făcute exclusiv în limita

stabilită de art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar și din oficiu

examinându-se lucrarea întocmită în cauză, instanța a constatat că aceasta a

procedat la a transpune în teren a actelor cu care s-a tins la dovedirea

transmisiunii dreptului de proprietate către petentă, expertiza coroborându-le

cu planșe extrase din hărțile cadastrale vechi ale zonei. Totodată, s-a avut în

vedere transpunerea în teren a suprafețelor ce deja au fost retrocedate în alte

proceduri, cerințe formulate și de către apelanți prin motivarea apelului lor.

În plus, s-a

solicitat identificarea elementelor de utilitate publică, fără ca afirmația în

acest sens a expertului făcută potrivit constatărilor din primul grad de

jurisdicție să fie combătută prin orice probe de către apelanți, din care să

rezulte eventual existența unor proprietăți private sau rămânerea terenului la

dispoziția petentei.

În lipsa unor astfel

de probe, completarea lucrării de expertiză se apreciază ca nefiind utilă și concludentă

soluționării pricinii, câtă vreme în fața primei instanțe apelanții nu au

formulat un astfel de obiectiv și nici obiecțiuni la constatarea expertizei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Municipiul

Pitești, prin primar și Primăria Municipiului Pitești, criticând-o pentru

următoarele motive:

apreciat că terenul indicat se încadrează în categoria celor prevăzute la art.

2 din Legea nr. 10/2001 și în aceste condiții ar fi aplicabile dispozițiile

acestui act normativ, prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale. S-a redat conținutul acestui articol, solicitându-se a se avea în

vedere că terenul ce a aparținut autorului notificatoarei T.F. nu se încadrează

în categoria terenurilor preluate în mod abuziv în proprietatea statului

reglementate de acesta și, în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

administrate în cauză, respectiv adeverința de rol agricol nr. 9602/13 martie

2002, rezultă că în anul 1961 - 1962 autorul T.F. figura cu suprafața de 9.000

mp. și a intrat în C.A.P. cu suprafața de 6.000 mp. Or, pentru terenurile

intrate în perimetrul C.A.P. se aplică procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991

și nu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

hotărâre nelegală, fără a se avea în vedere celelalte probe administrate în

cauză, din care rezultă următoarea situație:

- din evidențele de

rol agricol rezultă ca în perioada 1961 - 1962 autorul reclamantei figura cu suprafața

de 9000 mp. teren.

- în condițiile Legii

nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un drept de proprietate pentru

suprafața totală de 10.007 mp., față de suprafața de 9.000 mp. cu cât figura în

registrul agricol (8.800 mp. conform titlului de proprietate și 1.027 mp.

conform Sentinței civile nr. 4225 din 12 noiembrie 2005).

- există identitate

cu terenurile reconstituite anterior în temeiul Legii nr. 18/1991.

- pentru terenul

solicitat în temeiul Legii nr. 10/1991 nu există suficiente elemente de identificare

pentru a stabili cu certitudine că amplasamentul solicitat a aparținut

autorului reclamantei, iar acest amplasament nu rezultă nici din cele două acte

de proprietate și nici din datele conținute în evidențele de rol agricol.

suprafeței ce ar fi fost preluată de către stat, instanța de apel consideră că

în condițiile regimului anterior, toate suprafețele aferente construcțiilor

erau declarate ca având întinderea de 250 mp. teren, pentru diferență uneori

deținătorilor impunându-li-se de către stat o chirie - concluzie care este

total greșită, în Legea nr. 10/2001 neexistând această prevedere legală. În

această modalitate instanța a ajuns la concluzia că suprafața de teren

expropriată este de 4.173 mp. deși în Decretul de expropriere nr. 165/1981,

poz. 82, figurează numai 250 mp. ca teren expropriat.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed:

actelor existente în dosar, instanța de apel a reținut că a operat și o

preluare de fapt cu privire la terenul în litigiu, cu nerespectarea

dispozițiilor legale în vigoare care ocroteau proprietatea și impuneau plata

unei despăgubiri pentru lipsirea de proprietate.

Acest mod de preluare

a imobilului se încadrează în art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care

include în domeniul de reglementare al acestei legi imobilele preluate fără

titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale

organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

reținut că în condițiile Legii nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un

drept de proprietate pentru suprafața totală de 9827 mp., compusă din 8800 mp.

conform titlului de proprietate și 1027 mp. conform Sentinței civile nr. 4225

din 12 noiembrie 2005.

În cauză s-a

constatat că dreptul autorului reclamantei este mai mare, iar pentru diferența

în litigiu de 4.173 mp. nu s-au adus argumente care să o includă sub regimul

Legii nr. 18/1991.

cauzei instanța de apel a avut în vedere probele arătate de către recurenți,

iar o reapreciere a acestora în dosarul de recurs nu este permisă de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că dreptul de

proprietate al autorului este mai mare decât cel restituit în procedura Legii

nr. 18/1991, că au fost transpuse în teren actele valorificate în această

procedură, iar terenul a fost identificat de expert ca aflându-se în prezent

sub edificii de ordine publică.

instanței referitor la declararea de către proprietari numai a unei suprafețe

de 250 mp. nu a fost folosit de instanță cu reflectare într-o dispoziție a

Legii nr. 10/2001, în sensul imputat de către recurenți, ci ca o justificare a

dobândirii și deținerii de către aceștia a unei suprafețe mai mari decât cea

declarată. Argumentul instanței privind preluarea în fapt a unei suprafețe mai

mari decât cea din actul de preluare a fost cel referitor la dovedirea

dobândirii de către autorul reclamantei a unei suprafețe mul mai mari decât cea

preluată prin expropriere, fără a exista vreun titlu, ci numai în fapt - ceea

ce atrage, după cum în mod corect s-a apreciat, incidența Legii nr. 1072001,

după cum s-a arătat mai sus.

Constatând, prin

urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Municipiul Pitești,

prin Primar și Primăria Municipiului Pitești împotriva Deciziei civile nr.

128/A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2011.