ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6635/2011

Prin Decizia civilă nr. 128/A din 26 octombrie 2010, Curtea de apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții Primăria Municipiului Pitești, Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva Sentinței civile nr. 134 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimata T.F. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 134 din 22 iunie 2010, Tribunalul Argeș, admițând în parte plângerea formulată de T.F. împotriva dispoziției nr. 2585/30 septembrie 2009, a modificat art. 1 al dispoziției, stabilind îndreptățirea petentei de a i se acorda despăgubiri potrivit legii speciale pentru terenul de 4.173 mp.

intravilan, identificat prin expertiză, obligând totodată pe intimați la plata către petentă a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Prin decizia atacată a fost respinsă cererea de restituire în natură sau în echivalent pentru imobilul teren cu suprafețele de 250 mp. și 4.950 mp., în Pitești, propunându-se numai acordarea de despăgubiri pentru construcțiile de 120,09 mp., în prezent demolate, făcându-se trimitere la referatul întocmit de comisia special instituită. Potrivit tuturor titlurilor de proprietate, Statul i-a preluat terenul de 14.000 mp., din care, parțial, s-au restituit suprafețe în temeiul Legii nr. 18/1991 și, respectiv, prin hotărâre judecătorească, rămânând o suprafață de 4.173 mp.

pentru care petenta nu a primit niciun fel de despăgubiri, fie în natură, fie în echivalent. Terenul a fost identificat de către expert, constatându-se a fi ocupat de construcții și amenajări de utilitate publică, situație față de care s-a apreciat că devin incidente dispozițiile privitoare la acordarea de despăgubiri, fără ca acestea să fie și calculate, în condițiile în care, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 stabilește o competență specială de efectuare a acestor calcule și de atacare în justiție a soluțiilor date de comisie. Cu privire la apelul formulat în cauză, s-au reținut următoarele: Așa cum rezultă din sinteza motivelor avute în vedere de către prima instanță, aceasta a arătat în mod clar care este modalitatea în care a ajuns la stabilirea întinderii totale a fostei proprietăți, întindere care, de altfel, nici nu este contestată de către apelanți.

Se susține numai că, întrucât la un anumit moment dat, în registrele agricole nu mai era declarată decât suprafața de 9.000 mp., această evidență ar trebui considerată ca elocventă cu privire la existența unor înstrăinări din partea titularilor dreptului de proprietate. Apelanții nu dovedesc însă că ar fi operat asemenea înstrăinări, prin indicarea eventual a unor evidențe de rol agricol din care să rezulte mișcarea unor astfel de suprafețe, a unor cereri făcute de către alte persoane care ar fi dobândit proprietăți de la titularii dreptului ce face obiectul prezentei judecăți sau orice alte probe în susținerea afirmațiilor, potrivit cărora asemenea diminuări ar fi avut loc.

Dimpotrivă, se cunoaște că, în general, persoanele fizice în perioada regimului politic anterior, au procedat la declararea unor suprafețe mai mici decât cele real deținute, pentru a evita diferite forme de opresiune manifestate de autoritățile timpului față de titularii unor drepturi de proprietate formal garantate de stat, dar în realitate uzurpate. Nici susținerea potrivit căreia instanța nu ar fi ținut cont de suprafețele ce au făcut deja obiectul restituirii în procedura instituită de legislația fondului funciar nu este întemeiată. Dimpotrivă, instanța în mod expres s-a preocupat de transpunerea în teren a actelor valorificate în această procedură, precum și a rezultantelor derulării ei (au fost avute în vedere hotărârea Comisiei Județene Argeș, precum și sentința judecătorească prin care s-a stabilit întinderea dreptului de restituit în condițiile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare).

Apelanții pretind că și restului terenului i-ar fi fost aplicabilă aceeași procedură, el fiind înscris în C.A.P., deși în același timp se contrazic, afirmând că, în acest perimetru, ar fi intrat numai suprafața de 6.000 mp., în vreme ce 3.000 mp. au fost reținuți în folosință directă. De asemenea, susțin că nu există un act de autoritate prin care ar fi operat exproprierea, pentru ca astfel să se poată constata abuzul statului, decât parțial pentru suprafața declarată de 250 mp. teren. Se ignoră însă faptul că în condițiile regimului anterior, toate suprafețele aferente construcțiilor erau declarate ca având întinderea de 250 mp., pentru diferență uneori deținătorilor impunându-li-se de către stat o chirie, deși terenul provenea tot din fosta lor proprietate.

Or, terenul a fost identificat de către expert, în prezent sub edificii de ordine publică, ceea ce înseamnă că el a fost preluat, fără chiar a exista vreun act în acest sens, cu totala nerespectare a dispozițiilor prin care regimul anterior pretindea că protejează dreptul de proprietate. Dacă Legea nr. 10/2001 declară ca abuzive actele exprese de trecere la stat a proprietăților private, cu atât mai mult sunt abuzive preluările de fapt, fără niciun fel de întemeiere și respectiv despăgubire. Despre pretinsa imposibilitate a determinării limitelor terenului, a întinderii pe care proprietatea a deținut-o, precum și celelalte solicitări în privința probei cu expertiză tehnică, urmează a se observa că ele reprezintă în realitate obiecțiuni la concluziile expertizei administrată ca probă în fața primei instanțe.

În fața acesteia însă, cu prilejul discutării lucrării, niciunul dintre apelanți nu s-a prezentat, spre a arăta dacă aceasta nu este lămuritoare ori necesită refacere sau întregire. De aceea, față de dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., apelanții nu mai pot formula critici la data declarării apelului împotriva lucrării pe care instanța a găsit-o, de altfel, pe deplin lămuritoare, neindicându-se nici, în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., motive pentru care ar fi necesară refacerea și completarea acestei lucrări, apărările putând fi făcute exclusiv în limita stabilită de art. 282 alin. (1) C. proc. civ. Chiar și din oficiu examinându-se lucrarea întocmită în cauză, instanța a constatat că aceasta a procedat la a transpune în teren a actelor cu care s-a tins la dovedirea transmisiunii dreptului de proprietate către petentă, expertiza coroborându-le cu planșe extrase din hărțile cadastrale vechi ale zonei.

Totodată, s-a avut în vedere transpunerea în teren a suprafețelor ce deja au fost retrocedate în alte proceduri, cerințe formulate și de către apelanți prin motivarea apelului lor. În plus, s-a solicitat identificarea elementelor de utilitate publică, fără ca afirmația în acest sens a expertului făcută potrivit constatărilor din primul grad de jurisdicție să fie combătută prin orice probe de către apelanți, din care să rezulte eventual existența unor proprietăți private sau rămânerea terenului la dispoziția petentei. În lipsa unor astfel de probe, completarea lucrării de expertiză se apreciază ca nefiind utilă și concludentă soluționării pricinii, câtă vreme în fața primei instanțe apelanții nu au formulat un astfel de obiectiv și nici obiecțiuni la constatarea expertizei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Municipiul Pitești, prin primar și Primăria Municipiului Pitești, criticând-o pentru următoarele motive: 1. În mod greșit s-a apreciat că terenul indicat se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/2001 și în aceste condiții ar fi aplicabile dispozițiile acestui act normativ, prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. S-a redat conținutul acestui articol, solicitându-se a se avea în vedere că terenul ce a aparținut autorului notificatoarei T.F. nu se încadrează în categoria terenurilor preluate în mod abuziv în proprietatea statului reglementate de acesta și, în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

2. Din probele administrate în cauză, respectiv adeverința de rol agricol nr. 9602/13 martie 2002, rezultă că în anul 1961 - 1962 autorul T.F. figura cu suprafața de 9.000 mp. și a intrat în C.A.P. cu suprafața de 6.000 mp. Or, pentru terenurile intrate în perimetrul C.A.P. se aplică procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și nu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. 3. S-a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a se avea în vedere celelalte probe administrate în cauză, din care rezultă următoarea situație: - din evidențele de rol agricol rezultă ca în perioada 1961 - 1962 autorul reclamantei figura cu suprafața de 9000 mp. teren. - în condițiile Legii nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un drept de proprietate pentru suprafața totală de 10.007 mp., față de suprafața de 9.000 mp.

cu cât figura în registrul agricol (8.800 mp. conform titlului de proprietate și 1.027 mp. conform Sentinței civile nr. 4225 din 12 noiembrie 2005). - există identitate cu terenurile reconstituite anterior în temeiul Legii nr. 18/1991. - pentru terenul solicitat în temeiul Legii nr. 10/1991 nu există suficiente elemente de identificare pentru a stabili cu certitudine că amplasamentul solicitat a aparținut autorului reclamantei, iar acest amplasament nu rezultă nici din cele două acte de proprietate și nici din datele conținute în evidențele de rol agricol. 4. Referitor la întinderea suprafeței ce ar fi fost preluată de către stat, instanța de apel consideră că în condițiile regimului anterior, toate suprafețele aferente construcțiilor erau declarate ca având întinderea de 250 mp.

teren, pentru diferență uneori deținătorilor impunându-li-se de către stat o chirie - concluzie care este total greșită, în Legea nr. 10/2001 neexistând această prevedere legală. În această modalitate instanța a ajuns la concluzia că suprafața de teren expropriată este de 4.173 mp. deși în Decretul de expropriere nr. 165/1981, poz. 82, figurează numai 250 mp. ca teren expropriat. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. Făcând analiza actelor existente în dosar, instanța de apel a reținut că a operat și o preluare de fapt cu privire la terenul în litigiu, cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare care ocroteau proprietatea și impuneau plata unei despăgubiri pentru lipsirea de proprietate.

Acest mod de preluare a imobilului se încadrează în art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care include în domeniul de reglementare al acestei legi imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. 2. În cauză s-a reținut că în condițiile Legii nr. 18/1991 reclamantei i s-a reconstituit un drept de proprietate pentru suprafața totală de 9827 mp., compusă din 8800 mp. conform titlului de proprietate și 1027 mp. conform Sentinței civile nr. 4225 din 12 noiembrie 2005. În cauză s-a constatat că dreptul autorului reclamantei este mai mare, iar pentru diferența în litigiu de 4.173 mp.

nu s-au adus argumente care să o includă sub regimul Legii nr. 18/1991. 3. În soluționarea cauzei instanța de apel a avut în vedere probele arătate de către recurenți, iar o reapreciere a acestora în dosarul de recurs nu este permisă de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, s-a reținut că dreptul de proprietate al autorului este mai mare decât cel restituit în procedura Legii nr. 18/1991, că au fost transpuse în teren actele valorificate în această procedură, iar terenul a fost identificat de expert ca aflându-se în prezent sub edificii de ordine publică. 4. Argumentul instanței referitor la declararea de către proprietari numai a unei suprafețe de 250 mp. nu a fost folosit de instanță cu reflectare într-o dispoziție a Legii nr. 10/2001, în sensul imputat de către recurenți, ci ca o justificare a dobândirii și deținerii de către aceștia a unei suprafețe mai mari decât cea declarată.

Argumentul instanței privind preluarea în fapt a unei suprafețe mai mari decât cea din actul de preluare a fost cel referitor la dovedirea dobândirii de către autorul reclamantei a unei suprafețe mul mai mari decât cea preluată prin expropriere, fără a exista vreun titlu, ci numai în fapt - ceea ce atrage, după cum în mod corect s-a apreciat, incidența Legii nr. 1072001, după cum s-a arătat mai sus. Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Municipiul Pitești, prin Primar și Primăria Municipiului Pitești împotriva Deciziei civile nr. 128/A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.