ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 127 din 7 octombrie 2010,

pronunțată în fond, după casare, ca urmare a deciziei nr. 5645/09 decembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamanții H.V.L. și H.V.R., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicitau anularea deciziei nr.

3666 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, administrarea probei cu expertiza

tehnică în construcții pentru stabilirea valorii actuale de circulație a

imobilului situat în Tg. Mureș și obligarea pârâtei la emiterea unui nou titlu

de despăgubire pentru suma care va fi stabilită drept valoare de circulație

actuală a imobilului, astfel încât repararea pagubei suferite să fie

rezonabilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Măsurile reparatorii

prin echivalent au fost stabilite în favoarea reclamanților prin sentința nr.

600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, sub formă de despăgubiri în

cuantum de 556.284.072 lei, corespunzătoare valorii imobilului situat în Tg.

Mureș, sentința rămânând definitivă, prin neapelare, iar dosarul de despăgubire

a fost înregistrat la Secretariatul autorității pârâte la data de 21 iulie 2006.

Pe parcursul

derulării procedurii, au intrat în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, care vizau modalitatea de acordare a despăgubirilor, inclusiv

evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare

desemnată de comisie; în baza acestor modificări, în luna mai 2006, pârâta a

decis că persoanele îndreptățite pot opta fie pentru punerea în executare a

sentinței prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii prin

echivalent și emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit de

instanță, fie pentru retrimiterea dosarului spre evaluare potrivit titlului VII

din Legea nr. 247/2005, titlul de despăgubire urmând a fi emis în cuantumul ce

se va stabili de către evaluatori.

Așa fiind, arată

prima instanță, la data de 18 aprilie 2007, pârâta a solicitat reclamanților

să-și exprime opțiunea în raport cu această decizie iar prin adresa

înregistrată la pârâtă la data de 14 aprilie 2008 aceștia și-au manifestat

opțiunea în vederea reevaluării imobilului.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, prin decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii și publicată

în M. Of. nr. 140 din 22 februarie 2008, s-a stabilit că dispozițiile art. 16

și urm. din Legea nr. 247/2005 nu sunt aplicabile deciziilor/dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii și care au fost contestate în termenul

prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Reține instanța de

fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. (3) C. pr. civ.,

această decizie este obligatorie pentru instanțe iar, în acest sens, pârâta a

emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, prin care se stabilește că, în

situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent a fost

stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, titlul de

despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de

către aceasta.

În acest context, se

arată în considerentele sentinței recurate, la data de 10 noiembrie 2008 pârâta

a emis decizia atacată de reclamanți în prezenta cauza, nr. 3666, emițând

titlul de despăgubire pentru suma de 55.628,41 lei, stabilită prin sentința nr.

600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș; mai trebuie remarcat faptul că

și în situația în care opțiunea reclamanților pentru reevaluarea imobilului ar

fi avut loc anterior datei de 14 aprilie 2008, pârâta nu mai putea pune în

aplicare propria-i decizie din mai 2006 câtă vreme Înalta Curte de Casație și

Justiție, pronunțase deja decizia nr. 52/2007, chiar și în condițiile în care

aceasta nu a fost publicată în M. Of. decât la 22 februarie 2008.

Totodată, apreciază

instanța de fond, în soluționarea prezentei cauze nu se poate face abstracție,

dincolo de obligativitatea deciziei date în recursul în interesul legii, nici

de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.

Of. nr. 285 din 30 aprilie 2009, prin care s-a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII

al Legii nr. 247/2005 și în care se arată că a se recunoaște persoanelor

îndreptățite posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, stabilit

anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, înseamnă a

recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni

dispozițiilor art. 129 din Constituție.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții

H.V.L. și H.V.R.

În motivarea cererii

de recurs, recurenții au arătat în esență:

- Hotărârea recurată

este nelegală deoarece a fost pronunțată de un judecător necompetent care nu

mai putea soluționa pricina după casare și trimitere spre rejudecare, actele întocmite

fiind nule conform art.  105 alin. (1) C. proc. civ.

- Pe fondul cauzei se

arată de recurenți că au solicitat reevaluarea imobilului și anterior pronunțării

Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 52/2007, secțiile unite, și în

consecință aceasta le este aplicabilă.

Pârâta – intimată

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, instanța în mod corect a respins cererea privind

efectuarea unei expertize evaluatorii în cauză, reclamanții – recurenți beneficiază

de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a stabilit

cuantumul măsurilor reparatorii.

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente, prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte, constată că este fondată pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește

motivul privind pronunțarea sentinței recurate de către un judecător necompetent,

acesta va fi înlăturat deoarece nu este incompatibil judecătorul fondului spre

a judeca o cauză dacă anterior nu s-a pronunțat pe fondul cauzei ci doar pe o

excepție cum era în speță prematuritatea. În acest sens nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 27 pct. 7 și nici prevederile art. 105 alin.

(1) C. proc. civ.

- Referitor la fondul

cauzei, Înalta Curte, reține că sunt pe deplin aplicabile în speță dispozițiile

deciziei nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții

unite, dar aceasta nu înseamnă că despăgubirile acordate al cărui cuantum a

fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu pot

fi actualizate conform indicelui de inflație.

Conform interpretării

date prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 52/2007, secții

unite, s-a constatat faptul că în contextul existenței unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au

constatat dreptul la acordarea de despăgubiri, stabilind și cuantumul acestora,

nu se mai pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate

de art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru că verificând legalitatea

măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere

principiului puterii de lucru judecat.

Recurenții au

solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii actualizate a

imobilului notificat. Însă ceea ce doresc în fond recurenții – reclamanți nu

este „stabilirea din nou” a despăgubirilor ci valoarea reală a despăgubirilor -

expertiza solicitată fiind doar o probă și nu obiectul acțiunii.

Posibilitatea

actualizării sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor este prevăzută de

altfel chiar în titlul VII al Legii nr. 247/2005, în art. 16 alin. (9), art. 22

alin. (4) și (5).

Este real că modul de

redactare al art. 16 alin. (9) nu este foarte precis pentru că trimiterea la alin.

(8) al aceluiași text și folosirea conjuncției și poate duce la concluzia că

actualizarea vizează numai deciziile indicate emise în temeiul art. 6 alin. (4)

și art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește art. 22

alin. (4) și (5) aceste texte consacră obligativitatea actualizării despăgubirii

încasate în situația în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce

de plată și se dispune compensarea acestora.

Or, în situația în

care chiar actul normativ consacră posibilitatea actualizării despăgubirilor pentru

o multitudine de situații, nu există nici o rațiune pentru a-i exclude pe recurenții

- reclamanți de la beneficiul acestora, cu atât mai mult cu cât dosarul de

despăgubire ce conținea sentința civilă a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

sub nr. 22579/ CC în data de 21 iulie 2006 iar decizia ce reprezintă titlul de

despăgubire a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la

data de 10 noiembrie 2008.

În acest mod,

intimata - pârâtă a încălcat durata rezonabilă în care trebuie să se deruleze orice

procedură administrativă iar repararea efectivă a prejudiciului produs recurenților

se apreciază ca fiind prin actualizarea în raport de rata inflației.

În consecință, față

de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se va admite cererea de recurs, se va modifica sentința recurată în

sensul că, va admite acțiunea, va anula decizia nr. 3666 din 10 noiembrie 2008 emisă

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligă pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie reprezentând titlul

de despăgubire pentru suma de 55.628,41 lei stabilită prin sentința civilă nr.

600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, actualizată cu rata inflației.

În raport de art. 274

C. civ., va obliga pârâta la cheltuieli de judecată către recurenți de 3137 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții H.V.L. și H.V.R. împotriva sentinței nr. 127 din 7

octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că admite acțiunea, anulează decizia nr. 3666 din 10

noiembrie 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Obligă pârâta –

intimată să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire, pentru suma

de 55.628,41 lei, stabilită prin sentința civilă nr. 600 din 22 noiembrie 2002

a Tribunalului Mureș, actualizată cu indicele inflației.

Obligă intimata –

pârâtă la cheltuieli de judecată către recurenții – reclamanți, în cuantum de 31.37

lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.