ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanta S.H.J., în contradictoriu cu S.R. – G.R. – C.C.S.D., a solicitat anularea Deciziei nr. 13139/ FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună eliberarea unui nou titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr. 19476/FFCC/2009, pentru suma de 883.700 lei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că la baza deciziei au stat două rapoarte de evaluare, întocmite la 9 aprilie 2010 și 15 iunie 2010, cel dintâi cuprinzând suma de 89.100 lei, care a fost de altfel cuprinsă în titlul de despăgubire.

În opinia reclamantei, actul atacat este nelegal, întrucât doar cel de-al doilea raport de expertiză cuprinde o evaluare justă, dată fiind calitatea de terenului în suprafață de 0,2877 ha, care se află în intravilanul municipiului Târgu Mureș. Pârâta C.C.S.D., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dată fiind emiterea deciziei la 26 august 2010 și înregistrarea acțiunii la 03 mai 2011, precum și excepția lipsei procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 185 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei plângerii prealabile, formulată de pârâta și a respins acțiunea introductivă formulată de reclamanta S.H.J., în contradictoriu cu C.C.S.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 19 alin. (1) din Capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrative, iar faptul că reclamanta trebuia să uzeze de procedura prealabilă, rezultă din cuprinsul alin. (2) al articolului precizat, potrivit căruia valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii prealabile. Prin urmare, instanța de fond a constatat că reclamanta avea obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, potrivit atât dispozițiilor exprese ale Legii nr. 247/2005, cât și ale Legii nr. 554/2004. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs reclamanta S.H.J., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor chestiuni puse în discuția părților cu ocazia dezbaterilor și nu a observat că prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nemaifiind necesară procedura administrativă prealabilă. De altfel, a mai arătat recurenta, la dosarul cauzei există „un înscris depus împotriva Deciziei nr. 1319/FF/2010 prin care a fost soluționat dosarul nr. 19476/FFCC/2009, unde a solicitat reevaluarea sumei, ca urmare a faptului că dosarul de despăgubire a fost refăcut de evaluator”, înscris ce reprezintă îndeplinirea procedurii prealabile II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Pentru a ajunge la această soluția instanța a avut în vedere următoarele considerente. Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.J. a solicitat anularea Deciziei nr. 13139/ FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună eliberarea unui nou titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr. 19476/FFCC/2009, pentru suma de 883.700 lei, În mod corect instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă Decizia C.C.S.D. nr. 13139/ FF din 26 august 201, întrucât reclamanta este nemulțumită de cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Or, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005: „Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.

Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.” Astfel fiind, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. În consecință, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile privind îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât chiar și în situația în care petiția adresată de către reclamantă, A.N.R.P. ar putea fi interpretată ca o veritabilă plângere prealabilă, aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, din analiza actelor de la dosar rezultă că decizia atacată i-a fost comunicată reclamantei la data de 22 noiembrie 2010, iar memoriul formulat de reclamantă a fost înregistrat la registratura pârâtei la data 14 ianuarie 2011, cu mult peste termenul de 30 zile, prevăzut de norma legală arătată, calculat de la data comunicării actului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara a dat o dezlegare judicioasă prin admiterea excepției lipsei plângerii prealabile, dată fiind tardivitatea formulării acesteia. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.H.J. împotriva Sentinței nr. 185 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.