ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanță

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanta S.H.J., în

contradictoriu cu S.R. – G.R. – C.C.S.D., a solicitat anularea Deciziei nr. 13139/

FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, și obligarea acesteia la

emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună eliberarea unui nou titlu de

despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr. 19476/FFCC/2009, pentru

suma de 883.700 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a arătat că la baza deciziei au stat două rapoarte de

evaluare, întocmite la 9 aprilie 2010 și 15 iunie 2010, cel dintâi cuprinzând

suma de 89.100 lei, care a fost de altfel cuprinsă în titlul de despăgubire.

În opinia

reclamantei, actul atacat este nelegal, întrucât doar cel de-al doilea raport

de expertiză cuprinde o evaluare justă, dată fiind calitatea de terenului în

suprafață de 0,2877 ha, care se află în intravilanul municipiului Târgu Mureș.

Pârâta C.C.S.D., a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării

acțiunii, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

dată fiind emiterea deciziei la 26 august 2010 și înregistrarea acțiunii la 03

mai 2011, precum și excepția lipsei procedurii prealabile, întemeiată pe prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de apel

Prin sentința nr. 185

din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei

plângerii prealabile, formulată de pârâta și a respins acțiunea introductivă

formulată de reclamanta S.H.J., în contradictoriu cu C.C.S.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 19 alin.

(1) din Capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate

de C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrative,

iar faptul că reclamanta trebuia să uzeze de procedura prealabilă, rezultă din

cuprinsul alin. (2) al articolului precizat, potrivit căruia valorificarea

titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii prealabile.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că reclamanta avea obligativitatea îndeplinirii procedurii

prealabile, potrivit atât dispozițiilor exprese ale Legii nr. 247/2005, cât și

ale Legii nr. 554/2004.

cauză

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs reclamanta S.H.J., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, s-a

susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor chestiuni puse în

discuția părților cu ocazia dezbaterilor și nu a observat că prin răspunsul la

întâmpinare, reclamanta a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

7 din Legea nr. 554/2004, nemaifiind necesară procedura administrativă

prealabilă.

De altfel, a mai

arătat recurenta, la dosarul cauzei există „un înscris depus împotriva Deciziei

nr. 1319/FF/2010 prin care a fost soluționat dosarul nr. 19476/FFCC/2009, unde

a solicitat reevaluarea sumei, ca urmare a faptului că dosarul de despăgubire a

fost refăcut de evaluator”, înscris ce reprezintă îndeplinirea procedurii

prealabile

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele

și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de

reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Pentru a ajunge la această soluția instanța a avut în

vedere următoarele considerente.

Conform

celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.J. a

solicitat

anularea

Deciziei nr. 13139/ FF din 26 august 2010 emisă de C.C.S.D., ca nelegală, și

obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să se dispună

eliberarea unui nou titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, în dosarul nr.

19476/FFCC/2009, pentru suma de 883.700 lei,

În mod

corect instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii în contencios

administrativ îl reprezintă

Decizia C.C.S.D. nr. 13139/ FF din 26 august 201,

întrucât reclamanta este nemulțumită de cuantumul sumei stabilite cu titlu de

despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Or,

conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII – „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.

247/2005: „Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile

Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004

, cu modificările și

completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.

Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de

despăgubire al titularului.”

Astfel

fiind, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

conform cărora: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

În

consecință, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că nu sunt

incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De

asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile privind

îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât

chiar și

în situația în care petiția adresată de către reclamantă, A.N.R.P. ar putea fi

interpretată ca o veritabilă plângere prealabilă, aceasta a fost formulată cu

depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din analiza actelor de la dosar rezultă că decizia atacată

i-a fost comunicată reclamantei la data de 22 noiembrie 2010, iar memoriul

formulat de reclamantă a fost înregistrat la registratura pârâtei la data 14

ianuarie 2011, cu mult peste termenul de 30 zile, prevăzut de norma legală

arătată, calculat de la data comunicării actului.

Înalta Curte constată

că, raportat la obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art.

7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ a

Curții de Apel Timișoara a dat o dezlegare judicioasă prin admiterea excepției

lipsei plângerii prealabile, dată fiind tardivitatea formulării acesteia.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.H.J. împotriva Sentinței nr. 185 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca  nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.