ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3666/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 226 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr. 5055/2/2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a anulat ca insuficient timbrată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 134 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosar nr. 76/2006 formulată de pârâta CN A.P.D.M. SA împotriva SC U.O.T. SA și Ministerul Transporturilor București. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență că prin sentința arbitrală nr. 134/2007 s-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București și s-a admis acțiunea reclamantei SC U.O.T.

SA cu consecința obligării pârâtei CN A.P.D.M. SA la plata sumei de 9.477.408,27 lei cu titlu de prejudiciu și 290.814,50 lei cheltuieli de arbitrare. De asemenea, arată curtea de apel, față de problemele multiple pe care le ridică litigiul, s-a pus în discuție excepția prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind obligația achitării taxei judiciare de timbru, întrucât aceasta fiind o excepție legată de investirea instanței primează în ordinea soluționării excepțiilor invocate. În consecință, constatând incidența textului legal anterior invocat, raportat la art. 17 din lege în sensul că nu operează o scutire de la îndeplinirea acestei obligații și reținând refuzul pârâtei de a achita taxa judiciară de timbru fixată de instanță în sumă de 50.425 lei, a aplicat sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta CN A.P.D.M. SA Galați criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că instanța a soluționat greșit excepțiile invocate atât în privința ordinii lor cât și a fondului. Astfel, în privința taxei judiciare de timbru, greșit s-a considerat că aceasta este datorată deși pârâta este scutită de plată, în considerarea calității sale de autoritate portuară aflată în subordinea Ministerului Transporturilor ce administrează, în numele statului domeniul public din porturi. Sub un alt aspect au fost nesocotite prevederile art. 29 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997, care obliga instanța să-i comunice în scris cuantumul taxei judiciare de timbru, obligație neîndeplinită în speță.

Astfel, arată recurenta, nu s-a dispus plata unei taxe judiciare de timbru, care nu a fost determinată prin încheiere, și nu s-a stabilit ordinea de soluționare a excepțiilor în condițiile în care s-a invocat și necompetența instanței comerciale derivată din natura litigiului calificat. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau al cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Aceste dispoziții legale au fost nesocotite în condițiile în care, Curtea de Apel, nu a stabilit o atare obligație în sarcina pârâtei pentru primul termen de judecată din 19 octombrie 2007, când i-a solicitat acesteia să depună o notă privind calculul taxei de timbru, deși față de obiectul cererii – de anulare a sentinței arbitrale – era evident că se impunea achitarea unei taxe la valoarea pretențiilor soluționate prin hotărârea contestată. De altfel, la această concluzie a ajuns și instanța la termenul din 16 noiembrie 2007, dată la care, față de împrejurarea că s-a achitat suma de 10 lei a reținut că urmează a fi depusă o diferență de 50.425 lei. La același termen de judecată s-a invocat însă și excepția necompetenței materiale și a litispendenței, iar instanța fără a stabili o ordine de soluționare a excepțiilor a acordat cuvântul în legătură cu toate acestea, și în final a procedat la anularea acțiunii ca fiind insuficient timbrată.

Astfel, în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuia să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale în funcție de caracterul și efectele produse de excepțiile respective. În consecință, excepția insuficientei timbrări primează celei referitoare la necompetență, pentru că instanța nu poate să pună în discuția părților alte probleme legate de soluționarea cauzei deduse judecății, înainte de a fi achitată taxa de timbru. În concluzie, recursul pârâtei este întemeiat și va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care după citarea pârâtei cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru legal datorate, în funcție de îndeplinirea sau nu a acestei obligații, va pune în discuția părților excepția necompetenței materiale și a litispendenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta CN A.P.D.M. SA Galați împotriva sentinței nr. 226 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.