ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3666/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 226 din 23

noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr. 5055/2/2007 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, s-a anulat ca

insuficient timbrată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr.

134 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, în dosar nr. 76/2006 formulată de pârâta CN A.P.D.M. SA

împotriva SC U.O.T. SA și Ministerul Transporturilor București.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut în esență

că prin sentința arbitrală nr. 134/2007 s-au respins ca

neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și

a lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București

și s-a admis acțiunea reclamantei SC U.O.T. SA cu consecința

obligării pârâtei CN A.P.D.M. SA la plata sumei de 9.477.408,27 lei cu

titlu de prejudiciu și 290.814,50 lei cheltuieli de arbitrare.

De asemenea, arată

curtea de apel, față de problemele multiple pe care le ridică

litigiul, s-a pus în discuție excepția prevăzută de art. 20

din Legea nr. 146/1997 privind obligația achitării taxei judiciare de

timbru, întrucât aceasta fiind o excepție legată de investirea

instanței primează în ordinea soluționării excepțiilor

invocate.

În consecință,

constatând incidența textului legal anterior invocat, raportat la art. 17

din lege în sensul că nu operează o scutire de la îndeplinirea

acestei obligații și reținând refuzul pârâtei de a achita taxa

judiciară de timbru fixată de instanță în sumă de

50.425 lei, a aplicat sancțiunea anulării acțiunii ca

insuficient timbrată.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs pârâta CN A.P.D.M. SA Galați criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C.

proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că instanța a soluționat greșit

excepțiile invocate atât în privința ordinii lor cât și a

fondului.

Astfel, în privința

taxei judiciare de timbru, greșit s-a considerat că aceasta este

datorată deși pârâta este scutită de plată, în considerarea

calității sale de autoritate portuară aflată în subordinea

Ministerului Transporturilor ce administrează, în numele statului domeniul

public din porturi.

Sub un alt aspect au fost

nesocotite prevederile art. 29 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a

Legii nr. 146/1997, care obliga instanța să-i comunice în scris

cuantumul taxei judiciare de timbru, obligație neîndeplinită în

speță.

Astfel, arată

recurenta, nu s-a dispus plata unei taxe judiciare de timbru, care nu a fost

determinată prin încheiere, și nu s-a stabilit ordinea de

soluționare a excepțiilor în condițiile în care s-a invocat

și necompetența instanței comerciale derivată din natura

litigiului calificat.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că este întemeiat.

Conform art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost

plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării

acțiunii sau al cererii, instanța va pune în vedere petentului

să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Aceste dispoziții

legale au fost nesocotite în condițiile în care, Curtea de Apel, nu a

stabilit o atare obligație în sarcina pârâtei pentru primul termen de

judecată din 19 octombrie 2007, când i-a solicitat acesteia să

depună o notă privind calculul taxei de timbru, deși

față de obiectul cererii – de anulare a sentinței arbitrale –

era evident că se impunea achitarea unei taxe la valoarea

pretențiilor soluționate prin hotărârea contestată.

De altfel, la această

concluzie a ajuns și instanța la termenul din 16 noiembrie 2007,

dată la care, față de împrejurarea că s-a achitat suma de

10 lei a reținut că urmează a fi depusă o

diferență de 50.425 lei.

La același termen de

judecată s-a invocat însă și excepția necompetenței

materiale și a litispendenței, iar instanța fără a

stabili o ordine de soluționare a excepțiilor a acordat cuvântul în

legătură cu toate acestea, și în final a procedat la anularea

acțiunii ca fiind insuficient timbrată.

Astfel, în lipsa unei

reglementări exprese, instanța trebuia să deducă ordinea de

soluționare a excepțiilor procesuale în funcție de caracterul

și efectele produse de excepțiile respective.

În consecință,

excepția insuficientei timbrări primează celei referitoare la

necompetență, pentru că instanța nu poate să pună

în discuția părților alte probleme legate de soluționarea

cauzei deduse judecății, înainte de a fi achitată taxa de

timbru.

În concluzie, recursul

pârâtei este întemeiat și va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, care după citarea pârâtei cu

mențiunea achitării taxei judiciare de timbru legal datorate, în

funcție de îndeplinirea sau nu a acestei obligații, va pune în

discuția părților excepția necompetenței materiale

și a litispendenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta CN A.P.D.M. SA Galați împotriva sentinței nr. 226 din 23

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.