ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față constată:

Prin Sentința penală nr. 127 din 3 decembrie

2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta P. „D.T.S.B." prin

reprezentant legal, preot paroh M.D., împotriva rezoluțiilor de neîncepere a

urmăririi penale din 22 februarie 2008 dată de procurorul D.N.A - Serviciul

Teritorial Iași și din 22 februarie 2008 dată de procurorul șef serviciu D.N.A

- Serviciul Teritorial Iași (Dosar nr. 59/II/2/2008).

A luat act de

renunțarea intimatei M.M. la cererea formulată de aceasta la data de 01

octombrie 2009 privind obligarea petentei la plata de daune morale.

A obligat petenta la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON și la plata

cheltuielilor judiciare efectuate de către intimatul C.S., în sumă de 2.000 RON

- reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele:

Curtea de Apel a fost

sesizată prin Decizia penală nr. 307 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Iași, cu

judecarea în primă instanță a plângerii penale formulată de petenta P.

„D.T.S.B." Iași împotriva rezoluției D.N.A - Serviciul Teritorial Iași

dată în Dosarul nr. 43/P/2007.

Prin decizia penală

sus-menționată s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 28

1

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 79/26 martie 2007, că instanța

competentă de a judeca în primă instanță plângerea formulată este Curtea de

Apel întrucât, Curtea de Apel „judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite

de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele

care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari

publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de

Conturi".

Față de aceste

prevederi și de calitatea de avocat în Baroul Iași a intimatului B.A.T.,

instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a Tribunalului

Iași a pășit la judecarea plângerii petentei P. „D.T.S.B." fără a-și

verifica competența.

Potrivit art. 197

alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la competență după materie și

după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la

publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar

potrivit alin. (3), nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod, putând fi

invocată în orice stare a procesului și luându-se în considerare chiar din

oficiu.

Curtea a verificat

rezoluția atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului cauzei, a tuturor

înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor părților, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. raportat la

dispozițiile art. 317 C. proc. pen., reținând următoarele:

La data de 07 iunie

2007 și revenind, la data de 08 decembrie 2007, preotul paroh M.D., în calitate

de reprezentant legal al P. „D.T.S.B." a formulat o plângere penală,

înregistrată la D.N.A - Serviciul Teritorial Iași, împotriva numiților: G.M.,

în calitate de director al fostului D.A.F.I.S. Iași, entitate subordonată

Primarului, respectiv Consiliului Local Iași, M.M., consilier juridic în cadrul

Primăriei Iași, V.L., secretar al Consiliului Local Iași, R.G., director al SC

„Mica Industrie" SA Iași, D.I., B.G., B.O.I., B.A.T. și C.Ș.,

administrator al SC „Ș." SRL Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu prevăzută de art. 246 și art. 248 C. pen., „fals în acte

publice" și „uz de fals", prevăzută de art. 289 C. pen. și art. 291

C. pen. și „nerespectarea hotărârii judecătorești", prevăzută de art. 271

C. pen., precum și a infracțiunilor prevăzute de art. 10 și art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, motivând că aceste persoane având calități juridico-administrative

ar fi înstrăinat nelegal patrimoniul imobiliar al Sfintei Biserici Banu.

Procurorul a analizat

conținutul plângerii formulate raportat la actele premergătoare efectuate în

cauză și s-a raportat la faptele reclamate și persoanele descrise în conținutul

plângerii formulate și al înscrisurilor depuse de petentă.

Referitor la excepția

inadmisibilității plângerilor formulate, excepție invocată de petenții B.G.,

B.O.I., B.A.T. și C.S. în fața Curții de Apel Iași, ca instanță de fond, s-a

reținut:

Preotul paroh M.D.,

în conformitate cu dispozițiile Statutului de Organizare și funcționare a

Bisericii Ortodoxe Române, a deținut mandatul special impus de dispozițiile

legale, aspect constatat după sesizarea Curții de Apel Iași și înregistrarea

cauzei, la data de 02 iunie 2009, respectiv, după înregistrarea cererii

adresată de acesta, la data de 06 mai 2009 către înalt Preasfinția Sa

Mitropolitul T. și aprobarea de reprezentare „a intereselor Parohiei de către

preotul paroh", conform Adresei din 08 mai 2009 emisă de Mitropolia

Moldovei și Bucovinei Iași - Oficiul Juridic Canonic.

De la această dată

preotul paroh M.D. a deținut calitatea legală, impusă de lege, pentru a

reprezenta interesele instituției petente - P. „D.T.S.B." Iași.

În acest sens,

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. prevăd: „După

respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de

la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277

și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu"

Preotul paroh, ori

consilierul parohial trebuie să îndeplinească condiția impusă atât de

dispozițiile art. 50 lit. e) din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cât și al

dispozițiilor procedurale ce reglementează condițiile formulării unei plângeri

penale împotriva măsurilor și actelor procurorului. (Capitolul VII art. 275 C.

proc. pen. și art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.).

Or, interesele

legitime personale ale preotului paroh sau consilierului parohial nu s-au

dovedit a fi în vreun fel vătămate și nici nu au formulat plângere penală în

acest sens.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 221 alin. (8) teza I C. proc. pen. impun asupra modurilor de

sesizare ale organelor de urmărire penală, prin plângere sau denunț, în speță

plângerea trebuia să respecte dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen.

În fapt, preotul

paroh M.D. trebuia să dețină un mandat special, legal, pentru a putea

reprezenta interesele petentei P. „D.T.S.B." Iași, respectiv, de a formula

plângere penală.

Discuția juridică

generată, față de excepția invocată, se referă la momentul deținerii acestui

mandat special față de data formulării plângerii penale - a sesizării organului

de urmărire penală (respectiv, D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași, conform

dispozițiilor art. 221 C. proc. pen.).

La data primei

sesizări și înregistrări a plângerii penale - 07 iunie 2007 - preotul paroh

M.D. nu deținea acest mandat special (obținut ulterior, în cursul procesului

penal - la data de 08 mai 2009).

Pe de o parte,

dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen. impun că „plângerea se face prin

mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura să rămână atașată

plângerii".

De asemenea,

dispozițiile procedurale civile reglementează instituția reprezentării părților

în judecată (Capitolul IV C. proc. civ.) și impun prin art. 67 alin. (1) și 2

C. proc. civ.: „Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau

prin mandatar.

Mandatarul cu procură

generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a

fost dat anume.

Dacă cel care a dat

procura generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura

este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune

dat".

Jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra momentului la care trebuie să

existe mandatul legal pentru o reprezentare legală, cu titlu exemplificativ

prin Decizia nr. 5338 din 18 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală.

Plângerea împotriva

rezoluției procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate expres,

preotul paroh nedeținând această calitate de la momentul formulării plângerii,

neavând nici calitatea de persoană vătămată ori persoană ale cărei interese

legitime au fost vătămate; iar „mandatul" obținut ulterior (06 mai 2009)

produce efecte juridice doar pentru viitor și în limitele prevăzute în

dispoziția Înalt Preasfinției Sale.

Pe cale de

consecință, s-a constatat că P. „D.T.S.B." Iași nu sesizase D.N.A. -

Serviciul Teritorial Iași în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (1) C.

proc. pen. în referire la dispozițiile art. 222 C. proc. pen. raportat la

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, celelalte

motive invocate în susținerea plângerii privind legalitatea și temeinicia

acesteia, motive susținute amplu de petentă, prin consilierul parohial, cât și

de avocații aleși ce au reprezentat intimații, nu au putut forma obiectul

analizei pe fond a cauzei.

Ca urmare, s-a

constatat că plângerea formulată de preotul paroh în numele petentei P.

„D.T.S.B." Iași împotriva rezoluției procurorului era inadmisibilă, motiv

pentru care a fost respinsă ca atare, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen.

În aprecierea cererii

formulate de avocatul ales, în numele intimatului C.S., de acordare a

cheltuielilor judiciare, acestea au fost încuviințate în parte, în conformitate

cu dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. și în referire la dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorându-se onorariul avocațial solicitat,

apreciat ca fiind nepotrivit de mare, față de natura și complexitatea cauzei

deduse judecății, de numărul de termene acordate. În acest sens s-a invocat

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite - respectiv

Decizia nr. 82/2007.

În cursul procesului

penal, intimata M.M. a formulat și o cerere de acordare a unor despăgubiri

civile - daune morale, de către petentă; ulterior, la data dezbaterii în fond a

cauzei - aceasta a renunțat la judecarea cererii formulate, și nu la dreptul de

a solicita aceste cheltuieli, Curtea de Apel Iași luând act de dreptul de disponibilitate

a părții în rezolvarea unei acțiuni civile promovată în cauza penală de față.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. petenta a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare.

Împotriva Sentinței

penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționara P. „D.T.S.B.", cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

385/45/2009.

În motivele scrise

depuse la dosarul cauzei și cele prezentate în fața instanței de recurs,

recurenta a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de fond a

respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarei întrucât P. „D.T.S.B." a

fost legal reprezentată, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petiționarei este

nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Alături de asistența

juridică în procesul penal, legislația permite și reprezentarea, care constă în

împuternicirea unei persoane numită reprezentant de a îndeplini, în cadrul

procesului penal acte procesuale pe seama unei părți care nu se poate

reprezenta sau nu dorește să se prezinte în fața organelor judiciare, partea

ale cărei interese sunt reprezentate fiind înlocuită de reprezentant.

Indiferent de forma

de reprezentare, că este vorba de reprezentare convențională sau reprezentare

legală, este obligatorie existența unui contract de mandat intervenit între

reprezentat, persoană care are capacitatea deplină de exercițiu și este și

parte în proces, și reprezentant.

Instituind principiul

asistenței juridice facultative, legea a lăsat posibilitatea celor interesați

să-și aleagă și apărătorul pe care-l preferă.

Or, în speța de față,

cu atât mai mult petiționara Arhiepiscopia Iașilor, P. „D.T.S.B." fiind o

entitate cu statut special, cu personalitate juridică de drept privat și

utilitate publică cu drepturile și obligațiile prevăzute în statutul pentru

organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, așa cum este prevăzut în

art. 41 al statutului, avea nevoie de mandat de reprezentare în fața

instanțelor de judecată.

Într-adevăr, critica

adusă prin motivele de recurs în sensul că petiționara a fost reprezentată

legal putea fi acceptată în condițiile în care mandatul de reprezentare ar fi

intervenit la momentul învestirii instanței de judecată cu soluționarea cauzei

și nu ulterior înregistrării cauzei pe rolul instanței. De asemenea

reprezentarea era obligatorie nu numai pe parcursul cercetării judecătorești,

cât și la momentul sesizării organelor de urmărire penală.

Concluzia exprimată

are în vedere reglementarea prevăzută în statutul mai sus precizat care, la

art. 50 lit. e), conferă preotului paroh, în situația de față M.D.,

împuternicirea legală de a reprezenta Arhiepiscopia Iașilor.

Însă, exercitarea

acestei împuterniciri legale era condiționată de existența unui mandat special

de reprezentare, mandat care să fi fost dat prealabil și în vederea formulării

plângerii penale.

Or, în speță,

mandatul de reprezentare a intervenit ulterior sesizării instanței de fond,

rezultând că pe tot parcursul urmăririi penale petiționara nu a deținut o

reprezentare legală, potrivit normei procedurale penale.

Ca atare, se constată

că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea

petiționarei.

Față de

considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta-petiționară P. „D.T.S.B." împotriva

Sentinței penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga

recurenta-petiționară la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-petiționară P. „D.T.S.B."

împotriva Sentinței penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenta-petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 aprilie 2010.