ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2010

Asupra recursului de față constată: Prin Sentința penală nr. 127 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta P. „D.T.S.B." prin reprezentant legal, preot paroh M.D., împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale din 22 februarie 2008 dată de procurorul D.N.A - Serviciul Teritorial Iași și din 22 februarie 2008 dată de procurorul șef serviciu D.N.A - Serviciul Teritorial Iași (Dosar nr. 59/II/2/2008). A luat act de renunțarea intimatei M.M. la cererea formulată de aceasta la data de 01 octombrie 2009 privind obligarea petentei la plata de daune morale. A obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către intimatul C.S., în sumă de 2.000 RON - reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Curtea de Apel a fost sesizată prin Decizia penală nr. 307 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Iași, cu judecarea în primă instanță a plângerii penale formulată de petenta P. „D.T.S.B." Iași împotriva rezoluției D.N.A - Serviciul Teritorial Iași dată în Dosarul nr. 43/P/2007. Prin decizia penală sus-menționată s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

modificat prin Legea nr. 79/26 martie 2007, că instanța competentă de a judeca în primă instanță plângerea formulată este Curtea de Apel întrucât, Curtea de Apel „judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi". Față de aceste prevederi și de calitatea de avocat în Baroul Iași a intimatului B.A.T., instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a Tribunalului Iași a pășit la judecarea plângerii petentei P. „D.T.S.B." fără a-și verifica competența.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la competență după materie și după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar potrivit alin. (3), nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și luându-se în considerare chiar din oficiu. Curtea a verificat rezoluția atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului cauzei, a tuturor înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor părților, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 317 C. proc.

pen., reținând următoarele: La data de 07 iunie 2007 și revenind, la data de 08 decembrie 2007, preotul paroh M.D., în calitate de reprezentant legal al P. „D.T.S.B." a formulat o plângere penală, înregistrată la D.N.A - Serviciul Teritorial Iași, împotriva numiților: G.M., în calitate de director al fostului D.A.F.I.S. Iași, entitate subordonată Primarului, respectiv Consiliului Local Iași, M.M., consilier juridic în cadrul Primăriei Iași, V.L., secretar al Consiliului Local Iași, R.G., director al SC „Mica Industrie" SA Iași, D.I., B.G., B.O.I., B.A.T. și C.Ș., administrator al SC „Ș." SRL Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 și art. 248 C. pen., „fals în acte publice" și „uz de fals", prevăzută de art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen. și „nerespectarea hotărârii judecătorești", prevăzută de art. 271 C. pen., precum și a infracțiunilor prevăzute de art. 10 și art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, motivând că aceste persoane având calități juridico-administrative ar fi înstrăinat nelegal patrimoniul imobiliar al Sfintei Biserici Banu. Procurorul a analizat conținutul plângerii formulate raportat la actele premergătoare efectuate în cauză și s-a raportat la faptele reclamate și persoanele descrise în conținutul plângerii formulate și al înscrisurilor depuse de petentă. Referitor la excepția inadmisibilității plângerilor formulate, excepție invocată de petenții B.G., B.O.I., B.A.T. și C.S.

în fața Curții de Apel Iași, ca instanță de fond, s-a reținut: Preotul paroh M.D., în conformitate cu dispozițiile Statutului de Organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, a deținut mandatul special impus de dispozițiile legale, aspect constatat după sesizarea Curții de Apel Iași și înregistrarea cauzei, la data de 02 iunie 2009, respectiv, după înregistrarea cererii adresată de acesta, la data de 06 mai 2009 către înalt Preasfinția Sa Mitropolitul T. și aprobarea de reprezentare „a intereselor Parohiei de către preotul paroh", conform Adresei din 08 mai 2009 emisă de Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași - Oficiul Juridic Canonic. De la această dată preotul paroh M.D. a deținut calitatea legală, impusă de lege, pentru a reprezenta interesele instituției petente - P. „D.T.S.B." Iași.

În acest sens, dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu" Preotul paroh, ori consilierul parohial trebuie să îndeplinească condiția impusă atât de dispozițiile art. 50 lit. e) din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cât și al dispozițiilor procedurale ce reglementează condițiile formulării unei plângeri penale împotriva măsurilor și actelor procurorului. (Capitolul VII art. 275 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen.). Or, interesele legitime personale ale preotului paroh sau consilierului parohial nu s-au dovedit a fi în vreun fel vătămate și nici nu au formulat plângere penală în acest sens. Pe de altă parte, dispozițiile art. 221 alin. (8) teza I C. proc.

pen. impun asupra modurilor de sesizare ale organelor de urmărire penală, prin plângere sau denunț, în speță plângerea trebuia să respecte dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen. În fapt, preotul paroh M.D. trebuia să dețină un mandat special, legal, pentru a putea reprezenta interesele petentei P. „D.T.S.B." Iași, respectiv, de a formula plângere penală. Discuția juridică generată, față de excepția invocată, se referă la momentul deținerii acestui mandat special față de data formulării plângerii penale - a sesizării organului de urmărire penală (respectiv, D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași, conform dispozițiilor art. 221 C. proc. pen.). La data primei sesizări și înregistrări a plângerii penale - 07 iunie 2007 - preotul paroh M.D.

nu deținea acest mandat special (obținut ulterior, în cursul procesului penal - la data de 08 mai 2009). Pe de o parte, dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen. impun că „plângerea se face prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura să rămână atașată plângerii". De asemenea, dispozițiile procedurale civile reglementează instituția reprezentării părților în judecată (Capitolul IV C. proc. civ.) și impun prin art. 67 alin. (1) și 2 C. proc. civ.: „Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat". Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra momentului la care trebuie să existe mandatul legal pentru o reprezentare legală, cu titlu exemplificativ prin Decizia nr. 5338 din 18 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Plângerea împotriva rezoluției procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate expres, preotul paroh nedeținând această calitate de la momentul formulării plângerii, neavând nici calitatea de persoană vătămată ori persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate; iar „mandatul" obținut ulterior (06 mai 2009) produce efecte juridice doar pentru viitor și în limitele prevăzute în dispoziția Înalt Preasfinției Sale.

Pe cale de consecință, s-a constatat că P. „D.T.S.B." Iași nu sesizase D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. în referire la dispozițiile art. 222 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, celelalte motive invocate în susținerea plângerii privind legalitatea și temeinicia acesteia, motive susținute amplu de petentă, prin consilierul parohial, cât și de avocații aleși ce au reprezentat intimații, nu au putut forma obiectul analizei pe fond a cauzei. Ca urmare, s-a constatat că plângerea formulată de preotul paroh în numele petentei P. „D.T.S.B." Iași împotriva rezoluției procurorului era inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă ca atare, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. În aprecierea cererii formulate de avocatul ales, în numele intimatului C.S., de acordare a cheltuielilor judiciare, acestea au fost încuviințate în parte, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. și în referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorându-se onorariul avocațial solicitat, apreciat ca fiind nepotrivit de mare, față de natura și complexitatea cauzei deduse judecății, de numărul de termene acordate. În acest sens s-a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite - respectiv Decizia nr. 82/2007. În cursul procesului penal, intimata M.M.

a formulat și o cerere de acordare a unor despăgubiri civile - daune morale, de către petentă; ulterior, la data dezbaterii în fond a cauzei - aceasta a renunțat la judecarea cererii formulate, și nu la dreptul de a solicita aceste cheltuieli, Curtea de Apel Iași luând act de dreptul de disponibilitate a părții în rezolvarea unei acțiuni civile promovată în cauza penală de față. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare. Împotriva Sentinței penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționara P. „D.T.S.B.", cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 385/45/2009.

În motivele scrise depuse la dosarul cauzei și cele prezentate în fața instanței de recurs, recurenta a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiționarei întrucât P. „D.T.S.B." a fost legal reprezentată, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petiționarei este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Alături de asistența juridică în procesul penal, legislația permite și reprezentarea, care constă în împuternicirea unei persoane numită reprezentant de a îndeplini, în cadrul procesului penal acte procesuale pe seama unei părți care nu se poate reprezenta sau nu dorește să se prezinte în fața organelor judiciare, partea ale cărei interese sunt reprezentate fiind înlocuită de reprezentant. Indiferent de forma de reprezentare, că este vorba de reprezentare convențională sau reprezentare legală, este obligatorie existența unui contract de mandat intervenit între reprezentat, persoană care are capacitatea deplină de exercițiu și este și parte în proces, și reprezentant.

Instituind principiul asistenței juridice facultative, legea a lăsat posibilitatea celor interesați să-și aleagă și apărătorul pe care-l preferă. Or, în speța de față, cu atât mai mult petiționara Arhiepiscopia Iașilor, P. „D.T.S.B." fiind o entitate cu statut special, cu personalitate juridică de drept privat și utilitate publică cu drepturile și obligațiile prevăzute în statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, așa cum este prevăzut în art. 41 al statutului, avea nevoie de mandat de reprezentare în fața instanțelor de judecată. Într-adevăr, critica adusă prin motivele de recurs în sensul că petiționara a fost reprezentată legal putea fi acceptată în condițiile în care mandatul de reprezentare ar fi intervenit la momentul învestirii instanței de judecată cu soluționarea cauzei și nu ulterior înregistrării cauzei pe rolul instanței.

De asemenea reprezentarea era obligatorie nu numai pe parcursul cercetării judecătorești, cât și la momentul sesizării organelor de urmărire penală. Concluzia exprimată are în vedere reglementarea prevăzută în statutul mai sus precizat care, la art. 50 lit. e), conferă preotului paroh, în situația de față M.D., împuternicirea legală de a reprezenta Arhiepiscopia Iașilor. Însă, exercitarea acestei împuterniciri legale era condiționată de existența unui mandat special de reprezentare, mandat care să fi fost dat prealabil și în vederea formulării plângerii penale. Or, în speță, mandatul de reprezentare a intervenit ulterior sesizării instanței de fond, rezultând că pe tot parcursul urmăririi penale petiționara nu a deținut o reprezentare legală, potrivit normei procedurale penale.

Ca atare, se constată că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea petiționarei. Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petiționară P. „D.T.S.B." împotriva Sentinței penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenta-petiționară la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petiționară P. „D.T.S.B." împotriva Sentinței penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta-petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2010.