ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5528/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2009, reclamantul D.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, suspendarea executării ordinului nr. 641/C din 23 februarie 2009, emis de pârât, până la soluționarea litigiului pe fond cu privire la acest act normativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin actul menționat, s-a dispus încetarea mandatului său de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, ca urmare a faptului că a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 20.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

A susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, cazul bine justificat este întrunit prin aceea că prevederile art. 22 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 sunt rezultatul unei erori de tehnică legislativă, prevederile acestuia fiind în contradicție cu cele ale lit. e) de la același articol, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. A mai arătat că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, prin faptul că executarea ordinului în discuție îi poate produce pagube însemnate, întrucât nu își poate exercita profesia și nu poate să asigure mijloacele de trai necesare lui și familiei sale, precum și pagube viitoare ce constau în diminuarea clientelei.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 66 din 01 aprilie 2009, a respins cererea de suspendare. Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât nu s-a făcut dovada unui caz bine justificat, care să producă o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, nefiind astfel întrunită una dintre condițiile prevăzute cumulativ de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.G.R., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita interpretare a probelor administrate și fără să fie avute în vedere dispozițiile exprese ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În speță, se apreciază în motivele de recurs, sunt întrunite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, existând îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ. Executarea acestui ordin până la judecata fondului i-ar aduce recurentului pagube iminente, pentru că nu și-ar mai putea desfășura activitatea și deci nu și-ar primi retribuția. Recursul este fondat și va fi admis. Analizând actele depuse, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 641/C/2009 emis de Ministrul Justiției prin care s-a dispus încetarea mandatului său ca executor judecătoresc, ca urmare a faptului că a fost condamnat definitiv la o amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.

Ordinul în litigiu are ca temei de drept art. 22 lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000. Textul de lege mai sus invocat, a fost modificat prin Legea nr. 332/2006, lărgindu-i-se sfera de aplicare. Astfel, înaintea acestei legi calitatea de executor înceta „în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate, după modificare, calitatea de executor încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei”. În speță, recurentul nu se află într-o astfel de situație, el fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă. Prin urmare este cert că privitor la legalitatea actului administrativ sunt îndoieli serioase, în raport de cele mai sus enunțate, aplicarea art. 22 lit. g) însumând că art. 22 lit. e) ar trebui considerat abrogat, fapt contrar Legii nr. 24/2000.

Este fără dubiu că în speță sunt întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 – respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, devreme ce executarea acestui ordin îi poate produce pagube certe recurentului, în sensul că nu și-ar mai putea desfășura activitatea și implicit nu și-ar mai putea asigura existența sa și a familiei. De altfel, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6, dă dreptul oricărei persoane la o judecată în mod echitabil, chiar dacă acesta a fost sancționat de legea penală, ea beneficiază de garanții care privesc punerea în valoare a drepturilor și libertăților ce-i sunt recunoscute în fața instanțelor judiciare. Prin urmare, este corect și legal ca în speță, având în vedere gravitatea consecințelor executării acestui ordin și puternica îndoială asupra legalității actului administrativ, să se dispună suspendarea lui conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de D.G.R. Va modifica sentința atacată în sensul că va admite cererea reclamantului. Va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 641/C/2009 al Ministrului Justiției până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.G.R. împotriva sentinței civile nr. 66 din 01 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite cererea reclamantului și dispune suspendarea executării Ordinului nr. 641/C din 23 februarie 2009 al Ministrului Justiției până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.