ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile de față,
constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 01 martie 2010,
pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a III a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea
formulată de intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P. în contradictoriu cu
apelanta-reclamantă SC P.H. SRL, privind îndreptarea erorii materiale
strecurate în dispozitivul deciziei civile 186/ A din 23 martie 2009,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, în Dosarul nr. 38595/3/2007 (1481/2008).
Împotriva acestei încheieri au
declarat recurs intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P.
Învestită cu judecarea recursului,
Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 23 noiembrie 2010, suspendarea
judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a
neprezentării părților legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 06
decembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea
discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 07 februarie 2012.
La acest termen, Înalta Curte a
reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă
pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire
și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar
împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un
an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni
perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se
află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a
pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Astfel spus, perimarea operează cu
condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de
procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a
părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță
unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.
proc. civ., măsură dispusă la termenul din 23 noiembrie 2010, părțile au lăsat
să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act
de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor
dosarului reiese că până la data de 23 decembrie 2011, când s-a împlinit
termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici
una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea
continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în
cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,
văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de
drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate
constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate
perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat
de pârâții R.D.C., R.A.D. și N.P. împotriva încheierii din 01 martie 2010
pronunțată în camera de consiliu de Curtea de Apel București, secția a III a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie (în Dosarul nr. 38595/3/2007).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 07 februarie 2012.