ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2012

HOTĂRÂRE
07.02.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 01 martie 2010,

pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea

formulată de intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P. în contradictoriu cu

apelanta-reclamantă SC P.H. SRL, privind îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul deciziei civile 186/ A din 23 martie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în Dosarul nr. 38595/3/2007 (1481/2008).

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P.

Învestită cu judecarea recursului,

Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 23 noiembrie 2010, suspendarea

judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a

neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 06

decembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea

discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 07 februarie 2012.

La acest termen, Înalta Curte a

reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă

pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de

procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță

unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., măsură dispusă la termenul din 23 noiembrie 2010, părțile au lăsat

să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act

de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că până la data de 23 decembrie 2011, când s-a împlinit

termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici

una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea

continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în

cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de

drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul.

Constată perimat recursul declarat

de pârâții R.D.C., R.A.D. și N.P. împotriva încheierii din 01 martie 2010

pronunțată în camera de consiliu de Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie (în Dosarul nr. 38595/3/2007).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 07 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5662/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 septembrie 2010 sub nr. 7679/2/2010, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC W.S.R. SRL solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.D., suspendarea exe
ÎCCJ 2012-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3434/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 636 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul R
ÎCCJ 2012-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7470/2012
a declarat recurs contestatorul M.D., care a arătat că soluția de respingere a cererii de recuzare este nelegală, deoarece motivele de recuzare invocate erau întemeiate. Prin Încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2011, Înalta Curt
ÎCCJ 2012-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3529/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9 din 9 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de contestatorul D.M. în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2012-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7404/2012
. proc. civ. împotriva deciziei civile nr. 528/R din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. pr
Sursă