ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3946/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în cauză există indicii temeinice și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Z.A.R. a săvârșit faptele pentru care a fost arestat preventiv și a fost trimis în judecată. În acest sens se menționează declarațiile de recunoaștere ale unor inculpați, declarații de martori, înregistrări audio-video, planșe fotografice, procese-verbale de confruntare, de percheziție și constatări tehnico-științifice. Prezumția de nevinovăție a inculpatului nu este înfrântă de constatarea indiciilor temeinice sau a probelor la care face referire art. 143 C. proc.

pen., întrucât este în derulare un proces, în care nu au fost administrate toate probele. Infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv și este judecat inculpatul Z.A.R. sunt infracțiuni de o gravitate deosebită, care prin natura lor (criminalitate organizată și corupție), văzând și circumstanțele reale în care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor pretins a fi implicate, calitatea de avocat a inculpatului, funcțiile persoanelor asupra cărora se susține că se trafica influența (judecători, procurori, polițiști), durata de timp a presupusei activități infracționale (perioada octombrie 2009, decembrie 2009 - martie 2010) și sumele de bani vehiculate (30.000 euro, 45.000 euro și 15.000 euro), au un impact deosebit asupra societății.

Toate aceste aspecte reprezintă probe că lăsarea în libertate a inculpatului Z.A.R. prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică este generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și de corupție pentru care a fost arestat preventiv inculpatul și care prin rezonanța lor afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de temere și insecuritate socială cu privire la funcționarea organelor judiciare.

Referitor la noțiunea de pericol pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza Kemmache contra Franței, 27 noiembrie 1991, cauza Hass contra Poloniei, 7 noiembrie 2006, cauza Celejewski contra Poloniei, 4 mai 2006). Astfel, toate aceste aspecte referitoare la temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului îndreptățesc instanța să aprecieze că acordarea beneficiului liberării provizorii nu este posibilă în acest moment procesual, cu atât mai mult cu cât, de la data verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, a respingerii cererilor de revocare sau înlocuire a arestării preventive a inculpatului, 21 octombrie 2010, nu a intervenit nicio modificare a temeiului arestării preventive.

Punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor condiții, provoacă o reală tulburare ordinii și liniștii publice, înțeleasă ca o reacție colectivă față de infracțiunile presupus a fi săvârșite și care stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm, putând încuraja și alte persoane să săvârșească fapte similare, în speță fapte de corupție și de crimă organizată, astfel că scopul măsurii arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal, nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar. Totodată, instanța constată că în cauză nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă există date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori.

Cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, urmând să fie audiat inculpatul, iar probatoriul cu privire la acesta nu a fost finalizat. Inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea și a altor probe, cum ar fi confruntări, reaudieri ale unor coinculpați sau martori, în contextul în care unii dintre coinculpați și martori și-au schimbat declarațiile în cursul ședințelor de judecată, ceea ce constituie un risc ca odată aflat în libertate, inculpatul să încerce să influențeze administrarea probatoriului și să zădărnicească aflarea adevărului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că riscul de a influența martorii și de a obstrucționa desfășurarea procesului poate fi justificată de autorități prin faptul că unul dintre coacuzați își schimbase declarațiile în cursul ședințelor, care fuseseră ținute la intervale regulate și scurte, în circumstanțele cauzei, determinate de natura organizată a activităților criminale și poate justifica menținerea în stare de arest (Cauza Bak contra Poloniei, 16 ianuarie 2007). Astfel, instanța apreciază că există date că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, fiind îndeplinit cazul de neacordare a liberării provizorii prevăzut de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., cu mențiunea că aceste date privesc o tendință a inculpatului, iar nu fapte actuale. Prin aceasta se deosebește astfel cazul prevăzut de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., de cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., și care de altfel nu a fost reținut inculpatului, ca temei al arestării preventive. Circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, suferințele de necontestat ale acestuia și ale familiei sale, generate de privarea sa de libertate, cât și împrejurarea că alți inculpați din dosar acuzați pentru fapte de corupție, cu o situație personală similară, sunt judecați în stare de libertate, sunt elemente care, în raport de aspectele relevate mai sus, nu pot conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Față de alți inculpați din dosar, judecați pentru fapte similare, în stare de libertate, s-a aplicat o măsură restrictivă de libertate, măsura obligării de a nu părăsi țara, atât raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor de care sunt acuzați, cât și la atitudinea procesuală adoptată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul Z.A.R., solicitând casarea încheierii recurate și admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar. În motivarea recursului, inculpatul arată că au fost audiați inculpații și toți martorii în acuzare, nu există probe certe că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, fiind îndeplinite cerințele art. 160 2 alin. (1) și (2) C. pen.

Examinând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Inculpatul Z.A.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, dispusă în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că inculpatul Z.A.R., în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, cu complicitatea inculpaților V.M., C.G.

și V.B., acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care toți aceștia făceau parte, a pretins suma de 30.000 euro și a primit 11.000 euro de la L.G.A. și G.A., lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București și al Tribunalului București, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a numitului L.A.A., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză aflată pe rolul instanței menționate. Se mai reține că în perioada decembrie 2009 - martie 2010, Z.A.R., cu complicitatea inculpaților V.M.

și C.G., acționând în cadrul grupului organizat din care toți aceștia făceau parte, a pretins suma de aproximativ 45.000 euro de la N.D., lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și ai Curții de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a numitului N.V., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală aflată pe rolul instanței prim menționate, precum și pentru facilitarea aplicării față de acesta a unui regim sancționator diminuat. Totodată, se reține că în cursul lunii martie 2010, Z.A.R., acționând în baza unei rezoluții infracționale unice având ca scop traficarea influenței sale asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și ai Curții de Apel București pentru a-i facilita numitului N.V.

punerea în libertate și aplicarea unui regim sancționator diminuat, a pretins suma de 15.000 euro de la N.D., lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror D.I.I.C.O.T și asupra unor polițiști din cadrul structurii de crimă organizată a I.G.P.R., pentru înscenarea unui flagrant referitor la deținerea de droguri de către o persoană și în temeiul unui denunț mincinos formulat de N.V., aceste împrejurări fiind de natură să îi asigure acestuia beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă care îi sunt aplicabile. Așa cum a reținut și prima instanță, condiția cerută de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. este îndeplinită, în sensul că inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

De asemenea, nu există date care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul ar încerca să comită alte infracțiuni sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă există date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, inculpatul încă nu a fost audiat la cercetarea judecătorească, ce este abia la început, unii dintre coinculpați și martori și-au schimbat declarațiile inițiale, nu au fost administrate toate probele în acuzare, existând riscul ca inculpatul, aflat în libertate, ar încerca să influențeze administrarea probatoriului și să zădărnicească aflarea adevărului.

La acordarea beneficiului liberării condiționate, instanța nu poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpat, de scopul măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte observă că inculpatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni grave - crimă organizată și corupție, presupus a fi săvârșite în circumstanțele care le sporesc gravitatea - inculpatul avea calitatea de avocat, persoanele asupra cărora susține că se trafica influența dețineau funcții de judecător, procuror, polițist, se vehiculau sume importante de bani. Aceste infracțiuni, prin gravitatea lor și reacția publică la săvârșirea lor pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă a inculpatului cel puțin o perioadă de timp.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN