ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2590/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iunie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 5114/2/2010 (1488/2010), Curtea de Apel București, în temeiul art. 160

8

C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul Z.A.R.

În temeiul art. 160

8a

C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R. (fiul lui C. și A.C., de

cetățenie română, studii -superioare, ocupația actuală - avocat în Baroul București,

loc de muncă - Baroul București).

A mai reținut instanța că în

interesul unei bune desfășurări a urmăririi penale, cauza fiind de o

complexitate sporită și pentru prezervarea ordinii de drept, precum și față de

calitatea inculpatului, de natura faptelor pentru care este cercetat și de natura

activității desfășurate de cei asupra cărora se susține că s-ar fi exercitat

traficul de influență, cererea inculpatului nu poate fi primită.

În termen legal, inculpatul

Z.A.R. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, susținând că urmărirea

penală a fost finalizată în cauză, fiindu-i prezentat materialul de urmărire

penală și că nu au apărut alte învinuiri noi și nu există alte elemente care să

ateste prezența condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., respectiv faptul că lăsarea sa în libertate ar influența aflarea

adevărului sau că ar mai săvârși alte infracțiuni. A mai arătat că situația de

fapt a fost stabilită pe baza interceptărilor, iar din interpretarea acestora

nu rezultă elemente care să conducă la certitudinea că a comis pretinsele

fapte. Dimpotrivă, faptele nu sunt confirmate probator, în sprijinul celor

afirmate fiind înregistrarea și transcrierea dialogului dintre el și alte persoane,

aflată la filele 355 din vol. 9 dosar urmărire penală din care rezultă că nu a săvârșit

nici o infracțiune, ci că a primit suma de 40.000 euro cu titlu de onorariu

pentru a asigura asistența juridică a unui inculpat și nimeni nu-i reproșează

nimic, nici măcar nu-i solicită restituirea onorariului, în condițiile în care

îi avertizase cu privire la pedeapsa pe care urma să o primească clientul său.

De asemenea, a mai arătat că

nu cunoștea pe nimeni în afară de V.M., care și-a câștigat libertatea cu

ajutorul arestării sale preventive și care s-a folosit de numele său, susținând

că nu are legătură cu procurorul C. și că a avut un singur dosar la Buftea acum

5 ani.

A mai arătat că nu a fost

confruntat cu nimeni, deși a solicitat de mai multe ori, inclusiv să fie dus la

poligraf.

Nu în ultimul rând a

susținut că onorariul îl stabilește fiecare avocat în parte, prin negociere cu

clientul, fără a exista baremuri în acest sens.

Totodată a mai arătat că

este un om responsabil, care are reprezentarea situației în care se află și nu

va încerca să încalce nici una din exigențele legale, precizând că în cele două

luni de când se află arestat i s-a distrus sănătatea, familia, cariera,

reputația și demnitatea, s-a îmbolnăvit de diabet și a slăbit 14 kg.

A mai arătat că i s-a

solicitat să facă denunțuri împotriva a doi judecători sau procurori, dar a

refuzat, susținând că nu a făcut rău nimănui niciodată și a ajutat benevol 300

de persoane.

A susținut că ceea ce i se

întâmplă este o mare nedreptate și că judecătoarea care l-a judecat este colegă

de birou cu soția procurorului C.

Recursul declarat de inculpat

nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Totodată, potrivit art. 160

2

și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății

instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă

consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la motivele de

recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 14 iunie 2010, a constatat

că, față de dispozițiile art. 160

8a

C. proc. pen., și față de

infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat

la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000; art. 257 C. pen., raportat la art. 6

și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

33 lit. a) C. pen. pentru care este cercetat inculpatul, cererea de liberare

provizorie formulată de inculpatul Z.A.R. nu poate fi primită.

În acest sens, Curtea

constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpat, impunându-se astfel menținerea măsurii preventive

dispusă față de acesta pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării

tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea

aflării adevărului, în acest stadiu procesul nefiind finalizată urmărirea

penală.

În acest context, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri de

condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe

baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde

să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și

faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Totodată, Curtea constată că

măsura preventivă luată față de inculpat este totuși de natură să justifice

continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragr. 1 lit.

a) din C.E.D.O.

Nu în ultimul rând, s-a avut

în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul era

avocat în cadrul Baroului București și prin însăși profesia și activitatea pe

care le desfășura era obligat să asigure asistența juridică și reprezentarea

unor persoane care au încălcat legea și nu ca ajutându-se de profesie să

denatureze scopul acesteia.

De asemenea, s-a avut în

vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, atât

prin prisma calității sale în care a acționat, prin natura faptelor (infracțiuni

de corupție), dar și prin natura activității desfășurate de cei asupra cărora

se susține că s-ar fi exercitat traficul de influență, respectiv magistrați și

polițiști, astfel că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel

București, secția I penală, respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 14 iunie 2010 este legală.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpatul Z.A.R. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva încheierii din 14 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5114/2/2010

(1488/2010).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2010.