ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2590/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5114/2/2010 (1488/2010), Curtea de Apel București, în temeiul art. 160 8 C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R. În temeiul art. 160 8a C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R. (fiul lui C. și A.C., de cetățenie română, studii -superioare, ocupația actuală - avocat în Baroul București, loc de muncă - Baroul București).

A mai reținut instanța că în interesul unei bune desfășurări a urmăririi penale, cauza fiind de o complexitate sporită și pentru prezervarea ordinii de drept, precum și față de calitatea inculpatului, de natura faptelor pentru care este cercetat și de natura activității desfășurate de cei asupra cărora se susține că s-ar fi exercitat traficul de influență, cererea inculpatului nu poate fi primită. În termen legal, inculpatul Z.A.R. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, susținând că urmărirea penală a fost finalizată în cauză, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală și că nu au apărut alte învinuiri noi și nu există alte elemente care să ateste prezența condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv faptul că lăsarea sa în libertate ar influența aflarea adevărului sau că ar mai săvârși alte infracțiuni. A mai arătat că situația de fapt a fost stabilită pe baza interceptărilor, iar din interpretarea acestora nu rezultă elemente care să conducă la certitudinea că a comis pretinsele fapte. Dimpotrivă, faptele nu sunt confirmate probator, în sprijinul celor afirmate fiind înregistrarea și transcrierea dialogului dintre el și alte persoane, aflată la filele 355 din vol. 9 dosar urmărire penală din care rezultă că nu a săvârșit nici o infracțiune, ci că a primit suma de 40.000 euro cu titlu de onorariu pentru a asigura asistența juridică a unui inculpat și nimeni nu-i reproșează nimic, nici măcar nu-i solicită restituirea onorariului, în condițiile în care îi avertizase cu privire la pedeapsa pe care urma să o primească clientul său.

De asemenea, a mai arătat că nu cunoștea pe nimeni în afară de V.M., care și-a câștigat libertatea cu ajutorul arestării sale preventive și care s-a folosit de numele său, susținând că nu are legătură cu procurorul C. și că a avut un singur dosar la Buftea acum 5 ani. A mai arătat că nu a fost confruntat cu nimeni, deși a solicitat de mai multe ori, inclusiv să fie dus la poligraf. Nu în ultimul rând a susținut că onorariul îl stabilește fiecare avocat în parte, prin negociere cu clientul, fără a exista baremuri în acest sens. Totodată a mai arătat că este un om responsabil, care are reprezentarea situației în care se află și nu va încerca să încalce nici una din exigențele legale, precizând că în cele două luni de când se află arestat i s-a distrus sănătatea, familia, cariera, reputația și demnitatea, s-a îmbolnăvit de diabet și a slăbit 14 kg.

A mai arătat că i s-a solicitat să facă denunțuri împotriva a doi judecători sau procurori, dar a refuzat, susținând că nu a făcut rău nimănui niciodată și a ajutat benevol 300 de persoane. A susținut că ceea ce i se întâmplă este o mare nedreptate și că judecătoarea care l-a judecat este colegă de birou cu soția procurorului C. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, potrivit art. 160 2 și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 14 iunie 2010, a constatat că, față de dispozițiile art. 160 8a C. proc.

pen., și față de infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000; art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. pentru care este cercetat inculpatul, cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul Z.A.R. nu poate fi primită. În acest sens, Curtea constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, impunându-se astfel menținerea măsurii preventive dispusă față de acesta pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, în acest stadiu procesul nefiind finalizată urmărirea penală.

În acest context, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre în cauză. Totodată, Curtea constată că măsura preventivă luată față de inculpat este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragr.

1 lit. a) din C.E.D.O. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul era avocat în cadrul Baroului București și prin însăși profesia și activitatea pe care le desfășura era obligat să asigure asistența juridică și reprezentarea unor persoane care au încălcat legea și nu ca ajutându-se de profesie să denatureze scopul acesteia. De asemenea, s-a avut în vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, atât prin prisma calității sale în care a acționat, prin natura faptelor (infracțiuni de corupție), dar și prin natura activității desfășurate de cei asupra cărora se susține că s-ar fi exercitat traficul de influență, respectiv magistrați și polițiști, astfel că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel București, secția I penală, respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Ca atare, încheierea pronunțată la 14 iunie 2010 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva încheierii din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5114/2/2010 (1488/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2010.