ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, prin rezoluția din 16 februarie 2011, în temeiul art. 228 alin.

(4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi

penale față de C.I.V. și S.A.F., magistrați procurori din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție – Structura Centrală pentru comiterea infracțiunilor de

abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen., de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și de represiune

nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există

în materialitate.

Actele premergătoare

efectuate s-au circumscris plângerii petentului Z.A.R., în aceasta

susținându-se (filele 07-15 dosar parchet) că C.I.V., procuror șef adjunct al

Secției de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și S.A.F.,

procuror în cadrul aceluiași organ judiciar au săvârșit infracțiunile prevăzute

de art. 246, art. 289 și art. 268 C. pen. – împotriva sa în cauza penală nr.

334/P/2009 (actele premergătoare) și în dosarul nr. 63/P/2009.

La 30 septembrie

2010, petentul, olograf, a declarat la procuror că se plânge sub următoarele

aspecte: cererea de autorizare a interceptării convorbirilor sale telefonice,

în ceea ce privește numerele de apel, trebuia adresată Curții de Apel

București, instanță competentă după calitatea persoanei sale, avocat, iar nu

Tribunalul București; - făptuitorii au consemnat în scris,m fapte

necorespunzătoare realității și au cerut, în baza acestora, mincinos, Curții de

Apel București să dispună autorizarea interceptărilor; - avocatul ales care l-a

asistat, L.F., era incompatibil pentru că era cercetat în aceeași cauză penală

cu el; - făptuitorii au instigat, prin provocare, pe coinculpatul V.M.;: -

procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 22 aprilie 2010 a fost certificat de făptuitori, abia la 07 iunie 2010; - făptuitorul C.I.V. i-a spus că se va

ocupa de el pentru a fi condamnat la o pedeapsă maximă și cu spor; - același,

ar fi intervenit pentru ca dosarul nr. 63/P/2009 să fie repartizat

judecătorului V.F.M., nelegal și nealeatoriu, cunoscând dușmănia ce i-o purta

judecătorul, în plus, dosarul nu trebuia să fie pe rolul Secției a II-a Penală

din cadrul Curții de Apel București pentru că soția făptuitorului este

judecător în cadrul acelei secții; - cu ocazia audierii în instanță, mai multe

persoane au relatat mijloacele nelegale folosite de ambii făptuitori pentru a-i

determina să declare nereal, incriminatoriu la adresa lui (G.A., Z.G., N.D., C.G.,

V.M.); aceiași făptuitori au atașat la dosar procese verbale de consemnare a

filajului persoanei lui, fotografii judiciare, acestea neavând legătură cu

cauza, dar pentru a realiza răzbunarea lui C.I.V. asupra lui, astfel

încercându-se distrugerea familiei pentru că apare alături de persoane de sex

opus în restaurante și hoteluri; - cauzele reale ale arestării lui sunt numai

dușmănia cu C.I.V., conflictul cu un cerc de putere, decredibilizarea lui

urmare riscului de a aduce la cunoștința opiniei publice a unor informații

referitoare la neregulile din sistemul judiciar și de siguranță națională.

În fapt, prin

rechizitoriul din 14 iulie 2010 (nr. 63/P/2009), magistrații procurori amintiți

au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.A.R.(avocat, arestat

preventiv), pentru săvârșirea (alături de alți 12 coinculpați) a infracțiunilor

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a două infracțiuni prevăzute de art.

257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., toate în condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit.

a) C. pen.

În esență, actul de

trimitere în judecată a reținut că în perioada octombrie 2009 – martie 2010,

inculpatul și coinculpații C.G., V.M. și V.B. au constituit grup infracțional

organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de corupție. Faptic, aceștia

racolau persoane cercetate penal, interesate să beneficieze de soluții

judiciare favorabile, în schimbul unor sume de bani și bunuri, el primind

40.000 Euro de la N.D., învinuit, în vederea traficării influenței pentru

punerea lui în libertate, de la același, a pretins 15.000 Euro pentru a-și

trafica influența în vederea facilitării punerii în libertate a lui N.V.,

aceasta prin înscenarea unui flagrant referitor la deținerea de droguri de

către o persoană în baza unui denunț mincinos formulat de cel amintit, ar fi

pretins 30.000 Euro din care a primit efectiv, 10.000 Euro de la inculpații Z.G.

și G.A. pentru traficarea influenței cu consecința punerii în libertate a lui Z.A.A.,

arestat preventiv.

La data actelor

premergătoare, cauza interesându-l pe inculpat, era pe rolul Curții de Apel

Brașov, ca instanță de fond competentă după admiterea cererii de strămutare

(dosar nr. 6367/2/2010).

Examinând punctual

plângerea, procurorul a motivat că necompetența unei instanțe sau a alteia,

aspecte referitoare la aprecierea concludenței convorbirilor telefonice,

probitatea declarațiilor martorilor, coinculpaților, sunt de fondul cauzei [art.

19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 63 alin. (2), art. 64 alin. (2), art. 68, art.

91

6

alin. (1), art. 197, art. 224

3

C. proc. pen., art. 26

1

din Legea nr. 78/2002]; la urmărirea penală, procurorii, în baza art. 91

3

alin. (4) C. proc. pen. i-au dat dreptul inculpatului ca timp de 4 zile, să

asculte convorbirile telefonice interceptate (încheierea din 20 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dosar nr. 6367/2/2010).

Referitor

susținerilor privindu-l pe avocatul L.F. actele premergătoare efectuate asupra

examinării lucrărilor relevante de la urmărirea penală, acest avocat ales

alături de S.I., de asemenea avocat ales, l-au asistat pe inculpat (la 22 și 23

aprilie 2010, iar la momentul arestării sale preventive a fost asistat de 7

avocați, din aceștia susținând concluzii orale doi apărători, L.T. și G.D.. În

aceeași ordine de idei, la audierile de la urmărirea penală din 18 mai 2010 și

din 07 iunie 2010, Z.A.R. a fost asistat de D.A., apărător ales, or, alegerea

avocatului, inclusiv a lui L.F., este liberă, nimeni neputând impune un

apărător, cu excepția obligativității la apărare din oficiu sau gratuită. În

plus, avocatul ales amintit nu era, atunci, incompatibil, audierea lui ca

martor având loc la 08 iunie 2010, în condițiile în care nu mai era avocatul

inculpatului din luna mai 2010.

În ce privește

activitățile de filaj, fotografiile judiciare adiacente atașate la urmărirea

penală, acestea constituie eventuale probe sau indicii ce vizează contextul

faptelor infracționale cercetate, persoanele de sex feminin surprinse în

imagini apărând în cadrul unor grupuri de alte persoane anchetate în cauză,

deci, obiectiv, neputându-se asocia sau detașa de rest.

Referitor

susținerilor petentului, că acuzarea sa ar fi fost determinată de dușmănia ce

i-o purta magistratul procuror C.I.V., situație subiectivă, nerelativă, Codul

de procedură penală îi conferea dreptul de a formula cerere de recuzare, iar în

ce privește, de asemenea, subiectiva susținere că același magistrat ar fi

afirmat că „se va ocupa de el, astfel încât să fie condamnat la pedeapsa maximă

și cu spor”, apare a fi tot de natură să-l determine, dacă era fondată, la

cererea de recuzare.

În legătură cu

pretinsa nerepartizare aleatorie a cauzei sale, înscrisurile nu au condus la

constatarea faptică a unei asemenea situații. În plus, chiar dacă s-ar fi

adeverit, fapta ar fi abatere disciplinară [art. 99 lit. m) din Legea nr.

303/2004].

Totodată, motivarea

petentului că adevăratele cauze ale arestării sale sunt cele evidențiate ca

atare, obiectiv, acestea nu sunt de natură a fi analizate la acest stadiu, ci,

posibil, coroborate și probate la cercetarea judecătorească, dar, legal,

temeiurile arestării preventive au fost verificate de instanța competentă și

ulterior, de către instanța de recurs, în concordanță cu dispozițiile Codului

de procedură penală.

În concluziile rezoluției,

procurorul motivează că susținerile din plângerea petentului și din declarația

lui constituie, procedural, excepții, apărări fie ale fazei urmăririi penale,

fie ale celei a judecății, o parte au fost deja invocate la fond, instanța s-a

pronunțat, forța probantă a mijloacelor de probă constituie, de asemenea,

atributul de apreciere a instanței și, ca atare, actele procesuale sau

procedurale efectuate de magistrații procurori sunt rezultatul analizei

actelor, probelor instrumentate și aplicării textelor materiei urmăririi

penale.

Referitor cererii de

audiere de martori astfel cum solicitase petentul în declarația scrisă,

procurorul a motivat că art. 67 C. proc. pen. nu este aplicabil actelor

premergătoare, persoana vătămată nu este parte a procesului penal în această

fază.

Plângerea petentului,

adresată procurorului șef de secție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin

rezoluția din 29 martie 2011 dispusă în cauza nr. 2437/759/II-2/2011.

În ce privește fondul

plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., aceasta este

nefondată.

Primordial, este de

amintit că la procuror, petentul formulase plângere penală în contra

intimaților magistrați procurori, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, de

art. 289 și de art. 268 C. pen.

Sub aceste aspecte,

rezoluțiile dispuse urmare efectuării actelor premergătoare, sunt motivate pe

toate susținerile petentului, cu trimitere atât la înscrisurile relevante, cât

și la textele de procedură incidente.

În examinarea

plângerii, conformându-se art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare, în

vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului,

acela de a completa informațiile pentru a le aduce la nivelul unor constatări

care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile

deținute, confirmând sau, dimpotrivă, infirmând concordanța lor cu realitățile

referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 același cod.

Infracțiunea de abuz

în serviciu încontra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constă

în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu

știință, nu îndeplinește un act ori se îndeplinește defectuos și prin aceasta

cauzează o vătămare intereselor legale ale persoanei.

Textul incriminator –

art. 289 C. pen. – falsul intelectual – constă în falsificarea unui înscris

oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar, prin atestarea

unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea, cu

știință, de a insera unele date sau împrejurări.

Dar, acest text

trebuie coroborat cu art. 288 – respectiv falsificarea prin contrafacerea

scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să

producă consecințe juridice.

Infracțiunea de

represiune nedreaptă, în accepțiunea textului incriminator – art. 268 C. pen.

constă în fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune arestarea,

de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană, știind că este

nevinovată.

Ca atare, pentru a se

putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții: prima,

constă în existența acelui minim de date care ar permite organului de urmărire

penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informații, fie direct din plângerea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării prin plângere; - a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.,

respectiv în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., astfel că acestea pot

determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția

neînceperii urmăririi penale.

Conform

art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii

urmăririi penale,, în cauză însă procurorul, după verificarea fiecărui punct al

plângerii penale, a constatat infirmarea concordanței informațiilor ce i s-au

furnizat, cu realitățile faptice, soluția neînceperii urmăririi penale fiind faptele

nu există din punct de vedere material [art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.].

Pentru

că actele premergătoare constituie atributul organului de urmărire penală, ceea

ce completează, verifică și-și fundamentează convingerea, nu înseamnă că este

obligatoriu să administreze tot ceea ce apreciază petentul.

În

cauză procurorul a examinat justețea aspectelor ce i s-au sesizat prin prisma

verificării înscrisurilor relevante, aspectele descrise în plângere neavând

corespondent în vreo faptă considerată de petent ca fiind infracțiune,

magistrații procurori care au instrumentat cauza în care au emis rechizitoriu

nu au încălcat legea sau atribuțiile lor de serviciu, ci au efectuat acte de

urmărire penală cu respectarea legii procesual penale și au apreciat indiciile,

datele și probele strânse, activitatea lor neinteresectând ilicitul penal. În

faza urmăririi penale, petentul a uzat de procedurile specifice drepturilor

sale (art. 149

1

, art. 159, art. 160

b

, 160

9

C.

proc. pen.), el atacând soluțiile procurorilor sau ale judecătorului în căile

de atac reglementate ca atare.

De

asemenea, în faza cercetării judecătorești petentul (inculpat în cauza dedusă

judecății în fond la Curtea de Apel Brașov) are dreptul de a proba lipsa de

temeinicie a probelor de la urmărirea penală, acest drept apărând a fi necesar

a fi reamintit și pentru că nemulțumirile sale vizând urmărirea penală astfel

cum transpar din plângere constituie ceea ce, și subiectiv, ar reprezenta modul

în care magistrații procurori intimați au instrumentat dosarul penal nr. 63/P/2009.

Față

de aceste considerente, constatându-se că nu există temeiuri pentru

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în conformitate cu

prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea

petentului va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit

art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, petentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.A.R. împotriva rezoluției din

16 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 837/P/2010.

Obligă

petentul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 04 octombrie 2011.