ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția din 16 februarie 2011, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I.V. și S.A.F., magistrați procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitate.

Actele premergătoare efectuate s-au circumscris plângerii petentului Z.A.R., în aceasta susținându-se (filele 07-15 dosar parchet) că C.I.V., procuror șef adjunct al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și S.A.F., procuror în cadrul aceluiași organ judiciar au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 268 C. pen. – împotriva sa în cauza penală nr. 334/P/2009 (actele premergătoare) și în dosarul nr. 63/P/2009.

La 30 septembrie 2010, petentul, olograf, a declarat la procuror că se plânge sub următoarele aspecte: cererea de autorizare a interceptării convorbirilor sale telefonice, în ceea ce privește numerele de apel, trebuia adresată Curții de Apel București, instanță competentă după calitatea persoanei sale, avocat, iar nu Tribunalul București; - făptuitorii au consemnat în scris,m fapte necorespunzătoare realității și au cerut, în baza acestora, mincinos, Curții de Apel București să dispună autorizarea interceptărilor; - avocatul ales care l-a asistat, L.F., era incompatibil pentru că era cercetat în aceeași cauză penală cu el; - făptuitorii au instigat, prin provocare, pe coinculpatul V.M.;: - procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 22 aprilie 2010 a fost certificat de făptuitori, abia la 07 iunie 2010; - făptuitorul C.I.V.

i-a spus că se va ocupa de el pentru a fi condamnat la o pedeapsă maximă și cu spor; - același, ar fi intervenit pentru ca dosarul nr. 63/P/2009 să fie repartizat judecătorului V.F.M., nelegal și nealeatoriu, cunoscând dușmănia ce i-o purta judecătorul, în plus, dosarul nu trebuia să fie pe rolul Secției a II-a Penală din cadrul Curții de Apel București pentru că soția făptuitorului este judecător în cadrul acelei secții; - cu ocazia audierii în instanță, mai multe persoane au relatat mijloacele nelegale folosite de ambii făptuitori pentru a-i determina să declare nereal, incriminatoriu la adresa lui (G.A., Z.G., N.D., C.G., V.M.); aceiași făptuitori au atașat la dosar procese verbale de consemnare a filajului persoanei lui, fotografii judiciare, acestea neavând legătură cu cauza, dar pentru a realiza răzbunarea lui C.I.V.

asupra lui, astfel încercându-se distrugerea familiei pentru că apare alături de persoane de sex opus în restaurante și hoteluri; - cauzele reale ale arestării lui sunt numai dușmănia cu C.I.V., conflictul cu un cerc de putere, decredibilizarea lui urmare riscului de a aduce la cunoștința opiniei publice a unor informații referitoare la neregulile din sistemul judiciar și de siguranță națională. În fapt, prin rechizitoriul din 14 iulie 2010 (nr. 63/P/2009), magistrații procurori amintiți au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.A.R.(avocat, arestat preventiv), pentru săvârșirea (alături de alți 12 coinculpați) a infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a două infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate în condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, actul de trimitere în judecată a reținut că în perioada octombrie 2009 – martie 2010, inculpatul și coinculpații C.G., V.M. și V.B. au constituit grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de corupție. Faptic, aceștia racolau persoane cercetate penal, interesate să beneficieze de soluții judiciare favorabile, în schimbul unor sume de bani și bunuri, el primind 40.000 Euro de la N.D., învinuit, în vederea traficării influenței pentru punerea lui în libertate, de la același, a pretins 15.000 Euro pentru a-și trafica influența în vederea facilitării punerii în libertate a lui N.V., aceasta prin înscenarea unui flagrant referitor la deținerea de droguri de către o persoană în baza unui denunț mincinos formulat de cel amintit, ar fi pretins 30.000 Euro din care a primit efectiv, 10.000 Euro de la inculpații Z.G.

și G.A. pentru traficarea influenței cu consecința punerii în libertate a lui Z.A.A., arestat preventiv. La data actelor premergătoare, cauza interesându-l pe inculpat, era pe rolul Curții de Apel Brașov, ca instanță de fond competentă după admiterea cererii de strămutare (dosar nr. 6367/2/2010). Examinând punctual plângerea, procurorul a motivat că necompetența unei instanțe sau a alteia, aspecte referitoare la aprecierea concludenței convorbirilor telefonice, probitatea declarațiilor martorilor, coinculpaților, sunt de fondul cauzei [art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 63 alin. (2), art. 64 alin. (2), art. 68, art. 91 6 alin. (1), art. 197, art. 224 3 C. proc. pen., art. 26 1 din Legea nr. 78/2002]; la urmărirea penală, procurorii, în baza art. 91 3 alin. (4) C. proc.

pen. i-au dat dreptul inculpatului ca timp de 4 zile, să asculte convorbirile telefonice interceptate (încheierea din 20 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dosar nr. 6367/2/2010). Referitor susținerilor privindu-l pe avocatul L.F. actele premergătoare efectuate asupra examinării lucrărilor relevante de la urmărirea penală, acest avocat ales alături de S.I., de asemenea avocat ales, l-au asistat pe inculpat (la 22 și 23 aprilie 2010, iar la momentul arestării sale preventive a fost asistat de 7 avocați, din aceștia susținând concluzii orale doi apărători, L.T. și G.D.. În aceeași ordine de idei, la audierile de la urmărirea penală din 18 mai 2010 și din 07 iunie 2010, Z.A.R.

a fost asistat de D.A., apărător ales, or, alegerea avocatului, inclusiv a lui L.F., este liberă, nimeni neputând impune un apărător, cu excepția obligativității la apărare din oficiu sau gratuită. În plus, avocatul ales amintit nu era, atunci, incompatibil, audierea lui ca martor având loc la 08 iunie 2010, în condițiile în care nu mai era avocatul inculpatului din luna mai 2010. În ce privește activitățile de filaj, fotografiile judiciare adiacente atașate la urmărirea penală, acestea constituie eventuale probe sau indicii ce vizează contextul faptelor infracționale cercetate, persoanele de sex feminin surprinse în imagini apărând în cadrul unor grupuri de alte persoane anchetate în cauză, deci, obiectiv, neputându-se asocia sau detașa de rest.

Referitor susținerilor petentului, că acuzarea sa ar fi fost determinată de dușmănia ce i-o purta magistratul procuror C.I.V., situație subiectivă, nerelativă, Codul de procedură penală îi conferea dreptul de a formula cerere de recuzare, iar în ce privește, de asemenea, subiectiva susținere că același magistrat ar fi afirmat că „se va ocupa de el, astfel încât să fie condamnat la pedeapsa maximă și cu spor”, apare a fi tot de natură să-l determine, dacă era fondată, la cererea de recuzare. În legătură cu pretinsa nerepartizare aleatorie a cauzei sale, înscrisurile nu au condus la constatarea faptică a unei asemenea situații. În plus, chiar dacă s-ar fi adeverit, fapta ar fi abatere disciplinară [art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004].

Totodată, motivarea petentului că adevăratele cauze ale arestării sale sunt cele evidențiate ca atare, obiectiv, acestea nu sunt de natură a fi analizate la acest stadiu, ci, posibil, coroborate și probate la cercetarea judecătorească, dar, legal, temeiurile arestării preventive au fost verificate de instanța competentă și ulterior, de către instanța de recurs, în concordanță cu dispozițiile Codului de procedură penală.

În concluziile rezoluției, procurorul motivează că susținerile din plângerea petentului și din declarația lui constituie, procedural, excepții, apărări fie ale fazei urmăririi penale, fie ale celei a judecății, o parte au fost deja invocate la fond, instanța s-a pronunțat, forța probantă a mijloacelor de probă constituie, de asemenea, atributul de apreciere a instanței și, ca atare, actele procesuale sau procedurale efectuate de magistrații procurori sunt rezultatul analizei actelor, probelor instrumentate și aplicării textelor materiei urmăririi penale. Referitor cererii de audiere de martori astfel cum solicitase petentul în declarația scrisă, procurorul a motivat că art. 67 C. proc. pen. nu este aplicabil actelor premergătoare, persoana vătămată nu este parte a procesului penal în această fază.

Plângerea petentului, adresată procurorului șef de secție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 29 martie 2011 dispusă în cauza nr. 2437/759/II-2/2011. În ce privește fondul plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., aceasta este nefondată. Primordial, este de amintit că la procuror, petentul formulase plângere penală în contra intimaților magistrați procurori, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, de art. 289 și de art. 268 C. pen. Sub aceste aspecte, rezoluțiile dispuse urmare efectuării actelor premergătoare, sunt motivate pe toate susținerile petentului, cu trimitere atât la înscrisurile relevante, cât și la textele de procedură incidente. În examinarea plângerii, conformându-se art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare, în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului, acela de a completa informațiile pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile deținute, confirmând sau, dimpotrivă, infirmând concordanța lor cu realitățile referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 același cod. Infracțiunea de abuz în serviciu încontra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu știință, nu îndeplinește un act ori se îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale persoanei.

Textul incriminator – art. 289 C. pen. – falsul intelectual – constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări. Dar, acest text trebuie coroborat cu art. 288 – respectiv falsificarea prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice. Infracțiunea de represiune nedreaptă, în accepțiunea textului incriminator – art. 268 C. pen. constă în fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană, știind că este nevinovată.

Ca atare, pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții: prima, constă în existența acelui minim de date care ar permite organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informații, fie direct din plângerea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării prin plângere; - a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen., respectiv în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., astfel că acestea pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Conform art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale,, în cauză însă procurorul, după verificarea fiecărui punct al plângerii penale, a constatat infirmarea concordanței informațiilor ce i s-au furnizat, cu realitățile faptice, soluția neînceperii urmăririi penale fiind faptele nu există din punct de vedere material [art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.]. Pentru că actele premergătoare constituie atributul organului de urmărire penală, ceea ce completează, verifică și-și fundamentează convingerea, nu înseamnă că este obligatoriu să administreze tot ceea ce apreciază petentul.

În cauză procurorul a examinat justețea aspectelor ce i s-au sesizat prin prisma verificării înscrisurilor relevante, aspectele descrise în plângere neavând corespondent în vreo faptă considerată de petent ca fiind infracțiune, magistrații procurori care au instrumentat cauza în care au emis rechizitoriu nu au încălcat legea sau atribuțiile lor de serviciu, ci au efectuat acte de urmărire penală cu respectarea legii procesual penale și au apreciat indiciile, datele și probele strânse, activitatea lor neinteresectând ilicitul penal. În faza urmăririi penale, petentul a uzat de procedurile specifice drepturilor sale (art. 149 1 , art. 159, art. 160 b , 160 9 C. proc. pen.), el atacând soluțiile procurorilor sau ale judecătorului în căile de atac reglementate ca atare.

De asemenea, în faza cercetării judecătorești petentul (inculpat în cauza dedusă judecății în fond la Curtea de Apel Brașov) are dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor de la urmărirea penală, acest drept apărând a fi necesar a fi reamintit și pentru că nemulțumirile sale vizând urmărirea penală astfel cum transpar din plângere constituie ceea ce, și subiectiv, ar reprezenta modul în care magistrații procurori intimați au instrumentat dosarul penal nr. 63/P/2009. Față de aceste considerente, constatându-se că nu există temeiuri pentru desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.A.R. împotriva rezoluției din 16 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 837/P/2010. Obligă petentul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 octombrie 2011.