ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3214/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoare:

La 17 iunie 2009, a fost înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea 3652 numitului I.A.,

prin care solicita efectuarea de cercetări față de l.I.I. și A.I., avocați în

carul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de înșelăciune

(prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.), evaziune fiscală (prevăzută

de art. 9 din Legea nr. 241/2005) abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen.), abuz în serviciu în formă

calificată (prevăzută de art. 248 C. pen. ), asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni (prevăzută de art. 323 C. pen.), trafic de influență (prevăzut de

art. 257 C. pen.) și luare de mită (prevăzută de art. 254 C. pen.), constând în

aceea că avocatul A.I. (desemnat din oficiu să îl asiste gratuit în două dosare

aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) nu și-ar

fi îndeplinit în mod corespunzător mandatul și nici nu i-a prezentat

împuternicirea avocațială.

Prin Ordonanța nr.

1083 /P/2009 din 9 noiembrie 2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus, în baza art. 228 alin. (1) și alin. (4), raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen.:

- neînceperea

urmăririi penale față de numiții l.I.I. și A.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de înșelăciune (prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.),

evaziune fiscală (prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005), abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen.), abuz în

serviciu în formă calificată (prevăzută de art. 248 C. pen.) și, asocire în

vederea săvârșirii de infracțiuni (prevăzută de art. 323 C. pen.);

- disjungerea și

declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență (prevăzut de art. 257

C. pen.), luare de mită (prevăzută de art. 254 C. pen.) și dare de mită

(prevăzută de art. 255 C. pen.);

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut că, faptele sesizate de numitul I.A. nu există, în cauză

Baroul București a dat curs cererii acestuia de asistentă juridică, iar

avocatul desemnat în acest scop A.I. a pus concluziile legale în cauzele în

care a fost desemnat.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, plângere care i-a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Rezoluția nr. 1961/11-2/2009 din 23 decembrie 2009.

Nemulțumit,

petiționarul s-a adresat instanței, potrivit art. 278 C. proc. pen.

Prin încheierea de

ședință din 10 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a luat act că la 15 ianuarie 2010

intimatul A.I. a decedat.

Prin Sentința penală

nr. 118 F din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul I.A. împotriva Ordonanța nr. 1083/P/2009 din 9

noiembrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu

obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

cuantum de 400 RON, cu motivarea că soluția dispusă este legală și temeinică și

că petentul nu a prezentat nici o dovadă aptă să infirme cele stabilite în mod

corect de către Parchet.

Împotriva acestei

sentințe peționarul a declarat recursul de față, la judecarea căruia nu s-a

prezentat, solicitând, în cuprinsul motivelor de recurs scrise depuse la dosar,

casarea sentinței recurate, întrucât este netemeinică și nelegală și trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru "a mi se da posibilitatea

să discutăm în contradictoriu, să confruntăm probele"; totodată,

recurentul a solicitat și scutirea de plata cheltuielilor judiciare în fond și

recurs întrucât nu realizează venituri.

Asupra excepției

tardivității recursului, invocată de intimatul I.I.I., prin apărător.

La termenul de

judecată din 17 septembrie 2010, apărătorul intimatului a ridicat excepția

tardivității recursului, susținând că petiționarul a exercitat calea de atac la

10 mai 2010, în condițiile în care comunicarea sentinței a avut loc la 29

aprilie 2010.

Excepția nu este

întemeiată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la 21 aprilie 2010, dată la care

au avut loc dezbaterile în fața Curții de Apel București, petiționarul I.A. a

lipsit, iar comunicarea sentinței a avut loc la 28 aprilie 2010, încât ultima

zi a termenului de recurs (10 zile potrivit art. 385

3

alin. (1) C.

proc. pen.) a fost 8 mai 2010 (sâmbăta), iar petiționarul I.A. a exercitat

calea de atac a recursului la 10 mai 2010 (data poștei), în prima zi lucrătoare

care a urmat zilei de 8 mai 2010, în condițiile art. 186 alin. (4) C. proc.

pen.

Pe fondul cauzei,

recursul se învederează a fi nefondat.

Din examinarea

dosarului și a considerentelor sentinței atacate rezultă în mod pregnant că

soluția - adoptată de procuror prin Ordonanța atacată și confirmată atât de

procurorul ierarhic superior cât și de prima instanță - este temeinică și

legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005,

art. 246 C. pen., art. 248 C. pen. art. 323 C. pen., infracțiuni ce ar fi fost

săvârșite de intimații I.I.I. și A.I.

Cererea

petiționarului de trimitere a cauzei spre rejudecare nu este întemeiată

întrucât, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.,

instanța verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei și a oricăror alte înscrisuri noi prezentate.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, petiționarul nu a depus

nici o dovadă la dosar care să infirme cele stabilite de Parchet și nici nu s-a

prezentat în fața instanței.

Nici cererea

referitoare la scutirea de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat nu

poate fi primită.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana

căreia i s-a respins recursul sau cererea.

Față de cele expuse,

în cauză nefiind motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond

și desființarea ordonanței procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul declarat de petiționarul I.A.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului formulată de intimatul I.I.I.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul I.A. împotriva Sentinței penale nr. 118/F din

21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 septembrie 2010.